ICCJ. Decizia nr. 77/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 77/2011
Dosar nr.4961/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1726 din 26 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.N., împotriva rezoluţiei nr. 334/P/2006 din 30 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 334/P/2006 din 30 iunie 2009, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de N.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru faptele prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există în materialitatea lor; M.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru faptele prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor; B.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti (în prezent pensionar), pentru faptele prevăzute de art. 264 C. pen., art. 263 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 221 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor; C.D.M.R., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti (în prezent pensionar), pentru faptele prevăzute de art. 264 C. pen., art. 263 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 221 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor; B.F., chestor în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru faptele prevăzute de art. 263 C. pen., art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul – în urma efectuării actelor premergătoare a reţinut următoarele:
În fapt, petentul B.N. a susţinut că în data de 29 august 2005, în jurul orelor 1545, aflându-se în faţa restaurantului „Prestige" din Ploieşti, judeţul Prahova, a fost tâlhărit, fiind deposedat - prin violenţă de autoturismul de teren marca Mitsubishi Pajero în valoare de 24.000 Euro, suma de 20.000 Euro, o cameră video şi mai multe bunuri pe care le avea în maşină.
Soluţiile dispuse în urma memoriilor şi demersurilor efectuate de către organele competente l-au nemulţumit pe petent, astfel că, prin plângerile care fac obiectul prezentei cauze, s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de persoanele mai sus menţionate.
S-a apreciat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică este competent a soluţiona cauza cu privire la N.M. şi M.A., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, B.G., C.D.M.R., foşti procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti (în prezent pensionari) şi chestorul B.F. din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. De asemenea, s-a opinat că pentru restul persoanelor reclamate, nu se va disjunge şi declina cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, respectiv Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, întrucât pentru aceeaşi situaţie de fapt au fost efectuate cercetări şi dispuse soluţii faţă de acestea în dosarele nr. 7/P/2006 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, nr. 320/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică şi nr. 361/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Astfel, s-a reţinut că procurorul N.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat prin rezoluţia nr. 165/P/2006 din 2 august 2006, plângerea formulată de B.N. la data de 19 iulie 2006, împotriva numitei A.C., prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, fiind nemulţumit de soluţia adoptată în lucrarea nr. 201/II-2/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, prin care i-a fost respinsă petentului plângerea formulată împotriva ordonanţei dispuse în dosarul nr. 5991/P/2005 al aceleiaşi unităţi de parchet.
În urma verificărilor efectuate, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., procurorul N.M. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
Referitor la procurorul M.A., acesta a soluţionat prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti nr. 5991/P/2005 din 14 decembrie 2005, dosarul cu acelaşi număr, privind pe învinuitul C.V.R., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen., art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., constând în aceea că, în data de 29 august 2005, i-a sustras părţii vătămate B.N. autoturismul Mitsubishi Pajero cu numărul de înmatriculare nr. , parcat lângă terasa „Prestige" din Ploieşti, cauză în care învinuitul a fost cercetat şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., art. 261 C. pen. şi art. 2611 C. pen.
În baza analizei materialului probator administrat în cauză, procurorul M.A. a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen., art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. şi neînceperea urmăririi penale faţă de aceeaşi persoană pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi, respectiv, pentru infracţiunile prevăzute de art. 261 C. pen., art. 2611 C. pen., considerând că faptele sesizate nu există.
Procurorul B.G. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti (în prezent pensionar) a soluţionat prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nr. 197/P/2005 din 16 februarie 2006, plângerea formulată de B.N. împotriva comisarilor şefi P.V., M.T. şi a agentului E.M. din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.. În temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., prin rezoluţia mai sus amintită s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de susnumiţii, apreciindu-se că faptele reclamate nu există.
Referitor la procurorul C.D.M.R. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti (în prezent pensionar), s-a reţinut că, după cum rezultă şi din ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nr. 361/P/2007 din 19 decembrie 2008, aceasta a asigurat în data de 26 decembrie 2005 serviciul de permanenţă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, aşa după cum acesta era reglementat prin ordinul nr. 24 din 27 martie 2005 privind organizarea şi desfăşurarea serviciului în afara programului de lucru la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, judecătorii şi la parchetele militare, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încadrându-se în atribuţiile conferite de lege magistratului procuror, fără a se circumscrie ilicitului penal.
Fiind audiat de către procuror, în data de 12 februarie 2009, chestorul B.F. a declarat că, în perioada august – septembrie 2005, l-a primit în audienţă pe numitul B.N., la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar după ce l-a ascultat, apreciind că faptele descrise de către acesta erau de competenţa structurilor de investigaţii criminale ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, a luat legătura telefonic, în prezenţa numitului B.N., cu inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, rugându-l să dea atenţia cuvenită instrumentării operative şi legale a cazului respectiv. În continuare, chestorul B.F. a declarat că ştie despre faptul că plângerea numitului B.N. a fost înregistrată la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova.
Procurorul a menţionat că cele mai sus expuse, în legătură cu chestorul B.F. din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sunt confirmate şi prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică nr. 320/P/2007 din 12 iulie 2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta pentru infracţiunile prevăzute de art. 263 C. pen. şi art. 264 C. pen.
S-a apreciat faţă de cele mai sus expuse, că în cauză nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni de către magistraţii procurori N.M., M.A., B.G., C.D.M.R. şi de către chestorul B.F. din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, întrucât, împrejurarea că numitul B.N. este nemulţumit de soluţiile dispuse de către aceştia, nu poate conduce la concluzia că susnumiţii şi-au încălcat atribuţiile de serviciu sau au favorizat persoanele reclamate de către petent.
S-a menţionat că în legislaţia română verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor dispuse de către magistraţii procurori se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege şi nu prin reprezentarea lor în discuţie în cadrul unui proces penal, îndreptat împotriva acestora.
Plângerea petiţionarului B.N. împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă ca nefondată prin rezoluţia nr. 8265/3949/II/2/2009 din 14 august 2009 a procurorului şef Secţie Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul a formulat plângere la instanţa competentă (filele 1-6).
Legal citat (fila 11), petiţionarul nu s-a prezentat la termenul judecării plângerii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la plângerea adresată instanţei în care petiţionarul a susţinut, în esenţă, că rezoluţiile atacate sunt emise de procurori slab pregătiţi profesional, că nu au fost administrate probe pentru soluţionarea plângerii penale (respingându-i-se probele propuse) şi că nu a fost citat pentru a fi audiat, solicitând desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei unor procurori din Austria sau Germania pentru începerea urmăririi penale prima instanţă a apreciat că este nefondată.
Prima instanţă a reţinut că plângerea este nefondată.
Astfel, s-a motivat că în vederea eventualei începeri a urmăririi penale, procurorul – pentru stabilirea aspectelor reclamate prin plângerea penală – a efectuat acte premergătoare în condiţiile art. 224 C. proc. pen., iar pentru soluţionarea plângerii adresată instanţei, Ministerul Public a înaintat actele premergătoare efectuate, acte existente în cele două volume (vol. 1-270 file, vol.2 -191 file).
Din examinarea acestor acte premergătoare instanţa a constatat că pentru soluţionarea plângerii penale formulată de petiţionar procurorul a efectuat, conform art. 224 C. proc. pen., acte premergătoare (vol. 1-270 file, vol.2-191 file); care nu au confirmat minime indicii ale existenţei faptelor penale reclamate de petiţionar, soluţia adoptată de procuror fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. „fapta nu există".
Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., constatându-se existenţa unuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., legal şi temeinic procurorul nu a dispus prin rezoluţie începerea urmăririi penale, ci dimpotrivă, potrivit art. 228 alin. (6) C. proc. pen., a dispus prin rezoluţie motivată neînceperea urmăririi penale; criticile petiţionarului legate de pretinsa slabă pregătire profesională a procurorilor care au soluţionat plângerile sale exced cadrului procedural al prezentei cauze; nefiind întemeiate nici criticile petiţionarului referitoare la necitarea sa în vederea audierii şi neadministrarea unor probe la cererea sa, în condiţiile în care nu a fost începută urmărirea penală, fiind efectuate acte premergătoare, nu s-a procedat la chemarea petiţionarului în vederea ascultării ori în vederea propunerii unor probe (activităţi procesuale specifice doar fazei urmăririi penale, deci posibile după începerea urmăririi penale prin actul prevăzut de lege ).
S-a reţinut că în raport cu specificarea faptelor presupus a fi fost săvârşite de persoanele reclamate de către petiţionar (infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul) procurorul a efectuat acte premergătoare, apreciate de Înalta Curte ca suficiente pentru adoptarea unei soluţii legale şi temeinice, dosarul nr. 334/P/2006 cuprinzând, în copie toate înscrisurile şi actele procedurale aflate în legătură cu aspectele reclamate de petiţionar.
Prima instanţă a concluzionat că, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., care reflectă, în mod specific, prezumţia de nevinovăţie instituită, deopotrivă, de Constituţia României [art. 23 alin. (11) şi C. proc. pen. (art. 52)], începerea urmăririi penale faţă de o persoană este legal posibilă numai în măsura în care din actul de sesizare ori din actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., însă, în speţă după cum corect a reţinut procurorul şi, respectiv, procurorul şef secţie, actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii ale săvârşirii infracţiunilor reclamate de petiţionar, şi nici indicii ale săvârşirii altor fapte prevăzute de legea penală, astfel încât, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), consecinţa juridică este neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cererea de recurs (filele 2-3 dosar recurs) şi concluziile scrise depuse la dosar (filele 34-39) pentru caracter ilegal, abuziv, favorizându-se făptuitorii, respingerea abuzivă şi nemotivată a probelor de instanţă şi procuror, cu încălcarea art. 62-65 C. proc. pen. şi art. 67 C. proc. pen. şi a obligaţiei de lămurire a cauzei sub toate aspectele, pe bază de probe, neaudierea făptuitorilor şi martorilor, necercetarea înscrisurilor depuse, neaudierea petentului (art. 75 C. proc. pen., art. 76 C. proc. pen. şi art. 77 C. proc. pen.), necitarea făptuitorilor şi petentului, de către instanţă [cu încălcarea art. 2781 alin. (4) C. proc. pen.], ceea ce atrage nulitatea sentinţei, fiind incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., neprezentarea intimatului B.F. pentru audiere la procuror, încălcarea de către procuror a dispoziţiilor art. 913 C. proc. pen., art. 914 C. proc. pen., art. 915 C. proc. pen., art. 916 C. proc. pen. şi art. 891 C. proc. pen. (prin respingerea probei cu înregistrări audio şi video), respingerea cererilor de probe, nepronunţarea asupra unor fapte reţinute prin actul de sesizare (art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.), încălcarea dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen. şi art. 202 C. proc. pen.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune neîndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date privind comiterea unor infracţiuni şi a unei condiţii negative, referitoare la inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, astfel după cum acestea sunt reglementate de art. 10 C. proc. pen.
În cauza dedusă judecăţii petentul, nemulţumit fiind de soluţiile dispuse în exerciţiul funcţiilor, de către intimaţii procurori şi ofiţer de poliţie şi conferind relevanţă penală acestor acţiuni, a formulat plângere penală împotriva acestora.
Din verificarea actelor dosarului se constată că în mod just, atât procurorul, cât şi prima instanţă au apreciat că faptele reclamate nu există.
Activitatea magistraţilor procurori, de soluţionare, în baza legii şi probelor, a cauzelor repartizate, nu poate fi prin ea însăşi infracţiune, după cum nici activitatea chestorului B.F., care s-a circumscris dispoziţiilor legale, nu constituie o faptă din sfera ilicitului penal.
Totodată, se impune a se constata că nemulţumirea pur subiectivă şi nedovedită a părţii faţă de soluţiile dispuse de către magistraţii procurori nu constituie probă în sensul comiterii unor infracţiuni, iar criticile formulate se impuneau a fi invocate pe calea parcurgerii procedurii prevăzută de art. 278 şi următoarele C. proc. pen., care nu poate fi completată şi nici înlocuită prin formularea de plângeri penale.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Aspectele referitoare la nerespectarea de procuror şi instanţă a prevederilor legale privind administrarea probelor sunt nefondate şi, totodată, exced obiectului cauzei. Se reţine, astfel, că dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. nu obligă organul de urmărire să efectueze, în etapa actelor premergătoare, verificările apreciate ca utile şi/sau solicitate de părţi, ci pe cele apte a fundamenta soluţia ce se va dispune. De asemenea, în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., instanţa nu are posibilitatea legală de a încuviinţa alte probe decât pe cea cu înscrisuri, astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., normă respectată de prima instanţă.
Se impune a se constata, totodată, referitor la critica petentului relativă la nelegala îndeplinire a procedurii de citare că aceasta este nefondată; prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei în condiţiile în care părţile au fost legal citate, potrivit art. 2781alin. (4) C. proc. pen., procedura de citare cu petentul fiind îndeplinită prin afişare (fila 11 dosar fond), petentul având posibilitatea reală şi efectivă de a formula apărările apreciate ca fiind utile dovedirii temeiniciei susţinerilor sale.
Instanţa, cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., şi-a format convingerea pe baza evaluării proprii juste a materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, înscrisurile dosarului fiind suficiente pentru a permite verificarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei atacate.
Aşa fiind, se constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., instanţa nefiind sesizată prin rechizitoriu şi devoluând cauza exclusiv sub aspectul verificării legalităţii temeiniciei soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror, limite în care a pronunţat o soluţie legală, temeinică şi corect motivată.
De asemenea nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., în cauză petentul neputând invoca eventuala neîndeplinire a procedurii de citare cu o altă parte, iar critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen. şi art. 202 C. proc. pen. excede obiectului cauzei, în speţă dispunându-se o soluţie de neîncepere a urmăririi penale.
De altfel, nici criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 913, art. 914, art. 915, art. 916 şi art. 891 nu se susţin, deoarece, după cum s-a arătat şi anterior, procurorul este singurul în măsură să aprecieze asupra verificărilor necesare fundamentării soluţiei, acesta considerând că înregistrările audio şi video nu se impun.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.N. împotriva sentinţei nr. 1726 din 26 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7294/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 76/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 78/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
