ICCJ. Decizia nr. 59/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Completul prevăzut de art. 308 alin. (1) C. proc. civ.
Decizia nr. 59/2004
Dosar nr. 680/2003
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 26 ianuarie 2004
Examinând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor de formă, precum şi dacă motivele invocate se încadrează în cazurile de modificare sau casare a hotărârii, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., constată următoarele:
Societatea bancară C.E.C. SA a formulat cerere prin care a solicitat restituirea cauţiunii de 1.000.000.000 lei consemnată la C.E.C., cu recipisa nr. 77 din 21 octombrie 2003, pentru suspendarea executării silite a sentinţei civile nr. 73 din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 300 alin. (5) C. proc. civ., prin încheierea din 3 decembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 1490/2003, a respins cererea de restituire a cauţiunii formulată de societatea bancară C.E.C. SA.
S-a motivat că, în raport cu precizările făcute de intimaţi, care au declarat că urmăresc obligarea petiţionarei la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în urma exercitării recursului de către aceasta, se impune respingerea cererii de restituire a cauţiunii, conform art. 300 alin. (5) C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri, societatea bancară C.E.C. SA a declarat recurs, susţinând că, în urma respingerii cererii sale de suspendare a executării sentinţei vizate, nu mai este necesară menţinerea unei garanţii constituite în favoarea părţii care are la îndemână calea executării acelei hotărâri.
Examinându-se recursul declarat, în raport cu cerinţele de formă privind admisibilitatea acestuia, se constată că aceste cerinţe nu sunt îndeplinite.
În adevăr, potrivit art. 300 alin. (3) C. proc. civ., „suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauţiuni ce se va stabili prin încheiere, cu ascultarea părţilor în Camera de Consiliu", iar în conformitate cu alin. (5) al aceluiaşi articol, „cauţiunea se eliberează recurentului de îndată, dacă intimatul declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea recurentului la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în urma exercitării recursului".
Prevederea în art. 300 alin. (3) C. proc. civ., conform căreia, în această materie, sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile art. 403 alin. (3) din acelaşi cod, prin care se menţionează că „asupra cererii de suspendare formulate (...) instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat", nu sunt însă incidente în speţă.
Semnificaţia acestei reglementări nu poate fi decât aceea că, prin prevederea expresă a căii de atac a recursului, a fost eliminată calea de atac a apelului împotriva hotărârii prin care este soluţionată contestaţia la executare, iar, pe cale de consecinţă, şi împotriva încheierii privind suspendarea la cerere a executării hotărârii pe cauţiune.
De aceea, regula instituită prin art. 299, cu referire la art. 282 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, nu poate fi considerată înlăturată prin dispoziţia de trimitere de la art. 300 alin. (3) la art. 403 alin. (3) C. proc. civ.
În tăcerea legii este, deci, aplicabil principiul consacrat în materia căilor extraordinare de atac, în sensul că şi încheierile date în baza unei cereri de suspendare a executării hotărârii sau în legătură cu cauţiunea depusă în acest scop sunt supuse recursului numai dacă însăşi hotărârea ce ar urma să se pronunţe în calea de atac cu care instanţa de control judiciar este învestită ar fi atacabilă cu recurs.
Or, câtă vreme hotărârea ce se pronunţă asupra căii de atac a recursului nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu un nou recurs, nici încheierea dată asupra cererii de suspendare a executării hotărârii sau în legătură cu cauţiunea ce priveşte o asemenea cerere nu mai poate fi atacată cu recurs pentru că s-ar contraveni principiului de drept potrivit căruia accesoriul urmează principalul.
De altfel, nici în raport cu dispoziţiile art. 21-24 din Legea nr. 56/1993, prin care este reglementată competenţa secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Completului de 9 judecători, acestei instanţe nu-i revine atribuţia de a judeca recursuri îndreptate împotriva încheierilor pronunţate de vreuna din secţiile sale, ca instanţă de recurs, în nici o materie.
Aşa fiind şi cum încheierea de respingere a cererii de restituire a cauţiunii a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca instanţă de recurs, o asemenea încheiere nu mai poate fi supusă recursului pentru că nici Decizia pe care această instanţă o pronunţă asupra căii de atac cu care a fost sesizată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În consecinţă, constatându-se că recursul de faţă nu întruneşte condiţiile de formă pentru a fi admis şi că nici susţinerile formulate în sprijinul acestuia nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 308 alin. (4) din acelaşi cod, urmează ca recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de societatea bancară C.E.C. SA împotriva încheierii din 3 decembrie 2003, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 1490/2003.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 26 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 58/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 6/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
