Furtul (art.208 C.p.). Sentința nr. 138/2015. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 138/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 7915/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

Sentința penală nr. 138/2015

Ședința publică din 25.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. D. M.

GREFIER: N. A.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria A. I. - este reprezentant de procuror C. A. I..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P. G. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin.1 coroborat cu art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și sustragere de indicatoare rutiere săvârșită cu intenție, prevăzută de art. 92 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. din anul 1968.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă în instanță părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 03.03.2014 când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 13.03.2015, apoi la data de 20.03.2015 apoi la data de 25.03.2015, încheierile făcând parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Prin rechizitoriul nr. 1161/P/2010 emis la data de 31.10.2013 P. de pe lângă Judecătoria A. I. a trimis în judecată pe inculpatul P. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin.1 coroborat cu art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și sustragere de indicatoare rutiere săvârșită cu intenție, prevăzută de art. 92 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. din anul 1968.

În actul de sesizare se arată, în esență că inculpatul P. G., la începutul lunii martie 2010 a sustras o ușă metalică de la o clădire dezafectată aparținând . A. I.; în data de 17.06.2011 a sustras mai multe cabluri electrice pe care le-a scos din pământ, din apropierea bazinelor de apă aparținând ., situate în zona șoselei de centură a mun. A. I.; în noaptea de 20/21.07.2011 a sustras 6 indicatoare rutiere cu stâlpii de susținere, de pe șoseaua de centură a mun. A. I.; în datele de 25 și 27.07.2011, pe timp de noapte, a sustras știuleți de porumb de pe terenul părții vătămate B. N.; în noaptea de 08/09.08.2011, a sustras știuleți de porumb de pe terenul părții vătămate N. M.; în noaptea de 30.09/01.10.2011, împreună cu învinuita C. R., au sustras 3 cofraje metalice din incinta stației de sortare aparținând . A. I.; în cursul lunii septembrie 2011, pe timp de noapte, a sustras bicicleta părții vătămate A. M., bicicletă care se afla în fața barului „Absolut Cafe” din mun. A. I..

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu din data de 16.11.2011 (f.15); declarație parte vătămată A. M. (f.16-17); proces verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral din data de 03.03.2010 (f.32); procesul verbal de cercetare la fața locului din data de 03.03.2010 (f.33); planșele fotografice care fixează aspectele furtului ușii metalice din stația de transformare aparținând . A. (f.35-38); procesul verbal de constatare din data de 17.06.2011(f.43); planșe fotografice ale locului sustragerii cablurilor de la . A. (f. 44-46); adresa prin care . A. se constituie parte civilă (f.47); lista bunurilor sustrase de la C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (CNADNR) Secțiunea Drumuri Naționale A. I. (f.48,50-51); declarație parte vătămată B. N. (f.52,53); declarație parte vătămată N. M. (f.54,55);procesul verbal de sesizare din oficiu din data de 01.10.2011(f.56); adresa prin care se constituie . parte civilă și precizează faptul că valoarea prejudiciului este de 744 lei (f. 59); declarațiile învinuitului P. G. (f.60-62, 64-65, 66, 67, 68-69); declarțiile învinuitei C. R. (f.70-71, 73, 74); procesele verbale de reconstituire din data de 16.09.2011 (f.77-78, 79-80, 81-82, 83-84); declarația martorului C. P. (f.86,87); declarația B. R. (f.88,89) în calitate de șef district Unirea, persoană care se ocupă de întreținerea centurii de ocolire a orașului A. I. prin care reclamă furtul de către persoane necunoscute a unui număr de 6 indicatoare rutiere în noaptea de 20/21.07.2011 prin care de altfel se constituie și parte civilă; declarația martorului C. G. (f. 90);declarația martorului D. M. S. (f.91) care a participat la reconstituirea din data de 16.09.2011; declarația martorului F. R. M. (f.92); declarația martorului C. I. D. (f.93); declarația martorului F. D. (f.94); declarația martorului Țiurean M. I. (f. 95); dovada de ridicare de la învinuitul P. G. (f.96) și cea de predare către numitul Wainberg D. S., șef secție . A., (f.97) a următoarelor bunuri: 4 cabluri cu lungimea de aprox. 4 m fiecare, cu înveliș interior metalic și 29 fire, 2 cabluri cu lungimea de aprox. 4 m fiecare și 16 fire și 1 cablu cu lungimea de aprox. 8 m și 16 fire;dovada de ridicare de la învinuitul Pășu G. (f.98) și cea de predare către numitul C. I. D., gestionar la ., (f.99) a următoarelor bunuri: 3 bucăți panouri cofrag din metal având lungimea cuprinsă între 0,6-2,0 m; dovada de ridicare a corpurilor delicte pânză de ferăstrău tip bonfaier (f.100); dovada . nr._ (f. 101) prin care se constată faptul că au fost depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. A. o pânză de ferăstrău tip bonfaier.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 11.11.2013 sub dosar nr._ .

În cursul judecății au fost administrate următoarele mijloace de probă: fișa de cazier judiciar a inculpatului (f.127 și 242), proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii B. V. R. (f.183), C. P. (f.184), C. I. D. (f.185), F. R. M. (f.186), C. G. (f.219), C. R. (f.220).

La termenul de judecată din data de 16.09.2014, inculpatul P. G. și persoanele vătămate A. M. și N. M., prezente în fața instanței, au declarat că s-au împăcat total, necondiționat și definitiv luându-se declarație în acest sens.

La termenul de judecată din data de 28.10.2014, inculpatul P. G. și B. N., prezenți în fața instanței, au declarat că s-au împăcat total, necondiționat și definitiv luându-se declarație în acest sens.

La termenul de judecată din 03.03.2015, instanța, având în vedere imposibilitatea audierii martorului D. M. S., în temeiul art. 381 alin.7 C.p.p. a dat citire declarației date de acesta în cursul urmăririi penale.

Persoanele vătămate B. N.,și N. M. nu s-au constituit părți civile în cauză iar persoana vătămată A. M. a renunțat la acțiunea civilă formulată inițial.

Persoanele vătămate . A. și CNADNR – Direcția Regională Cluj s-au constituit părți civile în cauză, . A. cu suma de 3000 lei și CNADNR – Direcția Regională Cluj cu suma de 3348 lei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

  1. Situația de fapt:

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată că starea de fapt astfel cum a fost descrisă în cuprinsul actului de sesizare este una corectă și corespunde adevărului.

Astfel, în perioada martie 2010 - septembrie 2011, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul P. G. a sustras în repetate rânduri diferite bunuri aparținând mai multor persoane vătămate după cum urmează:

La începutul lunii martie 2010, inculpatul a sustras o usă metalică de la o clădire dezafectată aparținând . A. I., situată pe un câmp, în apropierea șoselei de centură a mun. A.-I..

După cum rezultă din declarația dată în prezența martorului asistent F. R. M., la sediul poliției, declarație consemnată de către organele de poliție, inculpatul a recunoscut că la începutul lunii martie 2010, s-a deplasat la o clădire dezafectată, situată pe câmpul pe care locuiește iar cu ajutorul unui baros a dislocat din zidărie o ușă metalică pe care a ascuns-o și apoi a vândut-o unei persoane pentru suma de 50 lei.

Aceleași aspecte relevante ale săvârșirii faptei au fost evidențiate de către inculpat în momentul reconstituirii efectuate în prezența martorului asistent D. M. S., în data de 16.09.2011 (f.79 dup).

Ulterior, în data de 17.06.2011, în jurul orelor 1200, inculpatul a sustras mai multe cabluri electrice, pe care le-a scos din pământ ( decopertând solul), din apropierea bazinelor de apă aparținând ., situate în zona șoselei de centură a mun. A. I.. Martorul C. P., care se afla la o distanță de aproximativ 10 m de locul în care inculpatul săpa pentru a scoate cabluri electrice, declară că l-a văzut pe acesta în timp ce trăgea de niște cabluri aflate în pământ. Potrivit procesului verbal de constatare a infracțiunii din data de 17.06.2011 rezultă că inculpatul a fost surprins de către un echipaj de poliție pe Șoseaua de Centură a mun. A.-I. în timp ce transporta pe bicicletă mai multe cabluri. În cuprinsul declarației date în data de 20.02.2012 în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut faptul că a săpat pe timp de zi un șanț în câmp și că a scos mai multe bucăți de cablu electric pe care le-a luat pe bicicletă cu intenția de a le duce acasă și a le arde învelișul din plastic urmând a le vinde la fier vechi.

Aceeași atitudine de recunoaștere a faptei a avut-o inculpatul și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.

În continuare, în noaptea de 20/21.07.2011, același inculpat a sustras 6 indicatoare rutiere și 6 stâlpi de susținere de pe șoseaua de centură a mun. A. - I.. Prin declarația dată în prezența martorului asistent F. R. M., acesta a recunoscut faptul că pe la sfârșitul lunii iulie 2011, într-o seară, s-a deplasat pe șoseaua de centură a mun. A. I., în apropierea barăcii unde locuia și cu ajutorul unui bonfaier a tăiat aproximativ 7 indicatoare de pe marginea șoselei, stâlpii de susținere ascunzându-i în iarbă, pe câmp, în apropierea barăcii, iar indicatoarele le-a aruncat în râul M.. Stâlpii au fost vânduți ulterior unui șofer pentru suma de 40 lei. Locul de unde a sustras indicatoarele și modul de operare a fost indicat de către inculpat cu ocazia reconstituirii (f.77 dup) efectuate de organele de poliție în prezența martorului asistent D. M. S., în data de 16.09.2011.

Potrivit adresei înaintate de către C.N.A.D.N.R. (f.48) inculpatul a sustras un număr de 6 indicatoare rutiere, descrise în adresă, cu cei 6 stâlpi de susținere.

Martorul D. M. S. a precizat că inculpatul, la data efectuării reconstituirii, i-a condus la baraca unde locuia și le-a predat polițiștilor pânza de bomfaier folosită pentru a tăia respectivele indicatoare.

În perioada 25 - 27.07.2011, pe timp de noapte, inculpatul P. G. a sustras știuleți de porumb de pe terenul persoanei vătămate B. N.. Potrivit declarației persoanei vătămate în noaptea de 25 iulie, persoane necunoscute i-au sustras un număr de 47 știuleți porumb, iar în data de 27 iulie i-au fost sustrași un număr de 200 de știuleți porumb. Terenul se află pe drumul Ciugudului (fosta balastieră) drum care duce la rîul M. din șoseaua de centură a mun. A. I.. Și această faptă a fost recunoscută de inculpat prin aceeași declarație dată în prezența martorului asistent F. R. M. iar modul cum a acționat a fost descris organelor de poliție în cursul reconstituirii (f.81 dup). Acesta a declarat faptul că s-a deplasat în cursul lunii iulie cu căruța socrului său pe drumul Cugirului și a sustras dintr-un lan de porumb circa 150 de știuleți de porumb.

În noaptea de 08/09.08.2011 inculpatul P. G. a sustras știuleți de porumb și de pe terenul persoanei vătămate N. M.. Potrivit declarației persoanei vătămate, în noaptea mai sus menționată, persoane necunoscute au sustras între 100-200 de bucăți de porumb de pe terenul cultivat de acesta, situat în . denumită „Coasta lui I.”. De asemenea, prin declarația dată în prezența martorului asistent F. R. M., inculpatul a recunoscut că la începutul lunii august deoarece nu mai avea furaje pentru animalele din gospodărie s-a deplasat cu o căruță la un lan de porumb aparținând locuitorilor din Bărăbanț de unde a sustras mai mulți știuleți, aproximativ 100 de bucăți cu foi cu tot. De asemenea în data de 16.09.2011, în cursul urmăririi penale s-a efectuat o reconstituire (f.83 dup) în care inculpatul a indicat locul și lanul din care a sustras și direcția de deplasare avută ulterior comiterii faptei. Potrivit declarației martorului D. M. S., la data efectuării reconstituirii s-a mers și la baraca inculpatului unde acesta le-a arătat acestora animalele pe care le creștea iar în coteț se puteau observa știuleți de porumb consumați parțial. De altfel, recunoașterea faptei reiese și din manifestarea de voință a inculpatului de a se împăca cu persoana vătămată pe parcursul procesului penal, în fața instanței de judecată (f. 197 ds. inst.).

În data de 30.09._11, inculpatul împreună cu C. R., au sustras 3 cofraje metalice din incinta stației de sortare aparținând . A. I.. Potrivit procesului verbal de constatare a infracțiunii din data de 01.10.2011 cei doi au fost surprinși de către un echipaj de poliție pe Șoseaua de Centură a mun. A.-I. în timp ce transportau în atelaj mai multe bunuri acoperite cu o pătură care s-au dovedit a fi 3 bucăți panouri-cofrag metalic având dimensiunea de 0,60-2,00 m. Fiind întrebat de proveniența bunurilor inculpatul a declarat faptul că o persoană pe nume I. B. cu o zi în urmă l-a rugat să îi transporte acele cofraje, deoarece avea pană la două roți, în . de 50 lei, însă în urma verificărilor efectuate de către organele de poliție s-a descoperit faptul că pe raza comunei Sântimbru nu locuiește nici o persoană cu acel nume. Tot atunci polițiștii s-au deplasat la stația de betoane F. G., unde numitul C. I. D., gestionar la această societate, a recunoscut panourile metalice ca fiind ale societății, acestea fiind sustrase din incinta stației de sortare.

Cele declarate de inculpat precum că o persoană de sex masculin, pe nume de I. Blejean, din . dat acele panouri în apropierea stației de betoane a . să le transporte în . următoare pentru suma de 50 lei, deoarece acesta avea pană la două roți ale căruței pe care acesta o conducea, nu sunt susținute de nici o probă. Acesta mai declară că persoana respectivă l-a abordat și i-a făcut această solicitare în prezența socrului său, C. G., în timp ce mergeau pe șoseaua de centură a mun. A.-I., îndreptându-se către Bărăbanț. Audiat fiind C. G. a menționat însă în declarația sa că nu era prezent când inculpatul s-ar fi întâlnit cu respectivul bărbat, ci doar că inculpatul i-ar fi relatat despre acea întâlnire.

Susținerile inculpatului în aceste condiții nu sunt susținute de nici un mijloc de probă, neexistând nici un martor la presupusa întâlnire între el și B. I., mai mult decât atât, în evidența populației din . cu acest nume nici o persoană care să locuiască pe raza comunei.

În cursul lunii septembrie 2011, inculpatul, pe timp de noapte, a sustras bicicleta persoanei vătămate A. M., bicicletă care se afla în fața barului „Absolut Cafe” din mun. A. I.. Potrivit declarației persoanei vătămate, aceasta în jurul orelor 2100-2200 , a intrat în incinta barului sus menționat unde a stat aproximativ 5 minute, timp în care a băut un suc, iar la ieșire a observat faptul că bicicleta sa nu mai se afla pe trotuar în locul unde acesta o lăsase. Totodată, a mai arătat că fiind înștiințată, în data de 15.11.201,1 de către martorul T. M. despre faptul că l-a văzut pe inculpatul P. G. cu bicicleta sa, s-a deplasat, însoțit de vărul lui, F. D., la baraca acestuia unde și-a recunoscut bicicleta, marca Mountain Bike, de culoare gri cu portocaliu, ca fiind cea sprijinită de baracă. Deși bicicleta fusese vopsită în verde, acesta a fost recunoscută de către partea vătămată după pedale și ventilul de la anvelopei din față, pentru care era nevoie de o pompă specială pentru a o putea umfla. În fața celor două persoane antemenționate, inițial, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei revenind ulterior, după cum rezultă din declarațiile persoanei vătămate și a vărului acestuia, și recunoscând că a luat bicicleta din fața barului. Inculpatul a recunoscut faptul că a luat bunul respectiv din fața acelui bar, dar că a făcut acest lucru din greșeală, crezând că este bicicleta lui. Potrivit declarației concubinei inculpatului- C. R., aceasta a observat că a venit cu o bicicletă, care avea culorile inițiale de gri și portocaliu, acasă dar a presupus că este a inculpatului iar vopsirea în verde s-a datorat faptului că aceasta era murdară.

Inculpatul în declarația dată în prezența apărătorului, susține că a luat respectiva bicicletă deoarece era în stare de ebrietate astfel că aceasta vine în contradicție cu cele declare la momentul prezentării materialului de urmărire penală făcut de procuror, și anume că a luat respectiva bicicletă deoarece se afla sub influența medicamentelor date acestuia în spital. Ulterior a negat comiterea faptelor, afirmând că a fost constrâns, chiar amenințat cu moartea de organele de poliție, aspecte care nu se coroborează cu declarațiile martorilor C. P., D. M. S., care au asistat la reconstituirile făcute de organele de poliție și cea a martorului F. R. M. care declară faptul că inculpatul nu a fost constrâns în nici un mod de către polițiști în a face declarații sau a indica modul de comitere a faptelor.

Recunoașterea acestei fapte reiese însă și din declarația inculpatului dată în fața instaței prin care și-a manifestat voința de a se împăca cu persoana vătămată A. M. (f. 197 ds. inst.).

  1. Încadrarea juridică:

Asupra cererii de schimbare a încadrării juridice:

La termenul de judecată din data de 03.03.2015 reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracțiunea de furt calificat în formă continuată -prev. de art. 208 alin. 1 –art. 209 alin. 1 lit. a), e), g) și i) și alin. 3 lit. c) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior și infracțiunea de sustragere de indicatoare rutiere pre. de art. 92 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal anterior în infracțiunea de furt calificat în formă continuată - prev. de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b) și d), alin. 3 lit. c) și f) din Noul cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, cerere pe care instanța o apreciază, ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În atare situație, constatând că a intervenit o succesiune de legi penale în timp, instanța apreciază că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, iar nu schimbarea încadrării juridice a faptei, principiu care a fost reiterat fără modificări în art. 5 alin. 1. din Noul cod penal. Aceasta deoarece, referitor la instituțiile care intră sub incidența legii penale mai favorabile prevăzute de art. 5 Noul cod penal, s-a statuat că în măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speță dedusă judecății, aduce o schimbare cu privire la condițiile de încriminare, de tragere la răspundere penală și de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidența legii penale mai favorabile.

În compararea celor două texte de lege mai sus enunțate, în determinarea caracterului mai favorabil, instanța având în vedere o . elemente precum: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de încriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, obligativitatea aplicării pedepselor accesorii și complementare etc., va determina legea penală mai favorabilă inculpatului, considerent pentru care apreciază că nu se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei, ci, doar reținerea aplicării dispozițiilor art. 5 din Noul C.pen., ca și unul dintre temeiurile de drept ale soluției ce urmează a se pronunța în cauză.

Pentru aceste considerente, în baza art. 386 C.pr.pen. va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria A. I. din infracțiunea de furt calificat în formă continuată -prev. de art. 208 alin. 1 –art. 209 alin. 1 lit. a), e), g) și i) și alin. 3 lit. c) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior și infracțiunea de sustragere de indicatoare rutiere pre. de art. 92 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal anterior în infracțiunea de furt calificat în formă continuată - prev. de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b) și d), alin. 3 lit. c) și f) din Noul cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior.

În drept, faptele inculpatului P. G. constând în aceea că:

- la începutul lunii martie 2010 a sustras o ușă metalică de la o clădire dezafectată aparținând . A. I.;

-în data de 17.06.2011 a sustras mai multe cabluri electrice pe care le-a scos din pământ, din apropierea bazinelor de apă aparținând ., situate în zona șoselei de centură a mun. A. I. ;

- în noaptea de 20/21.07.2011 a sustras 6 indicatoare rutiere cu stâlpii de susținere, de pe șoseaua de centură a mun. A. I.;

-în datele de 25 și 27.07.2011, pe timp de noapte, a sustras știuleți de porumb de pe terenul părții vătămate B. N.;

- în noaptea de 08/09.08.2011, a sustras știuleți de porumb de pe terenul părții vătămate N. M.;

- în noaptea de 30.09/01.10.2011, împreună cu învinuita C. R., au sustras 3 cofraje metalice din incinta stației de sortare aparținând . A. I.;

- în cursul lunii septembrie 2011, pe timp de noapte, a sustras bicicleta părții vătămate A. M., bicicletă care se afla în fața barului „Absolut Cafe” din mun. A. I.;

- întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1, lit. a, e, g, și i, alin. 3 lit. c) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Noul cod penal și ale infracțiunii de sustragere de indicatoare rutiere prev. de art. 92 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu referire la art. 5 Noul cod penal.

Alte aspecte:

Infracțiunile deduse judecății au fost comise de aceeași persoană, prin acțiuni diferite și înainte de a fi condamnată pentru vreuna dintre ele. Pentru aceste considerente, în încadrarea juridică dată faptelor, instanța va reține și prevederile art. 33 lit. a), art. 34 C.penal anterior referitoare la concursul de infracțiuni, dând, de asemenea, aplicabilitate dispozițiilor art. 5 din Noul cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile, apreciind că instituția privind concursul de infracțiuni astfel cum este reglementată în codul penal anterior este mai favorabilă inculpatului decât dispozițiile Noului cod penal .

Aceasta deoarece, instanța constată, mai întâi, că situația concretă din speță nu se află sub incidența dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, care prevăd că tratamentul sancționator aplicabil pluralității de infracțiuni atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, este cel reglementat de legea nouă, întrucât toate infracțiunile comise de inculpat au fost săvârșite înainte de . noii legislații penale.

Or, în atare situație, instanța va determina legea penală mai favorabilă, comparând tratamentul sancționator al acestei instituții în ambele reglementări penale ( codul penal anterior și Noul cod penal). Astfel, se constată că potrivit Noul Cod penal (art. 39 ) sporul a devenit obligatoriu de aplicat în caz de contopire a pedepselor aplicate ( se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), în timp ce potrivit Codului penal anterior, în caz de concurs de infracțiuni, sporul era facultativ ( putându-se adăuga un spor de până la 5 ani), în atare situație fiind mai favorabil tratamentul sancționator aplicabil concursului de infracțiuni-prevăzut de codul penal anterior.

În continuare, având în vedere că de la data săvârșirii faptelor de către inculpat și până la judecarea în fond a cauzei a intervenit o succesiune de legi penale în timp, ținând cont și de Decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 prin care s-a statuat că aplicarea legii penale mai favorabile se aplică în mod global neputându-se combina dispoziții din legi penale succesive, instanța față de considerentele expuse mai sus referitoare la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, dar și apreciind așa cum se va arăta în secțiunea următoare, mai potrivită și în concordanță cu criteriile privitoare la faptă și persoana inculpatului o modalitate de executare a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului din Codul penal anterior, urmează a aplica în cauză dispozițiile legale din Codul penal anterior, stabilind încadrarea juridică a fiecărei fapte în forma prevăzută înainte de modificările aduse prin . noii legislații penale, apreciind aceasta ca fiind legea penală mai favorabilă inculpatului în ansamblul ei raportat la situația concretă din speță, motiv pentru care va reține și aplicarea dispozițiilor art. 5 din Noul C.pen., ca și unul dintre temeiurile de drept ale soluției ce urmează a se pronunța în cauză.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârșite de inculpat există, constituie infracțiune și au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestuia la o pedeapsă pentru fiecare.

  1. Individualizarea pedepsei și modalitatea de executare:

La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 72 C.pen. din 1968, instanța are în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Firește în procesul individualizării sancțiunii nu poate fi scăpat din vedere contextul social, recrudesdecența fenomenului infracțional, frecvența crescută a acestui gen de infracțiuni, dar ceea ce trebuie să prevaleze este analiza elementelor concrete ale dosarului, determinarea capacității de îndreptare a fiecărui inculpat. În speță, este vorba de un infractor cu o conduită oscilantă, care a recunoscut o parte din faptele reținute în sarcina sa încă pe parcursul urmăririi penale, însă raportat la perseverența infracțională de care a dat dovadă, există suficiente temeiuri că cel în cauză nu se va putea îndrepta decât prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea în regim privativ de libertate.

Raportat la aceste criterii, instanța apreciază că fapta inculpatului prezintă un grad mediu de pericol social, având în vedere numărul mare al persoanelor vătămate, din fișa de cazier judiciar al inculpatului reiese că nu este la prima incidență cu legea penală suferind în trecut și alte condamnări pentru același gen de fapte ceea ce relevă persistența infracțională a inculpatului, fapta de furt în formă continuată nu a avut consecințe deosebit de grave, prejudiciul produs nefiind unul considerabil, iar modalitatea și mijloacele de săvârșire nu relevă un comportament versat al inculpatului în săvârșirea acestui gen de infracțiuni, o parte din persoanele vătămate, înțelegând să se împace cu inculpatul pe parcursul procesului penal (f. 197 ds. inst), această din urmă împrejurare instanța apreciind-o ca o circumstanță atenuantă judiciară în acord cu prevederile art. 74 alin. 2 Cod penal anterior și căreia îi va da eficiență potrivit art. 74 alin. 1 lit. c) Cod penal anterior (când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special dar nu mai jos de un an.)

Raportat la aplicarea acestor circumstanțe atenuante prevăzute de codul penal anterior, instanța reținând că noul cod penal restrânge efectele circumstanțelor atenuante, în sensul că în prezența acestora nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, efectul lor fiind limitat la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu 1/3, constată în mod clar că legea penală mai favorabilă și sub acest aspect este vechiul cod penal.

În consecință, față de cele ce preced, instanța va aplica inculpatului P. G. câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1, lit. a, e, g, și i, alin. 3 lit. c) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Noul cod penal și sustragere de indicatoare rutiere prev. de art. 92 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu referire la art. 5 Noul cod penal, de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de lege, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie și complementară, instanța reține dispozițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal care prevede că în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele aceesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Astfel, ținând cont de textul legal mai sus enunțat, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța reține că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.

Instanța reține că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat va fi interzis inculpatului pe durata executării fiecăreia dintre cele două pedepse principale aplicate.

În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși, urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța apreciază că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.

Totodată, instanța nu va interzice inculpatului, nici exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c), d) și e) Cod penal, întrucât săvârșirea unei infracțiuni de genul celei săvârșite de inculpat, nu relevă un comportament nedemn care să vatăme interesul copiilor și care să determine interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator (cauza S. și P. contra României).

Față de reținerea în încadrarea juridică dată faptelor a dispozițiilor legale referitoare la concursul de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a) Cod penal anterior, dând eficiență dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal anterior, va contopi pedepsele aplicate prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe lângă pedeapsa rezultantă astfel stabilită.

  1. Asupra laturii civile din cauză:

În soluționarea laturii civile din prezenta cauză, instanța constată, mai întâi că persoanele vătămate B. N. și N. M. nu s-au constituit părți civile, iar partea civilă A. M. a renunțat la acțiunea civilă, motiv pentru care instanța va lua act de poziția procesuală a acestora.

În continuare, instanța constată că persoanele vătămate . A.- s-a constituit parte civilă în cauză având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 3000 lei, CNADNR- Direcția Regională Cluj-având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 3348, 23 lei.

Față de aceasta instanța reține incidența următoarelor dispoziții legale:

Articolul 998-999 cod civil 1864 prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare.

Reglementând răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, din textul legal de mai sus, este unanim acceptat că se desprind, ca și condiții ale angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, următoarele: a) existența unei fapte ilicite, b) săvârșite cu vinovăție, c) care să fi provocat părții civile un prejudiciu, d) între faptă și prejudiciu existând o legătură de cauzalitate.

Aplicând acest raționament la situația de față, instanța constată îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpatului (fapta ilicită, tradusă în infracțiunea de furt; vinovăția inculpatului, îmbrăcând forma intenției, prejudiciul material- ca o consecință firească a faptei de furt, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul produs).

Ca atare, față de cele ce preced, în baza art. 397 alin.1, art. 25 alin.1, art. 19 alin. 1, art. 998-999 Cod civil 1864 va admite acțiunile civile formulate de . A.-având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 3000 lei și CNADNR- Direcția Regională Cluj-având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 3348, 23 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Referitor la acțiunea civilă formulată de persoana vătămată ., având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 744 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravalaorea bunurilor sustrase, instanța urmează a o respinge, bunurile sustrase de inculpat fiind recuperate conform dovezii de predare primire din data de 01.10.2011 (f. 99 dup).

Alte aspecte:

Față de prevederile art. 118 alin. 1 lit. b) Cod penal anterior, va dispune confiscarea următoarelor bunuri folosite de inculpat la săvârșirea infracțiunilor, depuse în Camera de Corpuri Delicte IPJ A., conform dovezii ., nr._/20.04.2012 (f. 101 dup): pânză pentru ferăstrău manual ( bomfaier) folosită.

  1. Cu privire la cheltuielile judiciare din cursul procesului penal:

Potrivit art. 272, 274 alin. 1 C.pr.pen. în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat […].

Cuantumul cheltuielilor judiciare la care va fi obligat inculpatul, în baza textelor legale enunțate, este dat de suma de 400 lei (suma de 200 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 200 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată).

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în faza de judecată-avocat M. I., în cuantum de 200 lei (conform delegației nr. 3466/27.11.2013-f. 125 ds. inst.) se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție și rămân în sarcina statului.

Constată că onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în faza de urmărire penală-avocat S. D., în cuantum de 200 lei a fost avansat din Fondurile Ministerului de Justiție, astfel cum s-a stabilit prin încheierea din ședința publică din data de 18.03.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 386 C.pr.pen. respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria A. I. din infracțiunea de furt calificat în formă continuată -prev. de art. 208 alin. 1 –art. 209 alin. 1 lit. a), e), g) și i) și alin. 3 lit. c) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior și infracțiunea de sustragere de indicatoare rutiere pre. de art. 92 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal anterior în infracțiunea de furt calificat în formă continuată - prev. de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b) și d), alin. 3 lit. c) și f) din Noul cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior.

1. În baza art. 396 alin. 2 raportat la art. 74 alin. 2 Cod penal anterior coroborat cu art. 76 alin. 1 lit. c) Cod penal anterior, condamnă pe inculpatul P. G. (fiul lui I. și A., născut la data de 17.08.1973 în Miercurea Sibiului, jud. Sibiu, domiciliat în Mun. A. I., localitatea Bărăbanț, ., jud. A., cetățean român, necăsătorit, doi copii minori, fără studii, fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale, în prezent deținut în P.. B. M., CNP_) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1, lit. a, e, g, și i, alin. 3 lit. c) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Noul cod penal.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

2. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul P. G., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de indicatoare rutiere prev. de art. 92 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu referire la art. 5 Noul cod penal.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 33 lit. a) Cod penal anterior cu referire la art. 5 Noul Cod penal, constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente între ele, și în consecință:

În baza art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal anterior contopește pedepsele aplicate prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 397 alin. 1 C.pr.pen. constată că persoanele vătămate B. N. și N. M. nu s-au constituit părți civile în cauză, iar partea civilă A. M. a renunțat la acțiunea civilă formulată.

În baza art. 397 alin.1, art. 25 alin.1, art. 19 alin. 1, art. 998-999 Cod civil 1864 admite acțiunile civile formulate de . A.-având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 3000 lei și CNADNR- Direcția Regională Cluj-având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 3348, 23 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. 1 C.pr.pen., art. 25 alin.1, art. 19 alin.1 și art. 998-999 Cod civil 1864, respinge acțiunea civilă formulată de persoana vătămată .- având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 744 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravalaorea bunurilor sustrase, acestea fiind recuperate conform deovezii de predare primire din data de 01.10.2011 (f. 99 dup).

În baza art. 118 alin. 1 lit. b) Cod penal anterior, dispune confiscarea următoarelor bunuri folosite de inculpat la săvârșirea infracțiunilor, depuse în Camera de Corpuri Delicte IPJ A., conform dovezii ., nr._/20.04.2012 (f. 101 dup): pânză pentru ferăstrău manual ( bomfaier) folosită.

În baza art. 272, art. 274 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor avansate de stat, în cuantum de 400 lei (suma de 200 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 200 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată).

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în faza de judecată-avocat M. I., în cuantum de 200 lei (conform delegației nr. 3466/27.11.2013-f. 125 ds. inst.) se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție și rămân în sarcina statului.

Constată că onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în faza de urmărire penală-avocat S. D., în cuantum de 200 lei a fost avansat din Fondurile Ministerului de Justiție, astfel cum s-a stabilit prin încheierea din ședința publică din data de 18.03.2014.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2015.

Președinte,

D. M. B.

Grefier,

A. N.

Red. B.D.M/Tehnored. N.A./ 4 ex./29.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul (art.208 C.p.). Sentința nr. 138/2015. Judecătoria ALBA IULIA