Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 424/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 424/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 04-11-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 424/2015
Ședința publică din 04.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. D. M.
GREFIER: A. M.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria A. I. - este reprezentat de procuror G. O..
Pe rol se află soluționarea cauzei privind acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA A. I. cu inculpatul C. I. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 C.p. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.p., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p., în dosarul penal nr. 4408/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I..
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.10.2015, încheierea făcând parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 31.07.2015 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei A. I. sub dosar nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. cu inculpatul C. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 335 al.2 și art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.
S-a reținut prin acordul de recunoaștere a vinovăției, în fapt că inculpatulC. I. a condus autoturismul marca Opel Astra cu nr._ pe . A. I., în timp ce exercitarea dreptului de a conduce îi era suspendată, având o alcoolemie în sânge de 1,55 g/l și 1,40 g/l la momentul prelevării.
În cursul urmăririi penale au fost administrate mijloace de probă administrate: procesul verbal de constatare a infracțiunilor, buletinul de analiză toxicologică alcoolemiei, adresa_/2014 de la S.P.C.R.P.C.I.V A.; declarațiile inculpatului.
Prin ordonanța din data de 21.10.2014 a organelor de poliție din cadrul Poliției Mun. A. I. - Biroul Rutier s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul Penal și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul Penal.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. din data de 06.02.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul Penal și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul Penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul Penal față de suspectul C. I..
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. din data de 05.05.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C. I. pentru faptele expuse mai sus.
La inițiativa inculpatului a fost încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de acesta din urmă cu procurorul, inculpatul recunoscând săvârșirea faptei în totalitate, și acceptând încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
Totodată, a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 4408/P/2014.
La termenul de judecată din data de 27.10.2015 instanța, a pus în discuția reprezentantului Ministerului Public, a inculpatului și a apărătorului desemnat din oficiu al acestuia acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de inculpat cu procurorul, reținând cauza în pronunțare.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria A. I., instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480-482 C.pr.pen, motiv pentru care îl va admite pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
I. Situația de fapt:
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține că situația de fapt astfel cum a fost descrisă în acordul de recunoaștere a vinovăției cu care a fost sesizată este una corectă și corespunde realității, procurorul de caz făcând o interpretare judicioasă a probelor administrate în cauză, stabilind o stare de fapt și o motivare care rezultă din coroborarea acestor probe.
Astfel,în data de 21.10.2014, inculpatul C. I. a condus autoturismul marca Opel Astra cu nr._ pe . A. I., în timp ce exercitarea dreptului de a conduce îi era suspendată, având o alcoolemie în sânge de 1,55 g/l și 1,40 g/l la momentul prelevării.
Conform răspunsului nr._/2014 de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor A., rezultă că numitul C. I., în perioada 15.09._14, avea permisul suspendat.
Conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 2876/2877/IX/ 1420/1421 eliberat la data de 23.10.2014 de Serviciul Județean de Medicină Legală A., rezultă că la prima mostră (ora 18.10) C. I. a avut o alcoolemie de 1,55 g‰, iar la cea de-a doua mostră (ora 19.10) o alcoolemie de 1,40 g‰.
Audiat fiind pe parcursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut și regretat faptele comise, arătând că în data de 21.10.2014, în jurul orelor 16.00, a plecat la restaurantul Terasa Viilor din zona Schit, cu câinele la plimbare și ajuns în fața restaurantului s-a pus pe iarbă și a băut două beri C. de 0,5 litri fiecare. După ce a băut cele două beri, fiind cu mașina proprietate personală un Opel Astra cu numărul de înmatriculare_, s-a urcat la volan și a plecat spre casă, iar după cincizeci de metri, a fost oprit de poliție pe . unul dintre polițiști 1-a întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice, el a recunoscut că a băut două beri de 0, 5 litri, arătându-le celor doi polițiști sticlele goale și a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. După ce a fost testat a fost condus la Spitalul Județean A. I., unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge la interval de oră. Suspectul a mai declarat că înainte cu o zi, după ce a terminat programul, între orele 18:00 și 22:00 a consumat cu colegii aproximativ patru-cinci beri C. la un restaurant din cartierul Cetate.
De altfel, starea de fapt astfel cum a fost descrisă, reiese din însăși atitudinea inculpatului de recunoaștere și regret a faptei săvârșite, precum și din acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat, care face obiectul prezentei cauze, instanța însăși luând act de manifestarea sa de voință în acest sens la termenul de judecată din data de 27.10.2015, când inculpatul legal citat s-a prezentat în fața instanței.
II. Încadrarea juridică, individualizarea pedepsei și modalitatea de executare:
În drept, faptele inculpatului C. I. constând în aceea că în data de 21.10.2014 a condus autoturismul marca Opel Astra cu nr._ pe . A. I., în timp ce exercitarea dreptului de a conduce îi era suspendată, având o alcoolemie de 1,55 și 1.40 grame la mie alcool pur în sânge la momentul prelevării, intrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 335 alin. 2 și art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal.
În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat ales T. I., fiind depusă la dosar și împuternicirea (f. 27 dup).
Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat (4600 lei cu titlu de amendă penală), precum și modalitatatea de executare ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. cu inculpatul C. I. -cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. și ped. de art. 335 alin. 2 Cod penal și de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, obiect al dosarului penal nr. 4408/P/2014, și în consecință:
În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., va condamna inculpatul la pedeapsa de 180 zile amendă, în cuantumul unei zile amendă stabilit de 10 lei, urmând ca în final inculpatul să fie obligat la plata sumei de 1800 lei cu titlu de amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal și la pedeapsa de 200 zile amendă, în cuantumul unei zile amendă stabilit de 20 lei, urmând ca în final inculpatul să fie obligat la plata sumei de 4000 lei cu titlu de amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii, pe lângă cele două pedepse astfel aplicate.
Reținând că infracțiunile deduse judecății sunt concurente între ele potrivit art. 38 alin. 2 Cod penal, va da eficiență tratamentului sancționator prevăzut de art. 39 alin. 1 lit. c) Cod penal, astfel cum s-a stabilit prin acordul de recunoaștere a vinovăției, sens în care va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4000 lei cu titlu de amendă penală, la care va adăuga un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse stabilite (600 lei cu titlu de amendă penală), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4600 lei cu titlu de amendă penală.
În continuare va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din Codul penal, respectiv: în caz de neexecutare cu rea-credință a amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
III. Cu privire la cheltuielile făcute în prezenta cauză:
Potrivit art. 272, art. 274 alin. 1 C.pr.pen. în caz de […] condamnare,, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat […].
Cuantumul cheltuielilor judiciare la care va fi obligat inculpatul, în baza textului legal enunțat, este dat de suma de 350 lei ( suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, aferente fazei de urmărire penală, suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat aferente procedurii necontencioase în fața instanței de judecată).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite în totalitate acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. cu inculpatul C. I. (fiul lui E. și M., născut la data de 25.01.1959 în ., domiciliat în A. I., ., ., jud. A., CNP_) cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. și ped. de art. 335 alin. 2 Cod penal și de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, obiect al dosarului penal nr. 4408/P/2014, și în consecință:
1.În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul C. I., la pedeapsa de 180 zile amendă, în cuantumul unei zile amendă stabilit de 10 lei, urmând ca în final inculpatul să fie obligat la plata sumei de 1800 lei cu titlu de amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
2. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul C. I., la pedeapsa de 200 zile amendă, în cuantumul unei zile amendă stabilit de 20 lei, urmând ca în final inculpatul să fie obligat la plata sumei de 4000 lei cu titlu de amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
În baza art. 38 alin. 2 Cod penal, constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente între ele, și în consecință:
În baza art. 39 alin. 1 lit. c) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4000 lei cu titlu de amendă penală, la care adaugă un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse stabilite (600 lei cu titlu de amendă penală), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4600 lei cu titlu de amendă penală.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din Codul penal, respectiv: în caz de neexecutare cu rea-credință a amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
În baza art. 272, art. 274 alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat ( suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, aferente fazei de urmărire penală, suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat aferente procedurii necontencioase în fața instanței de judecată).
Cu drept de apel în temen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. D. M. A. M.
Red.BDM/Tehn. AM/02.12.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 321/2015.... | Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 425/2015.... → |
---|