Confimare redeschidere urmărire penală (art.335 alin. 4 NCPP). Încheierea nr. 179/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 179/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 292/211/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 179/2015
Ședința camerei de consiliu din data de 12 februarie 2015
Completul constituit din:
Judecător de cameră preliminară: M. G. M.
Grefier: R. E. P.
Ministerul Public reprezentat prin d-na A. L., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect cerere de confirmare redeschidere urmărire penală formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. în dosarul penal cu nr. 6731/P/2014.
Procedura este fără participarea procurorului sau a părților.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ :
La data de 09.01.2015, în temeiul art.335, alin.4 din Codul de procedură penală, P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a solicitat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cluj-N., confirmarea dispoziției de redeschidere a urmăririi penale în dosarul penal nr.6731/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art.244, alin.1 din Codul penal, de furt prevăzută de art.228, alin.1 din Codul penal, de lovire prevăzută de art.193, alin.1 din Codul penal, de șantaj prevăzută de art.207 din Codul penal și de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art.205 din Codul penal, privind plângerea penală formulată de Pasztori Emeric împotriva numitului P. A..
Analizând dosarul cauzei la care a fost atașat dosarul penal nr.6731/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., judecătorul de cameră preliminară reține că prin Ordonanța nr.6731&8154/P/2014 din 25.09.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. s-a dispus clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art.244, alin.1 din Codul penal, de furt prevăzută de art.228, alin.1 din Codul penal, de lovire prevăzută de art.193, alin.1 din Codul penal, de șantaj prevăzută de art.207 din Codul penal și de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art.205 din Codul penal, privind plângerea penală formulată de Pasztori Emeric împotriva numitului P. A., motivându-se că în cauză a fost citată persoana vătămată Pasztori Emeric, așa cum reiese din cele două dovezi de îndeplinire a procedurii de citare din datele de 31.07.2014 și respectiv 06.08.2014, însă aceasta nu s-a prezentat niciodată la sediul Poliției municipiului Cluj-N. pentru a fi audiată, situație în care există unul din cazurile în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, respectiv nu există probe că o persoana a săvârșit infracțiunea.
Prin Ordonanța nr.1865/II/2/2014 din 08.01.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. prim procurorul a dispus admiterea plângerii formulate de persoana vătămată Pasztori Emeric împotriva ordonanței de clasare, infirmarea ordonanței de clasare din data de 25.09.2014 și redeschiderea urmăririi penale în dosarul penal nr.6731&8154/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., motivându-se că în afara celor două citații la care s-a referit procurorul care a pronunțat soluția de clasare, organul de cercetare penală nu a mai întreprins nicio altă activitate pentru lămurirea situației de fapt, motiv pentru care prim-procurorul a apreciat că se impune audierea persoanelor identificate în cuprinsul plângerii, fie și în calitate de martori, lămurirea situației imobilului situat în Cluj-N., ..7, ., jud.Cluj, precum și alte activități care se impun. P.-procurorul a mai reținut că din antecontractul de vânzare-cumpărare (f 8-10) rezultă că persoana vătămată nu mai locuia la adresa sus menționată la datele la care a fost citată la adresa respectivă (f 13, 14), iar organul de cercetare penală ar fi trebuit să facă cercetări în vederea identificării reședinței actuale a petentului și că în cauză nici măcar n-a fost începută urmărirea penală cu privire la faptă, astfel încât citațiile adresate petentului nu au fost emise într-un cadru procesual.
Potrivit art.335, alin.1 din Codul de procedură penală, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale. Dispozițiile art. 317 se aplică în mod corespunzător.
Judecătorul reține că probele din dosarul cauzei confirmă motivele dezvoltate de procuror în cuprinsul sesizării întrucât probele administrate până în acest moment sunt insuficiente pentru a lămuri împrejurarea pe care se întemeia clasarea, iar organul de cercetare penală n-a făcut toate demersurile posibile pentru administrarea tuturor probele ce puteau fi administrate în vederea lămuririi ei. Judecătorul reține de asemenea că în cauză sunt incidente dispozițiile art.335, alin.1 din Codul de procedură penală, motiv pentru care apreciază că este întemeiată soluția prim-procurorului de infirmare a ordonanței de clasare din data de 25.09.2014 și de redeschidere a urmăririi penale în dosarul penal nr.6731&8154/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele deduse analizei organelor de urmărire penală.
În consecință, în temeiul articolului 335 alin.4 din Codul de procedură penală va confirma ordonanța de redeschidere a urmăririi penale emisă la data de 08.01.2015 și de redeschidere a urmăririi penale în dosarul penal nr.6731&8154/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art.244, alin.1 din Codul penal, de furt prevăzută de art.228, alin.1 din Codul penal, de lovire prevăzută de art.193, alin.1 din Codul penal, de șantaj prevăzută de art.207 din Codul penal și de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art.205 din Codul penal, privind plângerea penală formulată de Pasztori Emeric împotriva numitului P. A..
In temeiul art.275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
In temeiul art.335 alin. 4 din Codul de procedură penală confirmă ordonanța de redeschidere a urmăririi penale nr.1865/II/2/2014 emisă la data de 08.01.2015 de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..
In temeiul art.275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința camerei de consiliu din 12 februarie 2015.
JUDECĂTOR GREFIER
M. M. G. P. R. E.
Red/Dact MMG
08.07.2015
← Mărturia mincinoasă (art.273 NCP). Sentința nr. 185/2015.... | Tulburarea ordinii şi liniştii publice (art.371 NCP).... → |
---|