ICCJ. Decizia nr. 613/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 613

Dosar nr. 106/2003

Şedinţa publică din 8 decembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 3 octombrie 2002, S.C. „V.C.” Inc New York-SUA a formulat acţiune în anulare, solicitând desfiinţarea sentinţei arbitrale nr. 355 din 28 iunie 2002 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Totodată, reclamanta a solicitat să se constate că, referitor la litigiul cu S.C. „O.” S.A. Râmnicu Vâlcea, competenţa soluţionării în fond a acestuia revine instanţelor din Statul New York-SUA.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a invocat următoarele motive:

-tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală operantă;

-hotărârea arbitrală încalcă dispoziţii imperative ale legii.

Prin Decizia nr. 1618 din 17 martie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a respins acţiunea în anulare, ca nefondată.

Totodată, prin aceeaşi decizie, s-a respins şi acţiunea în anulare, conexată, privind aceeaşi sentinţă arbitrală, precum şi acţiunea în anulare formulată împotriva încheierii din 22 iunie 2000, din dosarul nr. 5/2000, al aceluiaşi tribunal arbitral.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că tribunalul arbitral a avut competenţa soluţionării în fond a litigiului, în raport de existenţa convenţiei arbitrale încorporate în contractul cadru.

Totodată, tribunalul arbitral a examinat excepţia invocată, a administrat probe şi a apreciat corect asupra validităţii convenţiei arbitrale menţionate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. „V.C.” Inc New York-SUA a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.

S-a susţinut că instanţa de judecată, soluţionând acţiunea în anulare cu care a fost sesizată, nu a examinat susţinerile reclamantei şi probele administrate, considerentele hotărârii atacate constând în argumente străine de natura pricinii, fără relevanţă asupra soluţiei pronunţate.

Totodată, instanţa de judecată a ignorat cu desăvârşire condiţiile de validitate ale contractului de mandat, astfel că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

1. Cu privire la primul motiv de recurs – art. 304 pct. 7 C. proc. civ. : „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Este adevărat că prin art. 261 pct. 5 C. proc. civ. a fost stabilită obligaţia instanţei de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea acesteia, precum şi motivele pentru care au fost respinse cereri şi înlăturate probe.

Cum însă în recurs se examinează hotărârea atacată şi nu pretenţia propriu-zisă dedusă judecăţii, iar cazul de modificare vizează mai mult netemeinicia, calea de atac este admisibilă iar hotărârea atacată este supusă modificării exclusiv în situaţia constatării contradicţiei între considerente şi dispozitiv.

În cauză, potrivit dispozitivului, acţiunea în anulare a fost respinsă, iar din considerentele hotărârii atacate, menţionate de recurentă, nu rezultă că soluţia pe care acestea o susţin ar fi una contrară, respectiv de admitere a acţiunii în anulare.

Ca atare, hotărârea atacată nu este supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă.

Sub acest motiv de modificare, recurenta a invocat greşita respingere a excepţiei de necompetenţă a instanţei arbitrale şi încălcarea dreptului la apărare, de către aceeaşi instanţă.

Cu privire la excepţia de necompetenţă a tribunalului arbitral se constată că aceasta a fost legal respinsă. Astfel, recurenta invocă lipsa clauzei compromisorii, neavută în vedere de instanţa sesizată cu soluţionarea acţiunii în anulare. Or, din hotărârile arbitrale atacate pe calea acţiunii în anulare se constată că tribunalul arbitral a statuat asupra competenţei de soluţionare a cauzei – atât asupra acţiunii principale, cât şi asupra cererii reconvenţionale – nu în temeiul unei clauze compromisorii, privind raporturile patrimoniale deduse judecăţii, ci în baza art. 13 din Regulile de procedură arbitrală, cu referire la clauza înscrisă în contractul cadru, raportat la introducerea cererii principale, a celei reconvenţionale şi acordul pârâtei privind soluţionarea cauzei de către Tribunalul Arbitral.

Examinând cea de a doua critică, se constată că dreptul la apărare privitor la posibilitatea de a lua cunoştinţă de actele dosarului, de a formula cereri , de a solicita probe sau de a invoca excepţii a fost asigurat acestei părţi. Este de reţinut că dreptul la apărare priveşte asigurarea cadrului necesar aflării adevărului, examinarea cererilor formulate de părţi, respectiv a excepţiilor invocate şi pronunţarea legală asupra acestora. Ca atare, respingerea legală a unor cereri formulate sau excepţii invocate, în condiţiile asigurării condiţiilor necesare pentru luarea la cunoştinţă a actelor dosarului şi organizarea de către parte a apărării, nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare.

2. Cu privire la motivul de recurs privind nelegalitatea hotărârii atacate – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – invocat de recurenta S.C. „V.C.”

Recurenta a invocat ignorarea de către instanţă a condiţiilor de valabilitate a contractului de mandat, cu referire la semnarea contractului cadru pe anul 1998, de către angajatul R.G., în lipsa unui mandat special în acest sens.

Şi acest motiv de modificare se constată a fi neîntemeiat. Astfel, nu se contestă calitatea numitului R.G. de reprezentant al recurentei care, în această calitate a semnat contractul cadru menţionat.

Or, eventuala culpă a mandatarului, constând în pretinsa depăşire a limitelor mandatului dat, nu poate fi examinată în prezentul litigiu şi este lipsită de relevanţă faţă de raporturile juridice născute între S.C. „V.C." şi S.C. „O" .S.A. pe această cale.

Ca atare şi acest motiv de modificare se constată a fi neîntemeiat.

3. Cu privire la cel de al treilea motiv de modificare – art. 304 pct. 10 C. proc. civ.: „când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii”.

Din dezvoltarea acestui caz de modificare invocat de recurentă, rezultă că hotărârea atacată este criticată pentru faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezilor din care rezulta că angajatul R.G. nu era abilitat să semneze contractul şi că semnarea contractului a fost ascunsă conducerii S.C. „V.C." de către acesta timp de mai multe luni.

Potrivit art. 378 din C. com., mandatarul este dator a face cunoscut mandantului toate faptele ce ar putea să-l hotărască pe acesta a revoca sau modifica mandatul.

Este adevărat că obligaţiile contractate de mandatar prin depăşirea mandatului primit nu se răsfrâng asupra mandantului care, totuşi, poate să ratifice activitatea mandatarului său, împrejurare în raport de care devine titularul drepturilor şi obligaţiilor contractate pe seama sa.

În cauză, în baza contractului semnat de reprezentantul în România a firmei S.C. „V.C.", s-au derulat operaţiuni comerciale între aceasta şi S.C. „O.” S.A.

După aducerea la cunoştinţa S.C. „V.C.", cu întârzierea arătată, a faptului semnării contractului, acesta s-a derulat în continuare, ceea ce impune concluzia existenţei mandatului şi ratificării activităţii numitului R.G. de semnare a contractului cadru pe 1998.

Ca atare, instanţa a valorizat corect probele menţionate, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de S.C. „V.C.” Inc New York – SUA împotriva deciziei nr. 1618 din 17 martie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, ca nefondat.

Pronunţată astăzi 8 decembrie 2003, în şedinţă publică.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 613/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI