Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 354/2015. Judecătoria BÂRLAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 354/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 10-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
Bârlad, ., județul V.
Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3380/2006
Tel: 0235/_; Tel/Fax: 0235/_; Fax: 0235/_; E-mail :_
Dosar penal nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 354/2015
Ședința publică din 10.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. - O. O.
Grefier: A. V.
Ministerul public reprezentat de procuror: V. M. de la P. de pe lângă Judecătoria Bârlad
Pe rol este judecarea cauzei penale privind pe contestator S. G., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul S. G. aflat în stare de deținere în Penitenciarul Iași.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 11.11.2015 contestatorul a depus o cerere prin care arată că nu își însușește această cerere, după care:
Interpelat de instanță, contestatorul precizează că cererea este formulată de el, dar nu mai insistă în soluționarea ei.
Față de precizările contestatorului, reprezentantul Min. Public solicită ca instanța să ia act de manifestarea de voință a acestuia.
Contestatorul solicită ca instanța să ia act că își retrage contestația.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
La data de 02.11.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad, sub nr._, cererea petentului condamnat S. S. G., fiul lui natural și M. V., născut la 29.08.1992, deținut în Penitenciar Iași, prin care a formulat contestație în ceea ce privește mandatul de executare nr. 811/24.04.2013, emis în dosarul nr._ .
În fapt, petentul a solicitat individualizarea corectă a pedepsei, modificarea și reducerea pedepsei până la minimul special, aplicarea legii penale mai favorabile.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen.
Din oficiu, instanța a emis adresa din data de 03.11.2015, prin care a solicitat, în temeiul disp. art. 45 alin. 5 din Legea nr. 254/2013, ca organele abilitate din cadrul Penitenciarului Iași să ia legătura în mod nemijlocit cu petentul condamnat, urmând ca acesta să răspundă cu privire la următoarele aspecte:
- dacă își însușește cererea ce face obiectului dosarului sus menționat;
- dacă insistă în petiția formulată;
- să precizeze temeiurile de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;
- să precizeze care este mandatul de executare pe care îl contestă și motivele;
- sentința penală în baza căreia a fost condamnat;
Prin adresa nr. X/_ din data de 06.11.2015, ANP – Penitenciarul Iași a înaintat instanței de judecată răspunsul petentului condamnat, care a arătat că nu a formulat el cererea și nu și-o însușește, fără a preciza celelalte aspecte solicitate.
La termenul de judecată din 10.12.2015, petentul a solicitat instanței să ia act că își retrage cererea formulată.
Având în vedere că petentul condamnat a arătat la termenul de față că își retrage plângerea, exprimându-și în mod expres voința în acest sens,
Instanța, în baza disp. art. 599 alin. 3 C.proc.pen., va lua act că petentul și-a retras contestația formulată.
În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., va obliga petentul S. S. G. la plata cheltuielilor judiciare avansate în cauză, în cuantum de 70 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În baza disp. art. 599 alin. 3 C.proc.pen., ia act că petentul S. S. G., fiul lui N. și M. V., născut la 29.08.1992, CNP:_, deținut în Penitenciar Iași, și-a retras contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze.
În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă petentul S. S. G. la plata cheltuielilor judiciare avansate în cauză, în cuantum de 70 lei.
Dispune avansarea din fondul Ministerului Justiției a onorariului pentru asistență juridică din oficiu în sumă de 130 lei, către Baroul de Avocați V., sumă ce rămâne în sarcina statului, conform disp. art. 274 alin. 1 teza finală C.proc.pen.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. O. O. A. V.
Tehnored. Jud. I.O.O./21.12.2015
Tehnored./List. Gref. A.V. 21.12..2015/ 4 ex.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 352/2015.... | Tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art.371 NCP. Sentința... → |
---|