Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 32/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 32/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 26-01-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 32/2015
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. E. P.
Grefier: M. P.
Ministerul Public reprezentat de procuror O. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe petentul C. I., având ca obiect reabilitarea judecătorească (art.527 NCPP).
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 19.01.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2014 sub dosar penal nr._, petentul C. I. a solicitat pronunțarea unei hotărâri de reabilitare a sa de sub efectele sentinței penale nr. 1127/2000 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr. 2536/2000 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 208/2001 a Tribunalului A. precum și a sentinței penale nr. 726/2002 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr. 4548/2001 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 119/2003 a Curții de Apel A. I..
În motivarea cererii petentul a arătat că prin sentința penală nr. 1127/2000 a Judecătoriei A. I. a fost condamnat la pedeapsa amenzii în sumă de 600.000 lei iar prin sentința penală nr. 726/2002 a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 Cod penal.
Se mai arată faptul că după ce a executat pedeapsa de 2 ani închisoare și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite de instanță și a avut un comportament corespunzător în societate și familie. A mai menționat faptul că la acest moment nu este încadrat în muncă iar pronunțarea unei hotărâri de reabilitare îi va fi benefică pentru a se putea încadra în muncă.
În drept a invocat dispozițiile art. 133 Cod penal și art. 494 și 496 Cod procedură penală.
A anexat cererii fișa de cazier judiciar, copia actului de identitate și copiile sentințelor de condamnare ( f. 4-28).
În cauză a fost administrată probe cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.726/2002 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 4548/2001 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 119/06.03.2003 a Curții de Apel A. I. petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 cod penal anterior, iar prin sentința penală nr. 1127/2000 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 2536/2000, definitivă prin decizia penală nr. 208 /03.05.2001 a Tribunalului A., petentul a fost condamnat pe pedeapsa amenzii în cuantum de_ lei ROL – 60 lei RON.
Prin referatul întocmit de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei A. I.- fila 53 s-a comunicat faptul că pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1127/2000 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 2536/2000, definitivă prin decizia penală nr. 208 /03.05.2001 a Tribunalului A., a fost grațiată conform art. 1 din Legea 543/2002, iar executarea pedepsei aplicate petentului prin sentința penală nr.726/2002 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 4548/2001 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 119/06.03.2003 a Curții de Apel A. I. a început la data de 26.03.2003 urmând să expire la data de 25.03.2005.
Având în vedere faptul că de la condamnarea inculpatului și până la judecarea prezentei cereri a survenit o succesiune de legi penale în timp, instanța este chemată să stabilească legea penală mai favorabilă aplicabilă petentului, astfel că din perspectiva legii penale mai favorabile –în considerarea dispozițiilor art. 5 din Noul cod penal se constată că instituția reabilitării de drept cu toate condiițiile și efectele sale, din noul cod penal este mai favorabilă decât cea din codul penal anterior.
În acest sens, instanța reține că art. 165 C.pen. actual prevede că reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărui suspendare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.
Reiese astfel că domeniul de aplicare a reabilitării de drept în noul cod penal a fost extins, aceasta urmând să privească și pedepsele cu închisoarea ce nu depășeșc 2 ani, față de 1 an cât prevedea codul penal anterior.
Conform art. 527 Cod de procedură penală, reabilitarea are loc, fie de drept în cazurile prevăzute la art. 150 sau 165 cod penal, fie la cerere acordată de instanța de judecată .
În cauză, petentul a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea în cuantum de 2 ani închisoare și respectiv amenda, astfel că, potrivit art. 165 noul cod penal, instituția care intervine nu poate fi decât cea a reabilitării de drept.
Plecând de la analiza disp. art. 165 C.pen actual, pentru a interveni reabilitarea de drept, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv una referitoare la condamnare – amenda sau închisoare de cel mult 2 ani și alta referitoare la conduita inculpatului - în termen de 3 ani să nu mai fi săvârșit o altă infracțiune. .
Or, după cum s-a arătat, în cauză, petentul a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea în cuantum de 2 ani și respectiv la pedeapsa amenzii, iar pe de altă parte, din examinarea fișei de cazier judiciar, petentul nu a mai săvârșit o altă infracțiune, nefiind înscrisă în cuprinsul ei nicio altă mențiune .
Referitor la existența a două condamnări, instanța reține faptul că legea prevede ca pentru a interveni reabilitarea este necesar ca în termen de 3 ani ( calculat de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei conform disp. art. 167 Cp actual ) cel în cauză să nu mai fi comis o altă infracțiuni. Or, din examinarea sentințelor prin care s-au aplicat condamnările pentru care se solicită reabilitarea, se constată că practic faptele sunt concurente, fiind comise în data de 19.05.2000 și respectiv 1.03.2000, chiar dacă hotărârile de condamnare au rămas definitive la momente diferite., or, legea cere ca inculpatul să nu fi comis o altă infracțiune după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei într-un interval de 3 ani. De asemenea, instanța reține că pedeapsa amenzii a fost grațiată ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dar și faptul că, fiind vorba de condamnări succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport de pedeapsa ce mai grea și curge de la data executării ultimei pedepsei, în cazul de față închisoarea de 2 ani, executare care a expirat la data de 25.03.2005- fila 53.
Față de cele ce preced, instanța va admite cererea precizată de reabilitare de drept formulată de petentul C. I. și va constata intervenită reabilitarea de drept a acestuia de sub efectele următoarelor condamnări:
-_ lei ROL amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 1127/31.10.2000 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 2536/2000, definitivă la data de 03.05.2001;
- 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 726/19.06.2002 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 4548/2002, definitivă la data de 06.03.2003 ;
În temeiul art. 537 C.pr.pen. după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni pe ambele exemplare ale hotărârii prin care s-a pronunțat condamnarea.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizată de constatare a intervenirii reabilitării de drept formulată de petentul C. I., domiciliat în loc Henig, ., nr. 207, județul A., CNP_ și pe cale de consecință, constată reabilitarea de drept a acestuia de sub efectele următoarelor condamnări:
-_ lei ROL amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 1127/31.10.2000 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 2536/2000, definitivă la data de 03.05.2001;
- 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 726/19.06.2002 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr. 4548/2002, definitivă la data de 06.03.2003 ;
În temeiul art. 537 C.pr.pen. după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni pe ambele exemplare ale hotărârii prin care s-a pronunțat condamnarea.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
P. D. E. P. M.
Red. PDE
Tehnored. P.M/4ex/13.02.2015
← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Sentința nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
---|