ICCJ. Decizia nr. 90/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 90/2006
Dosar nr. 1859/1/2005
(Nr. în format vechi: 360/2005)
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 6 mai 2004, partea vătămată M.F. a formulat plângere împotriva judecătorului D.I. susţinând că, în şedinţa de judecată, la termenul de judecată din 19 aprilie 2004, acesta a ameninţat martorul A.M., cu arestarea, creând, astfel, temeri acestuia că: „spunând adevărul, tot nu contează, dacă judecătorul vrea, prin abuz, îl poate reţine".
Prin rezoluţia nr. 884/P/2004 din 15 decembrie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I.D., judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen.
Pentru a hotărî astfel, organul de urmărire penală a constatat, din examinarea conţinutului transcrierii şedinţei de judecată, că nici una din expresiile atribuite de petent, preşedintelui completului de judecată, nu se regăseşte în cuprinsul acesteia.
Totodată, expresiile preşedintelui de judecată, astfel cum acestea se regăsesc în transcrierea necontestată, reprezintă poziţia magistratului, în sensul de a atrage atenţia martorului asupra consecinţelor săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei primare de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 891/12/N/2005 din 9 februarie 2005 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a reţinut că, în fapt, judecătorul i-a atras atenţia martorului că ar putea fi arestat, dacă nu declară adevărul, ceea ce denotă că acesta a urmărit să-l împiedice pe martor să săvârşească o faptă penală, cu consecinţe grave pentru el, şi nu în alt scop.
Împotriva rezoluţiei primare de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, petentul a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa nr. 365 din 15 iunie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea, ca nefondată.
S-a reţinut că în raport cu situaţia de fapt corect reţinută, comportarea judecătorului nu poate fi apreciată ca fiind în măsură să creeze o temere serioasă martorului, ci, dimpotrivă, să-l determine să spună adevărul.
Drept urmare, rezoluţiile atacate sunt legale şi temeinice, urmând a fi menţinute.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul M.F. a declarat recurs.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Urmărind să ocrotească activitatea de înfăptuire a justiţiei, incompatibilă cu întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe asupra părţilor dintr-un proces penal, în cauză cu referire la un martor, prin art. 266 C. pen., legiuitorul a incriminat, alături de arestarea nelegală, infracţiunea de cercetare abuzivă.
Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe faţă de un martor, expert sau interpret, este incriminată prin alin. (3) al art. 266 C. pen.
Este de reţinut că infracţiunea de cercetare abuzivă, sub aspectul laturii subiective, se săvârşeşte cu intenţie, făptuitorul cunoscând caracterul abuziv al acţiunii sale şi starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, urmare pe care o doreşte sau cel puţin o acceptă.
Din examinarea transcrierii şedinţei de judecată a rezultat că preşedintele completului de judecată a atras atenţia martorului asupra consecinţelor săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Or, potrivit art. 85 alin. 7 C. proc. pen., „după depunerea jurământului sau după rostirea formulei prevăzute în alin. (5), se va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă".
Această dispoziţie trebuie coroborată şi valorificată de instanţa de judecată, prin prisma dispoziţiilor art. 83 din acelaşi cod, potrivit cărora „persoana chemată ca martor (...) are datoria să declare tot ce ştie cu privire la faptele cauzei".
Prin urmare, preşedintele completului de judecată nu a săvârşit nici o faptă penală, ci a îndeplinit corespunzător obligaţiile ce îi revin, cu privire la ascultarea martorilor, stabilite prin legea procesual-penală.
Ca atare, dispunând neînceperea urmăririi penale, justificat de incidenţa în cauză a cazului de împiedicare prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., procurorul a dat o rezoluţie legală şi temeinică.
Cum în cauză, la judecata în fond a plângerii întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen., nu s-a constatat altă situaţie de fapt, care să ducă la concluzia reţinerii greşite a cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, respingând plângerea şi menţinând rezoluţia atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Nici în această etapă nu au apărut elemente noi, în sensul afirmaţiilor petentului, aşa încât recursul declarat împotriva hotărârii primei instanţe apare ca fiind nefondat.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul M.F., ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul-petent menţionat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de petentul M.F. împotriva sentinţei nr. 365 din 15 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1486/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestora din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 89/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 91/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
