Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1268/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1268/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-10-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

Sentința penală nr. 1268/2015

Ședința publică din data de 23.10.2015

Instanța constituită din:

Judecător: M. Ș. G.

Grefier: A. G. L.

Ministerul Public: reprezentat prin d-nul I. U., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol este judecarea cauzei penale privind pe inculpatul L. M., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul participanților la procesul penal au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.09.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, în vederea deliberării, a stabilit pronunțarea pentru data de 09.10.2015, dată la care a amânat pronunțarea astăzi, 23.10.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., emis la data de 11.05.2015, în dosarul de urmărire penală nr. 5517/P/2014, a fost trimis în judecată, în stare libertate, inculpatul L. M., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut că care la data de 24.05.2014, inculpatul L. M. a condus autovehiculul marca Ford Mondeo, cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 105T din localitatea Berindu, având o alcoolemie de 1,45 g%o alcool pur în sânge.

În faza urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare a infracțiunii; protocolul aparatului alcooltest; buletinul de analiză toxicologică nr. 3347/IX/a/601 din data de 28.05.2014, eliberat de către Institutul de Medicină Legală Cluj-N.; declarațiile inculpatului L. M.; declarația martorului T. C. O.; declarația martorului M. S. C.; declarația martorului B. F.; declarația martorului Cucuruzan N..

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2015, sub nr._ .

În etapa camerei preliminare nu au fost invocate excepții și nu au fost formulate cereri vizând obiectul procedurii, iar prin încheierea penală din data de 03.07.2015, judecătorul de cameră preliminară a constată legalitatea sesizării, competența Judecătoriei Cluj-N., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

În cursul judecății, a fost depusă la dosar fișa de cazier judiciar (11), iar inculpatul a declarat în ședința de judecată că recunoaște fapta săvârșită astfel cum a fost reținută, însușindu-și probele administrate, fără administrarea altor probe, solicitând judecarea cauzei în baza probelor din cursul urmăririi penale (f. 16 din dosarul instanței). Instanța a încuviințat solicitarea formulată.

S-a administrat înscrisul nou depus în cauză de către inculpat (f. 15).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

În data de 24.05.2014 organele de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală B. s-au deplasat la locul producerii unui accident rutier pe raza localității Berindu, .-a constatat că autovehiculul marca Ford Mondeo, cu nr. de înmatriculare_, se afla răsturnat în apropierea imobilului cu nr. 53 din localitatea Berindu – procesul-verbal de constatare a infracțiunii (f. 9). Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana numitului L. M. care emana halenă alcoolică și prezenta un limbaj incoerent, motiv pentru care, în prezența martorului T. C.-O., s-a trecut la testarea acestuia cu aparatul alcooltest marca Drager, care la poziția-protocol nr. 197, din data de 24.05.2014, ora 18:48, a indicat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat – protocolul aparatului alcooltest (f. 19).

Conducătorul autovehiculului a fost condus la Clinica UPU 1 Cluj-N. în vederea recoltării de probe biologice de sânge, iar conform buletinului de analiză toxicologică nr. 3347/IX/a/601 din data de 28.05.2014, emis de Institutul de Medicină Legală Cluj-N., s-a stabilit că inculpatul L. M. a avut o alcoolemie de 1.45 g‰ alcool pur în sânge, la momentul prelevării probei biologice, respectiv în data de 24.05.2014, ora 20:30 – cererea de analiză, procesul-verbal de prelevare, buletinul de examinare clinică buletinul de analiză toxicologică nr. 3347/IX/a/601 din data de 28.05.2014, eliberat de către Institutul de Medicină Legală Cluj-N. (f. 20-21 și f. 11).

Inculpatul L. M. a recunoscut că la data de 24.05.2014 a condus autoturismul marca Ford Mondeo, cu numărul de înmatriculare_, în care se mai aflau martorii Cucuruzan N. și T. C. O., pe DJ 105T din loc. Berindu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar din cauza vitezei a pierdut controlul autoturismului și a intrat în derapaj, după care s-a răsturnat în șanțul lateral stânga al drumului județean. Aspectele recunoscute au se coroborează și cu declarațiile martorilor audiați. Pasagerii autovehiculului au menționat că în urma accidentului rutier nu au suferit leziuni. - declarațiile suspectului/inculpatului L. M. (f. 23-24, 26-27), declarația martorului T. C. O. (f. 29), declarația martorului M. S. C. (f. 31), declarația martorului B. F. (f. 32-33), declarația martorului Cucuruzan N. (f. 36-37).

În drept

Fapta inculpatului L. M. care, la data de 24.05.2014, a condus autovehiculul marca Ford Mondeo, cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 105T din localitatea Berindu, având o alcoolemie de peste 1,45 g%o alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p.

Din perspectiva laturii obiective a infracțiunii trebuie observat că elementul material este reprezentat de acțiunea de conducerea pe drumurile publice a vehiculului pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. Cerința esențială a laturii obiective în sensul existenței unei îmbibații alcoolice de peste 80 grame pe litru alcool pur în sânge este evidentă în cauză, în raport cu rezultatele buletinului de analiză toxicologică.

Trebuie observat că această infracțiune este una de pericol pentru relațiile sociale relative la siguranța circulației rutiere, astfel că pentru existența infracțiunii nu se impune realizarea unei urmări materiale a acțiunii inculpatului, a unui rezultat concret, chiar dacă în concret acțiunea a condus la afla răsturnarea autovehiculului, în timp ce în interiorul acestuia se aflau și alte persoane. Legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului și starea de pericol rezultă din materialitatea faptei.

În plan subiectiv, fapta a fost săvârșită cu intenție directă.

La individualizarea pedepsei, instanța va ține seama de faptul că pericolul pentru relațiile sociale apărate de norma de incriminare a fost unul mediu spre ridicat, în raport de concentrația mare de alcool din sânge și de faptul că inculpatul a condus autovehiculul în care se mai aflau și alte persoane a căror integritate fizică a pus-o în pericol. De asemenea, instanța are în vedere și faptul că acțiunea inculpatului a fost urmată de un incident rutier fără victime.

Totodată, fișa de cazier judiciar a inculpatului atestă lipsa antecedentelor penale. Nu poate fi neglijată nici conduita de colaborare cu organele judiciare în cursul procesului penal și nici faptul că inculpatul este o persoană în vârstă de 56 de ani, integrată în societate, angajat în muncă (recomandarea de la f. 15 din dosarul instanței) cu posibilități evidente de îndreptare a conduitei.

Totodată, în cauză, este incidentă reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, conform art. 396 alin. (10) din C.p.p.

Pentru toate aceste considerente, judecătoria consideră că în procesul de individualizare se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea (nu amenda), orientate peste minimul special de pedeapsă prevăzut de lege, redus în urma incidenței cauzei de reducere reglementate de art. 396 alin. (10) din C.p.p.

În concluzie, în temeiul art. 396 alin. (2) și (10) din C.p.p., va condamna pe inculpatul L. M. la pedeapsa 1 (unu) an și 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) și alin. (3) din C.p., art. 67 alin. (1) din C.p., art. 68 alin. (1) lit. b) din C.p., va interzice inculpatului exercitarea, pe o durata de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, cu titlu de pedeapsă complementară, a următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie și tractoare agricole sau forestiere. Executarea pedepsei complementare va începe odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Această sancțiune penală este aplicată inculpatului, întrucât instanța consideră că în raport cu infracțiunea săvârșită inculpatul este nedemn pentru a candida și a ocupa funcții publice. Având în vedere că infracțiunea vizează relațiile sociale desfășurate în legătură cu regulile cele mai importante ale circulației pe drumurile publice este necesară și proporțională și interdicția de a conduce autovehicule, tramvaie și tractoare agricole sau forestiere pe drumurile publice.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) din C.p. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) și din C.p., va interzice inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, a acelorași drepturi. Executarea pedepsei accesorii va începe la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și se va încheia când pedeapsa principală a închisorii este considerată executată.

Referitor la pedeapsa accesorie, trebuie observat că textul art. 65 alin. (1) din C.p. impune aplicarea pedepsei accesorii de interdicție a exercitării drepturilor, atunci când interdicția a fost stabilită și ca pedeapsă complementară. Niciun text al Codului penal în vigoare nu statuează asupra neaplicării pedepsei accesorii atunci când s-ar dispune o soluție de suspendare a executării pedepsei, chiar dacă aceasta ar atrage o suprapunere a perioadelor în care operează cele două interdicții. Totodată, vechea dispoziție legislativă care stipula suspendarea pedepsei accesorii în caz de suspendare a executării pedepsei principale sub supraveghere nu a mai fost preluată în noua reglementare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază că scopul sancțiunii poate fi atins și fără privarea de libertate, întrucât simpla condamnare a inculpatului implică pentru acesta o constrângere și poate conduce prin ea însăși la reeducarea sa. Pe de altă parte, instanța apreciază că nu doar lipsa altor condamnări anterioare impune această soluție, ci și însușirea și conștientizarea necesității respectării normelor penale de care inculpatul a dat dovadă prin comportamentul său ulterior.

Totodată, în contextul gravității faptei (față de alte fapte antisociale de aceeași categorie), raportându-se la persoana inculpatului, judecătoria nu și-a format convingerea, în raport cu persoana inculpatului, că aplicarea imediată a unei pedepse nu ar fi necesară. Astfel, amânarea aplicării pedepsei nu apare ca fiind suficientă pentru îndreptarea conduitei inculpatului.

În consecință, în baza art. 91, 92 din C.p., instanța va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere a inculpatului L. M. de 3 (trei) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C.p., va obliga pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p., va impune inculpatului să execute obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probațiune în baza evaluării inițiale.

În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93 alin. (3) din C.p., în raport cu acordul exprimat, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul L. M. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 (optzeci) de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Primăria Municipiului Cluj-N. sau Asociația Filantropică Medical-Creștină „C.” din Cluj-N..

Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C.p.p., va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere: revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea și executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită cu intenție; posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea și executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită din culpă.

Va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligației impuse, anume revocarea suspendării și dispunerea executării pedepsei.

În temeiul art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătorești va fi comunicat un exemplar și către organul de poliție competent, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.

În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) din C.p.p., va obliga pe inculpatul L. M. la plata sumei de 450 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 305 lei în cursul urmăririi penale, iar diferența în etapa camerei preliminare și a judecății).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

I. În temeiul art. 396 alin. (2) și (10) din C.p.p.,

Condamnă pe inculpatul L. M., fiul lui I.-T. și V., născut la data de 12.06.1959, în Comunca Sînpaul, jud. Cluj, domiciliat în Municipiul Cluj-N., .. 27, ., posesor al CNP_, cetățean român, în vârstă de 56 de ani, cu studii liceale, de profesie electrician, căsătorit, la pedeapsa 1 (unu) an și 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) și alin. (3) din C.p., art. 67 alin. (1) din C.p., art. 68 alin. (1) lit. b) din C.p.,

Interzice inculpatului exercitarea, pe o durata de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, cu titlu de pedeapsă complementară, a următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie și tractoare agricole sau forestiere. Executarea pedepsei complementare va începe odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) din C.p. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) și din C.p.,

Interzice inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, a acelorași drepturi. Executarea pedepsei accesorii va începe la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și se va încheia când pedeapsa principală a închisorii este considerată executată.

II. În baza art. 91, 92 din C.p.,

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere a inculpatului L. M. de 3 (trei) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C.p.,

Obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p.,

Impune inculpatului să execute obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probațiune în baza evaluării inițiale.

În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93 alin. (3) din C.p.,

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul L. M. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 (optzeci) de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Primăria Municipiului Cluj-N. sau Asociația Filantropică Medical-Creștină „C.” din Cluj-N..

Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C.p.p.,

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere:

- revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea și executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită cu intenție;

- posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea și executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită din culpă.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligației impuse, anume revocarea suspendării și dispunerea executării pedepsei.

III. În temeiul art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002,

La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătorești va fi comunicat un exemplar și către organul de poliție competent, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.

IV. În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) din C.p.p.,

Obligă pe inculpatul L. M. la plata sumei de 450 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 305 lei în cursul urmăririi penale, iar diferența în etapa camerei preliminare și a judecății).

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, pentru procuror și inculpat.

Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 23.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. Ș. G. A. G. L.

Tehnored. G.M.S.

4 ex./11.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1268/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA