ICCJ. Decizia nr. 91/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 91/2006
Dosar nr. 30422/1/2005
(Nr. în format vechi: 390/2005)
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 416 din 15 iulie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul C.D., privind pe intimaţii I.A., A.M.D. şi A.Ş., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 247 şi 289 C. pen.
S-a reţinut că petentul menţionat a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 6 iunie 2005, cu plângere penală împotriva Procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie - I.A. şi a judecătorilor A.M.D. şi A.Ş., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 247 şi 289 C. pen., constând în aceea că procurorul general a cerut nejustificat strămutarea judecării cauzei penale având ca obiect săvârşirea infracţiunii de luare mită de către C.D.; judecătorul A.M.D. a admis abuziv cererea de strămutare, iar judecătorul A.Ş. a comunicat petentului, cu o întârziere de o zi, termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.
Or, potrivit art. 221 C. proc. pen., plângerile şi denunţurile penale se adresează organului de urmărire penală, instanţele de judecată neputând fi sesizate direct, decât în cazurile prevăzute de art. 279 din acelaşi cod.
De altfel, petentul a menţionat că a sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aceleaşi fapte.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul C.D. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Examinând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile relative la sesizarea instanţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Este de reţinut că reglementarea menţionată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitor la garanţiile procedurale care trebuie să însoţească, între altele, judecarea acuzaţiilor în materie penală.
Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziţii relative la sesizarea instanţei", Codul de procedură penală nu conţine nici o prevedere care să o definească.
Însă, cu referire la cauză, sfera şi conţinutul dispoziţiilor procesuale aflate sub protecţia nulităţii absolute, rezultă din dispoziţiile art. 279, 221 şi 2781 C. proc. pen., coroborat cu art. 264 din acelaşi cod.
Din economia reglementărilor legal menţionate rezultă, însă, că în materie penală constituie dispoziţii relative la sesizarea primară a instanţei de judecată şi sunt supuse sancţiunii nulităţii absolute, toate dispoziţiile procesuale care au ca obiect de reglementare determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în faţa instanţei o cauză, spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum şi cele care stabilesc condiţiile de validitate a actului de sesizare şi limitele judecăţii, ca efect a acestora.
În cauză, obiectul plângerii formulate de petentul C.D. priveşte săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 247 şi 289 C. pen.
Or, infracţiunile reclamate nu se regăsesc între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul cărora plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată.
Totodată, infracţiunile sesizate nici nu au făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanţei de judecată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Prin urmare, în mod legal prima instanţă a constatat neîndeplinirea condiţiilor de validitate a sesizării, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinţei nr. 416 din 15 iulie 2005, pronunţată în dosarul nr. 3450/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinţei nr. 416 din 15 iulie 2005, pronunţată în dosarul nr. 3450/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestora din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 90/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 92/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
