Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Sentința nr. 450/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 450/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 24-11-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 450/2015
Ședința publică din 24.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. D. E.
Grefier: V. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror O. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul GOTIA R., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 al 1 C. penal și conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 al 1 cu aplicarea art. 38 al 2 C. penal.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Inculpatul depune la dosar înscrisurile solicitate în probațiune.
Mersul dezbaterilor și concluziile părtilor au fost consemnate în încheierea din 09.11.2015 când instanța, pentru a da posibilitatea inculpatului să depună la dosar înscrisuri în circumstanțiere, a amânat pronunțarea cauzei la data de 24.11.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2076/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. a fost trimis în judecată inculpatul GOTIA R., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 al 1 C. penal și conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 al 1 cu aplicarea art. 38 al 2 C. penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 21.07.2015 sub nr._ .
În actul de sesizare al instanței, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în data de 31.05.2015, având o alcoolemie de 1,75 g/l alcool pur în sânge, a condus pe DJ 107 C B., autoturismul marca Ford K cu nr. provizoriu de circulația AB_, care era expirat din data de 30.04.2014.
Analizând mijloacele de proba administrate în cauză, respectiv: declarațiile inculpatului G. R.; procesul-verbal de cercetare la fața locului; buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1238/1239/IX/636/637 din 02.06.2015, emis de SJML A.; adresa nr._/14.05.2015 emisă de SPCRPCÎV A.,coroborate cu declarația inculpatului care, prezent la termenul din data de 09.11.2015 a declarat că recunoaște învinuirea așa cum i s-a adus prin actul de sesizare, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 31.05.2015, în jurul orelor 00.45, organele de poliție au fost sesizate prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DJ 107C B. a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.
Din cercetările efectuate a rezultat că în timp ce conducea autoturismul marca Ford K, cu nr. provizoriu de circulația AB_, expirat din data de 30.04.2014, inculpatul G. R. a adormit la volan și s-a izbit într-un cap de pod.
Întrucât conducătorul auto emana miros de băuturi alcoolice i s-a cerut să sufle în aparatul alcotest, care a indicat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urmarea a acestui rezultat, inculpatul a fost condus la Spitalul Județean A., în vederea recoltării probelor biologice de sânge.
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1238/1239/IX/636/637 din 02.06.2015, emis de SJML A., reiese că la data de 31.05.2015, ora 02.02, inculpatul avea o îmbibație alcoolică de 1,75 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 1,60 g/l la a doua probă, recoltată la ora 03.02.
Din adresa nr._/14.05.2015 emisă de SPCRPCÎV A. rezultă că numărul provizoriu AB_ a fost atribuit autoturismului marca Ford K cu . WF0BXXWPRBXC07172 și a avut valabilitate în perioada 01.04._14.
Fiind audiat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, inculpatul recunoaște și regretă faptele comise.
În drept: faptele inculpatului G. R. care în data de 31.05.2015, având o alcoolemie de 1,75 g/l alcool pur în sânge, la prima probă recoltată și respectiv și 1,60 g/‰ alcool pur în sânge, la a doua probă de sânge recoltată a condus pe DJ 107 C B., autoturismul marca Ford K cu nr. provizoriu de circulația AB_, care era expirat din data de 30.04.2014, constituie infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 din C. penal și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. 1 din C. penal, cu aplic. art. 38 alin. 2 din C. pen.
În ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, elementul material al infracțiunii s-a realizat prin acțiunea inculpatului de a conduce pe drumurile publice autoturismul marca Ford K cu nr. provizoriu de circulație AB_, având autorizația provizorie de circulație expirată din data de 30.04.2014
În ceea ce privește urmarea imediată a faptei, acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite;
Legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea activității desfășurate de inculpat;
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă, întrucât a prevăzut pericolul grav pentru securitatea circulației pe care acțiunea sa de a conduce pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat îl reprezintă și, deși nu a urmărit un asemenea rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Consumarea infracțiunii a avut loc în momentul deplasării autovehiculului pe un drum public circulat, în condițiile arătate în conținutul incriminării, moment ce coincide cu producerea rezultatului, adică a stării de pericol specifice.
În ceea ce privește infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, elementul material al infracțiunii este reprezentat de acțiunea inculpatului de a conduce în data de 31.05.2015, în jurul orelor 00.45 autoturismul marca Ford K, cu nr. provizoriu de circulație AB_, având autorizația provizorie de circulație expirată din data de 30.04.2014 pe DJ 107C B., având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, fiind sub influența alcoolului, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice, au o viteză de reacție scăzută și simțuri diminuate, ce le împiedică să răspundă prompt la situațiile periculoase din trafic.
Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită cu intenție indirectă în sensul că, deși inculpatul nu a urmărit crearea unei stări de pericol pentru ceilalți participanți la trafic, acesta a acceptat posibilitatea creării unei asemenea stări virtual periculoase, decurgând din împrejurarea că a condus autovehiculul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de lege.
La termenul de judecată din data de 09.11.2015 instanța, potrivit disp. art.374 alin. 4 C.p.p., a pus în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a unor eventuale înscrisuri prezentate, dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, aducând totodată la cunoștința inculpatului și conținutul disp. art.396 alin. 10 C.p.p.
Inculpatul a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii prev. de art.375 C.p.p., arătând că înțelege să recunoască în totalitate învinuirea ce i s-a adus prin actul de sesizare. Astfel fiind, s-a procedat la audierea inculpatului, potrivit disp. art.378 – art.379 rap. la art.375 alin. 1 C.p.p., cele declarate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei- fila 47. În raport de declarația inculpatului, care a recunoscut în totalitate învinuirea, solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale instanța, văzând și disp. art.375 alin. 2 rap. la art.374 alin. 4 C.p.p. a admis cererea formulată privind aplicarea procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, sens în care a procedat la demararea cercetării judecătorești potrivit procedurii prev. de art.377 C.p.p., întrebând inculpatul dacă are de administrat probe cu înscrisuri sau dacă înțelege să solicite acordarea unui singur termen pentru a depune înscrisuri la dosar. Inculpatul a arătat că solicită proba cu înscrisuri, probă încuviințată de instanță.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârșite de inculpat există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 74 Noul Cod penal, instanța are în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, orientându-se după criteriile indicate expres de textul legal indicat, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Raportat la aceste criterii, instanța apreciază că fapta inculpatului prezintă un grad mediu de pericol social, având în vedere modalitatea concretă de comitere a faptei așa cum a fost descrisă mai sus, reținând că inculpatul a condus pe o distanță relativ mare, respectiv A. I.-B., în jurul orei 00.45, la un moment când circulația nu este intensă, avându-se în vedere nu doar traficul auto, dar și circulația pietonală, dar reținând totodată că inculpatul a condus un autovehicul care nu era înmatriculat, dar și valoarea ridicată a alcoolemiilor 1,75 g/‰, la prima probă recoltată și 1,60 g/‰ alcool pur în sânge, la a doua probă de sânge recoltată, fapta sa soldându-se cu un accident în urma căruia a rezultat avarierea autoturismului, dar și rănirea propriei persoane..
În acest context, instanța apreciază că apariția Deciziei Curții Constituționale nr. 732/2014 prin care s-a declarat neconstituțională sintagma „în momentul prelevării mostrelor biologice” din infracțiunea prev. de art. 336 al. 1 Cp nu afectează existența infracțiunii reținute în sarcina inculpatului raportat la împrejurarea că de la inculpat s-au recoltat două probe biologice de sânge, la interval de o oră una față de alta, fiind stabilite alcoolemii de 1,75%o la prima probă de sânge prelevată la ora 02.02, respectiv 1,60 g%o la a doua probă de sânge prelevată la ora 03.02, nefiind astfel afectată existența infracțiunii ori posibilitatea de calcul retroactiv al alcoolemiei. Pe de altă parte, instanța reține faptul că inculpatul nu a contestat valoarea alcoolemiilor, nici în cursul urmăririi penale, nici în cursul judecății.
Instanța are în vedere și criteriile referitoare la persoana și conduita inculpatului, respectiv: a avut o atitudine de recunoaștere a faptei ceea ce a condus la soluționarea cu celeritate a cauzei, vârsta matură a inculpatului, împrejurarea că inculpatul are în întreținere 3 copii minori, dar și numiții S. M. și S. V. așa cum reiese din ancheta socială depusă la dosar, dar și faptul că nu este angajat în muncă. Instanța va reține în sarcina inculpatului și cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art 396 alin. 10 C.pr.pen. (în consecință, limitele de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite de inculpat vor fi reduse cu o treime).
În acest context, instanța apreciază că pedeapsa amenzii prevăzută alternativ pentru fiecare infracțiune nu este suficientă pentru a realiza scopul educativ și preventiv a pedepsei, pe de o parte plecând de la gravitatea fiecărei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, de la urmările produse, de la nivelul ridicat al alcoolemiei, iar pe de altă parte, având în vedere și faptul că ar fi și împovărătoare pentru inculpat câtă vreme acesta nu are loc de muncă, iar în plus are în întreținere 3 copii minori și două persoane adulte.
În consecință, raportat la criteriile mai sus arătate, instanța, în baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C pr penală și art. 336 al. 1 Cpenal și art. 83 C. pen va stabili față de inculpatul G. R. pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C pr penală și art. 334 al. 1 Cpenal și art. 83 C. pen va stabili față de inculpatul G. R., cu datele de mai sus, pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 al. 1 din noul Cod penal
În baza disp. art. 38 al. 1 Cp și art. 39 al. 1 lit. b Cp va contopi pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 3 luni închisoare la care va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită și anume 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de 83 Noul cod penal, respectiv: pedeapsa rezultantă stabilită este închisoarea de 1 an și 6 luni ; inculpatul nu mai fost condamnat anterior ; și-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității; inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală, judecată și nici nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului; pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare infracțiune săvârșită este mai mică de 7 ani și apreciind după criteriile mai sus analizate raportat la persoana infractorului, conduita bună avută anterior săvârșirii infracțiunii,, instanța apreciază că aplicarea imediată a pedepsei stabilite nu este necesară.
În consecință, în baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, va amâna aplicarea pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune A., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune A..
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei și executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credință a măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse și de săvârșire de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
La data rămânerii definitive, va dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Probațiune A..
La data rămânerii definitive, va dispune comunicarea prezentei hotărâri la IPJ A.- Serviciul Poliției Rutiere pentru a se lua măsurile prev. de art. 103 din OUG 195/2002 republicată.
Va constata că față de inculpat s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore începând cu data de 03.06.2014, ora 14.10 și până la data de 04.06.2014, ora 14.10.
În baza art. 272, art. 274 alin. 1 C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală pentru inculpat- av. P. M. în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și va rămâne în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C rp penal, art. 336 al. 1 Cpenal și art. 83 C. pen stabilește față de inculpatul G. R., fiul lui R. și M., născut la data de 28.04.1955, în B., Jud. A., CNP_, cu domiciliul în com B., ., jud. A., cetățean român, căsătorit, stagiu militar satisfăcut, studii 13 clase, ospătar, fără loc de muncă, fără antecedente penale, pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 al. 1 din noul Cod penal
În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C pr penală și art. 334 al. 1 Cpenal și art. 83 C. pen stabilește față de inculpatul G. R., cu datele de mai sus, pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 al. 1 din noul Cod penal
În baza disp. art. 38 al. 1 Cp și art. 39 al. 1 lit. b Cp contopește pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 3 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită și anume 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune A., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune A..
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei și executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credință a măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse și de săvârșire de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Probațiune A..
La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la IPJ A.- Serviciul Poliției Rutiere pentru a se lua măsurile prev. de art. 103 din OUG 195/2002 republicată.
Constată că față de inculpat s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore începând cu data de 03.06.2014, ora 14.10 și până la data de 04.06.2014, ora 14.10.
În baza art. 272, art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală pentru inculpat- av. P. M. în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
P. D. E. V. I.
Red. P.D.E.
Tehnored. VA./5 ex./03.12.2015
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
---|