Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 128/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 128/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 20-03-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
Sentința penală nr. 128/2015
Ședința publică din 20.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. D. M.
GREFIER: N. A.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria A. I. - este reprezentant de procuror C. A. I.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpații:
- D. I. F. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a.g și i C.pen.
- Ț. A. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a.g și i C.pen.
- M. N. F. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a.g și i C.pen.
- C. M. N. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a.g și i C.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă în instanță părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 03.03.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 13.03.2015, apoi la data de 20.03.2015, încheierile făcând parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față:
P. rechizitoriul nr. 753/P/2013 emis la data de 29.01.2014 P. de pe lângă Judecătoria A. I. a trimis în judecată pe inculpații:
D. I. F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a.g și i C.pen.
- Ț. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a.g și i C.pen.
- M. N. F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a.g și i C.pen.
- C. M. N. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a.g și i C.pen.
În actul de sesizare se arată, în esență, că inculpații D. I. F., Ț. A., M. N. F. și C. M. N. în seara zilei de 01.02.2013, în jurul orelor 19.30, pe timp de noapte, au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în grădina părții vătămate T. E., din localitatea Șard, nr. 507, jud. A., de unde au sustras o vană din fontă care era folosită pentru colectarea apei în vederea irigării legumelor.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpaților D. I. F.; Ț. A.; M. N. F. și C. M. N.; declarațiile părții vătămate T. E. I.; declarațiile martorei L. F.; procesul-verbal de cercetare la fața locului din 02.02.2013 și planșa foto aferentă;alte înscrisuri.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 30.01.2014 sub dosar nr._ .
P. încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 06.06.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 03.03.2015, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța i-a întrebat pe inculpații prezenți în instanță Ț. A., D. I. F. și M. N. F., dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-le la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. iar, în urma răspunsului pozitiv al acestora, a procedat la audierea inculpaților, în conformitate cu dispozițiile art. 375 alin.1 C. proc. pen.
Având în vedere lipsa inculpatului C. M. N., și faptul că acesta nu s-a prevalat de procedura simplificată de recunoaștere a învinuirii, instanța a încuviințat pentru acesta administrarea probei testimoniale în cadrul căreia a fost reaudiată martora audiată și în faza de urmărire penală L. F., declarația acesteia fiind consemnată pe filă separat atașată la dosar (f.166).
În cauză persoana vătămată T. E. I. a arătat că nu se constituie parte civilă întrucât prejudiciul a fost recuperat.
La solicitarea instanței, a fost depusă la dosar fișa de cazier judiciar actualizată a inculpatului (f. 103 ds. inst.).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
- Situația de fapt:
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăriri penale instanța constată că situația de fapt astfel cum a fost descrisă în cuprinsul actului de sesizare al instanței este una corectă și corespunde realității.
Astfel, în seara zilei de 01.02.2013, în jurul orelor 19.30, pe timp de noapte, inculpații D. I. F., Ț. A., M. N. F. și C. M. N. au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în grădina persoanei vătămate T. E. I., din localitatea Șard, nr. 507, jud. A., de unde au sustras o vană din fontă care era folosită pentru colectarea apei în vederea irigării legumelor. Inculpații au transportat vana la locuința lui M. N. F., unde au spart-o în bucăți pe care le-au introdus în doi saci de rafie, după cere le-au valorificat la un centru de colectare fier vechi din Șard, obținând suma de 90 lei.
Din declarațiile martorei L. F. rezultă că la data de 01.02.2013, în jurul orelor 20.30, la locuința sa s-au prezentat mai multe persoane de sex masculin, printre care și D. I. F. și Ț. A., cu scopul de a-i vinde fier vechi.
Fiind audiați, în cursul urmăririi penale inculpații au recunoscut săvârșirea faptei.
Starea de fapt mai sus descrisă, reiese astfel din coroborarea mijloacelor de probă administrate, constând în declarațiile inculpaților care au recunoscut săvârșirea faptei, declarațiile persoanei vătămate T. E. I., a martorei L. F., procesul-verbal de cercetare la fața locului din 02.02.2013 și planșa foto aferentă.
De altfel, starea de fapt așa cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței, precum și probele administrate în cursul urmăririi penale, au fost însușite întocmai de inculpații D. I. F., Ț. A. și M. N. F., ca urmare a cererii lor de parcurgere a procedurii simplificate de recunoaștere a învinuirii prevăzute de art. 375 și 377 C.pr.pen. și a declarației date în acest sens (f. 157-159 ds. inst.).
- Încadrarea juridică:
Fapta inculpaților D. I. F., Ț. A., M. N. F. și C. M. N., constând în aceea că în seara zilei de 01.02.2013, în jurul orelor 19.30, pe timp de noapte, au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în grădina persoanei vătămate T. E., din localitatea Șard, nr. 507, jud. A., de unde au sustras o vană din fontă care era folosită pentru colectarea apei în vederea irigării legumelor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii defurt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal anterior, reținând că această formă a infracțiunii este mai favorabilă inculpaților pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că, prin fapta de sustragere în scopul de însușire a vanei din fontă aparținând persoanei vătămate, a fost realizat elementul material al infracțiunii de furt calificat, constând în acțiunea de luare a bunurilor mobile din posesia sau detenția altei persoane, fără consimțământul acesteia. Au fost realizate astfel cele două acte specifice acțiunii de luare, și anume, deposedarea, și respectiv, imposedarea. De asemenea, coroborarea probelor mai sus enumerate a dovedit existența unei urmări imediate ce constă în prejudiciul realizat (sustragerea bunului), precum și raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și urmarea socialmente periculoasă produsă (paguba).
Instanța reține că infracțiunea de furt calificat a fost săvârșită de inculpați în formă agravată, întrucât în conformitate cu art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod penal anterior constituie agravantă săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopții, prin escaladare (…). Or, din materialul probator administrat în cauză reiese că inculpații au acționat împreună în seara zilei de 01.02.2013, în jurul orelor 19.30, pe timp de noapte prin escaladarea gardului împrejmuitor a grădinii persoanei vătămate.
În privința laturii subiective, inculpații a săvârșit infracțiunea de furt calificat cu intenție directă, având reprezentarea faptelor lor și urmărind producerea rezultatului, bunul fiind luat în scopul însușirii pe nedrept. Intenția inculpaților rezultă din modul de săvârșire a faptelor, din mijloacele de probă administrate.
Din punct de vedere al formei infracțiunii, instanța reține forma consumată. Astfel, persoana vătămată a fost deposedată de bun, pe care inculpații l-au sustras în scopul însușirii pe nedrept.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.proc.pen., în sensul că faptele săvârșite de inculpați există, constituie infracțiune și au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestora la o pedeapsă.
Legea penală mai favorabilă:
Inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a) g) și i) Cod penal anterior.
Aceeași infracțiune are corespondent în Noul cod penal în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b și d Noul cod penal.
În compararea textelor de lege mai sus enunțate din cele două legi penale succesive, instanța ținând cont și de Decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 prin care s-a arătat că dispozițiile art. 5 C.pen. privind legea penală mai favorabilă se aplică în mod global, neputându-se combina dispoziții din legi penale succesive, și apreciind așa cum se va arăta în secțiunea următoare, mai potrivită și în concordanță cu criteriile privitoare la faptă și persoana inculpaților o modalitate de executare a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpaților din Codul penal anterior, va aplica dispozițiile din legea penală anterioară în ansamblul lor, motiv pentru care va reține aplicarea dispozițiilor art. 5 C.pen., ca și unul dintre temeiurile de drept ale soluției ce urmează a se pronunța în cauză.
- Individualizarea pedepsei și modalitatea de executare:
La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal anterior, instanța are în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
Raportat la aceste criterii, instanța are în vedere criteriile referitoare la persoana și conduita inculpaților- au cooperat cu organele judiciare, recunoscând comiterea faptei ceea ce a condus la soluționarea cu celeritate a faptei, vârsta de 21, 23, 25 și 27 ani, cetățeni români, studii generale, fiind integrați în societate, din fișele de cazier judiciar rezultă că aceștia nu au mai suferit în trecut alte condamnări, prejudiciul produs persoanei vătămate nu este unul semnificativ, fiind de altfel și recuperat, împrejurare pe care instanța o va reține ca o circumstanță atenuantă judiciară prev. de art. 74 alin. 2 Cod penal anterior și căreia îi va da eficiență potrivit art. 76 alin. 1 lit. d) (când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general) pentru fiecare dintre inculpații din prezenta cauză.
Raportat la aplicarea acestor circumstanțe atenuante prevăzute de codul penal anterior, instanța reținând că Noul cod penal restrânge efectele circumstanțelor atenuante, în sensul că în prezența acestora nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, efectul lor fiind limitat la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu 1/3, constată în mod clar că legea penală mai favorabilă și sub acest aspect este vechiul cod penal.
De asemenea, instanța va reține în sarcina inculpaților D. I. F., Ț. A. și M. N. F. și cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art 396 alin. 10 C.pr.pen. (în consecință, limitele de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite de inculpați vor fi reduse cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii).
În consecință, raportat la criteriile mai sus arătate, va aplica fiecărui inculpat din prezenta cauză câte o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1- art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Noul cod penal, pedepse de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de lege, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie și complementară, instanța reține dispozițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal care prevede că: „În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.”
Astfel, ținând cont de textul legal mai sus enunțat, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța reține că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
Instanța reține că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpați a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C.pen.din 1968. P. urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat va fi interzis inculpaților pe durata executării pedepsei principale.
În ceea ce privește dreptul de a alege, prevăzut la art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C.pen. din 1968 având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța apreciază că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpați, aceștia nu sunt nedemni să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.
Totodată, instanța nu va interzice inculpaților, nici exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) d) și e) C.pen. din 1968, întrucât săvârșirea unei infracțiuni de genul celei reținute în sarcina lor, nu relevă un comportament nedemn care să vatăme interesul copiilor și care să determine interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator (cauza S. și P. c României).
În stabilirea modalității de executare a pedepsei aplicate instanța având în vedere argumentele prezentate în paragrafele anterioare, referitoare la conduita și persoana inculpaților, apreciază că pronunțarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii constituie un avertisment suficient pentru aceștia și considerând că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea acesteia în regim de detenție, în baza art. 81 C.pen. din 1968, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni, pentru fiecare inculpat, stabilit în condițiile art. 82 C.pen. din 1968.
Față de aceasta, în baza art. 71 alin. (5) C.pen. din 1968 va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Pentru a dispune această modalitate de executare, instanța are în vedere dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009, potrivit cărora măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza codului penal din 1968 se menține și după . codului penal, precum și dispozițiile art. 5 din Noul cod penal care reglementează cu titlu de principiu aplicarea legii penale mai favorabile în cazul succesiuni de legi penale în timp intervenite până la judecarea definitivă a cauzei.
În continuare, potrivit art. 359 C.pr.pen. anterior va atrage atenția fiecărui inculpat asupra dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, și art. 83 Cod penal anterior cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea acesteia în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni până la expirarea termenului de încercare stabilit.
4.Asupra laturii civile din cauză:
În soluționarea laturii civile a cauzei instanța constată că persoana vătămată T. E. I. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat, motiv pentru care va lua act de manifestarea acestuia de voință.
- Cu privire la cheltuielile judiciare din cursul procesului penal:
Potrivit art. 272, 274 alin. 1 alin. 2 C.pr.pen. în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat […], iar când sunt mai mulți inculpați instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare […].
Cuantumul cheltuielilor judiciare la care vor fi obligați inculpații în baza textelor legale de mai sus este, astfel:inculpatul D. I. F., la plata sumei de 122 lei ( suma de 62 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 60 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată); inculpatul Ț. A. la plata sumei de 122 lei ( suma de 62 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 60 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată); inculpatul M. N. F. la plata sumei de 122 lei ( suma de 62 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 60 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată); inculpatul C. M. N. la plata sumei de 122 lei ( suma de 62 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 60 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată).
Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați în faza de judecată-avocat M. M.-în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 937/19.03.2014-f. 82 ds. inst.), avocat Agoșton V.-în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 935/19.03.2014-f. 83 ds. inst.), avocat B. R.-în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 936/19.03.2014-f. 85 ds. inst.), avocat T. S. –în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 3215/10.11.2014-f. 139 ds. inst.) se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție și rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
- Cu privire la inculpatul D. I. F.:
În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen. coroborat cu art. 74 alin. 2 raportat la art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal anterior, condamnă pe inculpatul D. I. F. (fiul lui I. și A. Garofița, născut la data de 24.01.1993 în Mun. A. I., jud. A., domiciliat în comuna Ighiu, . G, jud. A., CNP_) la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1- art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Noul cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și art. 81 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 din Noul cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni stabilit în condițiile art. 82 Cod penal anterior.
În baza art. 71 alin.5 C.penal anterior dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 359 C.pr.pen. anterior atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, și art. 83 Cod penal anterior cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea acesteia în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni până la expirarea termenului de încercare stabilit.
- Cu privire la inculpatul Ț. A.:
În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen. coroborat cu art. 74 alin. 2 raportat la art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal anterior, condamnă pe inculpatul Ț. A. (fiul lui N. și C., născut la data de 19.11.1991 în Mun. A. I., jud. A., domiciliat în comuna Ighiu, . A, CNP_) la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1- art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Noul cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și art. 81 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 din Noul cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni stabilit în condițiile art. 82 Cod penal anterior.
În baza art. 71 alin.5 C.penal anterior dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 359 C.pr.pen. anterior atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, și art. 83 Cod penal anterior cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea acesteia în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni până la expirarea termenului de încercare stabilit.
- Cu privire la inculpatul M. N. F.:
În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen. coroborat cu art. 74 alin. 2 raportat la art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal anterior, condamnă pe inculpatul M. N. F. (fiul lui N. și A. M., născut la data de 30.07.1988 în Mun. A. I., jud. A., domiciliat în comuna Ighiu, ., jud. A., CNP_) la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1- art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Noul cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și art. 81 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 din Noul cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni stabilit în condițiile art. 82 Cod penal anterior.
În baza art. 71 alin.5 C.penal anterior dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 359 C.pr.pen. anterior atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, și art. 83 Cod penal anterior cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea acesteia în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni până la expirarea termenului de încercare stabilit.
- Cu privire la inculpatul C. M. N.:
În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 74 alin. 2 coroborat cu art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal anterior, condamnă pe inculpatul C. M. N. (fiul lui I. și E., născut la data 21.01.1987 în Mun. A. I., jud. A., domiciliat în comuna Ighiu, ., jud. A., CNP_), la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1- art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Noul cod penal.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și art. 81 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 din Noul cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni stabilit în condițiile art. 82 Cod penal anterior.
În baza art. 71 alin.5 C.penal anterior dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 359 C.pr.pen. anterior atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, și art. 83 Cod penal anterior cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea acesteia în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni până la expirarea termenului de încercare stabilit
*
În baza art. 397 alin. 1 C.pr.pen. ia act că persoana vătămată T. E. I., nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
În baza art. 272, art. 274 alin.1 și alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, astfel: inculpatul D. I. F., la plata sumei de 122 lei ( suma de 62 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 60 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată); inculpatul Ț. A. la plata sumei de 122 lei ( suma de 62 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 60 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată); inculpatul M. N. F. la plata sumei de 122 lei ( suma de 62 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 60 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată); inculpatul C. M. N. la plata sumei de 122 lei ( suma de 62 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 60 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată).
Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați în faza de judecată-avocat M. M.-în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 937/19.03.2014-f. 82 ds. inst.), avocat Agoșton V.-în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 935/19.03.2014-f. 83 ds. inst.), avocat B. R.-în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 936/19.03.2014-f. 85 ds. inst.), avocat T. S. –în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 3215/10.11.2014-f. 139 ds. inst.) se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție și rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2015.
Președinte,
D. M. B.
Grefier,
A. N.
Red. B.D.M./Tehnored. N.A./4 ex./12.06.2015
← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 125/2015.... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr.... → |
---|