Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 60/2015. Judecătoria BABADAG
Comentarii |
|
Sentința nr. 60/2015 pronunțată de Judecătoria BABADAG la data de 14-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BABADAG,JUDEȚUL TULCEA
SECȚIE MIXTĂ
Operator de date cu caracter personal nr.2878
Sentința penală nr.60
Ședința publică din data de 14 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E.-I. Ș.-L.,
GREFIER: I.-L. B.,
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Babadag – a fost reprezentat de procuror I. B.
Pe rol judecarea acțiunii penale, având ca obiect acord recunoaștere vinovăție prevăzut de art.483 c.pr.pen. privind pe inculpatul T. C., domiciliat în localitatea Rahman, județul Tulcea, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.2 cod penal .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 cod pr.pen. în sensul că desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
Conform art.358 c.pr.pen. s-a procedat la strigarea cauzei și apelul celor citați constatându-se prezența inculpatului T. C. personal și asistat de avocat G. Sfircea în baza împuterniciri avocațiale nr.72/2015 depusă la fila 10 dosar .
Procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.257 și urm. Cod procedură penală .
S-a făcut oral referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază instanței aspectele mai sus menționate prezentând pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata acesteia, comunică modul în care s-a îndeplinit procedura de citare a persoanelor chemate la proces și dacă s-au realizat celelalte măsuri dispuse de instanță .
La interpelarea instanței, inculpatul arată că este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.
Instanța acordă cuvântul asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a învederat faptul că la data de 22 aprilie 2015 a fost încheiat un acord de a recunoaștere a vinovăției de către inculpatul T. C. având ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
Ca situație de fapt s-a reținut că inculpatul a condus autoturismul având dreptul de a conduce autovehicule suspendat pe o perioadă de 90 zile, începând cu data de 03.08.2014 faptă prev. și ped. de art. 335 alin.2 cod penal.
Având în vedere că din probele și mijloacele de probă administrate în cauză au rezultat suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului în baza art. 485 alin. 1 cod pr. pen., s-a solicitat admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Babadag și inculpat, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. 1 din Codul Penal – la 9 luni închisoare aplicarea ei urmând să fie amânată în conformitate cu dispozițiile art. 83 si urm, din Codul penal pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani conform dispozițiilor art. 84 din C.pen., cu respectarea măsurilor de supraveghere, prev. de art. 85 al. 1 din C.pen.
A mai învederat reprezentantul Ministerului Public că inculpatul, cu prilejul audierii și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, sens în care, în temeiul art. 85 alin.2 cod penal s-a solicitat a se impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 40 de zile sub supravegherea și în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea și a i se aduce la cunoștință și prevederile art. 88 și 89 din Codul Penal, privind revocarea și anularea amânării aplicării pedepsei .Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocat G. Sfircea având cuvântul a arătat că subscrie la cele relatate de reprezentantul Ministerului Public și apreciind că sunt întrunite toate condițiile a solicitat admiterea acordului de recunoaștere.
Inculpatul, având cuvântul, relevă că recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, solicitând admiterea acordului de recunoaștere.
I N S T AN Ț A
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Babadag, constată următoarele:
La data de 24.04.2015, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Babadag sub nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Babadag cu inculpatul T. C. ,fiul lui C. și Lucreția, născut la data de 24.02.1974 în localitatea Gârceni, județul V., domiciliat în localitatea Rahman, județul Tulcea, CNP_, de cetățenie română, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, fără antecedente penale, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal, cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
S-a reținut prin acordul de recunoaștere a vinovăției că la data de 10.08.2014, în jurul orei 17.30, lucrătorii Postului de Poliție Casimcea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic - pe drumul județean 222 E, la ., . - pe inculpatul T. C., care conducea un autoturismul marca F. Ulysse, cu numărul de înmatriculare B1686HM, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 03.08.2014.
S-a precizat că din actele efectuate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:
În data de 10.08.2014, în jurul orei 15.30, inculpatul T. C. a plecat de la domiciliul său, din localitatea Rahman, județul Tulcea, cu autoturismul marca marca F. Ulysse, cu numărul de înmatriculare B1686HM, spre localitatea Casimcea, județul Tulcea, pentru a face cumpărături.
În jurul orei 17.00, în timp ce se deplasa spre domiciliul său, pe DJ 222 E, la intrare în localitatea Corugea, ., inculpatul a fost oprit în trafic de către organele de poliție din localitate care i-au solicitat actele autoturismului și permisul de conducere, moment în care inculpatul nu a putut face dovada permisului de conducere deoarece acesta era suspendat pentru depășirea limitei de viteză în județul G. iar dovada de reținere era expirată din data de 03.08.2014.
Ulterior, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, precum și la Inspectoratul de Poliție al Județului G. - Serviciul Rutier - C. Implementări Abateri, s-a constatat că inculpatul T. C. are dreptul de a conduce suspendat în perioada 03.08._14.
S-a apreciat că din probele și mijloacele de probă administrate în cauză rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.
Fiind ascultat, în data de 22.04.2015, în prezența apărătorului ales, avocat Sfircea G., cu delegație nr. 14/2015, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale.
Prin ordonanța din data de 27.08.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal.
Prin ordonanța din data de 02.10.2014, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la această faptă față de suspectul T. C..
Prin ordonanța din data de 17.11.2014 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului T. C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal.
S-a mai reținut că în drept fapta inculpatului T. C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal, cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, constând în aceea că, în data de 10.08.2014, în jurul orei 17.30, a fost depistat în trafic - pe DJ 222 E, la intrare în localitatea Corugea, . - conducând autoturismul marca F. Ulysse, cu numărul de înmatriculare B1686HM, în timp ce avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 03.08.2014.
Astfel, săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal, este dovedită cu următoarele probe și mijloace de probă administrate:procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante, în care sunt consemnate cele constatate;răspunsul Inspectoratul de Poliție al Județului G. - Serviciul Rutier–compartimentul Implementări Abateri, nr._/08.12.2014, din care rezultă că: inculpatul T. C. este posesor de permis de conducere categoria B din data de 12.06.2008 iar la data de 18.07.2014 a fost depistat conducând cu peste 50 km/h pe raza județul G., fiindu-i suspendat dreptul de a conduce în perioada 03.08._14; la data de 23.07.2014 a fost înaintată către inculpat o adresă prin care era înștiințat cu privire la faptul că i-a fost suspendat dreptul de conducere pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 03.08.2014;declarația inculpatului T. C. care recunoaște faptele săvârșite.
Fiind ascultat, în data de 22.04.2015, în prezența apărătorului ales, avocat Sfircea G., cu delegație nr. 14/2015, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale.
Prin ordonanța din data de 27.08.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal.
Prin ordonanța din data de 02.10.2014, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la această faptă față de suspectul T. C..
Prin ordonanța din data de 17.11.2014 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului T. C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal.
S-a mai reținut că în drept fapta inculpatului T. C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal, cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, constând în aceea că, în data de 10.08.2014, în jurul orei 17.30, a fost depistat în trafic - pe DJ 222 E, la intrare în localitatea Corugea, . - conducând autoturismul marca F. Ulysse, cu numărul de înmatriculare B1686HM, în timp ce avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 03.08.2014.
Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului T. C. este prevăzută și pedepsită de: art. 335 alin. 2 din Codul Penal, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Închisoarea, ca pedeapsă principală, constă în privarea de libertate a persoanei,pe o perioadă determinată, conform art. 60 din Codul Penal.
La aprecierea perioadei care face obiectul închisorii ce urmează să fie aplicată inculpatului T. C. vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 74 din Codul Penal, fără reținerea de circumstanțe atenuante.
Astfel, inculpatul T. C. a acceptat, cu ocazia încheierii prezentului acord, ca pedeapsa ce urmează să îi fie aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. 2 din Codul Penal, să fie de 9 luni închisoare.
Fiind îndeplinite criteriile prevăzute de art. 83 din Codul Penal, privind condițiile amânării aplicării pedepsei {pedeapsa aplicată este de 9 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior - nefiind cunoscut cu antecedente penale; inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport de persoana inculpatului, conduita acestuia și posibilitățile sale de îndreptare aplicarea pedepsei este suficientă însă, este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată), aplicarea pedepsei de 9 luni închisoare urmează a fi amânată.
În temeiul art. 84 din Codul Penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani .
În temeiul art. 85 alin. 1 din Codul Penal, s-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere (2 ani) inculpatul T. C. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;- să comunice schimbarea locului de muncă;să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
în temeiul art. 85 alin. 2 din Codul Penal, s-a stabilit ca inculpatul T. C. să respecte obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 40 de zile, sub supravegherea și în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea și i-au fost aduse la cunoștință inculpatului T. C. prevederile art. 88 și 89 din Codul Penal, privind revocarea și anularea amânării aplicării pedepsei.
Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost avizat în prealabil sub aspectul limitelor.
In conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. 2 din Codul de Procedură Penală inculpatul a fost asistat de apărător ales, avocat Sfircea G., cu delegație nr. 14/2015.
In conformitate cu prevederile art. 483 alin. 1 din Codul de procedură penală, dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul T. C. și prezentul acord de recunoaștere a vinovăției a fost trimis Judecătoriei Babadag,
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Babadag, instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen.
Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:
În data de 10.08.2014, în jurul orei 17.30, lucrătorii Postului de Poliție Casimcea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic - pe drumul județean 222 E, la ., . - pe inculpatul T. C., care conducea un autoturismul marca F. Ulysse, cu numărul de înmatriculare B1686HM, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 03.08.2014.
Situația de fapt astfel reținută este probată cu suficiență de materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, respectiv procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante,răspunsul Inspectoratul de Poliție al Județului G. - Serviciul Rutier–compartimentul Implementări Abateri, nr._/08.12.2014,declarația de recunoaștere a inculpatului T. C.
În drept, fapta inculpatului T. C. constând în aceea că, în data de 10.08.2014, în jurul orei 17.30, a fost depistat în trafic - pe DJ 222 E, la intrare în localitatea Corugea, . - conducând autoturismul marca F. Ulysse, cu numărul de înmatriculare B1686HM, în timp ce avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 03.08.2014,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 din Codul Penal .
În ceea ce privește latura obiectivă, elementul material a constat în acțiunea acestuia de a conduce pe un drum public un autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă ce a avut ca urmare crearea unei stări de pericol pentru siguranța vieții, integrității corporale și sănătății ale celorlalți participanți la trafic.
Legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită de inculpat și urmarea periculoasă produsă este evidentă, aceasta rezultând din însăși materialitatea faptei săvârșite de inculpat.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiuni, aceasta a fost săvârșită sub forma intenției directe potrivit art. 16 alin. 3 lit. a) Cod penal, deoarece, din modul concret de realizare a faptelor reținute rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptelor sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acesteia.
În consecință, se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat ales, avocat G. Sfircea cu delegația nr. 14/2015, depusă la dosarul de urmărire penală.
Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Babadag cu inculpatul T. C., cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.2 cod penal, obiect al cauzei penale nr. 637/P/2014.
În temeiul art. art.396 alin. (1) și alin. (4) c.pr.pen va stabili pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului T. C. sub aspectul săvârșirii, la data de 10.08.2014, a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) cod penal.
În temeiul art. 83 alin. (1) cod penal va dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii de 9 luni pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit potrivit art. 84 alin. (1) cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 alin. 1 cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 86 alin. 1 cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea.
În temeiul art. 85 alin.2 cod penal se impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 40 de zile, și nominalizează Primăria comunei Casimcea, județul Tulcea ca și instituție în cadrul căreia obligația poate fi executată, sub supravegherea și în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea
În temeiul art. 404 alin. 3 cod pr.pen. se atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 274 alin.1 cod pr.pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) cod pr.pen., admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Babadag cu inculpatul T. C. fiul lui C. și Lucreția, născut la data de 24.02.1974 în localitatea Gârceni, județul V., domiciliat în localitatea Rahman, județul Tulcea, CNP -_, de cetățenie română ,stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, fără antecedente penale, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.2 cod penal, obiect al cauzei penale nr. 637/P/2014.
În temeiul art. art.396 alin. (1) și alin. (4) c.pr.pen stabilește pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului T. C. sub aspectul săvârșirii, la data de 10.08.2014, a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) cod penal.
În temeiul art. 83 alin. (1) cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii de 9 luni pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit potrivit art. 84 alin. (1) cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 alin. 1 cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 86 alin. 1 cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea.
În temeiul art. 85 alin.2 cod penal impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 40 de zile, și nominalizează Primăria comunei Casimcea, județul Tulcea ca și instituție în cadrul căreia obligația poate fi executată, sub supravegherea și în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea
În temeiul art. 404 alin. 3 cod pr.pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 274 alin.1 cod pr.pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 250 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E.-I. Ș.-L., I.-L. B.,
Red.jud.E-I Ș-L – 03.06.2015
Tehnored.gr.I-L B - 03.06.2015/4 ex.
..06.2015
← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 93/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 96/2015.... → |
---|