ICCJ. Decizia nr. 56/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 56/2004
Dosar nr. 64/2003
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 925 din 16 iulie 2001, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta P.S. Italia, împotriva pârâtelor SC E.D. SA Rieni, SC R.D. SA Rieni, SC T.G.I.E. SRL Oradea şi SC T.T. SRL Oradea, constatând că acestea au încălcat dreptul de folosire exclusivă al reclamantei asupra mărcii Santal, înregistrată internaţional prin intermediul O.M.P.I., sub nr. 5982073 din 30 martie 1993, extinsă pentru România la 23 aprilie 1996.
Ca urmare, pârâtele au fost obligate să înceteze definitiv producerea şi comercializarea, inclusiv activităţile de marketing, promoţionale, reclamă, distribuire a produselor marca Sante, sub sancţiunea plăţii de către fiecare pârâtă, de daune cominatorii de 10.000 dolari S.U.A., în lei, la cursul de schimb al B.N.R., în executarea voluntară a sentinţei rămasă definitivă şi irevocabilă, pentru fiecare zi de întârziere.
S-a mai dispus publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtelor, a dispozitivului hotărârii, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă, sub sancţiunea plăţii, de către fiecare pârâtă, a echivalentului în lei al sumei de 10.000 dolari S.U.A., pentru fiecare zi de întârziere, în executarea voluntară a obligaţiei.
Pârâtele au mai fost obligate, solidar, să plătească reclamantei 500.000 dolari S.U.A., cu titlu de daune interese.
De asemenea, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei şi suma de 463.180.514 lei, cheltuieli parţiale de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă în fond cererea de intervenţie formulată de SC P.R. SA.
Împotriva sentinţei, au declarat recurs pârâtele şi intervenienta SC P.R. SA.
Prin Decizia civilă nr. 462 din 5 decembrie 2001, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta SC P.R. SA şi, admiţând în parte recursurile pârâtelor, numai cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, a dispus reducerea acestora la 176.743.300 lei.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, invocând dispoziţiile art. 330 alin. (2) C. proc. civ., a declarat recurs în anulare, împotriva celor două hotărâri, prin care a cerut să fie casate, iar pe fond să se dispună respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
Totodată, făcându-se referire la dispoziţiile art. 3302 C. proc. civ., s-a solicitat să se dispună suspendarea executării hotărârilor atacate.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, sesizată cu judecarea recursului în anulare, prin încheierea din 15 ianuarie 2003, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 3302 C. proc. civ., a admis cererea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Ca urmare, s-a dispus suspendarea executării celor două hotărâri până la soluţionarea recursului în anulare, declarat împotriva acestora.
S-a motivat că se impune admiterea cererii, deoarece, prin executarea dispoziţiilor hotărârilor a căror desfiinţare s-a solicitat prin recursul în anulare, ar fi aduse pârâtelor prejudicii foarte mari, cu consecinţe greu de înlăturat ulterior.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta SC P.S. Italia şi intervenienta SC P.R. SA au declarat recurs.
Recursul nu este admisibil.
Este adevărat că, prin art. 300 alin. (3) C. proc. civ., susceptibil a se invoca în baza art. 3303 din acelaşi cod, se prevede că, la judecarea în recurs, în cazul suspendării la cerere a executării hotărârii, „dispoziţiile art. 403 alin. (3) se aplică în mod corespunzător", iar potrivit acestor din urmă dispoziţii instanţa se pronunţă, asupra cererii de suspendare, prin încheiere, care poate fi atacată, cu recurs, în mod separat.
Dar, prin dispoziţiile art. 3302 C. proc. civ., referitoare la procedura ce trebuie urmată în cazul cererii de suspendare a executării hotărârii atacate cu recurs în anulare, nu este prevăzută posibilitatea atacării cu recurs a încheierii pronunţate asupra unei astfel de cereri.
Mai mult, prin art. 24 din Legea nr. 56/1993, în care este reglementată competenţa Completului de 9 judecători al instanţei supreme, se prevede restrictiv imperativ că acest complet „judecă recursurile în cauzele judecate în primă instanţă de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi recursul în anulare, în cauzele în care secţiile Curţii au pronunţat sentinţe rămase definitive prin nerecurare ori decizii în soluţionarea recursurilor ordinare".
Aşa fiind, şi cum încheierea vizată prin calea de atac a recursului exercitată de reclamantă şi intervenientă a fost pronunţată de o secţie a Curţii Supreme de Justiţie învestită cu judecarea recursului în anulare, este evident că, în raport cu prevederile imperative menţionate şi cu reglementările specifice căilor de atac ale recursului şi recursului în anulare, o atare încheiere nu mai este susceptibilă de a fi supusă căii de atac a recursului, cu a cărei soluţionare să fie învestită o altă instanţă ierarhic superioară decât cea firească să judece recursul în anulare.
În consecinţă, urmează ca recursul, declarat de reclamanta P.S. Italia şi de intervenienta SC P.R. SA, împotriva încheierii prin care a fost suspendată executarea hotărârilor atacate cu recurs în anulare, să fie respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intimatele P.S. Italia şi SC P.R. SA, împotriva încheierii din 15 ianuarie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 2708/2002.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 26 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 55/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 57/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
