Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 162/2015. Judecătoria ALESD

Sentința nr. 162/2015 pronunțată de Judecătoria ALESD la data de 26-11-2015

ROMANIA

JUDECATORIA ALESD

JUDETUL BIHOR

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 162/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.11.2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE: I. A. D.

GREFIER: V. M.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Aleșd a fost reprezentat de procuror P. R..

* * * * *

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit disp. art. 369 c.p.p.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpata K. D. cu domiciliul procedural ales în Cluj N., ., ., și Oradea, Parcul T. nr. 17, jud. Bihor, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că dezbaterile în fond a cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.11.2015 când părțile au pus concluzii asupra fondului, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când judecătoria, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 26.11.2015 dată la care s-a și hotărât prezenta cauză.

JUDECATORIA

DELIBERÂND

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd emis la data de 24.08.2015 în dosar 446/P/2015, înregistrat la instanță la 27.08.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei K. D., pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice prev. de art. 336 al.1 C.p. constând în aceea că la data de 11.06.2015 a condus pe drumurile publice în loc. Uileacu de Criș pe DN 1P, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, având alcoolemia de 2,00 grame la mie, respectiv 1,85 grame la mie.

Audiată fiind în cursul urmăririi penale, inculpata a recunoscut fapta comisă.

Prin încheierea nr. 92/06.10.2015 a Judecătoriei Aleșd în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpata K. D., pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice prev. de art. 336 al.1 C.p.

În cursul cercetării judecătorești, inculpata a uzat de dispozițiile art. 374 al.4, art. 375 Cod procedură penală, recunoscând în totalitate faptele pentru care s-a făcut trimiterea în judecată și solicitând ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. De asemenea, audiată fiind, inculpata și-a manifestat acordul în sensul obligării sale la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 11.06.2015 în jurul orei 20,45 în timp ce conducea autoturismul marca VW cu număr de înmatriculare_, pe DN1 P în afara loc. Uileacu de Criș, inculpata K. D. într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a parapetului de pe marginea drumului.

Organele de poliție sosite la fața locului au procedat la testarea conducătoarei auto K. D. cu aparatul alcooltest acesta indicând o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat(f.20), întocmind procesul verbal de cercetare la fața locului cu planșe foto (f.11-19).

Ulterior inculpatei i s-au recoltat două probe de sânge la Spitalul de Urgență Oradea. Potrivit buletinelor de analiză toxicologică nr. 835-836 din 12.06.2015 (f.21,22) inculpata K. D. avea la ora 22,05 o alcoolemie de 2,00 grame la mie, iar la ora 23,05 era de 1,85 grame la mie.

Audiată în instanță inculpata a recunoscut comiterea faptei arătând că la acea data se deplasa de la Cluj și a oprit în Aleșd la niște prieteni de familie unde a consumat două pahare de șampanie iar în ziua respectivă nu mâncase nimic. Întrucât nu s-a simțit sub influența alcoolului a condus autoturismul spre Picleu la fiica sa însă pe drum un autoturism care circula pe contrasens a intrat în depășirea unui tir iar pentru a evita impactul cu acesta a tras de volan în stânga astfel că a supraviețuit întrucât în dreapta era prăpastie. Arată că a fost în stare de inconștiență și a fost dusă cu ambulanța la spital în Oradea.

Vinovăția inculpatei este pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, respectiv: proces verbal de cercetare la fața locului (f.11,12 dosar u.p), buletin de analiză toxicologică (f.21,22 dosar u.p), rezultat alcooltest (f.20 dosar u.p), proces verbal de examinare clinică (f.6 dosar u.p), proces verbal de recoltare a probelor biologice (f.25 dosar u.p), declarații martori (f.32-35 dosar u.p), declarații suspect / inculpat (f.38-39,41-42 dosar u.p.)

În drept, fapta inculpatei K. D. care la data de 11.06.2015 a condus pe drumurile publice în loc. Uileacu de Criș pe DN 1P, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, având alcoolemia de 2,00 grame la mie, respectiv 1,85 grame la mie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prev de art. 336 al.1 C.p.,text de lege în baza căruia făcând și aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. instanța o va condamna la o pedeapsă de 8 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea săvârșită, reduse cu 1/3, circumstanțele reale în care a fost comisă fapta, nivelul mare al alcoolemiei, urmarea produsă constând în autoaccidentarea inculpatei, atitudinea de recunoaștere a faptei în tot cursul procesului penal, vârsta acesteia, situația familială, persoana inculpatei care așa cum rezultă din caracterizările depuse la dosar este o persoană de încredere, apreciată în comunitatea în care trăiește, fiind și vicepreședinte a unei asociații caritabile în România, precum și lipsa antecedentelor penale

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 91 C. pen., pedeapsa stabilită este mai mică de 3 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare; inculpata nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunități, iar în raport de persoana acesteia, de conduita avută anterior și ulterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse pentru înlăturarea consecințelor faptei, precum și de posibilitățile de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și fără executarea acesteia, dar se impune supravegherea conduitei lui pentru o perioadă determinată. Față de gradul de pericol social concret al faptelor și atitudinea inculpatei, instanța apreciază că suspendarea executări pedepsei sub supraveghere ar fi suficientă pentru a înțelege consecințele faptelor sale și pentru a se preveni comiterea de către inculpată a altor infracțiuni de același gen.

Față de aceste considerente instanța, în baza art. 91 Cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin.1 Cod penal va obliga inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal va impune condamnatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Brusturi sau Primăriei Tileagd pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală și art. 91 alin. 4 Cod penal va atrage atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 336 alin. 1 cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod penal condamnă pe inculpata K. D., fiica lui C. T. și C. F., ns. la 05.06.1959 în Picleu, jud. Bihor CNP_, cetățenie română, căsătorită, 1 copil major, ocupație administrator firmă personală în Germania, studii liceale, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Brusturi ., jud Bihor, cu reședința în Cluj N., ., . la o pedeapsă de:

- 8 luni închisoare.

În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin.1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Brusturi sau Primăriei Tileagd pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală și art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpata la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. D. A. V. M.

RED. JUD. I.D.A.

TEHNORED. GREF. M.V

23.12.2015/5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 162/2015. Judecătoria ALESD