Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 53/2015. Judecătoria ALESD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 53/2015 pronunțată de Judecătoria ALESD la data de 15-04-2015
ROMANIA
JUDECATORIA ALESD
JUDETUL BIHOR
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 53/2015
Ședința publică din 15.04.2015
Completul compus din:
Președinte: C. A. D.
GREFIER: V. M.
Ministerul public este reprezentat de procuror Șarkozi L., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.
* * * * *
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit disp. art. 369 c.p.p.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpații G. P. C. și P. M. C., trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal ( art. 193 alin. 2 din Noul Cod penal).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că dezbaterile în fond a cauzei au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2015 când părțile au pus concluzii asupra fondului, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când judecătoria, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 07.04.2015 apoi la 15.04.2015 dată la care s-a șio hotărât prezenta cauză.
JUDECATORIA
DELIBERÂND
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd din data de 06.09.2013, emis în dosar nr. 78/P/2013, înregistrat la instanță la data de 11.09.2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților G. P. C. și P. M. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 28.12.2012 i-au aplicat mai multe lovituri părții vătămate B. G. F., cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare un nr. de 12 zile îngrijiri medicale.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale inculpatul G. P. C. nu a recunoscut săvârșirea faptei declarând că doar a fugit după băieții din grupul părții vătămate pentru a-i speria puțin pe motiv că a fost înjurat.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale inculpatul P. M. C. nu a recunoscut săvârșirea faptei declarând că a fugit după băieții care l-au înjurat pe el și pe prietenii săi, fără a o lovi pe partea vătămată, cei care au lovit-o fiind inculpatul G. P. C. și martorul V. D..
Prin încheierea nr. 44/24.04.2014 a Judecătoriei Aleșd s-a constatat legalitatea sesizări instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații G. P. C. și P. M. C., sub aspectul săvârșiri infracțiunilor de loviri prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
În data de 28.12.2012 în jurul orelor 01,30 partea vătămată minor în vârstă de 16 ani și 10 luni, împreună cu un grup de prieteni se aflau pe stradă în localitatea Lugașu de Jos, lângă postul de poliție unde au avut o altercație verbală cu numiții Hoțupan R., C. Lorand și S. A.. Partea vătămată și prietenii săi se îndreptau spre casă când dintr-o mașină din care au coborât mai multe persoane, printre care și inculpații G. P. C. și P. M. C.. Cum din grupul în care se afla partea vătămată le-au fost adresate injurii și cuvinte obscene, aceștia au fugit după acel grup. Cei doi inculpați au ajuns-o pe partea vătămată și pe motiv că i-ar fi înjurat i-au aplicat lovituri cu pumnii în față.
Conform certificatului medico-legal nr. 3698/Ia/1467 din 29.12.2012 emis de SML Bihor partea vătămată a suferit leziuni ce pot data din 28.12.2012, produse prin lovire cu corp contondent dur și care au necesitat pentru vindecare un nr. de 12 zile îngrijiri medicale (fila 11 dosar u.p).
În cursul cercetării judecătorești a fost audiată partea vătămată B. G. F. care a arătat că la data faptei în timp ce se afla cu prietenii săi Tanc M., I. V., H. L., C. K. și T. I. în localitatea Lugașu de jos dintr-o mașină au coborât patru băieți respectiv S. A., J. P. C., P. M. și numitul F.. Văzându-i H. L. și V. I. au mers pe o stradă pe lângă grădiniță iar el împreună cu T., Tanc și C. și-au continuat deplasarea pe E 60 spre casă. L. grădiniță Tanc M. i-a înjurat pe cei din grupul arătat mai sus astfel că doi dintre ei au fugit după el. între timp inculpatul G. C. a venit la el, l-a întrebat de ce i-a înjurat și i-a lovit cu pumnul în față de mai multe ori, după care P. C. l-a lovit în tâmplă și și-a pierdut cunoștința. Pentru a nu cădea s-a prins de un indicator și a simțit când era lovit. Toată fața și hainele îi erau de sânge iar C. K. l-a ajutat să ajungă acasă (f. 116 dosar instanță).
Prezent în instanță la termenul de judecată din 28.10.2014 inculpatul P. M. C. a arătat că nu înțelege să dea declarație și că își menține declarațiile date în cursul urmăriri penale. (f. 117 dosar instanță).
Audiat în instanță inculpatul G. P. C., a declarat că i-a aplicat o palmă părții vătămate care s-a prins de un indicator, iar apoi P. M. i-a aplicat lovituri repetate toate acestea întâmplându-se pe fonsul unei altercații verbale între grupul lor și grupul părții vătămate, (f. 152 dosar instanță).
Martorul C. K. s-a aflat în grupul de prieteni ai părții vătămate, fiind de față în momentul când învinuiții au lovit-o pe partea vătămată. Din declarațiile martorilor S. A., S. Laviniu M. și V. D., prieteni ai învinuiților reiese că între cele două grupuri au avut loc discuții contradictorii, urmate de lovirea părții vătămate de către inculpații G. P. C. și P. M. C., aceștia fiind chiar mândri de fapta lor.
Audiat în instanță martorul C. K. a arătat că cei doi inculpați erau sub influența băuturilor alcoolice și erau foarte agitați înjurându-i pe cei din grupul său și al părții vătămate. La un moment dat nervos că a fost înjurat numitul Tanc M. s-a întors la cei doi inculpați care erau împreună cu H. R. și i-a înjurat, astfel că acesta din urmă împreună cu S. Laviniu care coborâse dintr-o mașină sosită la fața locului au luat-o la fugă după Tanc M.. Între timp cei doi inculpați au ajuns lângă el, T. I. și partea vătămată B. G., iar inculpatul P. M. l-a împins pe T. I. care a ripostat după care a fugit. În acest timp G. P. l-a întrebat pe B. G. de ce a înjurat iar acesta le-a răspuns frumos că el nu a spus nimic. Cu toate acestea inculpatul G. P. l-a lovit cu pumnul în față, după care și inculpatul P. M. a început să lovească. Deși le-a cerut să înceteze . pentru că partea vătămată nu a spus nimic, cei doi inculpați au continuat să-i aplice lovituri repetate până ce partea vătămată a căzut la pământ ținându-se de un indicator, condiții în care au continuat să-l lovească cu picioarele. Partea vătămată avea gura spartă și arcada și era tot de sânge pe față (f. 150 dosar instanță).
Potrivit declarației autentificate sub nr. 433/10.03.2015 de B.I.N M. S. T., între partea vătămată și inculpatul G. P. C. a intervenit împăcarea.
În ședința publică din data de 31.03.2015 partea civilă a arătat că își retrage plângerea cu privire la inculpatul G. P. C., luându-se în acest sens o declarație (în prezența tatălui părții civile), cele declarate fiind consemnate în procesul verbal separat atașat la dosarul cauzei. Declarația a fost dată în considerarea dispozițiilor noului cod penal urmând ca instanța să aprecieze incidența în cauză a legi penale mai favorabile.
Sub acest aspect al legii penale mai favorabile instanța apreciază că dispozițiile vechiului cod penal sunt mai favorabile inculpatului întrucât înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă conform art. 132 cod penal din 1969 în timp ce retragerea plângerii prealabile înlătură doar răspunderea penală conform art.158 cod penal. de menționat că potrivit vechiului cod penal împăcarea părților produce efecte dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Având în vedere manifestarea de voință a părții vătămate și a inculpatului G. P. C. în sensul împăcării, și ținând cont de dispozițiile art. 180 alin. 4 Cod penal din 1969, instanța în baza art. 396 alin. 6 rap. la art.16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală va înceta procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate B. G. F., împotriva inculpatului G. P. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire, prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 cod penal.
În ce privește pe inculpatul P. M. C. instanța reține că din coroborarea susținerilor părții vătămate cu constatările din actele medico legale referitoare la leziuni, data și modul de producere a acestora, declarațiile martorilor, precum și declarațiile inculpatului care confirmă prezența sa la fața locului, rezultă că în noaptea de 28.12.2012 P. M. C., i-a aplicat mai multe lovituri părții vătămate B. G. F., în urma cărora aceasta a suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare un nr. de 12 zile îngrijiri medicale, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri prev. și ped. de art. 180 alin. 2 cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal, text de lege în baza căruia raportat și la art. 63 alin. 3 teza II Cod penal instanța îl va condamna pe inculpatul P. M. C. la o pedeapsă de 1.500 lei amendă penală.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere fapta comisă de inculpat, pericolul social, împrejurările în care aceasta a fost comisă, urmările produse, atitudinea de nerecunoaștere a faptei manifestată de inculpat, precum și lipsa antecedentelor penale.
La verificarea incidenței legii penale mai favorabile, într-o primă etapă, instanța analizează corespondența dintre încadrările juridice valabile până la momentul intrării în vigoare a noilor legi și încadrările juridice din legea nouă, precum și limitele de pedeapsă prevăzute în legile succesive.
În acest sens, pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe instanța va reține mai favorabile dispozițiile art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969, deoarece limitele pedepsei închisorii sunt mai mici, respectiv de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă, față de noua reglementare prevăzută în art. 193 alin. 2 Cod penal 69, unde limitele sunt de la 6 luni la 5 ani închisoare sau amendă.
Va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 63/1 Cpen.
Partea vătămată B. G. s-a constitui parte civilă în cauză cu suma de 1.000 lei daune materiale reprezentând contravaloarea deplasărilor la Oradea la medic, medicamente și alte cheltuieli necesare pentru vindecarea leziunilor și 8.000 lei daune morale.
În ce privește daunele materiale instanța reține că a fost dovedită în cauză doar suma de 39 lei reprezentând contravaloarea certificatului medico-legal restul pretențiilor fiind nejustificate.
Referitor la daunele morale, potrivit art. 14 și art. 998 din C.civ., despăgubirea părții civile trebuie să constituie întotdeauna o justă reparație a daunelor morale suferite în urma infracțiunii ce formează obiectul judecății.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării unor criterii nepatrimoniale, cum ar fi importanța prejudiciului, durerea și intensitatea durerilor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile pretins încercate de victima prejudiciului moral.
Ca un criteriu orientativ de care trebuie să se țină seama este echitatea. Astfel, despăgubirea trebuie să fie pe măsura gravității. Această despăgubire trebuie să fie justă, rațională, echitabilă, adică să fie în așa fel încât să asigure o compensație suficientă a prejudiciului moral suferit.
În speță, prejudiciul moral cauzat părții vătămate rezultă din suferințele fizice la care a fost supus ca urmare a leziunilor suferite în urma loviturilor provocate de cei doi inculpați, astfel că instanța va acorda suma de 2.500 lei daune morale în favoarea părții civile, sumă pe care o consideră suficientă pentru repararea prejudiciului nepatrimonial suferit raportat la importanța valorilor lezate și măsura în care au fost lezate aceste valori, natura leziunilor și numărul de zile de îngrijiri medicale și faptul că s-a dovedit că participarea părții civile la viața socială, de familie și profesională a fost afectată. Această sumă a fost acordată proporțional cu gradul de participare al inculpatului P. M. C. la producerea leziunilor.
Astfel, în baza art. 14, 15 și 346 C.p.p. raportat la art. 998, 999 cod civil va obliga inculpatul P. M. C. să plătească părții civile B. Gabrial F. suma de 19,50 lei cu titlu de daune materiale și suma de 2.500 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obligă inculpatul P. M. C. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. „d” Cod procedură penală va obliga partea vătămată B. G. F. la plata sumei de 200 lei și inculpatul G. P. C. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
I. În baza art. 396 alin. 6 rap. la art.16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală încetează procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate B. G. F., fiul lui G. și D. ns. la 17.02.1996 în Oradea, jud. Bihor CNP_, domiciliat în localitatea Lugașu de Jos, nr. 2, jud Bihor, împotriva inculpatului G. P. C. fiul lui G. și M., ns. la 22.12.1988, în Aleșd, jud. Bihor CNP_, domiciliat în . nr. 209, jud. Bihor și reședința în localitatea Aștileu, ., jud. Bihor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire, prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 cod penal, ca urmare a împăcării părților.
II. În baza art. 180 alin. 2 cu aplic art. 63 alin. 3 teza II Cod penal din 1969, și art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul P. M. C., zis “G.” fiul lui P. T. D. și B. M. G., ns. la 23.12.1990 în loc Oradea, jud. Bihor, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, dom în ., jud. Bihor, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, la o pedeapsă de:
-1.500 lei amendă penală.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63/1 Cpen.
În baza art. 14, 15 și 346 C.p.p. raportat la art. 998, 999 Cod civil obligă inculpatul P. M. C. să plătească părții civile B. Gabrial F. suma de 19,50 lei cu titlu de daune materiale și suma de 2.500 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul P. M. C. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. „d” Cod procedură penală obligă partea vătămată B. G. F. la plata sumei de 200 lei și inculpatul G. P. C. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu apel în 10 zile de la comunicare cu procurorul și cu părțile.
Pronunțată în ședința publică, azi 15.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. A. V. M.
Red. jud. C.D.A.
Tehnored. Gref. V.M.
14.05.2015/5 ex.
| ← Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 43/2015. Judecătoria ALESD | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr.... → |
|---|








