Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 701/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 701/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
PENAL
SENTINTA PENALA NR. 701/2015
Ședința publică de la 25 Mai 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE A. M.
Grefier T. P.
Pe rol fiind solutionarea cauzei penale privind pe petent G. E. A. și pe intimat D. S.-N., având ca obiect plângere impotriva Ordonantei din 02.04.2015 pronuntata in dosar nr. 1716/P/2014 al Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj-N..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta aparatorul intimatului, dna. av. D. I. D., lipsa fiind petenta si intimatul.
Procedura de citare a partilor legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care,
Instanta constata ca s-a depus la dosarul cauzei in data de 13.05.2015, de catre petenta, cerere prin care arata ca intelege sa nu mai sustina plangerea formulata.
Aparatorul intimatului arata ca nu are alte cereri de formulat sau probe de propus. Intrucat petenta intelege sa nu mai sustina plangerea solicita respingerea plangerii formulate.
Reprezentanta Ministerului Public solicita sa se ia act de retragerea plangerii.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Deliberând asupra prezentei cauze penale, judecătorul de cameră preliminară constată următoarele:
Petenta G. E. A. a formulat la data de 20.04.2015 o plângere împotriva rezoluției procurorului din data de 02.04.2015 din dosarul nr. 1716/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., solicitând admiterea plângerii, menținerea soluției de clasare și schimbarea temeiului de drept care a stat la baza clasării, din art. 16 lit. e din Codul de procedură penală în art. 16 lit. a din Codul de procedură penală.
Analizând probele aflate la dosarul cauzei, judecătorul de cameră preliminară reține următoarele:
Prin ordonanța procurorului din data de 02.04.2015 din dosarul penal nr. 1716/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. s-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a se dispune clasarea cauzei privind comiterea faptei de vătămare corporală din culpă.
Pentru termenul de judecată din data de 25.05.2015 petenta G. E. A. a depus la dosar un înscris prin care a precizat că plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. a fost adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., respectiv d-lui prim-procuror, fiind greșit îndreptată spre instanță. Având în vedere că aceeași cerere a fost înregistrată și la P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N., fiind soluționată de prim-procuror prin ordonanța nr. 209/II-2/2015, petenta a arătat că înțelege să nu susțină plângerea greșit îndreptată spre Judecătoria Cluj-N. (fila 7).
Cu privire la poziția exprimată fără echivoc de către petentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite a pronunțat decizia nr. 27/2008, în motivarea căreia se arată: „În adevăr, prin art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală, modificat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, se prevede că, "după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță".
Așa cum reiese din acest text de lege, voința legiuitorului este aceea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta să se poată adresa cu plângere instanței, plângerea având natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
În concepția legiuitorului, poate face deci o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală a procurorului.
Pe de altă parte, pentru îndeplinirea finalității menționate, instanța chemată să judece plângerea are competența funcțională de a verifica întreaga activitate procesuală desfășurată de procuror, pentru a avea posibilitatea de a decide dacă rezoluția sau ordonanța atacată trebuie să fie menținute sau, dimpotrivă, desființate ca nelegale în drept sau netemeinice în fapt.
Chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut în mod expres în conținutul dispozițiilor art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, printre soluțiile care se pronunță cu ocazia judecării plângerii și pe aceea a posibilității părților de a renunța la plângerea formulată, aceasta nu înseamnă ca o asemenea situație, nereglementată în mod expres, să nu își găsească rezolvarea firească, adecvată conținutului și sensului solicitării pe care partea a înțeles să îl dea, prin exprimarea liberă a voinței sale.
De altfel, având de dezlegat aceeași chestiune de drept în cazul retragerii cererilor de revizuire, de contestație în anulare și de amânare ori întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat primordialitatea principiului disponibilității prin Decizia nr. XXXIV din 6 noiembrie 2006.
În acest sens, este de observat că, în conformitate cu art. 246 alin. 1 din Codul de procedură civilă, "reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă", iar "renunțarea la judecată se constată prin încheiere fără drept de apel".
Pe de altă parte, este evident că, datorită naturii sale juridice și efectelor ce le are, plângerea formulată în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală are caracterul vădit al unei căi de atac similare apelului ori recursului.
Or, prin interpretarea analogică a dispozițiilor art. 368 și art. 3854 alin. 2 din Codul de procedură penală, care conferă părților dreptul de a renunța la calea de atac exercitată, rezultă fără echivoc că nu a mai fost necesar ca legiuitorul să insereze expres în textul art. 2781 din Codul de procedură penală posibilitatea de a se renunța la plângerea formulată, mai ales că prin art. 246 alin. 1 din Codul de procedură civilă, aplicabil și în materie penală potrivit art. 721 din același cod, este instituit principiul că partea care adresează instanței o cerere poate să renunțe oricând la judecarea ei”.
Având în vedere poziția exprimată fără echivoc de către G. E. A., judecătorul de cameră preliminară urmează să ia act de retragerea plângerii împotriva ordonanței procurorului.
În temeiul articolului 275 aliniatul 2 din Codul de procedură penală, obligă persoana care a formulat plângerea pe la plata sumei de 10 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În temeiul articolului 276 alin. 6 din Codul de procedură penală raportat la art. 453 alin. 1 din codul de procedură civilă obligă pe G. E. A. la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de numitul D. Ș. N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
În temeiul articolului 341 alin. 5 din Codul de procedură penală ia act de retragerea plângerii formulate de către petenta G. E. A., ., . împotriva ordonanței procurorului din data de 02.04.2015 din dosarul nr. 1716/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..
În temeiul articolului 275 aliniatul 2 din Codul de procedură penală, obligă persoana care a formulat plângerea pe la plata sumei de 10 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În temeiul articolului 276 alin. 6 din Codul de procedură penală raportat la art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă obligă pe G. E. A. la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de numitul D. Ș. N.
Definitivă.
Pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 25.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. D. A. P. T.
Red.-tech. MDA
04.06.2015
← Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 501/2015.... | Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Încheierea nr.... → |
---|