Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 56/2015. Judecătoria BABADAG

Sentința nr. 56/2015 pronunțată de Judecătoria BABADAG la data de 30-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BABADAG,JUDEȚUL TULCEA

SECȚIE MIXTĂ

Operator de date cu caracter personal nr.2878

Sentința penală nr.56

Ședința publică din data de 30 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E.-I. Ș.-L.,

GREFIER: I.-L. B.,

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Babadag – a fost reprezentat de procuror I. B.

Pe rol judecarea acțiunii penale, având ca obiect acord recunoaștere vinovăție prevăzut de art.483 c.pr.pen. privind pe inculpatul R. G. domiciliat în comuna Baia, ..6 B, .,. CNP –_, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prev. și ped. de art.334 alin.1, art.335 alin.1 și art.336 alin.1 din codul penal .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 cod pr.pen. în sensul că desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

Conform art.358 c.pr.pen. s-a procedat la strigarea cauzei și apelul celor citați constatându-se prezența inculpatului R. G., personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.257 și urm. Cod procedură penală,

S-a făcut oral referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază instanței aspectele mai sus menționate prezentând pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata acesteia, comunică modul în care s-a îndeplinit procedura de citare a persoanelor chemate la proces și dacă s-au realizat celelalte măsuri dispuse de instanță la termenul anterior

La interpelarea instanței, inculpatul arată că este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.

Instanța acordă cuvântul asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a relatat verbal faptul că la data de 18 martie 2015 a fost încheiat un acord de a recunoaștere a vinovăției de către inculpatul R. G. având ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Ca situație de fapt s-a reținut că inculpatul a pus în circulație și condus un vehicul neînmatriculat, fără a deține permis de conducere și aflându-se sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de art. 334 alin. 1, art. 335 alin.1 și art. 336 alin. l din Codul Penal.

Având în vedere că din probele și mijloacele de probă administrate în cauză au rezultat suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului în baza art. 485 alin. 1 cod pr. pen., s-a solicitat admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Babadag și inculpat, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 334 alin. 1 din Codul Penal - închisoarea de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. 1 din Codul Penal - închisoarea de 1 an și 4 luni,pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 336 alin. 1 din Codul Penal - închisoarea de 1 an .

Având în vedere prevederile art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b din Codul Penal, s-a solicitat aplicarea pedepsei cea mai grea, respectiv 1 an și 4 luni, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 8 luni, rezultând o pedeapsă finală de 2 ani.

Fiind îndeplinite criteriile prevăzute de art. 91 din Codul Penal, executarea pedepsei finale de 2 ani închisoare s-a solicitat a fi suspendată sub supraveghe, și stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, în temeiul art. 92 din Codul Penal .

În temeiul art. 93 alin. 1 din Codul Penal, a se impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere (2 ani și 6 luni) să respecte următoarele măsuri de supraveghere:să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;- să comunice schimbarea locului de muncă - să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, iar în baza art.93 . 93 alin. 2 din Codul Penal, să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

A mai învederat reprezentantul Ministerului Public că inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, cu prilejul audierii, sens în care în temeiul art. 93 alin. 3 din Codul Penal, s-a solicitat ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să fie obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă 80 de zile, sub supravegherea și în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea și a i se aduce la cunoștință și prevederile art. 96 și 97 din Codul Penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul, având cuvântul, relevă că recunoaște comiterea faptelor și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, solicitând admiterea acordului de recunoaștere.

INSTANȚA,

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Babadag, constată următoarele:

La data de 20 martie 2015, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Babadag sub nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Babadag cu inculpatul R. G., fiul lui V. și E., născut la data de 03.02.1967 în ., domiciliat în comuna Baia, .. 6 B, ., CNP_, de cetățenie română, studii 10 clase, stagiul militar satisfăcut, divorțat, cunoscut cu antecedente penale, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de art. 334 alin. 1 (pedepsită cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă), art. 335 alin. 1 (pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani) și art. 336 alin. l din Codul Penal (pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă).

S-a reținut prin acordul de recunoaștere a vinovăției că la data de 14.11.2014, ora 18:30, lucrătorii Poliției Orașului Babadag au fost sesizați prin Dispeceratul 112 al IPJ Tulcea despre faptul că pe . Baia s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat un motociclu și în urma căruia a rezultat autoaccidentarea conducătorului acestuia.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că în data de 14.11.2014, ora 18:20, inculpatul R. G., a condus motociclul marca LONG JIA, proprietate personală, pe . Baia, județul Tulcea, iar într-o curbă la stânga, din cauza vitezei neadaptate, a părăsit partea carosabilă și a căzut în afara străzii, în partea dreaptă.

În urma accidentului a rezultat autoaccidentarea conducătorului motociclului, inculpatul R. G., care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Tulcea unde, după acordarea îngrijirilor medicale, nu a rămas internat.

Cu ocazia cercetării la fața locului, organele de poliție au constatat că inculpatul R. G. nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar motociclul marca LONG JIA pe care îl conducea, nu era înmatriculat.

Inculpatul R. G. fost testat cu aparatul etilotest tip Drager rezultatul fiind de 0,63 mg/l. alcool pur în aerul expirat .Acestuia i s-a recoltat o probă biologică de sânge la orele 20:20, rezultând o îmbibație alcoolică în sânge de 1,25 g. o/oo - proba nr. 1 conform Buletinului de Analiză Toxicologică nr. 626/25.11.2014.

Prin ordonanța din data de 17.11.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunile de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de art. 334 alin. 1, art. 335 alin. și art. 336 alin. l Codul Penal, iar prin ordonanța din data de 23.01.2015, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la aceste fapte față de suspectul R. G.

Prin ordonanța din data de 09.02.2015 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului R. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de art. 334 alin. 1, art. 335 alin.1 și art. 336 alin. l din Codul Penal.

S-a mai reținut că în drept faptele inculpatului R. G. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de art. 334 alin.1 (pedepsită cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă), art. 335 alin. 1 (pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani) și art. 336 alin. l din Codul Penal (pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă), constând în aceea că, în data de 14.11.2014, ora 18:20, a condus motociclul marca LONG JIA neînregistrat, proprietate personală, fără a deține permis de conducere pe . Baia, județul Tulcea, având o îmbibație alcoolică în sânge de 1,25 g o/oo, la momentul prelevării mostrelor biologice.

S-a apreciat că din probele și mijloacele de probă administrate în cauză au rezultat suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.

Astfel, săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de art. 334 alin. 1, art. 335 alin. 1 și art. 336 alin. ldin Codul Penal, este dovedită cu următoarele probe și mijloace de probă administrate:procesul - verbal de cercetare la fața locului, care descrie situația motociclului marca LONG JIA (avariile suferite), precum și faptul că inculpatul R. G. nu a fost găsit la fața locului, acesta fiind transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Tulcea;rezultatul etilotest din care rezultă că inculpatul R. G. avea la, în data de 14.11.2014, ora 19.48, 0,63 mg/l. alcool pur în aerul expirat,buletinul de analiză toxicologică nr. 626/25.11.2014 conform căruia inculpatul R. G. avea la, în data de 14.11.2014, ora 20,20 o îmbibație alcoolică în sânge de 1,25 g. o/oo;adresa SPCRPCIV Tulcea nr. 2035/02.12.2014, din care rezultă că inculpatul R. G. nu figurează în evidențe cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule;declarația martorului P. C. care arată că, în data de 14.11.2014, în jurul orei 18.00, a fost transportat de către inculpatul R. G., cu mopedul său personal, în localitatea Baia, județul Tulcea, fiind prezent când acesta a ieșit de pe partea carosabilă și s-a autoccidentat;Declarația inculpatului R. G. care recunoaște faptele săvârșite.

Cu prilejul încheierii prezentului acord, inculpatul R. G., în prezența apărătorului din oficiu M. Ș., a declarat în mod expres că recunoaște comiterea faptelor și încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală .

Astfel inculpatul R. G. a acceptat, cu ocazia audierii din data de 18 martie 2015, stabilirea unei pedepse rezultante de 2 ani, în condițiile art. 92 din C.pen., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, cu respectarea măsurilor de supraveghere,prev. de art. 93 al. 1 lit. a-e din C.pen., 93 alin.2 și 93 alin.3 cod penal.

Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost avizat în prealabil sub aspectul limitelor.

În conformitate cu dispozițiile art.480 al.2 Cod procedură penală, inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu, avocat M. Ș. cu delegația nr.4997/18.03.2014 emisă de Baroul Tulcea .

Totodată a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr.873/P/2014.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Babadag, instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen.

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:

În data de 14.11.2014, ora 18:30, lucrătorii Poliției Orașului Babadag au fost sesizați prin Dispeceratul 112 al IPJ Tulcea despre faptul că pe . Baia s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat un motociclu și în urma căruia a rezultat autoaccidentarea conducătorului acestuia.

Situația de fapt astfel reținută este probată cu suficiență de materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, respectiv prin procesul - verbal de cercetare la fața locului, ;rezultatul etilotestbuletinul de analiză toxicologică nr. 626/25.11.2014;adresa SPCRPCIV Tulcea nr. 2035/02.12.2014,declarația martorului P. C. ;declarația de recunoaștere a inculpatului R. G. .

În drept, fapta inculpatului R. G. constând în aceea că, în data de 14.11.2014, ora 18:20, a condus motociclul marca LONG JIA neînregistrat, proprietate personală, fără a deține permis de conducere pe ., având o îmbibație alcoolică în sânge de 1,25 g o/oo, la momentul prelevării mostrelor biologice întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de art. 334 alin.1, art. 335 alin. 1, art. 336 alin. l din Codul Penal .

În ceea ce privește latura obiectivă, elementul material a constat în acțiunea acestuia de a pune în circulație și conduce un vehicul neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere și fiind sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte ce au avut ca urmare crearea unei stări de pericol pentru siguranța vieții, integrității corporale și sănătății ale celorlalți participanți la trafic.

Legătura de cauzalitate dintre faptele săvârșită de inculpat și urmarea periculoasă produsă este evidentă, aceasta rezultând din însăși materialitatea faptelor săvârșite de inculpat.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunilor, acestea au fost săvârșite sub forma intenției directe potrivit art. 16 alin. 3 lit. a) Cod penal, deoarece, din modul concret de realizare a faptelor reținute rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptelor sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acesteia.

În consecință, se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat din oficiu avocat M. Ș. cu delegația nr. nr.4997/18.03.2014 emisă de Baroul Tulcea, depusă la dosarul de urmărire penală.

Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Babadag, județul Tulcea, cu inculpatul R. G. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.334 alin.1 ,335 alin.1 și art. . 336 al. 1 cod penal, obiect al cauzei penale nr. 873/P/2014.

În baza art.334 al. 1 cod penal va condamna pe inculpatul R. G. , la 1 an închisoare.

În baza art. 335 al. 1 cod penal va condamna pe inculpatul R. G. , la 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 336 al. 1 cod penal va condamna pe inculpatul R. G. , la 1 an închisoare.

În baza art.38 alin.1 și art.39 alin.1 lit.b cod penal va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni la care se va adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilire, respectiv 8 luni ,pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani închisoare .

În baza art.92 cod penal pedeapsa va fi suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni .

În baza art. 93 alin. 1 lit.a - e ,cod penal, inculpatul va fi obligat ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin. 2 cod penal inculpatul va fi obligat să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională și să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate .

În baza art. 93 alin. 3 cod penal, inculpatul urmează a presta o muncă nerenumerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile la Primăria Baia .

În conformitate cu disp.art.96 și 97 cod penal, se va atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei pentru avocat Ș. M. (în faza de urmărire penală), va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 485 alin. 1 lit. a C. proc. penală admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Babadag, județul Tulcea, cu inculpatul R. G. CNP -_ ,fiul lui V. și E. ,născut la 03.02.1967 în ., domiciliat în comuna Baia, ..6B ,. ,. ,de cetățenie română, studii 10 clase ,stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.334 alin.1 ,335 alin.1 și art. . 336 al. 1 cod penal, obiect al cauzei penale nr. 873/P/2014.

În baza art.334 al. 1 cod penal condamnă inculpatul R. G. , la 1 an închisoare.

În baza art. 335 al. 1 cod penal condamnă inculpatul R. G. , la 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 336 al. 1 cod penal condamnă inculpatul R. G. , la 1 an închisoare.

În baza art.38 alin.1 și art.39 alin.1 lit.b cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilire, respectiv 8 luni ,pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani închisoare .

În baza art.92 cod penal pedeapsa va fi suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni .

În baza art. 93 alin. 1 lit.a - e ,cod penal, inculpatul va fi obligat ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin. 2 cod penal inculpatul este obligat să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională și să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate .

În baza art. 93 alin. 3 cod penal, inculpatul va presta o muncă nerenumerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile la Primăria Baia .

În conformitate cu disp.art.96 și 97 cod penal, se atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei pentru avocat Ș. M. (în faza de urmărire penală), va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei .

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E.-I. Ș.-L., I.-L. B.,

Red.jud.E-I Ș-L – 22.05.2015.

Tehnored.gr.I-L B - 22.05.2015 /4 ex.

..05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 56/2015. Judecătoria BABADAG