ICCJ. Decizia nr. 614/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 614
Dosar nr. 146/2003
Şedinţa publică din 8 decembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 756/2000 al Tribunalului Braşov, urmare a admiterii cererii de strămutare a judecării cauzei de la Tribunalul Maramureş, reclamanţii G.G. şi S.T. au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, făcându-se aplicarea art. 131 din Legea nr. 31/1990, să se constate nulitatea absolută a hotărârilor adunării generale a acţionarilor S.C. „U” S.A. Sighetu Marmaţiei, din 25 noiembrie 1999.
În susţinerea acţiunii, reclamanţii au arătat că structura reală a acţionariatului, la data când a avut loc adunarea generală a acţionarilor, era alta decât cea consemnată pe listele de prezenţă.
Astfel, în urma finalizării plasamentului secundar privat în favoarea investitorilor S.C. „A.T. ‘94” S.R.L. şi S.T., S.I.F „M.” S.A., deţinătoarea unui număr de 94.338 acţiuni, îşi pierduse calitatea de acţionar al societăţii comerciale pârâte.
Totodată, S.C. „S.” S.A. avea numai 120.948 acţiuni, rezultate din majorarea capitalului social cu aportul său în natură, constând în investiţii la corpul vopsitorie al societăţii pârâte, restul de 22.539 acţiuni fiind fictiv.
Mai mult, adunarea generală a acţionarilor din 27 octombrie 1997, pe care s-a întemeiat încheierea judecătorului delegat, din 5 august 1999, nu a discutat problema majorării capitalului social.
Ca atare, adunarea generală extraordinară a acţionarilor, din 25 noiembrie 1999, nu a întrunit condiţiile de cvorum cerute de Legea nr. 31/1990 pentru validitatea deliberărilor.
Reclamanţii au mai arătat că între ordinea de zi dată publicităţii şi hotărârile adoptate de adunarea generală a acţionarilor nu a existat o corespondenţă clară, în sensul că nu a fost dat publicităţii textul integral privitor la proiectul de divizare.
De asemenea, locul ţinerii adunării generale a acţionarilor a fost ilegal stabilit la Bucureşti, deşi societatea comercială are sediul la Sighetu Marmaţiei.
Prin întâmpinare, pârâtele S.C. „C.” S.R.L. Bucureşti şi S.C. „T.U.” S.A. Bucureşti, rezultate prin divizarea S.C. „U.” S.A. Sighetu Marmaţiei, care şi-a încetat activitatea urmare a divizării, şi introduse în cauză în calitate de pârâte, au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, cu referire la faptul că nu se poate cere anularea unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor a societăţii care şi-a încetat activitatea, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului S.T., motivat de faptul că la data ţinerii şedinţei adunării generale a acţionarilor acesta nu avea calitate de acţionar, precum şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantei G.G. care, în calitate de director general, nu era îndreptăţită la promovarea unei acţiuni în anulare.
Pe fond, pârâtele au susţinut că adunarea generală a acţionarilor S.C. „U.” S.A. Sighetu Marmaţiei din 25 noiembrie 1999 a respectat dispoziţiile legii societăţilor comerciale, atât cu privire la cvorum, cât şi cu privire la locul ţinerii acesteia.
În cauză, S.C. „A.T. 94” S.R.L. a formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor, susţinând că la data ţinerii adunării generale a acţionarilor se cunoştea faptul că structura acţionariatului este alta, ca urmare a pierderii de către S.I.F. „M.” S.A. a calităţii de acţionar al S.C. „U.” S.A.
Invocând lipsa calităţii de acţionar a intervenientei, la data de 25 noiembrie 1999, pârâtele au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie formulată în cauză.
Prin sentinţa nr. 1468/C din 30 noiembrie 2000, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţiile invocate, a admis acţiunea reclamanţilor, a admis în fond cererea de intervenţie în interesul acestora şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii atacate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a arătat că adunarea generală extraordinară a acţionarilor S.C. „U.” S.A. Sighetu Marmaţiei din 25 noiembrie 1999 a fost convocată de către administratori, prin publicarea în M. Of., nr. 3028/03.11.1999 şi cotidiene de rezonanţă în localitatea în care este situat sediul social al societăţii comerciale pârâte, potrivit art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi dispoziţiilor statutare.
În ordinea de zi propusă şi dată publicităţii prin convocator, a fost înserat şi un punct privind divizarea societăţii comerciale, precum şi majorarea capitalului social prin emisiune de noi acţiuni .
La adunarea generală extraordinară a acţionarilor S.C. „U.” S.A. Sighetu Marmaţiei din 25 noiembrie 1999 au fost prezenţi acţionarii U.S.E., S.I.F. „M.” S.A. şi S.C. „S.B.” S.R.L.
Pentru a aprecia asupra cvorumului s-a avut în vedere structura acţionariatului la data de 8 noiembrie 1999, aşa cum aceasta rezulta din Registrul acţionarilor.
La acea dată S.C. „S.” S.R.L. avea un număr de 120.948 acţiuni, S.I.F. „M.” S.A. avea un număr de 94.338 acţiuni, iar U.S.E. un număr de 1.156 acţiuni. Restul de acţiuni era deţinut de alte persoane fizice.
La 11 noiembrie 1999 a fost însă încheiat plasamentul privat secundar efectuat de Societatea de Intermediere a Valorilor Imobiliare „T.” S.A., în numele S.I.F. „M.” S.A., prin vânzarea către S.C. „A.T. ’94” S.R.L. şi S.T. a acţiunilor deţinute la S.C. „U.” S.A.
Deşi aveau calitatea de acţionari, S.C. „A.T. ’94” S.A. şi S.T. nu au fost avuţi în vedere la repartizarea acţiunilor, deşi S.C. „U.” S.A. a fost înştiinţată expres cu privire la modificarea structurii acţionariatului.
Ca atare, au fost încălcate dispoziţiile art. 101 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale privitoare la dreptul la vot.
Totodată, s-a mai reţinut că au fost nesocotite dispoziţiile art. 236 din Legea nr. 31/1990, cu referire la procedura divizării totale, în sensul că nu s-a dovedit parcurgerea celor două etape prevăzute de lege, ce se concretizează în emiterea a două hotărâri a adunării generale a acţionarilor, cu respectarea termenului legal pentru formularea şi depunerea opoziţiilor.
Împotriva hotărârii primei instanţe, pârâtele au declarat apel, susţinând că în mod greşit aceasta a reţinut că la data ţinerii adunării generale extraordinare a acţionarilor structura acţionariatului era alta decât cea din Registrul acţionarilor, în raport de care s-a statuat cu privire la prezenţă.
Totodată, s-a susţinut că obiectul acţiunii cu care instanţa de fond a fost sesizată privea legalitatea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor din 25 noiembrie 1999 şi nu legalitatea procedurii divizării.
De altfel, prin hotărârea atacată s-a declanşat, potrivit art. 236 din Legea nr. 31/1990, procedura de divizare. Ca atare, toate formalităţile prevăzute de lege trebuia să urmeze acestei hotărâri, iar nu să o preceadă, aşa cum a conchis prima instanţă, prin hotărârea atacată cu apel.
Împotriva aceleaşi sentinţe a declarat apel şi intervenienta, calea de atac exercitată privind doar obligarea la cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 404 din 27 iunie 2002, a admis apelul declarat de către cele două pârâte şi a schimbat hotărârea atacată, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamanţilor, precum şi a cererii de intervenţie în interesul acestora şi constatării nulităţii absolute a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor S.C. „U.” S.A. Sighetu Marmaţiei, numai cu privire la divizare.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de control judiciar a admis şi apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe de intervenientă şi a obligat pârâtele, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut în esenţă, că reclamanţii au calitate procesuală activă, dată fiind calitatea lor de acţionari la data de 8 noiembrie 1999.
S-a mai reţinut că a fost îndeplinită condiţia cvorumului, în raport de dispoziţiile art. 122 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora acţionarii cu drept de vot sunt cei care, la data de referinţă, sunt înscrişi în evidenţele furnizate de registrul independent al acţionarilor.
Instanţa de control judiciar a reţinut însă că administratorii societăţii comerciale nu au respectat procedura divizării, cu referire la dispoziţiile art. 236, art. 237 şi art. 240 din Legea nr. 230/1990, aşa încât hotărârea adunării extraordinare a acţionarilor este lovită de nulitate numai sub acest aspect.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâtele şi reclamantul S.T.
Reclamantul, invocând cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., a criticat Decizia pronunţată în apel sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor legii societăţilor comerciale privitoare la dreptul la vot în adunarea generală a acţionarilor.
Pârâtele şi-au întemeiat recursul pe motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, reţinând un alt conţinut al hotărârii adunării generale a acţionarilor atacate decât cel real şi că, soluţionând calea de atac exercitată, aceeaşi instanţă nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate.
Prin Decizia nr. 7528 din 10 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamantul S.T. şi a modificat Decizia atacată în sensul că a admis apelul declarat de aceeaşi parte împotriva hotărârii primei instanţe şi a schimbat în parte sentinţa, constatând nulitatea absolută a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor S.C. „U.” S.A. Sighetu Marmaţiei.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii primei instanţe au fost menţinute.
Prin aceeaşi hotărâre, recursul declarat de pârâte a fost respins ca nefondat.
Instanţa de recurs a reţinut că hotărârea atacată, atât cea a adunării ordinare cât şi cea a adunării extraordinare, sunt nule absolut, ca urmare a adoptării acestora cu nerespectarea condiţiilor de cvorum.
Împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare , întemeiat pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că hotărârile judecătoreşti criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că, totodată, acestea sunt şi vădit netemeinice.
Astfel, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că adunarea generală extraordinară a avut loc efectiv la a doua convocare, la data de 25 noiembrie 1999, prima convocare fiind făcută pentru data de 24 noiembrie 1999.
Potrivit convocatorului, data de referinţă pentru determinarea acţionarilor îndreptăţiţi să participe la vot a fost stabilită ca fiind 8 noiembrie 1999.
Din examinarea hotărârilor adunării generale extraordinare a acţionarilor rezultă că acestea au fost adoptate, în prezenţa acţionarilor reprezentând 90,5% din capitalul social, determinaţi în raport de data de referinţă menţionată, cu votul acţionarilor reprezentând 51,07% din capitalul social.
Prin urmare, rezultă că au fost îndeplinite condiţiile de cvorum prevăzute de art. 115 din Legea nr. 31/1990.
S-a mai susţinut că, în raport de cele arătate, rămâne fără relevanţă în cauză faptul transmiterii acţiunilor S.I.F. „M.” S.A. la 11 noiembrie 1999, ulterior datei de referinţă, către reclamantul S.T. şi intervenienta S.C. „A.T. ’94” S.R.L.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamanţilor.
Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin recursul în anulare declarat împotriva hotărârilor menţionate, se susţine că adunarea generală extraordinară a acţionarilor a îndeplinit condiţiile de cvorum, în raport de data de referinţă stabilită, împrejurare în raport de care în mod greşit hotărârile adoptate au fost respinse , pentru acest motiv.
Or, este adevărat că prin art. 122 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 s-a statuat în sensul stabilirii unei date de referinţă.
Însă, potrivit alin. (2) al art. 122 din actul normativ menţionat, data de referinţă vizează legala ţinere a adunării generale a acţionarilor, scop realizat prin identificarea acţionarilor „îndreptăţiţi să fie înştiinţaţi şi să voteze în cadrul adunării generale”.
Ca atare, obligaţia stabilită în sarcina administratorilor societăţii comerciale, cu privire la precizarea datei de referinţă, constă în identificarea acţionarilor cu drept de vot în adunarea generală, în raport de structura reală a acţionariatului.
O altă interpretare a acestui text este exclusă de dispoziţiile art. 94 şi art. 120 din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cărora „acţiunile trebuie să fie de valoare egală; ele acordă posesorilor drepturi egale” şi „acţionarii exercită dreptul de vot în adunarea generală, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă.”, precum şi alin. (1) al art. 122 din acelaşi act normativ privitor la condiţiile exercitării dreptului de vot de către acţionarii care posedă acţiuni la purtător.
În consecinţă, atâta timp cât stabilirea datei de referinţă nu satisface scopul prevăzut de art. 122 din Legea nr. 31/1990 şi nu există identitate între structura reală a acţionariatului şi persoanele chemate a participa la adunarea generală în calitate de acţionari, nu se poate pretinde că a fost îndeplinită condiţia de cvorum, prevăzută de acelaşi act normativ.
Pe de altă parte, este de reţinut că pentru a-şi îndeplini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută ca un organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică.
Ca persoană juridică, societatea comercială are o voinţă de sine stătătoare. Voinţa societară, adusă la îndeplinire de persoanele care realizează administraţia societăţii, este voinţa colectivă formată în adunările generale ale acţionarilor , conform dispoziţiilor art. 37, art. 67, art. 83 şi art. 128 din Legea nr. 31/1990, reprezentând rezultanta voinţelor individuale ale acţionarilor.
Or, a raţiona altfel, ar însemna că la formarea voinţei societare ar putea participa şi terţe persoane, altele decât acţionarii societăţii comerciale, urmare a stabilirii datei de referinţă cu neobservarea cerinţelor art. 122 din Legea nr. 31/1990, în vederea excluderii unor acţionari de la participarea la adunarea generală a acţionarilor şi, eventual, participarea unor persoane care nu au această calitate, fie că nu au avut-o niciodată, nu o au încă sau au pierdut-o prin înstrăinarea acţiunilor deţinute la respectiva societate comercială.
În acelaşi timp, este de observat că, urmărindu-se apărarea, concomitent, a intereselor publice şi a creditului comercial, precum şi protejarea intereselor terţilor şi ale comercianţilor înşişi, prin Legea nr. 31/1990 au fost stabilite, printre altele, drepturi şi obligaţii precis determinate ale acţionarilor, în raport de care excluderea acestora de la dreptul de a-şi exprima votul în adunarea generală, în lipsa temeiului legal, este interzisă. Din acest motiv, adoptarea de hotărâri de către adunarea generală a acţionarilor în alte condiţii decât cele prevăzute de legea societăţilor comerciale este sancţionată cu nulitatea.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, la data ţinerii adunării generale extraordinare a acţionarilor, reclamanţii aveau calitatea de acţionari ai societăţii comerciale pârâte, că această situaţie era cunoscută de administratorii societăţii comerciale menţionate şi că data de referinţă stabilită, din motivele arătate, nu răspundea cerinţelor art. 122 din Legea nr. 31/1990. Mai mult, dat fiind caracterul de societate comercială deschisă şi existenţa plasamentelor private în curs, cunoscute de administratorii societăţii comerciale pârâte, data de referinţă a fost stabilită contrar dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Instrucţiunile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 8/1996, potrivit cărora, în cazul dat, data de referinţă trebuie să fie ulterioară datei la care a fost publicată în presă convocarea adunării generale. Ca atare, dispunând anularea hotărârii adunării generale extraordinare adoptate în aceste condiţii, instanţele au pronunţat hotărâri legale şi temeinice, care nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 1468 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, deciziei nr. 404/Ap din 27 iunie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ şi deciziei nr. 7528/R din 10 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, ca nefondat.
Pronunţată astăzi 8 decembrie 2003, în şedinţă publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 613/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 616/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
