Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 357/2015. Judecătoria BÂRLAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 357/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 15-12-2015
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
SENTINȚA PENALĂ Nr. 357
Ședința publică de la 15 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: N. B.
Grefier: C. H.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Bârlad – la dezbateri - a participat procuror I. M. C..
Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe inculpatul P. L., fiul lui I. și S., născut la 10.12.1988, în Bârlad, județul V., cu domiciliul în Bârlad, ., jud. V., recidivist, cetățean român, CNP –_, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1, art. 43 Cod penal, cauză ale căror dezbateri au avut loc în ședința publică din 10 decembrie 2015, și care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre, și pentru care, în temeiul art. 391 al. 1 cod procedură penală, s-a acordat termen pentru pronunțare astăzi 15 decembrie 2015, fără citarea părților.
INSTANȚA
La data de 28.08.2015, prin rechizitoriul din dosarul nr. 1553/P/2015, P. de pe lângă Judecătoria Bârlad, a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului P. L., pentru săvârșirea a 2 infracțiuni prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal.
În actul de sesizare al instanței se reține faptul că inculpatul P. L. în perioada 02 - 04.04.2015, pe timp de noapte ar fi pătruns, prin efracție, în locuința persoanei vătămate C. M., de unde ar fi sustras mai multe bunuri de uz casnic, iar în noaptea de 18/19.07. 2015, ar fi pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței persoanei vătămate L. S. I., după care, prin efracție ar fi intrat în camera acestuia de unde ar fi sustras suma de 1900 euro și bijuterii din aur.
În cursul urmăririi penale, inculpatul P. L. a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, poziție pe care și-a menținut-o și în cursul judecății, recunoscând săvârșirea faptelor și solicitând instanței a proceda la judecarea cauzei doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunoaște și le însușește.
Din analiza actelor și probelor existente la dosar, instanța reține următoarele:
1. În perioada 02 - 04.04.2015, pe timp de noapte, inculpatul P. L., după ce a rupt mai multe scânduri din gard, a pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate C. M., situată în Bârlad, . nr. 40, jud. V..
Cu ajutorul unei bare metalice găsită în curte, inculpatul P. L. a forțat sistemul de închidere al unei ferestre după care a pătruns în interiorul locuinței, și din interior a sustras mai multe bunuri de uz casnic: un aspirator, un set de pahare și 3 scrumiere din cristal, după care a părăsit imobilul.
Ulterior, martorul Z. T., care avea în întreținere imobilul pe timpul cât proprietarul era plecat din localitate, a observat urmele de efracție și de răvășire a bunurilor din casă, și a anunțat organele de poliție.
Cu ocazia cercetării la fața locului au fost relevate și ridicate de organele judiciare, mai multe urme papilare și a fost găsită bara metalică folosită.
Din raportul de expertiză criminalistică dactiloscopică nr. 124.197 din 07.05.2015, rezultă că una din urmele papilare ridicate de pe pervazul interior al ferestrei de la bucătăria locuinței a fost creată de relieful papilar al regiunilor hipotenară și tenară de la mâna stângă a inculpatului P. L..
Martorul Z. T. a declarat că nu îl cunoaște pe inculpatul P. L. și că acesta nu a avut acces în mod legal în locuința respectivă.
Inițial, inculpatul P. L. a declarat că nu a fost niciodată în curtea și locuința persoanei vătămate si a negat comiterea faptei, după care a revenit și a recunoscut săvârșirea infracțiunii în modalitatea descrisă indicând, cu ocazia conducerii în teren, modul de pătrundere în imobil.
Bunurile sustrase nu au putut fi recuperate, inculpatul P. L. declarând că acestea s-au deteriorat și le-a aruncat.
Persoana vătămată C. M. a evaluat valoarea bunurilor sustrase la suma de 1300 lei, și nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
2. În noaptea de 18/19.07. 2015, inculpatul P. L., profitând de faptul că persoana vătămată L. S. I. era plecat și nu mai era nimeni în imobil, a pătruns în locuința acestuia, situată în Bârlad, ., jud. V., pe ușa de acces în locuință, ușa fiind închisă, dar neasigurată.
După ce a pătruns în imobil, inculpatul P. L. a forțat ușa de acces în dormitor, aceasta fiind închisă și asigurată, iar după ce a pătruns în dormitor, din salteaua patului a sustras un portofel în care se afla suma de 1900 euro și o geantă de damă în care se aflau trei perechi de cercei din aur, aparținând numitei Horbaș M., care locuia în acel imobil împreună cu vătămatul L. S. I..
În jurul orelor 03.00, în data de 19.07.2015, întorcându-se de la discotecă, părțile vătămate L. S. I. și Horbaș M., au observat că ușa de acces în dormitor fusese forțată, după care au constatat lipsa bunurilor, și s-au adresat imediat organelor judiciare.
Cu ocazia cercetării la fața locului au fost relevate și ridicate de către organele judiciare, mai multe urme papilare.
Din raportul de expertiză criminalistică dactiloscopică nr. 125.070 din 06.08.2015, rezultă că urmele papilare ridicate de pe partea exterioară a ușii de acces în dormitor, din zona mediană, au fost create de inculpatul P. L..
De asemenea, din curtea locuinței părții vătămate L. S. I. au fost ridicate două urme de încălțăminte.
Din raportul de constatare criminalistică nr. 126.069 din 05.08.2015 rezultă că cele doua urme de încălțăminte ridicate prezintă caracteristici generale de asemănare cu urmele de încălțăminte create experimental cu încălțămintea ridicată de la inculpatul P. L..
În urma efectuării unei percheziții domiciliare la locuința inculpatului P. L., a fost găsită o pereche de cercei din cei sustrași din locuința persoanei vătămate L. S. I. și care aparțin concubinei acestuia, Horbaș M..
Cerceii găsiți corespund descrierii făcute de numitul L. S. I. care a prezentat și o fotografie efectuată cu telefonul său mobil în care se observa bijuteriile purtate de concubina sa.
Martorul P. B., fratele inculpatului, în camera căruia au fost găsiți cerceii, a susținut inițial că cerceii aparțin concubinei sale - P. G., după care a revenit și a declarat că bunurile nu sunt ale concubinei și că ar putea fi aduse de inculpat în camera sa.
Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut inițial comiterea faptei, însă a revenit asupra declarațiilor și a recunoscut săvârșirea infracțiunii astfel cum a fost expusă, atât cu ocazia audierilor, cât și a conducerii în teren.
Inculpatul P. L. a declarat că a cheltuit o parte din banii sustrași, pe achiziționarea de substanțe etnobotanice pe care le consuma, și că din acest motiv nu poate preciza ce a făcut cu restul banilor și cu bijuteriile nerecuperate.
Persoana vătămată L. S. I. a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2330 euro, din care suma de 1900 euro suma sustrasă, 250 euro valoarea bijuteriilor, iar suma de 180 euro distrugerea provocată ușii cu ocazia efracției, însă prezent în fața instanței, a declarat că deși nu și-a recuperat nici măcar în parte, prejudiciul suferit, nu mai are pretenții civile de la inculpat.
Partea vătămată Horbaș M. nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului P. L. rezultă că acesta a comis faptele în stare de recidivă, după executarea pedepsei rezultante de 5 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin S.P. nr. 1001 din 18.03.2011 a Judecătoriei Iași, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, motiv pentru care se rețin dispozițiile art. 41 alin.l C.pen.
Inculpatul P. L. a fost reținut de organele judiciare, în data de 05.08.2015, după care a fost arestat preventiv pentru 30 zile, măsura ce a fost prelungită și menținută până în prezent.
Potrivit art. 228 alin. 1 Cod penal - Luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Potrivit art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal - Furtul săvârșit în timpul nopții; prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Potrivit art. 229 alin. 2 lit. b Cod penal - Dacă furtul a fost săvârșit prin violare de domiciliu sau sediu profesional pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Situația de fapt prezentată a fost reținută de instanță astfel cum rezultă din declarațiile persoanelor vătămate C. M., L. S. I., Horbaș M., procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele foto, rapoartele de expertiză criminalistică dactiloscopica nr. 125.070/06.08.2015 și nr. 124.197/07.05.2015, raport de constatare criminalistica traseologică nr. 126.069 din 05.08.2015, proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare și planșă foto, dovadă de predare-primire bunuri, dovadă de ridicare bunuri, proces verbal de reconstituire și planșă foto, declarațiile martorilor Z. T., P. B., coroborate cu declarațiile inculpatului care și-a recunoscut faptele.
Față de situațiile de fapt reținute mai sus, materialul probator administrat și textele de lege, instanța apreciază că a fost dovedită săvârșirea de către inculpatul P. L., cu vinovăție, a infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată și va aplica inculpatului, câte o pedeapsă cu închisoarea, în limitele de pedeapsă, astfel cum rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 43 cod penal și a reducerii cu o treime potrivit dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod pr. Penală, la individualizare instanța urmând a avea în vedere: gradul de pericol social al faptelor săvârșite, starea de recidivă, persoana și conduita făptuitorului, precum și o pedeapsă complementară, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b Cod penal.
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal nou, instanța va aplica inculpatului P. L. pedeapsa cea mai grea, la care va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, iar în temeiul art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, alături de pedeapsa principală rezultantă instanța va aplica inculpatului și pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării drepturi prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.
În temeiul art. 65 Cod penal, instanța va aplica inculpatului P. L. și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b, Cod penal, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
Instanța va menține măsura arestării preventive a inculpatului și va deduce din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 05.08.2015 la zi.
Instanța va lua act ca părțile vătămate C. M., Horbaș M. și L. S. I. nu s-au constituit părți civile împotriva inculpatului, și în temeiul art. 112 lit. e Cod penal, instanța va dispune confiscarea de la inculpatul P. L. a sumei de 1300 lei și a sumei de 2150 euro.
În temeiul art. 274 Cod procedură penală, va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta cauză, iar contravaloarea asistenței juridice din oficiu acordată inculpatului în cuantum de 260 lei va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Condamnă pe inculpatul P. L., fiul lui I. și S., născut la 10.12.1988, în Bârlad, județul V., cu domiciliul în Bârlad, ., jud. V., recidivist, cetățean român, CNP –_, la pedeapsa de:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1, art. 43 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod pr. Penală și 1 an pedeapsă complementară, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării drepturi prev. de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal.
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1, art. 43 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod pr. Penală și 1 an pedeapsă complementară, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării drepturi prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele cu închisoarea, și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea – 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, alături de pedeapsa principală rezultantă - 4 ani închisoare, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea - 1 an, constând în interzicerea pe această perioadă a exercitării drepturi prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.
În temeiul art. 65 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal.
Menține măsura arestării preventive a inculpatului se deduce din pedeapsa rezultanta perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 05.08.2015 la zi.
În temeiul art. 112 lit. e Cod penal dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 1300 lei și a sumei de 2150 euro.
Ia act ca părțile vătămate C. M., Horbaș M. și L. S. I. nu s-au constituit părți civile împotriva inculpatului.
În temeiul art. 274 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească suma de câte 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar contravaloarea asistenței juridice din oficiu acordată inculpatului în cuantum de 260 lei va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.12.2015.
Președinte,Grefier,
B. N. H. C.
Red. B.N.
Tehnored. C.H.
2 ex./11.01.2016
Comunicări 7 ex.: 1 ex. PNT V., 1 ex. P. Civ., 3 ex. persoane vătămate, 1 ex. PNT V. și 1 ex. P. Jud. .
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 374/2015.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 359/2015.... → |
---|