Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 94/2015. Judecătoria ALBA IULIA

Încheierea nr. 94/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 08-05-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

ÎNCHEIERE NR. 94/CC/2015

Ședința camerei de consiliu din data de 08.05.2015

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: B. D. M.

GREFIER: N. A.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria A. I. – este reprezentat de procuror G. O..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petenta U. ARTIȘTILOR PLASTICI reprezentată legal de președinte dr. M. I. T. și pe intimații I. N. A. și T. N., având ca obiect plângere soluții de neurmărire / netrimitere în judecată (art. 340 NCP).

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu nu se prezintă în instanță părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care:

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 28.04.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 08.05.2015, încheierea făcând parte integrantă din prezenta sentință.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.03.2015 sub dosar nr._, înaintată pe cale administrativă spre competență soluționare de către P. de pe lângă Judecătoria A. I., petenta U. Artiștilor Plastici a criticat ordonanța emisă de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. nr. 645/II/2/2014, solicitând a se dispune începerea urmăririi penale față de intimații I. A. N. și T. N. întrucât aceste persoane în mod repetat, nu doar că încheie contracte de reprezentare convențională cu Casa M. & Asociații în numele petentei dar aceștia depun și timbrează cereri de intervenție în numele petentei, folosindu-se în mod ilegal de datele acesteia de identificare.

Prin precizarea plângerii depusă la dosar la data de 20.03.2015, petenta a arătat că, chiar daca din noul cod de procedura penala lipsește precizarea "lipsa unui element constitutiv al infracțiunii"subscrisa apreciază ca sunt excluse de plano cazurile prevăzute la art. 16 lit. a, b, d, f, g, h, i, j. Rămân in discuție literele c si e ale art. 16 al. 1. Litera c se refera la faptul că "nu exista probe că o persoana a săvârșit infracțiunea".

În acest caz considera că nu poate fi aplicat nici art. 16 al. 1 lit. b (fapta nu este prevăzuta de legea penala ori nu a fost săvârșita cu forma de vinovăție prevăzuta de lege), deoarece, în cazul luat ca exemplu mai sus, fapta este prevăzuta de legea penala (textul de incriminare fiind art. 206 C. pen.) și a fost săvârșită cu forma de vinovăție ceruta de lege (intenția).

În fapt, petenta arată că, ordonanța creează o situație total eronata față de situația de fapt și drept bazată pe informații eronate neverificate de către P. de pe lângă Judecătoria A. I.. Motivul principal al nedispunerii începerii urmăririi penale se regăsește în motivația nejustificata și ireala a parchetului cum că faptele săvârșite de către intimați nu atrag răspunderea penala deoarece nu dețin calitatea de funcționari publici. P. prin repetata procedură de respingere a plângerilor penale a interpretat si apreciind în mod eronat probele administrate în dosar, atribuie în mod nejustificat calități în reprezentare a subscrisei unor persoane retrase din cadrul asociației încă din anul 2010.

Totodată, mai arată petenta că prin însușirea unor teze eronate neverificate parchetul atribuie pentru cei doi învinuiți calități pierdute odată cu cererea lor de retragere din organizație. În mod concret parchetul susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals in declarații, fals in înscrisuri sub semnătura privata și uz de fals întrucât învinuiții au calitatea de membrii fondatori ai Filialei U. Artisilor Plastici poziția 2/D/1998. Ori, din Registru Tribunalului A. poziția nr. 52 - (fila nr.2 punctul 7 - lista membrilor fondatori modificata ), reiese faptul ca numele I. A. N. si T. N. nu se regăsesc . Cu atât mai mult, aceștia nu figurează la poziția 10 – Consiliul Director. Subdiviziunea entității U. Artiștilor Plastici din România - Filiala A. a U.A.P. din România - reprezentata de numitul I. A. N. - cu cont de administrare bancara Banca UniCredit TIRIAC «sucursala A. - C. RO 066BACX_8017 - nu are personalitate juridica. Contractul încheiat cu numiții I. A. N. si T. N. cu Societatea „M. & Asociații " în numele subscrisei este evident un fals .Aceste persoane nu pot face dovada ca dețin calitatea de membrii ai subscrisei.

Mai arată petenta în precizarea depusă la dosar, că în dosarul nr._ - Tribunalul A. avocatul A. C. a încheiat contracte de reprezentare convenționala in numele său cu persoane care nu fac parte din U. Artiștilor Plastici înscrisa la Tribunalul A. la poziția nr.52 trecând datele de înregistrare ale subscrisei iar ca sediu secundar localitatea Cluj N. ,Calea Dorobanților ,nr.18-20 ,etaj.6 .Petenta arată că subscrisa nu are sediu secundar in localitatea Cluj N. și nici nu are încheiate contracte de reprezentare convenționala cu societatea „M. si Asociații " În dosarele nr._ si 5171/176/ aflate pe rolul Tribunalului A. avocatul A. C. a depus apel în numele subscrisei pentru a crea cu intenție confuzie in fata instanței, deși soluția din dosarul nr._ a favorizat interesele paratei U.A.P.R. În această cauză soluția nelegala a instanței atacata cu apel de către subscrisa a fost pronunțata tocmai datorita declarațiilor mincinoase făcute în fața instanței și consemnate în întâmpinarea depusă în numele subscrisei chiar la termenul de fond. Arată că este inexplicabil cum instanța a luat în considerare întâmpinarea depusă în afara termenului de regularizare a cererii și a nesocotit întâmpinarea sa depusa in termen. În dosarul civil nr._ și_ aflat pe rolul Tribunalului A. avocatul A. C. și numiții I. A. N., deși au fost avertizați prin e-mail de corespondență adresat Societății „M.&Asociatii "că au dreptul legal să depună înscrisuri la instanță în numele subscrisei, cu toate acestea dl .avocat A. C. a continuat și continua în mod nestingherit procedura ilegala practicata în toate dosarele.

Astfel că, solicită instanței și organelor de cercetare penala ca avocatul A. C. să depună în forma legalizată contractele de reprezentare atât pentru entitatea autodenumita „U. Artiștilor Plastici din România" cât și contractele încheiate în numele subscrisei însoțite de următoarele documente pentru o persoana juridica - așa cum sunt reglementate de Noul Cod Civil:

1 .dovada denumirii pentru U. ARTIȘTILOR PLASTICI DIN ROMÂNIA .

2.dovada de reprezentant legal a d-lui P. L. - pentru a putea acoperi ilegalitatea încheierii contractelor de reprezentarea convenționala cu societatea „M. &Asociatii."( din orice registru al persoanelor juridice din România .)

3.Dovada de reprezentant legal al subscrisei al dl. I. A. N. care în fapt este reprezentantul în teritoriu al entității „U. Artiștilor Plastici din România "membru al senatului acestei entități si membru în comisia de onoare si disciplina a U.A.P.R. Petenta mai arată că instanței că acest înscris este nul de drept pentru orice persoana juridica din România .Totodată petenta arată faptul că, cunoaște toate actele pe care le poate produce acestă entitate în fața organelor de urmărire penala întrucât au fost hărțuiți în 15 dosare civile cu 207 termene de judecata. Mai arată că, are nenumărate procese civile cu aceasta entitate care a încheiat în numele său contractele ilegale cu avocatul A. C., considerând că vinovăția principala este a avocaților care sunt datori să cunoască și să respecte legea.

4.copie legalizata dupa registrul special pentru O.N.G. pentru entitatea „U. Artiștilor Plastici din România ".

5 .statut de funcționare raportat la lege - validat de vreo instanța din România, Statutul si Hotărârea nr.1 /2012 a Adunării Generale a U.A.P.R. din data de 31.03.2012 este o notă internă nevalidată de nici o instanța din România .Aceasta notă denumită „Hotărâre "nu acoperă lipsa dovezii de reprezentant a numitului P. L. ,care nu poate angaja legal contracte de reprezentare convenționala pentru persoane juridice .Acest înscris încă nesancționat de către instanța în dosarul nr._/3/2012 întrucât au fost prorogate excepțiile până la următorul termen. Aceasta este dovada fără echivoc ca dl.P. L. a angajat în mod ilegal contracte de avocatura și cu Societatea „M. &Asociatii", asș cum a procedat și reprezentantul U.A.P.R. din teritoriu dl.I. A. N. în numele subscrisei.

Solicită as e observa că la fila nr. 2 din Registrul Special Tribunalul A. sunt înregistrate modificări în lista membrilor asociați /fondatori însoțite de numele celor 24 de membrii fondatori iar numele I. A. N. SI T. N. nu apar . Aceste modificări operate în registrul special, au rămas definitive si irevocabile . De altfel copia după registrul special era depusă în fiecare dosar în care cei implicați cu vinovăție și cu buna știință s-au constituit într-un grup infracțional organizat și au reușit prin dezinformare să inducă instanțele de judecata în eroare obținând până în acest moment soluții favorabile interesului urmărit. Sentința din dosarul 5171/176/213, prima instanța a fost atacată cu apel atât de către subscrisa cât și de către av.A. C. în numele subscrisei, iar conform art. 270(alin)1 cod civil, toate actele depuse la instanța si declarațiile prin avocați fac dovada deplină până la înscrierea lor în fals .

Deopotrivă, arată petenta că este inexplicabil cum parchetul nu s-a autosesizat și nu a intervenit în procesul civil pentru anularea actelor false în cele trei dosare conexate dosarului_ cât și în dosarul nr._ , după ce subscrisa s-a înscris în fals în fața instanței prin adresele speciale înregistrate atât la Judecătoria A. cat si la Tribunalul A. .Aceste declarații de înscriere în fals sunt înregistrate prin registratura însoțite fiecare de plângerea penala aferenta .Nesancționați avocații și făptuitorii de către organele de cercetare penala ,au continuat nestingheriți faptele ilegale si au depus un apelul ilegal în dosarul nr._ deși au obținut o soluție favorabila, tocmai cu scopul de inducere în eroare a instanțelor de judecata controlând presupusa victorie din dosarul nr._ la prima instanța cu scopul final de a obține modificările constitutive din dosar_ solicitate prin fals si uz de fals.

Petenta arată că s-a înscris în fals prin adresa speciala la Tribunalul A. și înregistrata cu plângerea penala aferentă la dosarul nr._ . Acest apel a fost încheiat tot prin societatea „M.&Asociatii în numele subscrisei folosind datele de identificare ale petentei în baza unui contract lovit de nulitate absoluta .Numele celor doi nu apar nici în evidentele celor 230 de membrii asociați, aceștia nu sunt plătitori de cotizații conform statutului și nu apar cu cereri de înscriere sau în fișe de vărsământ de la Banca Raiffeisen - Cod IBAN LEI: RO38RZBR_3769. Pretinsa „mama "U.A.P.R. și statutul intern de funcționare ,nevalidat de nici o instanța din România ,nu permite ca membrii săi care dau examene de stagiatura și titularizare să facă parte din asociația profesionala înscrisa la Tribunalul A. la poziția nr. 52 .Asociație profesionala care are in componenta sa membri cu drepturi depline pictori, scriitori ,muzicieni,creatori din aria artelor spectacolului si autodidacți.

De asemenea solicită ca instanța să observe că în Comunicatul U.A.P.R.- afișat pe site-ul www.uap.ro la data de 21 martie 2013 este precizat că „entitatea condusa de T. Marza denumita „ilegal" „U. Artiștilor Plastici"are în componență membrii care nu sunt recunoscuți de către U.A.P.R." Site-ul subscrisei fiind www.uniuneaartistilorplastici.ro

Totodată petenta face precizarea ca membrii săi nu au nevoie de recunoaștere din partea altor entități iar funcționarea acestei organizații profesionale este reglementata de Statutul înregistrat și validat de instanțele de judecata reglementat de O.G.26/2000 și legile în vigoare .Acesta entitate U.A.P.R. care a angajat avocații de la Societatea „M. si Asociații", nu poate avea filiale cu personalitate juridica întrucât nu are regimul juridic al unei asociații sau fundații. Neavând un statut de funcționare raportat la lege este inexplicabil cum au depus cererea de modificări constitutive in dosarul_ prin juristul acesteia d-na E. Curie. Acesta a asigurat telefonic și procedura prealabila cu d-nul /grefier M. P. - lucru care reiese clar din referatul depus în dosarul_, subscrisa fiind nevoita să devină intervenient odată cu aflarea acestui dosar de pe internet la primul termen de judecata. Adunările generale ale subscrisei nu sunt prezidate de către Consiliul director al entității denumita ..U. Artiștilor Plastici din România ", solicitând a se observa că în Procesul Verbal de ședința și Hotărârea așa zisei „ Adunări generale "apare și numele consiliului director al U.A.P.R.de la București Este evident faptul că întreaga acțiune ilegală de modificare a actelor noastre constitutive a fost bine pusa la punct de la București ,unde s-a timbrat acțiunea încă din data de 07.06.2013 ,cu trei zile înainte de data convocatorului depus la instanța. Conștienți că pot obține aceste modificări prin frauda bazata pe o strategie bine pusa la punct au angajat avocați care nu doar au dezinformat instanțele de judecata prin declarații mincinoase dar au depus acte în numele persoanei noastre juridice folosind în mod cu totul ilegal datele noastre de identificare timbrând acțiunile ilegale pe codul nostru fiscal.

Petenta arată că, de fapt față de datoria avocatului în cunoașterea legilor atunci când a încheiat contractul ilegal în numele subscrisei și printr-un vădit conflict de interese și în numele entității denumita U. Artiștilor Plastici din România .Înscrisul denumit,,Hotărârea Nr. 1/2012 a Adunării Generale a Uniunii Artiștilor Plastici din România" a fost respins de la validare de către instanța in dosarul civil nr._/299/2012 - Judecătoria Sector 1 București prin încheierea din data de 14.11.2012 prin care instanța de judecata a respins solicitarea de modificare a actelor constitutive ale intimatei .respectiv modificările intervenite în statut și în componenta organelor de conducere .

Din economia textelor de lege și a prevederilor O.G.26/2000 Regulamentul de aplicare a dispozițiilor O.G.26/2000 - art. 8 .rezulta fără putință de tăgadă faptul ca d-nul D. S., conform registrului special al Judecătoriei Sector 1 figurează ca președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România . Prin art. 209 (alin 1) cod civil care lămurește capacitatea de exercițiu a persoanei juridice care consta în aptitudinea de a încheia singură acte juridice civile de reprezentare convenționala in fata instanței de judecata . Prin art. 82 din N.C.pr.civ ..legiuitorul a stabilit ca „Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat in numele pârtii ,va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor .Dacă acestea nu se acoperă cererea va fi anulată ." Conform dispozițiilor art. 1.297 din N.C.CIV. alin (2),,terțul care descoperă ulterior identitatea adevăratului titular poate să exercite și împotriva acestuia din urma drepturile pe care le are împotriva reprezentatului. Pentru persoanele juridice potrivit N.C.civil dovada calității de reprezentat legal se face prin copie după registrul special al persoanelor juridice unde se afla stipulata calitatea acestora . Pentru înființarea completă legea cere expres înregistrarea respectiv înscrierea persoanei juridice în registrul special .Codul civil explică noțiunea de înregistrare - conf.alin.2 al art.200 C.Civil -„sancțiunea dacă persoana juridica are caracter constitutiv (de drept privat s.n.),persoana juridica nu se considera legal înființata cat timp înregistrarea nu a fost efectuata . La art. 201 C.civil apare obligația de verificare a identității dintre textul actului constitutiv (de înființare invocat de către intimată Decret 266/1950 s.n.) si textul depus la registru public sau alte documente .

Înregistrarea privește dreptul civil dar si cel fiscal așa încât nesancționarea de către instanța a intimatei prin constatarea funcționarii ilegale a intimatei derivata din nerespectarea dispozițiilor legale de înființare si înregistrare va prejudicia statul roman prin evaziunea fiscala produsa din obținerea celor 34 de coduri fiscale fără acte legale de autorizare . Art. 194 alin 1 lit. a din N.Civil prevede ca modul de înființare rezervat statului pentru persoanele juridice de stat nu este aplicabil persoanelor juridice de drept privat așa cum susține intimata ca a fost înființata .

Cat privește reprezentarea convenționala prin avocat a entității U. Artiștilor Plastici din România pe care o consideră ilegală ,arată că aceasta este nulă de drept întrucât așa-zisul reprezentat legal d-nul L. P. ,nu se regăsește in nici un registru al persoanelor juridice din România in poziția de președinte.

Petenta mai precizează că în dosarul nr._ Tribunalul A. ,nu apar ca părți numiții I. A. N. si nici T. N. .Aceștia nu se regăsesc în registrul special al Tribunalului A. în calitate de reprezentanți sau membrii asociați fondatori așa încât contactul încheiat în numele subscrisei este un fals și uz de fals în reprezentare juridica .Procurorul de caz așa cum a solicitat în plângerea penală trebuia să solicite cele doua dovezi esențiale pentru a încheia un contract juridic dovada din registrul special al persoanelor juridice din care să reiasă că persoanele cu care a încheiat contractul de reprezentare convenționala dețin calitatea de care se prevalează în fața instanțelor de judecata .

Pentru aceste aspecte consideră ca se impune anularea Ordonanței atacate în prezenta cauză, admiterea plângerii, cu consecința reînceperii urmării penale și a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva numiților I. A. N. si T. N. sub aspectul infracțiunilor sesizate de U.A.P.

La data de 27.04.2015, intimații I. N. A. și T. N. au depus la dosar note scrise prin care au solicitat confirmarea ordonanța nr._ a Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I., fiind ca legală și temeinică, întrucât au dobândit calitate de membri în U. Artiștilor Plastici, încă de la înființarea acesteia, având calitatea de membri fondatori, ai acestei entități care anterior, s-a numit Filiala din A. I. a Uniunii Artiștilor Plastici, ce a dobândit personalitate juridica conform Sentinței civile nr. 1069/1998, pronunțata în dos. nr.2701 /1998 de Tribunalul A..

In fapt, intimații arată că, U. Artiștilor Plastici, nu este o uniune, ci doar o asociație/filiala a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în acest sens, pronunțându-se și Sentința civila nr. 179/CC/F/2014 a Tribunalul A. în dos. nr._, mai precizează că de la înființare și până în prezent, dețin calitatea de membri în aceasta uniune, iar petentul M. I. T., nu poate să le retragă calitatea de membri fondatori, de vreme ce ei, nu au renunțat niciodată la aceasta calitate. Simpla afirmație a acestuia, fără a avea o baza legala nu se justifica, iar în cazul de față, dovedește rea-credința.

Deoarece membrii Uniunii Artiștilor Plastici, au constatat ca dl Marza a încălcat deseori statutul asociației, a hotărât schimbarea acestuia din funcția de președinte, cât și a celorlalți membri ai consiliului director. Astfel că, la data de 10.06.2013, Adunarea Generala a Uniunii Artiștilor Plastici, la care au participat cei 39 de membri ai Uniunii Artiștilor Plastici, a hotărât: - revenirea la denumirea ,, Filiala din A. I. a Uniunii Artiștilor Plastici", conform Sentinței civile nr. 1069/1998, pronunțata de Tribunalul A.; - a hotărât cooptarea în rândul membrilor săi a dlor: A. M. A. si L. Ș.; - a hotărât reducerea numărului membrilor consiliului director de la noua la cinci, astfel: I. N. A.-presedinte; A. M. A.-vicepresedinte; L. Ș. vice-presedinte; T. N.-membru;U. G. Rosalim-membru.

Intimații mai precizează că dispozițiile acestei hotărâri sunt menținute si de Sentința civ. nr. 571/17.03.2014, pronunțata de Judecătoria A. I. în dos. nr._, prin care instanța admis calitatea de intervenient a UAP, reținând ca apărarea formulata de reclamant, în sensul ca persoanele care au votat hotărârea a cărei anulare se cere, nu au calitatea de membri, nu poate fi primita,deoarece au calitatea de membri ai Filialei, și în aceasta calitate au votat revenirea la vechea denumire, ceea ce nu constituie o ilegalitate. Mai retine instanță ca toți membrii au fost convocați in mod legal și au votat in unanimitate aprobarea modificărilor, tocmai pentru a restabili echilibrul și starea de normalitate din cadrul Filialei, pentru care U. Artiștilor Plastici din România, își apară un drept propriu și acela de a putea decide potrivit legii si propriului interes, soarta uniunii.

În continuare, intimații prinzită un scurt istorică și arată următoarele:

- UAP este persoană juridică de utilitate publică recunoscută prin Decretul nr. 266/1950 privind recunoașterea Uniunii Artiștilor Plastici ca persoană juridică de utilitate publică și care funcționează în temeiul Decretului-lege nr. 27/1990 privind organizarea și funcționarea în condiții de autonomie economică a organizațiilor de scriitori, artiști plastici și compozitori, creatori de film și de teatru și al Decretului nr. 294/1954 pentru organizarea si funcționarea „Fondului Plastic din Republica Populară Română".

- UAP este unica uniune de artiști plastici din țară, având statut de utilitate publică,este o uniune de breasla, numai membrii acesteia beneficiind de anumite drepturi conferite de lege, artiștilor plastici profesioniști. De asemenea, UAP este titulara mărcii combinate (text și semn) „U. Artiștilor Plastici din România" („Marca"), înregistrată în Registrul Mărcilor sub nr. R043528, având durată de protecție până la data 05.10.2020. Ca urmare a acestui fapt, UAP deține un drept exclusiv de utilizare a Mărcii, potrivit art. 36 alin. (1) și art. 64 din Legea nr. 84/_.

- Curtea de Apel București, Secția a - IV-civila, prin Decizia nr. 100/26.02.2015, pronunțata in dos. nr._/3/2013, a respins apelul, având ca obiect acțiunea in constatare, introdus de Marza T. loan, împotriva UAP din România.

- Filiala din A. I. a Uniunii Artiștilor Plastici din România („Filiala") este o persoană juridică fără scop lucrativ sau patrimonial, înființată în condițiile prevăzute de Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (asociații si fundații), la data înființării, fiind constituita din artiști plastici profesioniști, membri ai UAP,

-În baza Sentinței civile nr. 1069/_, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr. 2701/1998, a fost admisă cererea formulată de către Filială și s-a dispus înregistrarea acesteia în Registrul persoanelor juridice la rubrica „Uniuni", în temeiul prevederilor Legii nr. 21/1924.

- Potrivit art. 2 din Statutul Filialei, aceasta are drept scop reprezentarea intereselor profesionale și sociale ale membrilor săi în vederea afirmării rolului important al artistului plastic, alături de celelalte categorii de artiști, la elaborarea politicii culturale locale, precum și pentru cunoașterea contribuției artiștilor plastici prin operele lor la progresul societății. De asemenea, conform statutului său, UAP are în componență filiale de creație și teritoriale, precum și asociații profesionale afiliate. Filiala este subordonată deci UAP și statutului acesteia, pe care trebuie să îl respecte.

-Membrii Filialei sunt artiști plastici profesioniști înscriși în evidențele Filialei, conform Statutului UAP, aceștia trebuind să fie în prealabil admiși de Comisia de Primiri si Titularizări in UAP, conform Regulamentului de Primiri si Titularizări in UAP si ulterior, validați de Adunarea Generala a UAP, având obligația, printre altele, de a avea o atitudine loială față de UAP și Filială.

-Cu toate acestea, numitul M. loan T. - în calitate de Președinte al Filialei în acel moment, din proprie inițiativă și fără consultarea prealabilă cu UAP, a modificat prevederile inițiale din Statut relative la posibilitatea dobândirii calității de membru al Filialei, în sensul acordării acestui beneficiu și altor persoane care nu sunt membre ale UAP, mai precis, unor persoane nerecunoscute de către UAP3. Modificarea a fost menționată în Registrul asociațiilor și fundațiilor prin Sentința civilă nr. 78/28.01.1999, deși o asemenea modificare contravenea Statutului UAP pe care Filiala trebuia să îl respecte.

-Acest act a fost primul dintr-un șir lung de acte contrare Statului UAP și al Filialei săvârșit de numitul M. loan T., și care au afectat drepturile subscrisei. Activitatea sa contrară drepturilor subscrisei s-a intensificat însă în cursul anului 2010 și s-a prelungit până în prezent.

-Astfel, la data de 15.05.2010, numitul M. loan T. - având calitatea de simplu membru al Filialei în acel moment a convocat o adunare generală extraordinară a Filialei, unde au participat numai membrii nerecunoscuți de către UAP, cu excepția numiților M. loan T. și loan B., în care respectivii domni au fost „aleși" în funcția de Președinte al Filialei, deși această funcție era deținută în acel moment de către dl. D. C. (ales în Adunarea Generală a Filialei din data de 23.01.2010), artist plastic profesionist, membru de seamă al UAP, și respectiv Vicepreședinte.

- Conform informațiilor primite de la Președintele legal al Filialei, dl. D. C., și de la membrii legali ai Filialei, niciunul dintre membrii Filialei recunoscuți de UAP, conform statutului, nu au participat la adunarea generală extraordinară convocată în condiții ilegale de numitul M. loan T.. în aceste condiții, în care adunarea a fost convocată fără respectarea prevederilor statutare, și fără a avea cvorum legal pentru adoptarea unor hotărâri întrucât membrii legali ai Filialei - membri UAP - nu fuseseră convocați (iar celor care au aflat de ținerea acestei adunări, li s-a refuzat accesul), s-a procedat la modificarea Statutului Filialei și la alegerea unei pretinse noi conduceri.

- Prin încheierea nr. 1237/CC/03.06.201 05, la inițiativa numitului M. loan T. s-a dispus înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor a modificării la Actul Constitutiv și Statutul Filialei privind noua conducere.

- Prin înaintarea și susținerea acestei cereri, întocmirea unor documente purtând antetul și ștampila Filialei după data la care a fost exclus din UAP (după martie 2012), emiterea unor adeverințe unor persoane prin care se atestă că aceștia ar fi artiști membri ai UAP și că ar avea dreptul de a primi drepturile de pensie prevăzute de Legea nr. 8/2006, utilizarea unor înscrisuri falsificate (convocatoare, liste de pretinși membri ai Filialei etc) pentru a obține înregistrarea unei noi conduceri a Filialei, numitul M. loan T. s-a făcut vinovat cel puțin de săvârșirea infracțiunii de fals în declarații și chiar de săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals.

-Filiala, reprezentată prin dl. D. C., a atacat această încheiere cu recurs, arătând în esență că este nelegală deoarece procedura de adoptare a acestei Hotărâri a fost contrară Statutului Filialei și Statutului UAP.

- La data de 31.03.2012, în urma convocării Adunării Generale a UAP de către Președintele UAP - dl. P. L., a fost adoptată Hotărârea Adunării Generale a UAP nr. 1/_( pct.9) prin care s-a decis cu unanimitate de voturi „excluderea din UAP a următorilor artiști: [...], T. M., pentru grave prejudicii materiale și de imagine aduse UAP".

- Faptul că M. loan T., cu rea-credință induce în eroare atât autoritățile cât și persoanele care nu cunosc statutul juridic al celor două entități, rezultă și din afișarea pe site-ul entității conduse de M. loan T., la rubrica intitulată "Despre noi" că U. Artiștilor Plastici din A. I. ar beneficia de statutul de utilitate publică în baza Avizului nr. 285/1998 al Ministerului Culturii, ceea ce reprezintă o aberație.

-In acest sens, răspunsul Ministerului Culturii a fost unul clar: "Prin Avizul nr. 285/15.12.1998, singurul act emis de Ministerul Culturii, a fost avizat favorabil înființarea Uniunii Artiștilor Plastici Filiala A. I., cu sediul în A. I., ., ." (adresa nr. 2144/07.08.2013).Un alt mod prin care M. loan T., induce în eroare atât autoritățile cât și publicul larg constă într-o afișare de pe s/te-ul entității pe care o conduce, intitulata, ,, Despre noi".

- De asemenea, Tribunalul A.-Sectia civila, prin Sentința civila nr. 179/CC/F/2014, pronunțata in dos. nr._, având ca obiect, validarea hotărârilor luate in cadrul Adunării Generale Ordinare din data de 26.04.2014, respectiv 27.04._, in baza Hotarariii nr.1 A si Hotărârii nr.1 si modificarea Actului constitutiv si Statutului Uniunii Artiștilor Plastici din A. I., dosar declinat ulterior in favoarea Judecătoriei A. I., a statuat:,, Prin sentința civila nr.1069/1998 pronunțata de Tribunalul A. in dosar nr. 2701/1998 s-a admis cererea formulata de Filiala din A. I. a Uniunii Artiștilor Plastici si s-a dispus înființarea acesteia si înregistrarea in registrul persoanelor juridice.

Intimații arată în continuare ccă s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 din Regulamentul nr.21/1924 de aplicare a Legii nr.21/1924 pentru persoanele juridice ( Asociații si Fundații). Prin urmare petenta( U. Artiștilor Plastici A.), a dobândit personalitate juridica ca asociație in baza Leg. nr.21/1924 si NU CA UNIUNE pentru a-i fi aplicabil regimul juridic al federațiilor, situație in care cererea ar fi fost de competenta Tribunalului.

Mai mult, pentru a dobândi personalitate juridica ca uniune ar fi trebuit sa fie constituita potrivit art. 102 din Leg. nr. 21/1924, care prevede ca:,, doua sau mai multe persoane juridice se vor putea constitui in uniuni sau federații.

Aceste uniuni sau federații nu pot dobândi personalitate juridica decât de la Curtea de apel in circumscripția căreia urmează ca uniunea sau federația sa-si aiba sediul principal.

In continuare, instanța statuează:,, Chiar daca prin încheierea nr.1592/CC/2012 pronunțata de Judecătoria A. lulia in dosar nr._, s-au modificat actele constitutive ale acesteia in sensul ca denumirea structurii asociative înregistrate la Tribunalul A. va fi ,, U. Artiștilor Plastici" in realitate este vorba despre aceeași asociație ( Filiala din A. lulia a Uniunii Artiștilor Plasti) infiintata, asa cum s-a mai reținut, conform Regulamentului nr.21 /1924 de aplicare a Legii nr.21 /1924 pentru persoanele juridice ( Asociații si Fundații)".

E. se interpretat și că ar fi vorba de două entități, deoarece din adresa nr. 1/01.05.2010 a Filialei A. I. a Uniunii Artiștilor Plastici din România (poziția 52/1998), M. loan T. a înștiințat conducerea entității - mamă U. Artiștilor Plastici din România, că la data de 01.05.2010, a fost aleasă o nouă componentă a Consiliului de Administrație din care fac parte: președinte M. I. T., O. Pastina, B. loan, I. N., Kustos N., toți artiști plastici profesioniști, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din A. I. (poziția nr. 52/1998), cu vechea denumire de Filiala A. I. a Uniunii Artiștilor Plastici. Deci, la 01.05.2010, entitatea care are aceeași poziție în Registrul asociațiilor era filială, pentru ca peste noapte să se transforme în uniune, datorită exclusiv înlocuirii cuvântului "filială" cu cuvântul "uniune", aspect evidențiat și prin sentințele nr. 517/17.03.2014, nr. 418/02.04.2014 si 179/CC/F/2014. În aceste condiții, arată intimații că M. loan T. recunoaște că "Asociația Filiala din A. I. a Uniunii Artiștilor Plastici din România" este de fapt una și aceeași cu "U. Artiștilor Plastici", deoarece se declară membru fondator.

Pentru toate aceste argumente, intimații solicită confirmarea ordonanței nr._ a Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. .

În drept, intimații au invocat dispozițiile art. 340 din C.pr.pen..

Intimații au anexat următoarele documente: Sentința civ. nr. 5171/17.03.2014, a Judecătoriei A. lulia; Decizia Curții de Apel București, Secția a IV-a civila, nr. 100/26.02.2015; Sentința civ. nr. 179/CC/F/2014, pronunțata de Tribunalul A..

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de Cameră Preliminară reține următoarele:

Prin referatul nr. 530/VIII/1/2014 din data de 29.09.2014, P. de pe lângă Judecătoria A. I. a dispus respingerea sesizării formulate de U. Artiștilor Plastici prin reprezentant- M. T., apreciindu-se că din descrierea faptelor din cuprinsul acesteia prin care îi încriminează pe numiții T. N. și I. A. N. nu rezultă aspecte referitoare la comiterea vreunei fapte prevăzute de legea penală.

Împotriva acestui act procedural, petenta a formulat plângere prin care aceasta și-a manifestat nemulțumirea față de referatul prin care a fost soluționată petiția nr. 530/VIII/I/2014 în sensul că procurorul de caz a apreciat că faptele descrise prin aceasta nu au caracter penal dispunând respingerea sesizării, adresată prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I., respinsă ca neîntemeiată prin ordonanța nr. 645/II/2/2014 din data de 20.10.2014.

Împotriva ordonanței prim procurolului nr. 645/II/2/2014 din data de 20.10.2014, petenta a formulat ulterior prezenta plângere adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I., înaintată pe cale administrativă spre competența soluționare judecătorului de Cameră preliminară, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I., sub dosar nr._ .

Față de această situație, judecătorul reține dispozițiile art. 339 C.pr.pen. conform cărora (alin. 1) plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, […]se rezolvă de prim-procurorul parchetului […]; (alin. 4) în cazul soluțiilor de clasare ori de renunțare la urmărirea penală plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea actului prin care s-a dispus soluția. În continuare, judecătorul reține dispozițiile art 340 C.pr.pen. care sub denumirea marginală "Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată" prevede că persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau de renunțare la urmărirea penală dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu a fost respinsă potrivit art. 339 poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicare la judecătorul de cameră preliminară […].

Astfel, prin interpretarea analogică a dispozițiilor care reglementează soluționarea plângerii de către judecătorul de Cameră Preliminară, rezultă fără echivoc, că judecătorul de cameră preliminară este în măsură să verifice legalitatea și temeinicia soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată pronunțate de procurorul de caz constând în clasarea cauzei sau renunțare la urmărirea penală în sensul art. 314, art. 315 și art. 318 C.pr.pen., iar nu măsurile sau alte acte procedurale întocmite de acesta pe parcursul urmăririi penale, cu atât mai puțin asupra soluțiilor prim procurorului privind soluționarea plângerilor împotriva acestor acte procedurale și măsuri procesuale, altele decât cele care vizează o soluție de netrimitere în judecată dispuse de procurorul de caz.

Or, din examinarea plângerii formulate de petenta U. Artiștilor Plastici, reiese cu certitudine că aceasta nu vizează o soluție a procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată, ci ordonanța prim procurolului Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. nr. 645/II/2/2014 din data de 20.10.2014, prin care a fost respinsă plângerea petentei formulate împotriva referatului procurorului de caz, referat care de asemenea nu vizează o soluție de netrimitere în judecată în sensul art. 340 C.pr.pen. (clasare sau renunțare la urmărirea penală).

În consecință, având în vedere că pe calea acestei proceduri judiciare judecătorul de Cameră Preliminară este în măsură să se pronunțe exclusiv cu privire la temeinicia și legalitatea soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror constând în renunțare la urmărirea penală sau clasarea cauzei penale, iar nu și cu privire la legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse de acesta pe parcursul urmăririi penale ( în speță-referatul procurorului de caz prin care s-a respins sesizarea petentei, cu atât mai puțin a ordonanței prim procurorului prin care s-a soluționat o plângere împotriva unui act procedural ce nu conține o soluție de netrimitere în judecată), în baza art. 341 alin. 6 lit. a) Cod de proc.pen., va respinge plângerea formulată de petenta Uniunuea Artiștilor Plastici împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. nr. 645/II/2/2014 din data de 20.10.2014 privind soluționarea plângerii de către prim procuror împotriva referatului nr. 530/VIII/1/2014 din data de 29.09.2014 întocmit de către procurorul de caz, ca inadmisibilă.

În atare condiții nu se impune analizarea tuturor criticilor formulate de petentă, precum și a apărărilor intimaților astfel cum au fost prezentate în paragrafele precedente, întrucât acestea nu vizează o ordonanță de clasare ori de renunțare la urmărire penală pentru verificarea legalității și temeiniciei soluției pronunțate prin prisma motivelor invocate de părți.

Cu privire la cheltuielile de judecată:

Potrivit art. 275 alin.2 C. pr. pen. în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea.

Față de cele ce preced și în baza acestui text legal instanța va obliga petenta la plata sumei de 30 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 341 alin. 6 lit. a) C.pr.pen. respinge plângerea formulată de petenta U. ARTIȘTILOR PLASTICI (cu sediul în A. I., ., .. A.) împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. nr. 645/II/2/2014 din data de 20.10.2014 privind soluționarea plângerii de către prim procuror împotriva referatului nr. 530/VIII/1/2014 din data de 29.09.2014 întocmit de către procurorul de caz, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de proc. pen. obligă petenta la plata sumei de 30 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă, potrivit art. 341 alin. 8 Cod proc.pen.

Pronunțată în camera de consiliu, azi, 08.05.2015.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER

B. D. M. N. A.

Red. B.D.M./Tehnored. N.A./ 6 ex./30.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 94/2015. Judecătoria ALBA IULIA