Anulare/reducere amendă (art.284 NCPP). Sentința nr. 708/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 708/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 29661/211/2012/a3
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA PENALĂ NR. 708/2015
Ședința publică din data de 28 mai 2015
Completul constituit din:
Judecător: M. G. M.
Grefier: R. E. P.
Ministerul Public reprezentat prin d-na A. L., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol fiind soluționarea cererii de reexaminare a amenzii judiciare formulate de către petenta Ț. M. R., amendă aplicată prin încheierea penală pronunțată în data de 03 aprilie 2015, în dosarul nr._ 12 a Judecătoriei Cluj-N..
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Instanța pune în discuție cererea de reexaminare a amenzii judiciare formulate de către petentă.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de reexaminare a amenzii judiciare arătând că petenta nu a depus niciun înscris justificativ pentru termenul anterior la care nu s-a prezentat. Mai precizează că raportul de expertiză a fost incomplet din culpa expertizei, motiv pentru care a fost necesară prezența acesteia în fața instanței.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cereri,
La data de 29.04.2015, Ț. M. R. a formulat o cerere de reexaminarea amenzii judiciare ce i-a fost aplicată prin încheierea penală pronunțată în data de 3 aprilie 2015.
În motivarea cererii a susținut că nu s-a putut prezenta la termenul de judecată respectiv din cauza unor motive de sănătate și a depus în acest scop o adeverință medicală (f 170).
Analizând dosarul penal nr._ 12 al Judecătoriei Cluj-N., atașat din oficiu în vederea soluționării cererii de reexaminarea amenzii judiciare, instanța constată că prin încheierea penală pronunțată în data de 14.11.2014 s-a dispus citarea expertei Ț. M. R., cu mențiunea de a se prezenta pentru audiere la termenul de judecată viitor stabilit pentru data de 23.01.2015 (f 114), iar citația a fost semnată pentru primire (f 118).
La termenul din 23.01.2015, experta a lipsit și nu a depus nici răspunsul la obiecțiunile încuviințate de instanță, motiv pentru care prin încheierea penală pronunțată în data de 23.01.2015 s-a dispus citarea expertei Ț. M. R., cu mențiunea de a se prezenta pentru audiere la termenul de judecată viitor stabilit pentru data de 20.02.2015 (f 119), iar citația a fost semnată pentru primire (f 130).
La termenul din 20.02.2015, experta s-a prezentat și a depus suplimentul la raportul de expertiză, motiv pentru care în vederea studierii acestui supliment, instanța a dispus amânarea soluționării cauzei și a pus în vedere expertei Ț. M. R. să se prezinte la termenul de judecată viitor stabilit pentru data de 03.04.2015 (f 158).
Prin încheierea penală pronunțată în data de 3 aprilie 2015, în temeiul art.283, alin.4, lit.c din Codul de procedură penală, expertei Ț. M. R. i-a fost aplicată amenda judiciară în cuantum de 500 lei pentru motivul că a lipsit nejustificat atât la termenul de judecată din data de 23.01.2015 cât și la cel din data de 03.04.2015 (f 164-165).
Instanța reține că experta a depus în susținerea cererii sale de reexaminare a amenzii judiciare ce i-a fost aplicată o adeverință medicală ce atestă împrejurarea că în data de 03.04.2015 aceasta s-a prezentat pentru consultare și tratament, suferind colică renală fără precizare (f 170).
Analizând temeinicia cererii formulate de expertă, instanța constată că adeverința medicală sus menționată poate justifica cel mult absența expertei de la termenul de judecată din data de 03.04.2015, dar nu și pe cea de la termenul de judecată din data de 23.01.2015, or amenda judiciară contestată a sancționat conduita expertei de a fi lipsit în mod nejustificat la ambele termene de judecată anterior menționate (23.01.2015 și 03.04.2015).
De altfel, chiar adeverința medicală de la fila 170 este îndoielnică sub aspectul aptitudinii ei de a justifica absența expertei de la termenul de judecată din data de 03.04.2015 câtă vreme din cuprinsul acestui act medical nu rezultă că s-ar fi recomandat pacientei repaus.
Instanța reține de asemenea că la data de 13.06.2014 experta Ț. M. R. a mai fost sancționată cu amendă judiciară în același dosar pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor sale profesionale ce au generat tergiversarea soluționării cauzei (f 348), iar cu acea ocazie, amenda ce i-a fost aplicată a fost anulată la data de 02.07.2014.
Având în vedere considerentele deja expuse, instanța apreciază că cererea expertei Ț. M. R. de reexaminare a amenzii judiciare este neîntemeiată.
În consecință, în temeiul art.284 din Codul de procedură penală, instanța va respinge cererea de reexaminare a amenzii judiciare aplicate expertei Ț. M. R. prin încheierea penală pronunțată în data de 3 aprilie 2015 în dosarul penal nr._ 12.
În temeiul articolului 275, aliniatul 2 din Codul de procedură penală, instanța va obliga pe experta Ț. M. R. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În temeiul art.284 din Codul de procedură penală respinge cererea de reexaminare a amenzii judiciare aplicate expertei Ț. M. R. prin încheierea penală pronunțată în data de 3 aprilie 2015 în dosarul penal nr._ 12.
În temeiul articolului 275, aliniatul 2 din Codul de procedură penală, obligă pe experta Ț. M. R. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de apel odată cu fondul, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2015.
Judecător Grefier
M. M.-G. P. R. E.
Red/Dact 28.05.2015
MMG
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Abţinere (art. 50 C.p.p./art.66 NCPP). Încheierea nr.... → |
---|