Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 215/2015. Judecătoria BÂRLAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 215/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 21-07-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA PENALĂ Nr.215
Ședința din Camera de Consiliu de la de la 21 Iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE :V. A.
Grefier :L. N.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Bârlad este reprezentat de procuror
B. L. G.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul G. I. M., în prezent deținut în Penitenciarul Iași și pe parte vătămată R. A., având ca obiect tâlhărie (art.233 NCP) – REVIZUIRE.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit: condamnatul G. I. M., aflat în stare de deținere în Penitenciarul Iași și partea vătămată R. A..
Lipsă apărătorul din oficiu al acestuia, av. B. M., substituit însă de av. B. A. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că obiectul cererii este revizuire, procedura de citare este legal îndeplinită.
La data de 08.07.2015, prin Serviciul registratură, condamnatul a depus la dosar o cerere prin care învederează instanței că nu dorește să fie prezent la termenul de judecată din data de 07.07.2015 deoarece dorește să își retragă cererea de revizuire.
La data de 15.07.2015, prin Serviciul registratură, condamnatul a depus la dosar o altă cerere prin care declară nu dorește să fie prezent la termenul de judecată din data de 21.07.2015 pentru că va formula o altă cerere cu același obiect.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar de către Judecătorul de cameră preliminară, după care:
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită ca instanța de judecată să ia act de manifestarea de voință a condamnatului în sensul retragerii cererii de revizuire formulate și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul petentului solicită să se act de voința acestuia.
S-au declarat dezbaterile închise, după care;
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Sub nr._ din 27.05.2015 a fost înregistrată la instanță cererea de revizuire formulată de condamnatul G. I. M., fiul lui I. și R., născut la data de 14.05.1985, în orașul Bârlad, jud. V., CNP –_, deținut în Penitenciarul Iași, privind Sentința penală nr. 440 din 08.10.2013 a Judecătoriei Bârlad pronunțată în dosarul nr._ , conform art. 452- 459 din Legea nr. 135 din 01 iulie 2010 privind Codul de procedură penală.
În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a solicitat rejudecarea dosarului_ în care a fost acuzat și inculpat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie împotriva persoanei vătămate R. A., solicitând totodată probe noi prin audiere de martori.
Cererea nu a fost completată cu indicarea cazurilor prevăzute de lege, a mijloacelor de probă.
La data de 07.07.2015 și respectiv ,15.07.2015, condamnatul G. I. M., a depus prin serviciul registratură al instanței, cereri prin care arată că își retrage cererea de revizuire formulată.
Față de declarația condamnatului, instanța în baza art.452- 459 Cod de procedură penală, va lua act de manifestarea de voință a condamnatului G. I. M., de retragere a cererii de revizuire.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, condamnatul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, din care onorariu apărător desemnat din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 452- 459 din Legea nr. 135 din 01 iulie 2010 privind Cod de procedură penală, ia act de manifestarea de voință a condamnatului G. I. M., fiul lui I. și R., născut la data de 14.05.1985, în orașul Bârlad, jud. V., CNP –_, deținut în Penitenciarul Iași, de retragere a cererii de revizuire.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă pe condamnat la plata sumei de 320 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi plătită Baroului V. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința din camera de consiliu din 21 Iulie 2015
Președinte,
V. A.
Grefier,
L. N.
Red.A.V.
Tehnored.L.N.
7 ex./22.07.2015
L.N. 22 Iulie 2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 104/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 221/2015.... → |
---|