Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 159/2015. Judecătoria BABADAG

Sentința nr. 159/2015 pronunțată de Judecătoria BABADAG la data de 16-12-2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA BABADAG,JUDETUL TULCEA

SECȚIE MIXTĂ

Operator de date cu caracter personal nr.2878

Sentința penală nr. 159

Ședința publică din 16 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C.

GREFIER: I. L. B.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Babadag – a fost reprezentat de procuror I. B..

Pe rol judecarea contestației la executare formulată de condamnatul SECHILĂ E., născut la data de 10.09.1995, fiul lui M. și P., aflat în stare de deținere în Penitenciarul G..

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr. pen. în sensul că desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

Conform disp.art. 297 c.pr. pen. s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și a celorlalte persoane chemate în proces, constatându-se prezenta condamnatului Sechilă E., personal și asistat de avocat M. M. în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.2028/07.12.2015 .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut oral referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază instanței aspectele mai sus menționate prezentând pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata acesteia, comunică modul în care s-a îndeplinit procedura de citare a persoanelor chemate la proces și dacă s-au realizat celelalte măsuri dispuse de instanță.

La interpelarea instanței, condamnatul a învederat că, a formulat contestație la executare împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Tulcea, întrucât dorește o reducere a pedepsei, că este la Penitenciarul G., iar temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă dispozițiile art.598 alin.1 lit.d c.pr.pen.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, față de temeiul de drept respectiv art.598 alin.1 lit.d c.pr.pen., a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Babadag, învederând că, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit.d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6) respectiv instanța de executare sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Învederând că potrivit celor declarate de contestator, rezultă că a fost condamnat de Judecătoria Tulcea, iar pedeapsa o execută în Penitenciarul G., în baza dispozițiilor art.50 c.pr.pen. în principal, a solicitat declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei G., având în vedere că acesta execută pedeapsa în Penitenciarul G., iar în subsidiar dacă instanța, față de locul de unde este adus,va aprecia competentă Judecătoria Tulcea, a solicitat declinarea cauzei în favoarea acestei instanțe.

Avocat M. M., având cuvântul pe excepție, învederând că, potrivit disp. art. 597 alin.(6) competența de soluționare a contestației aparține instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, a pus concluzii de declinare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Babadag.

INSTANȚA

Deliberând asupra excepției necompetentei teritoriale a Judecătoriei Babadag, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Babadag la data de 26.11.2015 și înregistrată sub nr._, contestatorul S. E. a formulat contestație la executare întemeiată pe prevederile art. 598 alin. 1 lit. d teza ultimă, fără indicarea sentinței penale în baza căreia a fost condamnat.

Prin referatul Biroului executări penale din cadrul Judecătoriei Babadag, întocmit pentru termenul de judecată din data de 16.12.2015, s-a arătat că, din verificările efectuate la Penitenciarul Tulcea – Biroul evidență – a rezultat că, numitul S. E. se află în executarea unei pedepse de 3 ani 9 luni și 10 zile închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr.1196/23.07.2014 a Judecătoriei Tulcea, pronunțată în dosarul nr._, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

La data întocmirii referatului, susnumitul se află în Penitenciarul Tulcea.

La termenul de judecată din data de 16 decembrie 2015, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Babadag, prin raportare la prevederile art. 598 alin. 2 cod pr. penală, apreciind în principal că, instanța competentă să se pronunțe cu privire la cererea condamnatului este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar în subsidiar a fost apreciată ca instanță competentă să se pronunțe cu privire la cererea condamnatului instanța în a cărei circumscripție se află locul de unde este adus.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr.1196/23.07.2014 a Judecătoriei Tulcea, pronunțată în dosarul nr._, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, contestatorul S. E. se află în executarea unei pedepse de 3 ani 9 luni și 10 zile, la data formulării contestației acesta se afla în Peniteciarul G., potrivit ștampilei de pe plicul cu care a fost înaintată contestația.

Potrivit art. 598 alin. 2 cod procedură penală, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, potrivit art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013, cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare.

Având în vedere temeiul de drept indicat, respectiv art. 598 alin. 1 lit. d cod procedură penală, precum și prevederile legale mai sus citate, instanța apreciază că prevederile art. 598 alin. 2 cod procedură penală reglementează o competență determinată de situația condamnatului, respectiv dacă se găsește sau nu deținut la momentul formulării contestației la executare.

Constatând că, la data formulării contestației, contestatorul S. E. se afla în Penitenciarul G., instanța va admite excepția privind necompetența teritorială a Judecătoriei Babadag și va declina competența de soluționare a contestației formulate de condamnatul S. E. în favoarea Judecătoriei G..

Onorariul în sumă de 130 lei reprezentând asistență juridică din oficiu acordată de avocat M. M., conform delegației nr. 2028/07.12.2015, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In baza art. 47 alin. 3 Cod procedură penală, admite excepția de necompetență teritorială invocată de către reprezentantul Ministerului Public.

În baza art. 50 Cod procedura penală și art. 598 alin. 2 Cod procedură penală declină competența soluționării contestației la executare formulată de condamnatul SECHILĂ E., născut la data de 10.09.1995, fiul lui M. și P., deținut în Penitenciarul G., în favoarea Judecătoriei Girgiu.

Onorariul în sumă de 130 lei reprezentând asistență juridică din oficiu acordată de avocat M. M., va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. C., I. L. B.,

t

t

Red.jud.C.A.- 22.12.2015 Tehnored. gr. ILB – 22.12.2015/ 4 ex. ..12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 159/2015. Judecătoria BABADAG