Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Sentința nr. 205/2015. Judecătoria BÂRLAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 205/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 2614/189/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
Bârlad, ., județul V.
Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3380/2006
Tel: 0235/_; Tel/Fax: 0235/_; Fax: 0235/_; E-mail :_
Dosar penal nr._
SENTINȚA PENALĂ NR.205/2015
Ședința publică din 25.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. - O. O.
Grefier: A. V.
Ministerul public reprezentat de procuror: B. G. L. de la P. de pe lângă Judecătoria Bârlad
Pe rol este judecarea cauzei penale privind pe condamnatul N. P., aflat în stare de arest, având ca obiect alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal și asistat de av. din oficiu V. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus fișa de cazier a petentului, după care:
Petentul precizează că cererea este formulată de el și că își menține prezenta cerere.
Instanța pune în discuție calificarea în drept a cererii petentului.
Reprezentantul Min. Public apreciază că prezenta cerere este o cerere de contopire pedepse și solicită calificarea conform art. 585 Cod proc. pen.
Av. V. C., pentru condamnat, este de acord cu concluziile reprezentantului Min. Public și apreciază că prezenta cerere este o cerere de contopire pedepse.
Instanța califică prezenta cerere ca fiind o cerere de contopire pedepse.
Conform dispozițiilor art. 47 alin. 2 și 3 Cod proc. pen. raportat la art. 585 Cod proc.pen. instanța invocă și pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Bârlad.
Reprezen. Min. Public apreciază că se impune declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Iași conform dispozițiilor art. 585 alin.2, teza a II-a Cod proc. pen.
Av. V. C., pentru condamnat, solicită admiterea excepției și declinarea prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Iași.
Condamnatul, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrata la Judecătoria Bârlad sub nr._, la data de 25.05.2015, petentul N. P. a formulat cerere de contopire a pedepselor.
În fapt, a solicitat petentul contopirea pedepsei închisorii de 6 ani și 8 luni, dispusă prin sentința nr. 245/2011 a Judecătoriei V., cu pedeapsa închisorii de 2 ani dispusă prin sentința penală nr. 198/17.02.2011.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Asistența juridică a condamnatului a fost asigurată de către av. V. C..
La termenul de judecată din data de 25.06.2015, instanța a ridicat din oficiu excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Bârlad în soluționarea cauzei prezente, care urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 585 alin. 1 Cod Procedură Penală: „pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni”.
Totodată, conform alin. 2 al aceluiași articol, instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Din economia art. 585 alin. 2 teza I C.proc.pen. rezultă că regula în ceea ce privește competența de soluționare a cererilor în materia contopirii pedepselor este că aceasta aparține instanței de executare a ultimei hotărâri, urmând ca teza a II-a a aceluiași alineat să stabilească și excepția de la această regulă, arătând că, în situația persoanei condamnate aflate în stare de deținere, instanța competentă devine instanța corespunzătoare în grad celei de executare a ultimei hotărâri de condamnare, în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
O interpretare strict gramaticală, construită doar prin referire la inserarea în textul de lege sus-menționat a conjuncției sau este deficitară, în măsura în care se ignoră și particula subsecventă – în cazul în care [...], ce demonstrează intenția legiuitorului de a deroga în mod expres de la regula anterior enunțată.
De altfel, o atare interpretare ar ignora și dezideratul soluționării cu celeritate și cu costuri minime a unor astfel de cereri, de multe ori, instanța de executare a ultimei hotărâri de condamnare fiind nu doar diferită de cea în circumscripția căreia se află locul de deținere al persoanei condamnate, ci și la o distanță considerabilă.
Din înscrisurile aflate la dosar, reiese faptul că petentul condamnat se află încarcerat în Penitenciarul IAȘI unde execută o pedeapsă privativă de libertate.
Având în vedere aceste aspecte, dispozițiile legale reținute anterior, precum și faptul că, prin prezenta cerere, persoana privată de libertate a solicitat contopirea unor pedepse la care a fost condamnat, instanța constată că Judecătoria Bârlad nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a acestei cereri.
În temeiul celor expuse anterior, în temeiul disp. art. 47 alin. 3 și 4, raportat la disp. art. 585 alin. 2 teza finală C.proc.pen., instanța urmează să admită excepția ridicată din oficiu de către instanță și să decline competența de soluționare a cauzei privind petentul condamnat N. P., în favoarea Judecătoriei Iași, în circumscripția căreia se află Penitenciarul Iași.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Având în vedere că la momentul soluționării prezentei cereri este aplicabil Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală (denumit în continuare Protocolul), încheiat la data de 06.06.2015, apărătorul desemnat din oficiu a depus împuternicirea avocațială nr. 426 din data de 23.06.2015, cu onorariu stabilit la cuantumul de 130 lei, conform disp. art. 5 alin.1 lit. f din Protocol.
Pe de altă parte, potrivit disp. art. 10 din Protocol, cuantumul onorariilor prevăzute de prezentul protocol reprezintă limita maximă a onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală. Interpretând per a contrario textul amintit, reiese faptul că instanța de judecată are prerogativa aprecierii în privința reducerii onorariului apărătorului desemnat din oficiu în cauzele penale, în funcție de complexitatea cauzei și de efortul concret depus de către acesta.
În consecință, instanța apreciază că, în raport de complexitatea redusă a cauzei penale de față – având în vedere că nu a fost antamat fondul contestației formulate, instanța dispunând declinarea competenței de soluționare a cauzei la primul termen de judecată, se impune reducerea corespunzătoare a onorariului stabilit în beneficiul apărătorului desemnat din oficiu, la suma de 50 lei, sumă apreciată ca fiind rezonabilă, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei.
Va dispune avansarea din fondul Ministerului Justiției a onorariului parțial pentru asistență juridică din oficiu în cuantum de 50 lei, către Baroul de Avocați V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În baza art. 47 alin.2 și 3 C.proc.pen. rap. la prev. art. 585 alin.2, teza a II-a Cod proc. pen. admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Bârlad, ridicată din oficiu de către instanța de judecată.
Declină competența de soluționare a cauzei de față, în favoarea instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere a petentului condamnat N. P., născut la data de 30.09.1982 în mun. Bârlad, fiul lui N. și C., respectiv în favoarea Judecătoriei Iași.
În baza art. 275 alin. 3 Cod proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune avansarea din fondul Ministerului Justiției a onorariului parțial pentru asistență juridică din oficiu în cuantum de 50 lei, către Baroul de Avocați V..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 Iunie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. O. O. A. V.
Tehnored. Jud. I.O.O./03.07. 2015
Tehnored./List. Gref. A.V. 03.07.2015/ 4 ex.
← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința... | Distrugere. Art.253 NCP. Sentința nr. 159/2015. Judecătoria... → |
---|