Falsul în declaraţii. Art.326 NCP. Sentința nr. 1248/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1248/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-10-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1248/2015

Ședința publică de la 21 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. B.

Grefier K. T.

Ministerul Public reprezentat prin procuror T. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul T. A. N., trimis in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 C. P..

La apelul nominal făcut in cauză se prezintă inculpatul T. A. N. asistat de apărător ales av. M. I..

Procedura de citare legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Se stabileste identitatea inculpatului T. A. N. potrivit cărții de identitate al acestuia.

Avand in vedere ca procedura de citare este legal indeplinita si cauza se afla in stare de judecata, instanța dispune a se da citire actului prin care s-a dispus trimiterea in judecata potrivit art 374 alin 1 NCPP

Instanța, aduce la cunoștință inculpatului drepturile prevăzute de art. 83 NCPP, respectiv art. 108 NCPP privind „Comunicarea drepturilor și a obligațiilor” incheind un proces verbal in acest sens.

Instanta comunică inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia iar conform art 374 alin 2 NCCP explica inculpatului in ce consta invinuirea ce i se aduce respectiv că la data de 22.07.2010 a depus la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj o cerere prin care solicita eliberarea unei dovezi de pierdere și duplicat a permisul de conducere cat. B, B+E, C+E C00080933J pe care îl deținea și urmare a acestei cereri, la data de 22.07.2010, a obținut permisul de conducere cat. B+E, C+E . deși în fapt a predat autorităților din Portugalia permisul de conducere C00080933J, devenind astfel deținător a două permise de conducere eliberate de două state membre UE si îl înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.

Instanța aduce la cunoștința inculpatului faptul că, având in vedere că limitele de pedeapsă in noul cod penal nu depășesc 5 ani pentru faptele pentru care este trimis in judecată, asistența juridică nu este obligatorie, astfel incât nu i s-a desemnat apărător din oficiu, a avut posibilitatea să iși angajeze apărător ales primind o adresă pe cameră preliminară prin care i s-a inmânat și rechizitoriul.

Instanța aduce la cunoștința inculpatului faptul că acest dosar a parcurs etapa procesuală a camerei preliminare, s-au invocat excepții de către inculpat, excepții care au fost respinse de către Judecătorul de cameră preliminară, constatând regularitatea sesizării instanței, legalitatea și loialitatea administrării probelor, astfel incât nu a fost inlăturată nici o probă care a fost administrată in faza de urmărire penală, soluție menținută in contestație de către instanța de control.

Instanta aduce la cunostinta inculpatului continutul art 374 alin 4 NCCP si pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10)-când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Inculpatul, arată că a înțeles învinuirea care i se aduce prin actul de sesizare, respectiv că i-a fost comunicat rechizitoriul în camera preliminara, la fel și încheierea de cameră preliminară, si, arată că înțelege ca judecata să se realizeze potrivit procedurii simplificate, întrucât recunoaște învinuirea ce i se aduce.

Apărătorul inculpatului arată că inculpatul a recunoscut in faza de urmărire penală atât fapta cât și vinovăția și dorește să uzeze de procedura simlificată.

Față de poziția inculpatului instanta pune in discutie potrivit art 375 alin 1 NCPP ascultarea inculpatului.

Procurorul și apărătorul inculpatului solicita ascultarea inculpatului

Instanta trece la ascultarea inculpatului T. A. N., declaratia acestuia fiind consemnata . atasat dosarului cauzei.

Instanta pune in discutie cererea formulata de catre inculpat ca judecata sa se faca pe baza recunoasterii invinuirii

Reprezentanta Ministerului Public având in vedere că inculpatul a recunoscut fapta astfel cum a fost reținută in rechizitoriu solicită admiterea cererii de judecare in procedura simplificată.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea cererii.

Instanta având suficiente probe care permit soluționarea cauzei și fiind deopotrivă indeplinite dispozițiile procesual penale, admite cererea inculpatului ca judecata să se facă pe baza recunoașterii invinuirii si intreaba apărătorul inculpatului daca propune administrarea de probe cu inscrisuri

Apărătorul inculpatului arată că nu solicită administrarea probei cu inscrisuri.

Instanța intreabă pe inculpat dacă este de acord cu prestarea unei munci nerenumerate in folosul comunității in cazul in care va fi găsit vinovat și se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei.

Inculpatul arată că este de acord să presteze o muncă nerenumerată in folosul comunității in cazul in care va fi găsit vinovat.

Instanta intreaba procurorul și apărătorul inculpatului daca mai au de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti.

Procurorul și apărătorul inculpatului arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti instanta potrivit art 387 NCPP declara terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul in dezbateri in conformitate cu art 388 NCPP, solicitând a se pune concluzii pe legea penală mai favorabilă.

Reprezentanta Ministerului Public in ceea ce privește legea penală mai favorabilă, având in vedere că fapta a fost săvârșită anterior intrării in vigoare a noului Cod penal, chiar dacă limitele de pedeapsă sunt aceleași, apreciază că legea penală mai favorabilă ar fi vechiul Cod penal, respectiv art.292 C.pen. in condițiile in care i s-ar putea aplica inculpatului o pedeapsă cu suspendare condiționată a executării pedepsei, care este mai ușoară decât suspendarea sub supraveghere. Apreciază că amânarea aplicării pedepsei nu se impune. Legea penală mai favorabilă in aprecierea sa este vechiul Cod penal.

Pe fondul cauzei apreciază că din probele administrate in cauză și care se află la dosarul cauzei, starea de fapt astfel cum a fost reținută in rechizitoriu se confirmă și vinovăția inculpatului este dovedită astfel cum acesta a și recunoscut in fața instanței, motiv pentru care in baza art.292 C.pen. de la 1969 cu aplic. art.5 C.pen. și art.396 al.10 C.p.p. solicită a se dispune condamnarea inculpatului T. A. N. la pedeapsa inchisorii. Ca modalitate de executare a pedepsei solicită a se dispune suspendarea condiționată conform art. 81,82 C.pen. de la 1969, a se pune in vedere inculpatului prevederile art.83 C.pen. de la 1969. Solicită a se interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a doua C.pen. In baza art.71 al.5 C.pen. de la 1969 solicită a se dispune suspendarea pedepselor accesorii pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei. Solicită a se dispune anularea permisului de conducere eliberat duplicat care se află la dosarul cauzei cu . și in baza art.274 al.1 C.p.p. solicită a se dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul inculpatului in ce privește legea penală mai favorabilă consideră că sunt mai favorabile din acest punct de vedere dispozițiile vechiului Cod penal, deși ca și sancțiune echivalează perioada de sancționare, consideră că vechiul Cod penal este legea penală mai favorabilă per ansamblu, nu doar ca și regim sancționator. Poziția inculpatului este de recunoaștere a faptei și a vinovăției după cum rezultă incă din prima declarație pe care a dat-o, deși nu era asistat de un avocat inculpatul a recunoscut, a regretat fapta, a recunoscut faptul că in anul 2010 s-a prezentat la Serviciul de Inmatriculări și a declarat in mod fals faptul că și-a pierdut permisul de conducere, solicitând ca să fie eliberat un nou permis. A și justificat această faptă prin faptul că a rămas fără permis deoarece a fost sancționat de către autoritățile portugheze, trebuia să plătească o amendă foarte mare și nu avea un nou permis pentru a conduce. Raportat la inscrisurile pe care le-a depus la dosar și luând in considerare faptul că nu este vorba de o infracțiune foarte gravă, consideră că sancțiunea care s-ar putea impune este o amendă penală, pe care o apreciază ca fiind suficientă pentru ca inculpatul să se indrepte și să conștientizeze faptul că a săvârșit o faptă penală. Nu este o faptă penală care să ducă la consecințe extrem de grave, dar tot faptă penală este, pe care inculpatul și-a asumat-o. Dovadă a regretului, a conștientizării celor săvârșite de către inculpat este faptul că a uzat de procedura simplificată, nu avea sens să meargă pe o altă procedură atâta timp cât conștientizează că ceea ce a făcut in anul 2010 intră in sfera penalului și nu este tocmai o conduită conform vieții cotidiene. Deși reprezentanta Ministerului Public a solicitat să se dispună o suspendare condiționată, din punctul său de vedere s-ar impune aplicarea unei amenzi penale pe care inculpatul urmează să o achite. Raportat la inscrisurile depuse la dosarul cauzei, raportat la conduita pe care o adoptă inculpatul după săvârșirea faptei, apreciază că este suficient să se aplice o amendă penală. In subsidiar in situația in care se va considera că totuși se impune luarea unei măsuri mai drastice impotriva inculpatului, este de acord și cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Inculpatul T. A. N. având ultimul cuvânt, arată că ii pare foarte rău pentru fapta comisă și regretă nespus de rău ceea ce a făcut.

Instanța lasă cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj N. emis in dosar nr._/P/2014 la data de 17.06.2015 și inregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj N. sub nr. de mai sus la data de 22.06.2015 inculpatul ȚICO A. N., fiul lui I. și V., născut la data de 08.12.1977 în Cluj-N., CNP_, posesor al CI . nr._ eliberat de SPCLEP Cluj-N., cu domiciliul în Cluj-N., ., .. 37, cetățenia română, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, studii profesionale, mecanic auto, locul de muncă ., cercetat în stare de libertate , a fost trimis in judecata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 C. P.

Sub aspectul invinuirii se reține pe scurt in actul de sesizare al instanței aceea că inculpatul la data de 22.07.2010 a depus la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj o cerere prin care solicita eliberarea unei dovezi de pierdere și duplicat a permisul de conducere cat. B, B+E, C+E C00080933J pe care îl deținea și urmare a acestei cereri, la data de 22.07.2010, a obținut permisul de conducere cat. B+E, C+E . deși în fapt a predat autorităților din Portugalia permisul de conducere C00080933J, devenind astfel deținător a două permise de conducere eliberate de două state membre UE

Prin ordonanța din data de 05.01.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 326 C. P.. iar prin ordonanța din data de 05.01.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 326 C. P.. față de inculpatul ȚICO A. N. (f. 4)

Prin ordonanța din data de 22.01.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale ( f. 3).

Inculpatului i-a fost adusă la cunoștință calitatea de inculpat și drepturile procesuale. Inculpatul a fost asistat de către apărător ales.

Pe parcursul urmăririi penale acesta a avut o atitudine sincera colaborand cu organele judiciare

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 29 iulie 2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

In fata instantei de judecata inculpatul a avut o atitudine sincera si cooperanta a recunoscut in totalitate faptele retinute in actul de sesizare al instantei aratand modul de comitere a acestoraa ,si a regretat profund faptele comise solicitand ca judecata sa se faca in baza probelor admnistrate in cursul urmaririi penale si a inscrisurilor prezentate de parti uzand de prevederile art 374 alin 4 375 alin 1 NCPP judecata in cazul recunoasterii invinuirii.

Analizând actele și lucrările dosarului coroborate ci dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:

Din actele existente la dosarul cauzei a reieșit faptul că inculpatul ȚICO A. N. a dobândit calitatea de conducător auto la data de 05.03.1999 când a obținut dreptul de a conduce autoturisme din cat. B, și ulterior, la data de 06.11.1998 BE și CE, fiindu-i emis de autoritățile române permisul de conducere nr. C00080933J.

La data de 22.07.2010 inculpatul ȚICO A. N. a depus la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj o cerere prin care solicita eliberarea unei dovezi de pierdere și duplicat a permisului de conducere cat. B, C și E pe care îl deținea.

Urmare acestei cereri, la data de 22.07.2010, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj i-a eliberat inculpatului permisul de conducere cat. B+E, C+E ..

Inculpatul a omis să aducă la cunoștința autorităților române că în fapt între timp, i-a fost ridicat de către autoritățile din Portugalia permisul de conducere ., pentru faptul că nu a acordat prioritate în trafic și pentru a-l recupera trebuia să plătească o amendă de aprox. 500-1000 euro, motiv pentru care era deținător al unui permis de conducere al unui alt stat membru UE.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 al. 3 din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformata), publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene . nr. 403 din 30 decembrie 2006, astfel cum a fost modificata si completata prin Directiva 2011/94/UE a Comisiei din 28 noiembrie 2011 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind permisele de conducere, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene . nr. 314 din 29 noiembrie 2011 în cursul anului 2014 autoritățile portugheze au returnat în România permisul de conducere ., care fusese preschimbat de către inculpat.

La data de 01.10.2014 Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj a sesizat Poliția mun. Cluj-N. – Biroul de Investigații Criminale cu privire la faptul că numitul ȚICO A. N. ar fi săvârșit infracțiunea de fals în declarații, prev. de art.326 Cod Penal, în condițiile în care acesta, declarând că a pierdut permisul de conducere nr. C00080933J, a solicitat eliberarea unui duplicat, deși în realitate el predase permisul său de conducere autorităților din Portugalia.

Inculpatul ȚICO A. N. a declarat faptul că permisul de conducere emis de autoritățile române nr. C00080933J la data de 05.03.1999 i-a fost ridicat în trafic de către autoritățile din Portugalia dar nu a solicitat preschimbarea acestuia.

Cu toate acestea recunoaște că a obținut permisul de conducere . declarând în fals că a pierdut permisul de conducere obținut în anul 1999.

Precizăm faptul că dispozițiile corespunzătoare din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 20 decembrie 2006 sunt transpuse prin OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Ordinul emis de Ministerul Administrației și Internelor nr. 163 din 10 august 2011 privind preschimbarea permiselor de conducere naționale eliberate de autoritățile competente ale altor state cu documente similare românești, Monit. Of. 578 din 16 august 2011.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 7 al. 5 lit. b din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 20 decembrie 2006 un stat membru refuză eliberarea unui permis de conducere în cazul în care constată că solicitantul deține deja un permis de conducere, motiv pentru care se constată că inculpatul a omis să aducă la cunoștința autorităților române acest fapt.

Potrivit art.11 al. 3 Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 20 decembrie 2006 „statul membru care efectuează schimbarea returnează permisul vechi autorităților statului membru care l-a emis și comunică motivele acestei acțiuni”, dispoziție transpusă prin dispozițiile art. 10 din Ordinul nr. 163 din 10 august 2011.

Situația de fapt expusă în rechizitoriu precum și elementele constitutive ale infracțiunii reținută în sarcina inculpatului sunt dovedite prin următoarele mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală- adresa Serv. Publ. Comunitar permise de conducere, f. 8 adresă Ambasada Portugaliei, f. 10-11declarație pierdere/cerere eliberare duplicat permis de conducere, f. 12 copie fisă de consultații medicale, f. 15 copie chitanță CEC și carte de identitate, f. 14, 16 fișă permis autoturism, f. 69 permisele de conducere seriile C00080933J și permisul de conducere cat. B+E, C+E . (în original) eliberate de către autoritățile române pe numele inculpatului, f. 26 declarațiile inculpatului, f. 19-23.

In drept

Fapta inculpatului ȚICO A. N. care la data de 22.07.2010 a depus la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj o cerere prin care solicita eliberarea unei dovezi de pierdere și duplicat a permisul de conducere cat. B, B+E, C+E C00080933J pe care îl deținea și urmare a acestei cereri, la data de 22.07.2010, a obținut permisul de conducere cat. B+E, C+E . deși în fapt a predat autorităților din Portugalia permisul de conducere C00080933J, devenind astfel deținător a două permise de conducere eliberate de două state membre UE, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. penal de la 1969 cu aplic art 5 C. penal ca urmare a recalificarii faptei (art 326 C. P..in actuala reglementare)

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.74 C.penal, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se va face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, tinand cont de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită ;motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; inculpatul colaborand cu organele judiciare recunoscand comiterea faptei imputate nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială precum si limitele de pedeapsă prevăzute de art 396 alin 10 NCPP.

În plus, fișa de cazier judiciar a inculpatului atestă lipsa antecedentelor penale, iar celelalte acte ale dosarului relevă o conduită responsabilă în societate.

În cadrul individualizării pedepsei, instanța acordă o importanță aparte conduitei inculpatului ulterioare comiterii faptelor și situației personale: a colaborat cu organele judiciare în cursul procesului penal și a recunoscut săvârșirea faptei este o persoană tânără (în vârstă de 38 ani la data pronunțării hotărârii), cu o școlarizare minimă. Instanța apreciază că posibilitățile sale de îndreptare a conduitei sunt ridicate.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.74 C.pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret relativ redus al faptei comise agravata de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care este strain de rigorile legii penale este o persoana ajunsa la o anumita maturitate si care superficial a abordat rezolvarea problemei sperand cu usurinta ca nu se va descoperi versiunea expusa organelor judiciare. Aceasta actiune a inculpatului se datoreaza si economiei subterane precare astfel ca plata unei amenzi de circulatie (catre 1000 euro) . disproportionat raportat la veniturile pe care le obtine ar fi fost de natura a crea un dezechilibru incupatului. In lumina criteriilor prevăzute de art.74 C.pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului. Urmand a fi avuta in vedere si data la care se judeca prezentul dosar dupa mai bine de 5 ani de zile aspect ce nu este imputabil inculpatului iar de la aceea data considerata ca fiind cea la care s-a savarsit fapta si pana in prezent inculpatul nu a mai interactionat cu sfera infractionala ceea ce denota ca reinsertia sa sociala s-a realizat cu maxima eficienta si fara aplicarea vreunei pedepse astfel ca trebuie acordata clementa inculpatului prin aplicarea unei pedepse cu amenda penala.

La momentul săvârșirii faptelor de către inculpatul ȚICO A. N. încadrarea juridică a acesteia era următoarea: fals in declaratii prev de art 292 C. penal de la 1969

La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea 286/2009 privind Codul penal și, potrivit acestei reglementări, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals in declaratii prev de art 326 C. penal

În ceea ce privește regimul sancționator al infractiunii de fals in declaratii pedeapsa prevazuta de ambele reglementari este identica de la 3 luni la 2 ani sau amenda

In speta instanta va aplica global ca si lege penala mai favorabila legea veche indiferent ce alternativa a pedepsei ar aplica

Judecand in aceste limite instanta apreciaza ca aplicarea unei pedepse de 3000 lei amenda penala este în măsură să contribuie la realizarea scopurilor coercitive și reeducative ale legii penale alegand ca pedeapsa altrernativa cea a amenzii penale

Va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.63 indice 1C.penal de la 1969 a inlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii in cazul sustragerii cu rea credință de la executarea amenzii aplicate

In temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen rap la art. art. 25 alin 3 C. proc penala va dispune desfiintarea totala a inscrisului permis de conducere cat B+E, C+E .

Prin rechizitoriu s-a solicitat si desfiintarea permisului de conducere B+E,C+E C00080933J restituit de catre autoritatile portugheze insa avand in vedere ca acest act nu este unul falsificat si nici nu a fost obtinut ca urmare a savarsirii unei infractiuni de fals nu se impoune desfintarea acestuia sens in care va fi respinsa solicitarea privind desfiintarea permisului de conducere B+E,C+E C00080933J restituit de catre autoritatile portugheze ca neintemeiata

In temeiul art. 274 alin 1 NCPP va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 600 lei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Potrivit art 5 din C. penal constata ca Vechiul Cod Penal este legea penala mai favorabila pentru situatia inculpatului T. A. N.

Condamna pe inculpatul ȚICO A. N., fiul lui I. și V., născut la data de 08.12.1977 în Cluj-N., CNP_, posesor al CI . nr._ eliberat de SPCLEP Cluj-N., cu domiciliul în Cluj-N., ., .. 37, cetățenia română, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, studii profesionale, mecanic auto, locul de muncă ., pentru savarsirea infracțiuni de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. P..de la 1969 cu aplic art 5 C.penal ca urmare a recalificarii faptei (art 326 C. penal in actuala reglementare) la o pedeapsa potrivit art 375 Cod proc penala comb cu art 374 alin 4 C. proc. penala si art 396 alin 10 C. proc. penala de

4000 lei amenda penala

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.63 indice 1C.penal 1969 a inlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii in cazul sustragerii cu rea credință de la executarea amenzii aplicate

In temeiul art . 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen rap la art. 25 alin 3 C. proc penala dispune desfiintarea totala a inscrisului permis de conducere cat B+E, C+E .

Respinge solicitarea privind desfiintarea permisului de conducere B+E,C+E C00080933J restituit de catre autoritatile portugheze ca neintemeiata

In temeiul art. 274 alin 1 NCPP obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 600 lei

Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare

Pronuntata in sedinta publica din 21.10.2015

PREȘEDINTE GREFIER

A. B. B. T. K.

Red. A.B.B. 4 ex./28.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Falsul în declaraţii. Art.326 NCP. Sentința nr. 1248/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA