Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 157/2015. Judecătoria ALESD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 157/2015 pronunțată de Judecătoria ALESD la data de 13-11-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ALEȘD
JUDEȚUL BIHOR
DOSAR NR._ .
SENTINȚA PENALĂ NR. 157/2015.
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.11.2015.
PREȘEDINTE: C. A.
GREFIER: B. M.
Ministerul public este reprezentat de către d-na procuror P. R., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.
Înregistrarea cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 C. pr. pen.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul O. D., Oradea, .. 16, ., jud. Bihor, fără forme legale în loc. Tileagd, ., jud. Bihor, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev și ped de art. 228-229 alin 1 lit b, Cpen.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată faptul că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 30.10.2015, dată la care părțile au pus concluzii pe fond, concluzii regăsite în încheierea de ședință de la acea dată, când judecătoria în vederea deliberării a amânat pronunțarea hotărârii pentru data 06.11.2015, respectiv 13.11.2015, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, din data de 31.07.2014, înregistrat la instanță la 01.08.2014, sub nr. dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ochi D., fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al. 1 – 229 al. 1 lit. b Cpen.
S-a reținut în cuprinsul rechizitoriului, faptul că inculpatul O. D. în noaptea de 17/18.03.2014 a sustras cantitatea de 1300 litri motorină, în valoare de 8900 lei din posesia părții civile ..
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul O. D., a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa, precizând că a comis această faptă întrucât partea civilă la care era angajat nu i-a achitat salariul la data stabilită de 15.03.2014.
În cursul judecății, inculpatul O. D., nu a putut fi audiat, întrucât cu toate demersurile făcute de instanță, în sensul citării sale legale la domiciliul activ rezultat din baza SEIP, la reședințele cunoscute, precum și la ușa instanței, emițându-se și mandate de aducere, acesta nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
În cauză s-a constituit parte civilă, în cursul urmăririi penale, ., solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 9081,20 lei, reprezentând contravaloarea a 1460 litri motorină, sustrasă de inculpat.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală coroborate cu probele din cursul judecății instanța reține următoarele:
Inculpatul O. D. s-a angajat la data de 02.12.2013, în calitate de șofer la partea civilă ., prilej cu care i-au fost predate, în baza unui proces verbal de predare primire, mai multe bunuri și documente, printre care și autovehiculul cu număr de în matriculare_, respectiv cardul de motorină . nr._1033258, acesta urmând să fie utilizat de inculpat pentru alimentarea cu motorină a autocamionului în discuție.
În noaptea de 17/18.03.2014, inculpatul O. D., în afara orelor de serviciu s-a deplasat cu autocamionul cu număr de în matriculare_, la două benzinării MOL de pe raza municipiului Oradea, unde a alimentat, folosindu-se de cardul indicat mai sus, o cantitate totală de 1339,96 litri motorină, după care, într-o parcare situată pe șoseaua de centură a localității Oradea, scoțând din rezervor cantitatea de 1300 litri motorină a vândut-o unei persoane neidentificate, în schimbul sumei de 1300 euro.
După acest moment, inculpatul s-a deplasat cu camionul într-o parcare de lângă P-ța Ioșia din Oradea, unde l-a abandonat, încunoștințându-l telefonic pe administratorul societății despre locul unde acesta se află împreună cu toate celelalte bunuri și documente care i-au fost predate în scopul utilizării legale a bunului.
Această stare de fapt este ilustrată de mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv: Declarații reprezentant persoană vătămată ( fila 10 dosar u.p.), Adresă MOL ( fila 31 dosar u.p.), Proces verbal înregistrare vizionări ( filel 34-36 dosar u.p.), CD- uri înregistrări video stație de alimentare ( fila 54 dosar u.p), Declarațiile de recunoaștere ale inculpatului date în faza de urmărire penală ( filele 39-43, 46 dosar u.p.), cazier judiciar ( fila 50 dosar u.p.).
Având în vedere calitatea de angajat al inculpatului, la momentul comiterii infracțiunii, faptul că acesta în temeiul atribuțiilor sale de serviciu, gestiona în fapt bunul care face obiectul faptei comise, însușindu-și acest bun ( motorină) în condițiile descrise anterior, instanța apreciază că acțiunea sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, motiv pentru care în baza art. 386 Cpp, va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de furt calificat, prev de art. 228, art. 229 alin 1 lit b Cpen.,în infracțiunea de delapidare prev de art. 295 alin 1 Cpen, cu aplic art. 308 Cpen.
În drept, fapta inculpatului O. D., de a-și însuși motorină, bun primit în gestiune de la partea civilă ., în baza relației dintre angajat și angajator, în condițiile descrise mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prev de art. 295 alin 1 Cpen, text de lege în baza căruia instanța făcând aplicarea art. 308 Cpen, îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate.
La individualizarea pedepsei și modalitatea ei de executare, instanța a avut în vedere fapta comisă de inculpat, pericolul social al acesteia, împrejurările în care aceasta a fost comisă, precum și atitudinea de sustragere a inculpatului de la judecată, pe fondul căreia a devenit imposibilă exprimarea acestuia în legătură cu efectuarea muncii în folosul comunității.
Față de natura și gravitatea infracțiunii, de persoana inculpatului, considerând necesară aplicarea unei pedepse complementare în baza art. 66 alin 1 lit. a,b NCPen, va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori arestului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În baza art. 65 alin 1 rap la art. 66 alin 1 lit. a, b NCpen, va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 1357 și urm C. civ, art. 25, C.p.p, va obliga inculpatul să plătească părții civile ., suma de 8089 lei cu titlu de despăgubiri civile, întrucât în cauză s-a dovedit doar sustragerea cantității de 1300 litri motorină, a cărei preț, la momentul comiterii infracțiunii, era de 6,22 lei / litru motorină, pentru acest motiv, va respinge restul pretențiilor ca nefondate.
Onorariul avocatului din oficiu S. Tincuța în cuantum de 260 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr.2487/2015.
În baza art. 274 NC.p.p, va obliga inculpatul să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMEL LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 386 Cpp, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de furt calificat, prev de art. 228, art. 229 alin 1 lit b Cpen.,în infracțiunea de delapidare prev de art. 295 alin 1 Cpen, cu aplic art. 308 Cpen.
În baza art. 295 alin 1 Cpen, cu aplic art. 308 Cpen, condamnă pe inculpatul O. D., fiul lui D. și M., ns la data de 24.04.1977 în loc. Aleșd. Jud. Bihor, cetățean român, fără antecedente penale, dom în loc. Oradea, .. 16. ., jud. Bihor, fără forme legale în loc. Tileagd, .. jud. Bihor, CNP._, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, la o pedeapsă de:
-1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, în regim privativ de libertate
În baza art. 66 alin 1 lit. a,b NCPen, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori arestului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În baza art. 65 alin 1 rap la art. 66 alin 1 lit. a, b NCpen, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Obligă inculpatul să plătească părții civile . suma de 8089 lei cu titlu de despăgubiri civile.Respinge restul pretențiilor ca nefondate.
Onorariul avocatului din oficiu S. Tincuța în cuantum de 260 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr.2487/2015.
În baza art. 274 NC.p.p, obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. A. B. M.
Red.Jud. C.A.
Dact. Gref. B.M.
8 ex/ 14.12.2015. ..12.2015.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 174/2015.... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... → |
|---|








