Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 135/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 135/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-02-2015

Dos. nr._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Sentința penală nr. 135

Ședința publică din data de 4 februarie 2015

Instanța constituită din:

Judecător – L. M.

Grefier – A. V.-R.

Ministerul Public reprezentat prin d-na L. M. - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N.

Pe rol este soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul ELEKEȘ I., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 6652/P/2009 din data de 10 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., fiecare cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin.5 C.pen., cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Elekeș I., lipsă fiind persoana vătămată P. I. G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 2 februarie 2015 s-a depus copia fișei de cazier judiciar al inculpatului, comunicată de către IPJ Cluj.

S-a verificat identitatea inculpatului potrivit cărții de identitate . nr._.

Președintele completului de judecată aduce la cunoștință inculpatului, potrivit art. 374 alin. 2 N.C.pr.pen. rap. la art. 83 N.C.pr.pen., învinuirea și încadrarea juridică a acesteia, precum și faptul că are dreptul de a nu da nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarație nu va suferi nici o consecință defavorabilă, iar în situația în care consimte să dea declarații, acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa. Totodată, îi aduce la cunoștință că potrivit art. 374 alin. 4 N. C.pr.pen. până la începerea cercetării judecătorești, poate recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și poate solicita judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În această situație, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii penale. De asemenea îi aduce la cunoștință inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un apărător ales pe toată durata procesului penal.

Inculpatul arată că dorește să beneficieze de dispozițiile legale referitoare la judecarea cauzei în procedură simplificată și consimte să dea o declarație în fața instanței.

S-a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal depus la dosarul cauzei (f.15-16).

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea cererii inculpatului de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 N.C.pr.pen. fiind îndeplinite condițiile în acest sens.

Inculpatul solicită admiterea cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate.

Instanța constată că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Elekeș I. există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, astfel că admite cererea inculpatului, prezenta cauză urmând a fi judecată în conformitate cu procedura prevăzută de dispozițiile art.374 alin. 4 C.pr.pen.

Reprezentanta Parchetului și inculpatul arată că nu au alte cereri de formulat.

Reprezentanta Parchetului solicită schimbarea încadrării juridice a faptei care face obiectul prezentului dosar prin reținerea circumstanței că inculpatul a săvârșit fapta cu participarea altor persoane față de care s-a dispus prin rechizitoriu disjungerea.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta Parchetului, prezintă oral starea de fapt și încadrarea juridică dată faptei și, având în vedere probele administrate în faza de urmărire penală coroborate cu declarația inculpatului de recunoaștere a faptei, solicită condamnarea acestuia pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., fiecare cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin.5 C.pen., cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 396 alin. 10 C.pr.pen. solicită reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, având în vedere poziția de recunoaștere a inculpatului. Solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru fiecare dintre cele două infracțiuni și constatându-se starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 404/2001 a Tribunalului Cluj, a se dispune contopirea celor două pedepse aplicate în prezenta cauză și aplicarea la pedeapsa rezultantă a unui spor de o treime din cealaltă pedeapsă, urmând a inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea în regim de detenție. Solicită a se aplica pedepsele complementare prevăzute de art. 66 lit. a și b C.pen. și pedepsele accesorii prevăzute de art. 65 lit. a și b C.pen. Solicită admiterea acțiunii civile, dacă aceasta a fost dovedită și în temeiul art. 274 C.pr.pen. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea statului.

Inculpatul Elekeș I., având ultimul cuvânt, solicită aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării pedepsei. Arată că în prezent locuiește cu soția sa și copilul lor.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a fost trimis în judecată în inculpatul ELEKEȘ I. pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prev de art 228 alin 1, art 229 alin 1 lit d C.pen, cu aplic art 38 alin 1, art 41 alin 1 rap la art 43 alin 5 C.pen, cu aplic art 5 alin 1 C.pen.

S-a reținut fapta inculpatului ELEKEȘ I., care la sfârșitul lunii iunie 2009, pe timp de zi, s-a deplasat cu o autoutilitară de transport marfă, însoțit de o persoană pe nume A. și șoferul autoutilitarei M. M. T., la depozitul . situat în Cojocna, Ferma Pomicolă, nr.8, unde fusese angajat, iar cu chei potrivite a pătruns în depozite, de unde împreună cu numitul A., au sustras și încărcat în autoutilitară, 2 mese, 8 scaune, un corp de mobilier, 30-40 de scânduri, câteva scânduri de poștă și aproximativ 3 mc de polistiren, pe care le-au transportat în Cluj N., iar la aproximativ o săptămână, tot pe timp de zi, împreună cu M. M. T., care conducea aceeași autoutilitară, s-a deplasat din nou în Cojocna, Ferma Pomicolă, nr. 8, de unde din nou cu chei potrivite a pătruns în magazie, de unde ajutat de șofer a sustras și încărcat aproximativ 4-5 mese și 20-22 scaune, care au fost transportate în Cluj N. unde au fost comercializate de Elekeș I., cauzând astfel un prejudiciu în cuantum de 75.000 lei, recuperat parțial.

La termenul de judecată in data de 4 februarie 2015, înainte de începerea cercetării judecătorești inculpatul ELEKEȘ I. a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care au fost trimis în judecată și a solicitat judecarea cauzei în temeiul disp. art. 374 al. 4 și 375 din C.p.p.

Instanța a admis cererea inculpatului și nu a administrat alte probe în afara celor administrate în cursul urmăririi penale.

Analizând actele din dosarul de urmărire penală reține următoarele:

La data de 7 iulie 2009 persoana vătămată P. I. G. a formulat plângere penală arătând că în perioada 13 iunie – 6 iulie 2009, numitul Elekeș I., fost angajat al S.C. GH IMOBIL S.R.L., bunuri și materiale depozitate în două magazii ale Fermei Pomicole nr. 8 din Cojocna, provocând o pagubă de 20.000 de euro.

La fața locului a fost identificat spațiul unde erau depozitate bunurile și s-a pus în evidență urmele efracției, respectiv lacătul rupt cu care era asigurată ușa de acces.

Persoana vătămată a declarat că a deținut un restaurant care ulterior a fost închis, iar în cursul anului 2008 mobilierul a fost depozitat în două magazii ale Fermei Pomicole nr. 8 din Cojocna, transportul fiind făcut de către angajații săi, printre care și inculpatul. În cursul lunilor februarie – martie 2009 a fost nevoit să-și restrângă activitatea și să concedieze mai mulți muncitori printre care și pe inculpatul Elekeș I.. La data de 6 iulie 2009, mergând la depozit a constatat că mobilierul a fost sustras, respectiv un corp de mobilier, 30-40 de scânduri, câteva scânduri de poștă și aproximativ 3 mc de polistiren, 6-7 mese și 28-30 scaune.

Martorul Iuhos Ș. a declarat că deține un atelier în apropierea depozitelor persoanei vătămate, iar în cursul lunii iunie 2009 trecând pe la atelier a observat în fața unui depozit o autoutilitară marca Mercedes Sprinter de culoarea albă, cu numere de înmatriculare emise de IPJ Cluj, iar o persoană încărca obiecte de mobilier din depozit. După aproximativ o săptămână a văzut aceeași mașină în care erau încărcate alte obiecte de mobilier.

Martorul M. I. a declarat că locuiește în apropierea depozitelor persoanei vătămate, iar la sfârșitul lunii iunie 2009 a văzut trei persoane care încărcau obiecte de mobilier din depozit într-o autoutilitară de culoarea albă. A precizat că două dintre cele trei persoane erau foști angajați ai societății administrate de către persoana vătămată.

Martorul M. M. a declarat că deține o autoutilitară marca Mercedes Sprinter de culoarea albă cu care efectuează transport de marfă. În perioada 24-25 iunie 2009 în timp ce se afla în Pa-ța M. Viteazul a fost întrebat de către o persoană de sex masculin cu privire la prețul unui transport, după care împreună cu o a doua persoană s-au deplasat înspre Cojocna, la un depozit unde cei doi au încărcat diverse corpuri de mobilier și polistiren. În timp ce încărcau bunuri și-a făcut apariția o persoană care a vorbit cu cei doi pe care îi cunoștea. Bunurile au fost transportate la un imobil pe de . primind suma de 120 de lei. În perioada 29-30 iunie 2009 a fost solicitat de către aceeași persoană să mai efectueze un transport de mobilă din același loc la un imobil pe de .> Martorul V. A. N. a declarat că în primăvara anului 2009 inculpatul i-a promis să-i vândă o masă și scaune și în același context, în cursul lunii iunie i-a cerut permisiunea d e a depozita mai multe corpuri de mobilier. Martorul a fost de acord, iar bunurile au fost aduse de către inculpat cu o autoutilitară, iar după aceea au fost transportate cu ajutorul unui taximetrist. O parte din bunuri au fost ridicate de la martor (fila 50 dos. UP).

Martorul C. A. a declarat în cursul anului 2009 a cumpărat de la inculpat o masă și patru scaune pe care le-a ridicat de pe . cu care oferă servicii de taximetrie.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor arătând că persoana vătămată nu i-a achitat drepturile salariale și astfel a fost nevoit ă facă rost de bani.

Așadar, instanța va reține dincolo de orice îndoială rezonabilă că

Fapta inculpatului ELEKEȘ I., care, după executarea pedepsei de 7 ani aplicată prin sentința penală nr. 404/25 septembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Cluj definitivă prin decizia penală nr. 365/6 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, la sfârșitul lunii iunie 2009, pe timp de zi, s-a deplasat cu o autoutilitară de transport marfă, însoțit de o persoană pe nume A. și șoferul autoutilitarei M. M. T., la depozitul . situat în Cojocna, Ferma Pomicolă, nr.8, unde fusese angajat, iar cu chei potrivite a pătruns în depozite, de unde împreună cu numitul A., au sustras și încărcat în autoutilitară, 2 mese, 8 scaune, un corp de mobilier, 30-40 de scânduri, câteva scânduri de poștă și aproximativ 3 mc de polistiren, pe care le-au transportat în Cluj N., iar la aproximativ o săptămână, tot pe timp de zi, împreună cu M. M. T., care conducea aceeași autoutilitară, s-a deplasat din nou în Cojocna, Ferma Pomicolă, nr. 8, de unde din nou cu chei potrivite a pătruns în magazie, de unde ajutat de șofer a sustras și încărcat aproximativ 4-5 mese și 20-22 scaune, care au fost transportate în Cluj N. unde au fost comercializate de Elekeș I., cauzând astfel un prejudiciu în cuantum de 75.000 lei, recuperat parțial, întrunește elementele constitutive a două infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 al. 1 – 229 al. 1 lit. d din N.C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 rap. la art. 43 al. 5 din N.C.pen., art. 5 din C.pen.

La individualizarea pedepselor, instanța va ține seama de prev. art. 74 din N.C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 din N.C.p.p., va lua în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat în condițiile recidivei postexecutorii, cuantumul ridicat al prejudiciului, dar și împrejurarea că inculpatul și-a întemeiat o familie, iar după eliberarea din penitenciar a avut locuri de muncă, câștigându-și mijloacele de trai în mod onest.

În baza art. 228 al. 1 – 229 al. 1 lit. d din N.C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 rap. la art. 43 al. 5 din N.C.pen., art. 5 din C.pen. și art. 396 al. 10 din C.p.p. vom condamna pe inculpatul ELEKEȘ I. la două pedepse de 1 an închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat.

În baza art. 41 al. 1 din C.pen. constatăm starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 7 ani aplicată prin sentința penală nr. 404/25 septembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Cluj definitivă prin decizia penală nr. 365/6 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

În baza art. 38 al. 1 din C.pen. constatăm că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real omogen de infracțiuni.

În baza art. 39 al. 1 lit. b din C.pen. vom contopi pedepsele de 1 an închisoare și 1 an închisoare și vom aplica inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. vom interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani care va curge în condițiile art. 68 al. 1 lit. b din C.pen., având în vedere că această condamnare îl face incompatibil cu orice funcție publică sau de demnitate publică.

În baza art. 65 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. pentru aceleași argumente vom interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapă ce se va executa în condițiile art. 65 al. 3 din C.pen.

Faptele săvârșite de către inculpat cu intenție directă au produs un prejudiciu direct și nemijlocit în patrimoniul persoanei vătămate constând în contravaloarea bunurilor sustrase.

Având în vedere și înscrisurile de la filele 22-24 dos. UP, respectiv facturile de cumpărare a bunurilor, în baza art. 25, art. 23 al. 3 din C.proc.pen. rap. la art. 998 din C.civ., în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 vom admite acțiunea civilă formulată de partea civilă P. I. G. și vom obliga pe inculpatul ELEKEȘ I. să plătească părții civilă suma de 71.260 lei, reprezentând daune materiale.

Vom obliga inculpatul la plata cheltuielilor de judecată avansate de stat, iar în baza art. 272 al. 1 din C.p.p. onorariile avocaților desemnați din oficiu vor fi avansate din FMJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 228 al. 1 – 229 al. 1 lit. d din N.C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 rap. la art. 43 al. 5 din N.C.pen., art. 5 din C.pen. și art. 396 al. 10 din C.p.p. condamnă pe inculpatul ELEKEȘ I., fiul lui R. și M., născut la data de 03.05.1978, în mun. Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în ., jud Cluj, locuind efectiv în ., jud Cluj, posesor al C.I. . nr._, CNP_, cetățean român, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii 10 clase, muncitor necalificat la Fujikura D., cu antecedente penale la două pedepse de 1 an închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat.

În baza art. 41 al. 1 din C.pen. constată starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 7 ani aplicată prin sentința penală nr. 404/25 septembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Cluj definitivă prin decizia penală nr. 365/6 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

În baza art. 38 al. 1 din C.pen. constată că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real omogen de infracțiuni.

În baza art. 39 al. 1 lit. b din C.pen. contopește pedepsele de 1 an închisoare și 1 an închisoare și aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani care va curge în condițiile art. 68 al. 1 lit. b din C.pen.

În baza art. 65 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapă ce se va executa în condițiile art. 65 al. 3 din C.pen.

În baza art. 25, art. 23 al. 3 din C.proc.pen. rap. la art. 998 din C.civ., în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 admite acțiunea civilă formulată de partea civilă P. I. G. cu domiciliul în Cluj-N., ., nr. 155, . și reședința în florești, .. 18, jud. Cluj și obligă pe inculpatul ELEKEȘ I. să plătească părții civilă suma de 71.260 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 274 al. 1 din C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 310 de lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 4 februarie 2015.

Judecător

L. M. Grefier

A. V.-R.

Red. 5 ex./L.M./2 aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 135/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA