ICCJ. Decizia nr. 63/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 63/2011

Dosar nr.8592/1/2010

Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la 28 ianuarie 2010, Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună „împreună în solidar cu" Asociaţia C.M.E. au declarat recurs împotriva „încheierii de şedinţă şi/sau hotărârii prin care s-a respins abuziv excepţia/excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţei pentru a favoriza pe cei interesaţi în dauna prestigiului Justiţiei".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 4283 din 7 septembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 767/1/2010, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună, în solidar cu Asociaţia C.M.E.

Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 şi cu împrejurarea că, în cauză, judecătorii curţii de apel nu au pronunţat nicio încheiere prin care să fi soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurent, deoarece, după depunerea acestei cereri, recurenţii i-au recuzat pe toţi judecătorii curţii.

La data de 9 septembrie 2010, împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs recurenţii Asociaţia C.M.E. şi Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună, prin reprezentant A.I., fără a indica motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau excepţii.

Recursul este inadmisibil, având în vedere considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.

În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a pronunţat asupra unui recurs declarat de aceiaşi recurenţi împotriva unei hotărâri irevocabile.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Hotărârea atacată de recurent a dobândit caracter irevocabil, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., odată cu soluţionarea recursului şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.

Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Recunoaşterea unor căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, în forma în vigoare la momentul declarării recursului.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii Asociaţia C.M.E. şi Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună, prin reprezentant A.I., împotriva Deciziei nr. 4283 din 7 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 767/1/2010.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.

Procesat de GGC - NN

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 63/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI