Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 6/2015. Judecătoria ALESD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6/2015 pronunțată de Judecătoria ALESD la data de 20-01-2015
ROMANIA
JUDECATORIA ALESD JUDETUL BIHOR
DOSAR NR.2354/ 177/2014.
SENTINTA PENALA NR: 6/2015.
ȘEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 20.01.2015
P.: C. A.
GREFIER: BOHUS M.
Ministerul Public este reprezentat de procuror P. R., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit disp. art. 369 alin 1 c.p.p.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe contestatorul contestatorul S. M. Neluț, în prezent aflat în Penitenciarul Timișoara, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul asistat de avocat P. A., în baza delegației de la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită prin prezența contestatorului în instanță.
Prezent în instanță pentru termenul de judecată din data de 20.01.2015, contestatorul arătă că înțelege să-și retragă contestația formulată
Instanța având în vedere precizarea contestatorului în sensul de retragere a contestației, pune în discuție această cerere.
Reprezentantul parchetului solicită a se lua act de poziția de retragere a contestatorului la cererea formulată
De asemenea apărătorul contestatorului solicită a se lua act de poziția de retragere a contestatorului la cererea formulată.
Întrebate fiind părțile arată faptul că nu au alte probe de propus în cauză și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri și probe de propus în cauză, instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Reprezentantul parchetului solicită a se lua act de cererea formulată de către contestator.
Apărătorul contestatorului solicită a se lua act de cererea formulată de către contestator.
Contestatorul solicită a se lua act de retragerea contestației formulate.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND :
Constată că pe rolul instanței a fost înregistrată la data de 19.11.2014 contestația la executare formulată de contestatorul S. M. Neluț, în prezent aflat în Penitenciarul Timișoara, acesta solicitând deducerea perioadei în care a fost reținut, într-o cauză în care a fost cercetat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
În ședința publică din data de 21.01.2015, contestatorul a arătat că înțelege să-și retragă contestația formulată.
Potrivit art. 599 alin 3 Cpp care reglementează modul de rezolvare al contestației la executare „ Cererea poate fi retrasa de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta”
Văzând manifestarea de voință expres exprimată de contestator în sensul celor de mai sus, instanța urmează să ia act de retragerea cererii de contestație la executare formulată de contestatorul S. M. Neluț.
În baza art.275 alin 2 C.p.p va obliga contestatorul la 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Onorariul avocatului din oficiu P. A. C. în cuantum de 100 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegațiie nr.103/2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
În baza art. 599 alin 3 C.p.p. ia act de retragerea contestației la executare, formulată de contestatorul S. M. I., în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara.
În baza art.275 alin 2 C.p.p., obligă contestatorul la 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Onorariul avocatului din oficiu P. A. C. în cuantum de 100 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegațiie nr.103/2015 .
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 20.01.2015.
P. GREFIER
C. A. BOHUS M.
Red, Jud. C.A
Dact. Gref. B.M.
5 EX/02.02.2015. ..02.2015
| ← Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr.... → |
|---|








