ICCJ. Decizia nr. 64/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 64/2011
Dosar nr.8264/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 16 octombrie 2009, petenta O.C. a înregistrat pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o cerere privind: a) „anularea actelor conţinând element dolosiv intenţional, efectuate în frauda legii, cu cauza ilicită şi imorală de instituţiile statului român, în conformitate cu actele probatorii şi reglementărilor legale în materie aferente" şi b) „cerere de restituire şi despăgubire materială şi morală înaintată în temeiul legii, însumând suma de 3.000.000 de euro în echivalenţa cu moneda românească în RON la cursul BNR indicând ca „responsabil civilmente material în temeiul legii constituţionale şi legale" Statul Român prin Ministerul de Finanţe. Petenta a mai depus completări, concluzii şi înscrisuri.
La termenul din data de 23 martie 2010, Înalta Curte, constatând că cererea formulată nu cuprinde obiectul, arătarea motivelor de drept şi de fapt, arătarea dovezilor şi semnătura dovezilor şi semnătura petentei, în temeiul art. 1551 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei.
La data de 31 martie 2010, petenta O.C. a formulat o cerere de repunere pe rol, cerere pe care a însoţit-o de precizări ale cererii iniţiale şi de un set de înscrisuri.
La termenul din data de 1 iunie 2010, constatând stăruinţa petentei în judecată, Înalta Curte a admis cererea de repunere pe rol astfel formulată şi a reţinut cauza spre soluţionare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2884 din 1 iunie 2010, pronunţată în dosarul nr. 8126/1/2009, a respins acţiunea, formulată de O.C., ca inadmisibilă.
În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că, urmare analizării petiţiilor formulate în cauză, nu pot fi identificate elemente care să permită calificarea cererii petentei drept „cerere de chemare în judecată", în sensul prevederilor art. 112 C. proc. civ., astfel încât aceasta nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti.
La data de 11 octombrie 2006, împotriva sus-menţionatei decizii, a declarat recurs O.C. în nume propriu şi în numele lui C.O., în calitate de reclamanţi.
Prin memoriul depus ulterior la dosar, în data de 20 octombrie 2010, recurenţii au formulat „motive de recurs", fără a indica, însă, vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc.civ.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susţineri.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legi.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
În cauză, completul de 9 judecători a fost investit cu recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, o cerere, care nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Legea procesual civilă nu stabileşte posibilitatea atacării cu recurs a unei decizii, în cazul când aceasta este pronunţată de instanţa supremă.
Drept urmare, în atare situaţie, admisibilitatea recursului este examinată în raport cu dispoziţiile de drept comun, respectiv ale art. 299 C. proc. civ.
Din dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., rezultă că una din condiţiile ce se impun a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea recursului, priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă de reformare pe această cale.
În speţă, însă, această condiţie se constată a nu fi îndeplinită.
Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile, în cauzele determinate de C. proc. civ., iar prin art. 22 din acelaşi act normativ a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, de a judeca în primă instanţă procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale menţionate rezultă, pe de o parte, că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
În speţă, completul de 9 judecători nu are nici atributul şi nici caracterul conferit instanţei superioare secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aşadar, cum recursul priveşte o decizie a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care pronunţă hotărâri irevocabile, este evident, că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 304/2004.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta O.C. în nume propriu şi ca reprezentant al reclamantului C.O. împotriva Deciziei nr. 2884 din 1 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 8126/1/2009.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 63/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 65/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
