ICCJ. Decizia nr. 76/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 76/2011
Dosar nr.4951/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2171 din 17 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.V. împotriva rezoluţiei din 21 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dată în dosarul nr. 685/P/2009; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia din 21 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dată în dosarul nr. 685/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat că pretinsa faptă nu există.
În esenţă procurorul a reţinut următoarele:
Petiţionarul N.V. a formulat plângere împotriva procurorilor B.G. şi G.G., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pretins comisă prin aceea că nu şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu cu prilejul soluţionării dosarului nr. 132/P/2007, în care petiţionarul solicitase efectuarea de cercetări penale faţă de persoanele care în continuare uzitează de certificatul de moştenitor „declarat anulat prin Decizia nr. 1649 din 5 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".
Nemulţumirea părţii vătămate a privit soluţiile de netrimitere în judecată dispuse de procurorii B.G. şi G.G. care nu au avut în vedere „falsitatea certificatului de moştenitor", soluţii care, în opinia părţii vătămate, au întrerupt cercetările care ar fi condus la dovedirea susţinerilor sale.
În plângerea scrisă, depusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie petentul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei susmenţionată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dată în dosarul nr. 685/P/2009 şi a rezoluţiei nr. 8363/3963/II-2/2009 a procurorului şef secţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, şi reluarea cercetărilor care să dovedească vinovăţia intimaţilor, care fie din rea credinţă, fie din gravă neglijenţă nu au efectuat profesionist cercetările care se impuneau pentru tragerea la răspundere a falsificatorilor C.C. şi alţii.
Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., prima instanţă a constatat că plângerea nu este fondată, împrejurarea că intimaţii G.G. şi B.G. au soluţionat defavorabil plângerea formulată de N.V. în dosarul nr. 132/P/2007, neputând determina începerea urmăririi penale faţă de intimaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut totodată, că, din actele premergătoare în cauză ce au format obiectul dosarului penal nr. 685/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, rezultă că nu s-au identificat date şi elemente care să constituie temeiuri pentru începerea urmăririi penale faţă de intimaţii G.G. şi B.G. pentru infracţiunea reclamată, astfel că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., este temeinică şi legală; în consecinţă, respingând plângerea şi dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a adoptat o rezoluţie temeinică şi legală.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale formulate, expuse în partea introductivă a prezentei decizii şi din motivele de recurs şi notele scrise depuse la dosar (filele 8-13 şi 47-51 dosar recurs) pentru neefectuarea de verificări, neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către intimaţi, încălcarea rolului activ al instanţei şi aflării adevărului, dispunerea de soluţii de către intimaţi cu ignorarea dovezilor depuse, obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare statului, neclarificarea, de către intimaţi a aspectelor invocate în plângerea petentului, dovedite prin înscrisurile prezentate. S-a solicitat admiterea recursului şi rejudecarea cauzei de instanţa de recurs, cu luarea măsurilor în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiţii pozitive, privind inexistenţa datelor referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor prevăzute de art. 10 C. proc. pen., de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, cu distincţiile arătate de textul de lege invocat.
În cauza dedusă judecăţii, procurorul, cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., a efectuat în etapa actelor premergătoare, verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, constatând că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, a dispus faţă de intimaţi soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată, totodată, că nemulţumirea petentului, care a stat la originea plângerii penale formulată împotriva intimaţilor procurori, rezidă din modul în care aceştia au soluţionat o cauză penală privind anumite persoane, anterior reclamate de petent, implicate în pretinsa falsificare şi folosire a unui certificat de moştenitor fals.
Astfel, se constată că soluţia dispusă prin rezoluţia atacată este legală şi temeinică, intimaţii magistraţi îndeplinindu-şi legal atribuţiile de serviciu, dispunerea în baza legii a unei soluţii ce a nemulţumit o parte din proces neconstituind o dovadă a comiterii, de către aceştia, a unor fapte din sfera ilicitului penal. Se reţine sub acest aspect că exercitarea atribuţiilor cu care, prin lege, magistratul a fost investit şi îndeplinirea activităţii jurisdicţionale – ce presupune interpretarea şi aplicarea legii cauzelor supuse cercetării – nu pot constitui, prin ele însele, infracţiuni, în lipsa dovezilor în acest sens.
În cauză, nemulţumirea pur subiectivă a petentului faţă de modul de instrumentare a unei cauze putea şi trebuia să fie invocată pe calea parcurgerii procedurii legale de contestare a soluţiilor procurorului (potrivit art. 278 – 2781 C. proc. pen.), singura aptă a conduce, eventual, la infirmarea sau desfiinţarea unor asemenea soluţii, procedură ce nu poate fi înlocuită şi nici completată prin formularea de plângeri penale.
Aşa fiind, se constată că în mod legal şi temeinic prima instanţă, în urma unei evaluări proprii juste a materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a menţinut soluţia dispusă de către procuror.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Motivul de recurs privind neexercitarea rolului activ al instanţei şi încălcarea principiului aflării adevărului nu poate fi primit deoarece, după cum s-a arătat şi anterior, instanţa a făcut demersurile impuse de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., oferind petentului posibilitatea reală şi efectivă de a dovedi temeinicia susţinerilor sale şi a formula apărările considerate utile, instanţa formându-şi convingerea pe baza materialului dosarului în ansamblul său, astfel după cum prevăd dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Critica privind, în esenţă, neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu către intimaţi este nefondată deoarece actele dosarului şi verificările efectuate nu au furnizat indicii de comitere a vreunei fapte ilicite, exercitarea prerogativelor funcţiei deţinută de intimaţii magistraţi circumscriindu-se prevederilor legale.
Motivul de recurs privind neefectuarea de verificări şi ignorarea dovezilor care demonstrau, în opinia petentului, temeinicia susţinerilor sale, nu poate fi primit, deoarece, pe de o parte, organul de urmărire a efectuat, potrivit art. 224 C. proc. pen. verificările necesare fundamentării soluţiei dispuse (neexistând o obligaţie legală de a efectua verificările apreciate ca utile de către parte), iar, pe de altă parte, instanţa a analizat cauza, cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., hotărârea pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată, inclusiv sub aspectul obligării petentului la plata cheltuielilor judiciare, măsură criticată de parte, dar întemeiată pe dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi pe împrejurarea respingerii cererii cu soluţionarea căreia partea a sesizat instanţa.
Pentru considerentele ce preced în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.V. împotriva sentinţei nr. 2171 din 17 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7571/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 75/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 77/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
