ICCJ. Decizia nr. 617/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 617
Dosar nr. 33/2002
Şedinţa publică din 8 decembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2001, reclamanta P.C., judecător la Curtea de Apel Piteşti, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, instanţa de judecată să dispună obligarea pârâtului la modificarea parţială a Ordinului nr. 2785/C din 30 octombrie 2000 a ministrului justiţiei, în sensul de a se înscrie, la poziţia 32 din Anexa 1 la ordin, adaosul la indemnizaţia de încadrare lunară de 20% în loc de 5%.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, începând cu 15 iulie 1970, a funcţionat ca jurisconsult şi, respectiv, consilier juridic, iar începând cu data de 1 octombrie 1993 îndeplineşte funcţia de judecător.
În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 92/1992 republicată, reclamanta are o vechime în magistratură de 30 ani, la care i se cuvine un adaos de 20% la indemnizaţia de încadrare lunară şi nu 5%, cum greşit s-a stabilit prin ordinul atacat.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, întrucât reclamantei, în raport de prevederile art. 5 din OG nr. 83/2001, i se cuvine un adaos de 5% din indemnizaţia de încadrare lunară.
Prin sentinţa nr. 26/F-C din 21 februarie 2001, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat în parte ordinul atacat şi a obligat Ministerul Justiţiei să rectifice poziţia nr. 32 din Anexa nr. 1 la ordin, în sensul de a înscrie adaosul la indemnizaţia de încadrare lunară în procent de 20% în loc de 5%.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 5 din OG nr. 83/2000, magistraţii beneficiază de un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară, în raport de vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de art. 42 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, calculată în procente din indemnizaţia brută de încadrare.
Alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că adaosul la indemnizaţia de încadrare se ia în calcul la stabilirea pensiei de serviciu, conform art. 103 din Legea nr. 92/1992.
Prevederile art. 42 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, la care face trimitere art. 5 din OG nr. 83/2000, definesc calitatea de magistrat, cu referire la persoanele care fac parte din corpul magistraţilor, judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti şi procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum şi magistraţii asistenţi din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, cât şi personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei.
În acelaşi timp însă, art. 44 din Legea nr. 92/1992 menţionează că perioadele în care o persoană a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, avocat, jurisconsult, consilier juridic sau personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat constituie vechime în magistratură.
Din interpretarea prevederilor legale citate, rezultă că art. 5 din OG nr. 83/2000 se referă la vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de art. 42 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 , în timp ce art. 44 din acelaşi act normativ se referă la vechimea în magistratură.
Prin întâmpinare, pârâtul a susţinut că noţiunea de vechime în magistratură nu este identică cu cea de vechime efectivă, termen folosit de prevederile legale menţionate.
Or, este adevărat că cele două noţiuni nu sunt identice, însă produc aceleaşi efecte cu privire la adaosul la indemnizaţia de încadrare lunară, ele neexcluzându-se, vechimea efectivă fiind cuprinsă în sfera mai largă a noţiunii de vechime în magistratură.
Reclamanta a dovedit că a îndeplinit funcţia de jurisconsult şi consilier juridic începând cu 15 iulie 1970 şi până la 1 octombrie 1993, dată de la care îndeplineşte funcţia de judecător.
Or, dacă funcţia de jurisconsult şi consilier juridic se iau în considerare la stabilirea vechimii în magistratură şi, implicit, la stabilirea indemnizaţiei de încadrare, este inechitabil a nu se folosi aceleaşi criterii şi pentru calcularea adaosului la indemnizaţia de încadrare lunară.
În raport de aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că reclamanta este vătămată, prin ordinul atacat, în dreptul cu privire la indemnizaţia de încadrare.
Împotriva hotărârii primei instanţe, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că, anterior apariţiei OG nr. 83/2000, acordarea sporului de stabilitate pentru magistraţi avea ca bază legală dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 50/1996, potrivit cărora aceştia beneficiau de sporul menţionat în raport de vechimea efectivă în magistratură, fără a se preciza dacă, la calcularea vechimii necesare pentru fiecare din procentele stabilite prin lege, se iau în calcul exclusiv vechimea dobândită ca judecător, procuror, magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiţie sau consilier juridic la Ministerul Justiţiei sau vechimea în oricare din funcţiile enunţate la art. 44 din Legea nr. 92/1992.
Art. 5 alin. (1) din OG nr. 83/2000 a precizat perioadele luate exclusiv în calcul, cu referire la funcţiile prevăzute de art. 42 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992.
Este adevărat că prin art. 44 din Legea nr. 92/1992 este reglementată vechimea în magistratură, prin luarea în calcul şi a altor perioade, însă aceste dispoziţii nu sunt incidente în aplicarea art. 5 din OG nr. 83/2000.
Ca atare, noţiunile de vechime în magistratură şi vechime efectivă în magistratură nu sunt identice.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2058 din 29 mai 2001 a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat, cu motivarea că din coroborarea normelor juridice avute în vedere de prima instanţă, rezultă fără echivoc că la calcularea adaosului prevăzut de art. 5 alin. (1) din OG nr. 83/2000 se are în vedere vechimea în magistratură, astfel cum a fost ea reglementată de art. 44 din Legea nr. 92/1992.
Împotriva celor două hotărâri pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că hotărârile atacate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că, totodată, acestea sunt şi vădit netemeinice.
Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 50/1996, aşa cum a fost modificat prin OG nr. 83/2000, magistraţii beneficiază de un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară, în raport cu vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de art. 42 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992.
Este adevărat că art. 44 din Legea nr. 92/1992 consideră vechime în magistratură şi perioada cât o persoană a îndeplinit funcţia de avocat, consilier juridic, etc., dar redactarea textului art. 5 din OG nr. 83/2000 face trimitere expresă la vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de art. 42 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 şi nu la vechimea în magistratură stabilită conform art. 44 din lege, care este avută în vedere numai la stabilirea dreptului la pensia de serviciu, conform art. 103 din acelaşi act normativ.
În raport de aceste considerente, s-a susţinut că instanţele au făcut o greşită aplicare şi interpretare a legii.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin Legea nr. 14/1991 a fost stabilit cadrul general al sistemului de salarizare în România.
Cu referire la obiectul prezentei cauze, sunt de reţinut dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 14/1991 potrivit cărora „adaosurile şi sporurile la salariul de bază se iau în calcul la stabilirea drepturilor care se determină în funcţie de salariu, în măsura în care se prevede prin lege”.
Salarizarea personalului din autorităţile judecătoreşti este reglementată prin Legea nr. 50/1996.
După modificarea acestui act normativ pin OG nr. 83/2000, salariile de bază ale magistraţilor au fost reglementate, prin art. 2, sub denumirea de indemnizaţie de încadrare lunară, care se stabileşte pe funcţii, în raport de nivelul instanţelor şi parchetelor, precum şi cu vechimea în magistratură sub aspectul coeficientului de multiplicare, iar sub aspectul bazei de multiplicare, în raport de valoarea de referinţă sectorială prevăzută pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, după caz, în cadrul autorităţii legislative şi, respectiv, executive.
Prin art. 5 din Legea nr. 50/1996, aşa cum a fost modificat prin OG nr. 83/2000, a fost reglementat beneficiul unui adaos la indemnizaţia de încadrare lunară a magistraţilor, în raport cu vechimea efectivă în funcţiile prevăzute la art. 42 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992.
Aşadar, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 14/1991, cuantumul adaosului prevăzut de art. 5 din Legea nr. 50/1996 modificată se stabileşte exclusiv în raport de vechimea avută în funcţiile prevăzute de art. 42 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.
Este adevărat că, pentru determinarea datei de la care se acordă un anumit procent al adaosului la indemnizaţia de încadrare, alin. (2) al art. 5 din Legea nr. 50/1996 foloseşte sintagma „îndeplinirea vechimii în magistratură”, însă aceasta nu schimbă sensul dispoziţiilor alin. (1) al aceluiaşi articol, cu privire la categoriile de beneficiari ai adaosului menţionat.
Or, potrivit art. 42 din Legea nr. 92/1992, republicată „au calitatea de magistraţi şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum şi magistraţii-asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie”, iar potrivit art. 43 alin. (2) din acelaşi act normativ „personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerului Justiţiei, indiferent de vechime, este asimilat magistraţilor, pe durata îndeplinirii funcţiilor”.
Reclamanta a solicitat anularea ordinului ministrului justiţiei, susţinând că în mod greşit i s-a stabilit procentul de adaos la indemnizaţia de încadrare lunară, ca urmare a neluării în calcul a perioadei în care, anterior admiterii în magistratură, a lucrat ca jurisconsult şi, respectiv, consilier juridic.
Or, funcţia îndeplinită de reclamantă nu face parte dintre cele prevăzute de art. 42 sau art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, avute în vedere prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 pentru acordarea adaosului la indemnizaţia de încadrare lunară, într-un procent corespunzător vechimii efective în magistratură.
Ca atare, actul administrativ atacat este temeinic şi legal, iar hotărârile atacate sunt pronunţate cu încălcarea, respectiv art. 1 alin. (5) din Legea nr. 14/1991 raportat la art. 5 din Legea nr. 50/1996 modificată.
Aşa fiind, critica privind încălcarea esenţială a legii, ca urmare a extinderii dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 50/1996 modificată la situaţii neprevăzute de lege, contrar dispoziţiei imperative prevăzute de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 14/1991, ceea ce a determinat şi o soluţionare greşită a cauzei pe fond, în sensul acordării unui adaos salarial necuvenit, apare ca fiind întemeiată, aşa încât în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate, va admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva hotărârii primei instanţe, pe care o va modifica în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr. 2058 din 29 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 26/F – C din 21 februarie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că:
Respinge acţiunea formulată de reclamanta P.C., domiciliată în Piteşti, împotriva pârâtului Ministerul Justiţiei, privind anularea Ordinului ministrului justiţiei nr. 2785/C/2000, Anexa nr. 1, poziţia nr. 32
Pronunţată astăzi 8 decembrie 2003, în şedinţă publică.
| ← CSJ. Decizia nr. 144/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 618/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
