Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 514/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 514/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-04-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

SENTINȚA PENALĂ Nr. 514/2015

Ședința publică de la 22 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. B.

Grefier K. T.

Ministerul Public reprezentat prin procuror L. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P. F., trimis in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N., pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 și alin 3 C. pen.

La apelul nominal făcut in cauză se prezintă inculpatul P. F., lipsă fiind partea civilă . T. N. SA, SDEE Cluj N..

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța constată că s-a depus la dosar de către partea civilă constituire de parte civilă și acte anexe.

Se stabileste identitatea inculpatului P. F. potrivit cărții de identitate al acestuia.

Avand in vedere ca procedura de citare este legal indeplinita si cauza se afla in stare de judecata, instanța dispune a se da citire actului prin care s-a dispus trimiterea in judecata potrivit art 374 alin 1 NCPP

Instanța, aduce la cunoștință inculpatului drepturile prevăzute de art. 83 NCPP, respectiv art. 108 NCPP privind „Comunicarea drepturilor și a obligațiilor” incheind un proces verbal in acest sens.

Instanta comunică inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia iar conform art 374 alin 2 NCCP explica inculpatului in ce consta invinuirea ce i se aduce respectiv căla data de 22.09.2014, în jurul orelor 11.00, a sustras energie electrică prin intermediul unor fire dezizolate, de pe un stâlp de electricitate aparținând . astfel un prejudiciu în cuantum de 710,04 lei nerecuperat si îl înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.

Instanța aduce la cunoștința inculpatului faptul că, având in vedere că limitele de pedeapsă in noul cod penal nu depășesc 5 ani pentru faptele pentru care este trimis in judecată, asistența juridică nu este obligatorie, astfel incât nu i s-a desemnat apărător din oficiu, a avut posibilitatea să iși angajeze apărător ales primind o adresă pe cameră preliminară prin care i s-a inmânat și rechizitoriul.

Instanța aduce la cunoștința inculpatului faptul că acest dosar a parcurs etapa procesuală a camerei preliminare, nu au fost invocate excepții de către inculpat, instanța de asemenea nu a invocat excepții din oficiu, astfel incât la finalizarea procedurii de cameră preliminară, judecătorul a constatat regularitatea sesizării instanței, legalitatea și loialitatea administrării probelor, astfel incât nu este inlăturată nici o probă care a fost administrată in faza de urmărire penală.

Instanta aduce la cunostinta inculpatului continutul art 374 alin 4 NCCP si pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10)-când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Inculpatul, arată că a înțeles învinuirea care i se aduce prin actul de sesizare, respectiv că i-a fost comunicat rechizitoriul în camera preliminara, la fel și încheierea de cameră preliminară, si, arată că înțelege ca judecata să se realizeze potrivit procedurii simplificate, întrucât recunoaște învinuirea ce i se aduce.

Instanta pune in discutie potrivit art 375 alin 1 NCPP ascultarea inculpatului.

Procurorul și apărătorul inculpatului solicita ascultarea inculpatului

Instanta trece la ascultarea inculpatului P. F., declaratia acestuia fiind consemnata . atasat dosarului cauzei.

Instanta pune in discutie cererea formulata de catre inculpat ca judecata sa se faca pe baza recunoasterii invinuirii

Reprezentanta Ministerului Public având in vedere că in declarația dată pe larg inculpatul a recunoscut că a sustras curent, apreciază ca sunt intrunite condițiile prevăzute de art.345 rap. la art.346 C.p.p., având in vedere și probele administrate in cursul urmăririi penale acestea sunt suficiente pentru corecta stabilire a stării de fapt, motiv pentru care solicită admiterea cererii.

Inculpatul solicita admiterea cererii.

Instanta având suficiente probe care permit soluționarea cauzei, admite cererea inculpatului ca judecata să se facă pe baza recunoașterii invinuirii si intreaba inculpatul daca propune administrarea de probe cu inscrisuri

Inculpatul arată că nu propune administrarea de probe cu inscrisuri

Instanta intreaba procurorul și inculpatul daca mai au de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti.

Reprezentanta Ministerului Public și inculpatul arată că nu au alte cereri de formulat, probe de solicitat.

Instanța intreabă pe inculpat dacă este de acord cu prestarea unei munci nerenumerate in folosul comunității in cazul in care va fi găsit vinovat și se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei.

Inculpatul arată că este de acord să presteze o muncă nerenumerată in folosul comunității in cazul in care va fi găsit vinovat. Arată de asemenea că nu contestă prejudiciul, este de acord să plătească prejudiciul in 2-3 rate.

Nemaifiind de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti instanta potrivit art 387 NCPP declara terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul in dezbateri in conformitate cu art 388 NCPP.

Reprezentanta Ministerului Public solicită a se constata că din declarația inculpatului, coroborat cu probele administrate in cursul urmăririi penale, rezultă săvârșirea cu vinovăție de către inculpat a infracțiunii reținute in sarcina sa prev. de art.228 al.1 și 3 C.pen. constând in aceea că in data de 22.09.2014, în jurul orelor 11.00, a sustras energie electrică prin intermediul unor fire dezizolate, de pe un stâlp de electricitate aparținând . astfel un prejudiciu în cuantum de 710,04 lei nerecuperat aparținând părții civile și pe cale de consecință in temeiul art. 396 al.10 C.p.p. având in vedere declarația de recunoaștere a inculpatului solicită a se dispune condamnarea acestuia la o pedeapsă cu inchisoarea in limite reduse. Ca modalitate de executare, in temeiul art.91 C.pen. solicită suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen prevăzut de art.92 C.pen., impunându-se ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prev. de art.93 al.1, al.2 lit. b și respectiv al.3 cu privire la munca in folosul comunității. In temeiul art.397 C.p.p. solicită admiterea acțiunii civile, obligarea inculpatului la plata despăgubirilor astfel cum au fost formulate de partea civilă, iar in baza art.274 C.p.p. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul P. F. având ultimul cuvânt, arată că ii pare rău.

Instanța lasă cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj N. emis in dosar nr. 9297/P/2014 la data 4 martie 2015 și inregistrat sub nr. de mai sus pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 9 martie 2015 a fost trimis in judecată inculpatul P. F. fiul lui I. și M., născut la data de 07.10.1983, în Cluj N., cu dom în com Feleacu, ., jud Cluj, identificat prin CI ., nr_, CNP_, cetățean român, necăsătorit, fără ocupație și fără loc de muncă, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 și alin 3 C. pen.

Sub aspectul invinuirii se reține pe scurt in actul de sesizare al instanței aceea că inculpatul la data de 22.09.2014, în jurul orelor 11.00, a sustras energie electrică prin intermediul unor fire dezizolate, de pe un stâlp de electricitate aparținând . astfel un prejudiciu în cuantum de 710,04 lei nerecuperat

Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 22.09.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 și alin 3 Cod.pen. (f.11)

Prin ordonanța procurorului din data de 25.11.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul P. F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 și alin 3 C.pen (f.8)

Prin ordonanța din data de 13.01.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului P. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 și alin 3 C.pen (f.5)

Prin procesele-verbale din datele de 19.12.2014 și 22.01.2015 inculpatului P. F. i-au fost aduse la cunoștință învinuirea, încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina sa, drepturile și obligațiile procesuale aferente calității de suspect și respectiv de inculpat.

În timpul urmăririi penale, inculpatul nu a dorin sa dea vreo declaratie

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 8.04.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța a întrebat-o pe inculpata dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. iar, în urma răspunsului pozitiv al acesteia a procedat la audierea inculpatei, în conformitate cu dispozițiile art. 375 C.p.p..

Analizând actele și lucrările dosarului coroborate ci dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:

IN FAPT

La data de 22.09.2014, în jurul orelor 11.30, organele de poliție au depistat în flagrant delict pe inculpatul P. F., la imobilul cu nr 198 din localitatea Vâlcele, în timp ce sustrăgea energie electrică prin intermediul unor fire dezizolate și agățate de firele de electricitate de la un stâlp de curent ce se afla în curtea imobilului vecin.

Din procesul-verbal de sesizare din oficiu (f.13) reiese faptul că organele de poliție s-au deplasat în data de 22.09.2014 în jurul orelor 11.00 la imobilul cu nr 198 din localitatea Vâlcele, unde locuiește inculpatul P. F. în vederea îndeplinirii unor activități specifice. Cu această ocazie, s-a constatat faptul că în interiorul imobilului aflat în construcție lumina era aprinsă și se auzea muzică iar la geam se observa un cablu care ducea din interiorul imobilului spre exterior până la un stâlp de electricitate ce se afla în curtea imobilului vecin, unde firele acestui cablu erau agățate de cele ale stâlpului.

În momentul în care inculpatul P. F. a sesizat prezența organelor de poliție, a încercat să ascundă mecanismul infracțional, sens în care a tras cele două fire jos de pe stâlp, toate aceste momente fiind filmate de către organele legii. Ulterior, inculpatul a recunoscut că, datorită faptului că imobilului este în construcție și nu are poziție pentru un contor electric, s-a alimentat cu energie electrică direct de pe firele stâlpului de curent amplasat în curtea imobilului vecin.

Din procesul-verbal de cercetare la fața locului (f.14-23), reiese faptul că în aliniamentul gardului din partea stângă dinspre imobilul cu nr 197, două fire duc la un prelungitor amplasat în exteriorul geamului de la camera de zi a imobilului cu nr 198 din localitatea Vâlcele, aparținând inculpatului P. F., până la un stâlp de electricitate ce se afla amplasat în curtea imobilului cu nr 197 din aceeași localitate și mai mult decât atât, aceste fire erau dezizolate și agățate efectiv peste firele stâlpului în cauză. În urma acestora, a fost solicitat sprijinul reprezentanților E., care s-au deplasat la fața locului pentru a întocmi nota de constatare și pentru a inventaria toți consumatorii prezenți în imobil, cu ocazia constatării infracțiunii.

Din nota de constatare nr.1/22.09.2014 a . Cluj N., reiese faptul că la momentul prezenței echipei electrica, aceștia au găsit un cablu tras de pe un stâlp aparținând . respectivului imobil neavând contor electric, iar alimentarea cu energie electrică era întreruptă la momentul sosirii acestora la fața locului (f.26)

Din procesul verbal de analiză/reanaliză nr. 28/01.10.2014 a . Cluj N., reiese faptul că în data de 22.09.2014, în baza unei sesizări a organelor de poliție, un echipaj de la C.Măsură T., s-a deplasat în localitatea Vâlcele, unde a găsit un cablu electric la baza stâlpului SE4 din curtea imobilului cu nr 197, cablul electric prin care s-a consumat energia electrică era dezlegat de la LEA 0,4kv și ajungea la imobilul cu nr 198, al cărui proprietar este inculpatul, care totodată nu avea încheiat un contract de furnizare a energiei electrice (f.27-30)

Comiterea faptei de către inculpat, rezidă și din declarațiile martorilor S. S. și P. S. (f.49-55), care cu ocazia audierilor au arătat că la data de 22.09.2014, în jurul orelor 11.00, fiind ambii de serviciu la E. T. au fost dirijați să se deplaseze în . persoană de sex masculin a fost depistată în timp ce sustrăgea energie electrică de pe un stâlp. S-au deplasat în localitatea Vâlcele la imobilul cu nr 198, unde au fost așteptați de către organele de poliție, împreună cu care au inventariat consumatorii din imobilul în cauză. După inventarierea bunurilor, s-a procedat la întocmirea unei note de constatare.

Din procesul-verbal de stabilire a prejudiciului cauzat nr. 28/01.10.2014 și anexa 5 privind nota de calcul pentru energia electrică consumată și neînregistrată întocmite de către . Cluj N., reiese faptul că prejudiciul cauzat este în sumă de 710,04 lei, având în vedere consumatorii prezenți în acel moment în interiorul imobilului pentru o perioadă de 1 an de zile, consemnați în anexa 5. (f.29-30)

Fiind audiat în calitate de suspect și de inculpat, numitul P. F. nu a dorit să dea nicio declarație cu privire la învinuirea ce i se aduce, însă în declarația de suspect din data de 19.12.2014 a învederat faptul că este de acord să achite suma de 710,04 lei provenită din paguba provocată, întrucât este conștient că el a consumat acel curent electric (f.45)

Situația de fapt expusă mai sus se dovedește cu următoarele mijloace de probă: Proces-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente (f.14-23)Adresa cu nr.651/23.10.2014 emisă de . Cluj N. (f.25)Nota de constatare cu nr.1/22.09.2014 (f.26)Proces-verbal de analiză/reanaliză nr.28/01.10.2014 (f.27-28)Proces-verbal de stabilire a prejudiciului cauzat cu nr.28/01.10.2014 (f.29)Nota de calcul pentru energia electrică consumată și neînregistrată (f.30)Declarațiile reprezentantului părții civile, R. P. N. (f.34-3 Depozițiile martorului P. S. (f.49-51)Depozițiile martorului S. S. (f.53-55)Declarațiile suspectului P. F. (f.44-47)Declarațiile inculpatului P. F. (f.37-40)Fișa cazier judiciar (f.41-42)Suport optic-CD conținând imaginile surprinse cu ocazia constatării infracțiunii (f.56)

IN D.

Fapta inculpatului la data de 22.09.2014, în jurul orelor 11.00, a sustras energie electrică prin intermediul unor fire dezizolate, de pe un stâlp de electricitate aparținând . astfel un prejudiciu în cuantum de 710,04 lei nerecuperat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 și alin 3 C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în fapta inculpatului de a consuma curent electric fara a avea acte legal incheiate montarea unui contor de cuantificare a cumsului de energie electrica deci fără consimtământul persoanei vatamate Prin săvârsirea actiunii de luare s-a adus atingere relatiilor sociale privind posesia si detentia bunurilor mobile, între urmarea imediată-prejudiciul produs în patrimoniul persoanei vătămate - si elementul material, existând raport de cauzalitate, care rezultă din modalitatea în care a fost săvârșită fapta, stabilită și dovedită conform probelor aflate la dosarul cauzei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă prev. de art.16 alin.3 lit.a C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea rezultatului, intenție care rezultă din: modul de săvârșire al faptei, din propriile declarații ale inculpatului

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicata inculpatului instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art 74 NCP respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială, si reduse potrivit art 396 alin 10 C. proc. penala, starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita ridicata raportat la împrejurările concrete în care a acționat inculpatul profitand si urmarind de la bun inceput folosirea energiei electrice fara a depune demersurile pentru incheierea unui contract si montarea unui contor pentru stabilirea consumului ,si mai mult ca sigur inculpatul a dobandit o obisnuinta in a sustrage curent electric in maniera sa neavand niciun moment intentia de a intra in legalitate astfel ca activitatea sa infractionala a fost stopata doar atunci cand a fost surprins de organele de control persoana inculpatului gradul de educatie ,instruire, varsta ,starea de sanatate ,situatia familiala si sociala, cuantumul prejudiciului produs si nerecuperat precum si modul si mijloacele folosite la comiterea fapteir dupa un plan bine pus la punct si minutios elaborat

Din interpretarea textului de lege invocat rezultă că aceste criterii sunt obligatorii, trebuie avute in vedere in totalitate in procesul de stabilire și aplicare a pedepsei.

Instanța va avea în vedere la stabilirea în concret a pedepsei faptul că inculpatul au avut o atitudine total sinceră, recunoscand ca este autorul sustragerii precum si paguba produsa si nerecuperata pana in prezent Având în vedere că, potrivit art. 3 din Legea nr 254/2013, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, urmărindu-se formarea unei noi atitudini corecte față de ordinea de drept,fata de regulile de convietuire sociala si fata de munca in vederea reintegrarii in societate, iar inculpatul nu se afla pentru prima data in fata rigorilor legii penale si este evident că scopul de reeducare al pedepsei orientat spre minim nu va fi atins, inculpatul dovedind faptul că nu a intervenit reeducarea sa in urma procedurilor judiciare urmate

Judecand in aceste limite instanța va aplica inculpatului o pedeapsa de 180 zile amenda stabileste o zi amenda la 20 lei /zi rezultand: 3600 lei amenda penala si 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a ,b ,d NCP alegand ca si alternativa pedeapsa amenzii penale

Va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.63C.penal a inlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii in cazul sustragerii cu rea credință de la executarea amenzii aplicate

Instanta nu va aplica pedepse accesorii inculpatului deoarece executarea pedepselor complementare va incepe cu data ramanerii definitive a hotararii prin care s-a dispus condamnarea la amenda penala (D. penal parte generala-M. U. pag 217)

LATURA CIVILA

Persoana vătămată . Cluj N., prin adresa cu nr.651/23.10.2014 a arătat că se constituie parte civilă împotriva împotriva inculpatului cu suma de 710,04 lei. (f.25).

Intrucat prejudiciul cauzat partii civile este dovedit iar inculpatul a achiesat la plata pretentiilor civile formulate operand principiul disponibilitatii instanta in baza art. 19 C.p.p. si art 25 C. proC. Penala rap. la art. 397 C.p.p. combinat cu art.1357 alin 1 C va admite actiunea civila si va obliga inculpatul la plata sumei de 710,04 lei pe seama partii civile

In temeiul art. 274 alin 1 NCPP va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 800 lei

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Condamna pe inculpatul P. F. fiul lui I. și M., născut la data de 07.10.1983, în Cluj N., cu dom în ., jud Cluj, identificat prin CI ., nr_, CNP_, cetățean român, necăsătorit, fără ocupație și fără loc de muncă, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 și alin 3 C. pen. la o pedeapsa stabilita in consditiile art 374, art 375, art 396 alin 10 c. proc. penala de

180 zile amenda stabileste o zi amenda la 20 lei /zi rezultand:

3600 lei amenda penala si 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a ,b ,d NCP

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.63C.penal a inlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii in cazul sustragerii cu rea credință de la executarea amenzii aplicate

Admite actiunea civila formulata in cauza de partea civila . Cluj N. si in temeiul art 19 C.p.p. rap. la art. 397 C.p.p. combinat cu art cu art.1357 alin 1 C civil obliga inculpatul la plata sumei de 710,04 lei cu titlu de despagubiri materiale

In temeiul art. 274 alin 1 NCPP obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 800 lei

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015

PREȘEDINTE, GREFIER

A. B. B. K. T.

Red. A.B.B. 7 ex./27.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 514/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA