Desfiinţare înscrisuri (art.315 lit. d NCPP). Încheierea nr. 56/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 56/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 1188/176/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
INCHEIEREA Nr. 56/CC/2015
Ședința camerei de consiliu din 16.03.2015
Judecător de cameră preliminară: P. D. E.
Grefier: V. I.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul P. DE PE L. JUDECATORIA A. I. și pe intimații M. S. și M. I., având ca obiect desființare înscrisuri (art.315 lit. d NCPP)
Fără participarea procurorului și a părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat judecătorul de cameră preliminară reține cauza spre soluționare.
JUDECATORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Asupra cauzei penale de față constată următoarele
Prin propunerea înregistrată la data de 02.03.2015 P. de pe lângă Judecătoria A. I. a solicitat judecătorului de Cameră Preliminară desființarea înscrisului intitulat TARJETA INSPECCION TECNICA PERIODICA DE VEHICULOS, ca urmare a emiterii ordonanței de renunțare la urmărirea penală din data de 04.12.2014 dată în dosarul penal nr. 1575/P/2013
Propunerii i-a fost atașat dosarul penal nr. 1575/P/2013 și ordonanța din data de 04.12.2014 dată în acelasi dosar penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 549 ind. 1 C.pr.pen. prin rezoluția judecătorului de Cameră Preliminară din data de 02.03.2015 s-a dispus comunicarea unei copii a ordonanței procurorului către intimați, cu mențiunea că pot depune note scrise în termen de 10 zile de la primirea acesteia.
La dosarul cauzei nu s-au depus concluzii scrise.
Examinând actele și lucrările dosarului, Judecătorul de Cameră Preliminară, reține următoarele:
Prin ordonanța din data de 04._ dată în dosarul nr. 1575/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I., s-a dispus renunțarea la urmărirea penală cu privire la săvârșirea de către inculpatul M. I. a infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 al. 1 Cp, uz de fals, prev. de art. 323 Cp, de participație improprie la infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 52 al. 3 Cp rap. la art. 323 Cp și de instigare la mărturie mincinoasă prev de art. 47 Cp rap. la art. 273 al. 1 Cp, toate cu cu aplic. art. 38 al. 1 din CP, totul cu aplic. art. 5 al. 1 Cp; renunțarea la urmărirea penală cu privire la sărvârșirea de către inculpata M. S. a infracțiunii de mărturie mincinoasă., prev. de art. 273 al. 1 Cp, clasarea cauzei cu privire la uz de fals prev. de art. 323 Cp de către C. P..
Pentru a se dispune soluția în cauza penală în ceea ce-l privește pe M. I. și M. A. s-a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 318 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, deoarece pentru infracțiunile reținute legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 3 ani și nu există un interes public în cercetarea acesteia, iar cu privire la numitul C. că sunt aplicabile disp. art. 16 al. 1 lit. d Cpp, inculpatul aflându-se într-o eroare de fapt.
Din analiza disp. art. 318 al. 5 și art. 315 alin. 2 lit d C.pr.pen. reiese că ordonanța de renunțare la urmărirea penală, respectiv cea de clasare trebuie să cuprindă, printre alte dispoziții și cele privind sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală sau parțială a unui înscris.
Raportat la cele susexpuse, în baza art. 549 ind. 1 alin. 3 lit b) C.pr.pen. va admite cererea Ministerului Public- P. de pe lângă Judecătoria A. I. privind desființarea înscrisului intitulat TARJETA INSPECCION TECNICA PERIODICA DE VEHICULOS, ca urmare a emiterii ordonanței de renunțare la urmărirea penală din data de 04.12.2014 dată în dosarul penal nr. 1573/P/2013 și în consecință:
Va desființa total înscrisul intitulat TARJETA INSPECCION TECNICA PERIODICA DE VEHICULOS, depus în copie la dosarul de urmărire penală.
În baza art. 580 C pr pen se vor efectua cuvenitele mențiuni pe fiecare pagină.
În baza art. 580 al. 5 rap. la art. 549 ind 1 al. 4 C pr pen. va dispune comunicarea unui exemplar din prezenta hotărâre către M. I., M. S. și P. de pe lângă Judecătoria A. I..
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 549 ind. 1 alin. 3 lit b) C.pr.pen. admite cererea Ministerului Public- P. de pe lângă Judecătoria A. I. privind desființarea înscrisului intitulat TARJETA INSPECCION TECNICA PERIODICA DE VEHICULOS, ca urmare a emiterii ordonanței de renunțare la urmărirea penală din data de 04.12.2014 dată în dosarul penal nr. 1573/P/2013 și în consecință:
Desființează total înscrisul intitulat TARJETA INSPECCION TECNICA PERIODICA DE VEHICULOS, depus în copie la dosarul de urmărire penală.
În baza art. 580 C pr pen se vor efectua cuvenitele mențiuni pe fiecare pagină.
În baza art. 580 al. 5 rap. la art. 549 ind 1 al. 4 C pr pen. dispune comunicarea unui exemplar din prezenta hotărâre către M. I., M. S. și P. de pe lângă Judecătoria A. I..
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.
Pronunțată în camera de consiliu, azi, 16.03.2015.
Judecător de cameră preliminară, Grefier,
P. D. E. V. I.
Red. D.E.P.tehnored I.V./8ex/25.03.2015
← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Sentința nr.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340... → |
---|