Recuzare (art. 51 C.p.p./art.67 NCPP). Încheierea nr. 19/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 3914/211/2015/a2
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ÎNCHEIERE
Ședința Camerei de Consiliu de la 19 Iunie 2015
Completul constituit din:
JUDECĂTOR de Cameră Preliminară – A. L.
Grefier – A. – M. F.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către inculpatul P. T. de recuzare de la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._ 15 a judecătorului de Cameră Preliminară d-na I. V., președintele completului de judecată Penal Stagiar 2.
Soluționarea cererii s-a făcut fără ascultarea procurorului, a subiecților procesuali principali, a părților sau a persoanei a cărei recuzare se solicită.
S-a făcut referatul cauzei, după care judecătorul de cameră preliminară a rămas în pronunțare asupra cererii de recuzare.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Deliberând asupra cererii de recuzare formulată în cauză, constată următoarele:
Prin cererea de recuzare formulată în ședința publică din data de 19 iunie 2015, inculpatul P. T. a solicitat recuzarea de la judecarea cauzei a judecătorului de cameră preliminară d-na I. V., președintele completului de judecată Penal Stagiar 2.
În motivare, a invocat dispozițiile art. 64 alin. (3) C. pr.pen. care dispun că judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze după desființarea sau casarea hotărârii.
Analizând actele aflate în dosarul asociat, reține că,
Prin Încheierea penală din data de 15.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ 15, Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Judecătoriei Cluj-N. a cărui recuzare se solicită, în baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul emis la data de 1 aprilie 2014, în dosarul nr. 9340/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpații P. T., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. C. pen., respectiv loviri sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., și P. C. trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 113 alin. 3 C.pen. și a art. 5 C. pen., respectiv loviri sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 113 alin. 3 C. pen. și a art. 5 C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
Totodată, a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații P. T. și P. C., stabilind termen de judecată pentru data de 08.05.2015, ora 1100, dată pentru care părțile au fost citate.
Considerentele decisive pentru pronunțarea acestei soluții au vizat constatările judecătorului cu privire la faptul că rechizitoriul în discuție a fost în mod legal întocmit; nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpați și nici din oficiu nu se impun a fi invocate; au fost respectate dispozițiile legale referitoare la administrarea probelor prin mijloacele de probă aflate în dosarul de urmărire penală și cele privind efectuarea actelor de urmărire penală.
Prin Încheierea nr. 143/C/15.06.2015 pronunțată în dos. nr._ 15/a1, Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Cluj, în temeiul art. 425¹ alin. 7 pct. 2, lit. b) C.pr.pen. rap. la art. 347 C. pr.pen., a admis contestația formulată de inculpatul P. T. împotriva Încheierii penale din data de 15.04.2015, pronunțată de Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Judecătoriei Cluj-N. în dosarul nr._ 15 și, în consecință, a dispus desființarea încheierii atacate și rejudecarea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, cu citarea părților și participarea procurorului, în privința inculpatului P. T. urmând a se relua faza procesuală a Camerei Preliminare, potrivit art. 342 și urm. C. pr. pen. și Deciziei nr. 641/11.11.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României.
În drept, potrivit art. 64 alin. (3) C. pr.pen. judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze .. la rejudecarea cauzei după desființarea sau casarea hotărârii.
Conform art. 342 C. pr.pen., obiectul procedurii camerei preliminare îi constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Cu prilejul pronunțării asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (4) C. pr.pen., prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 (M. of. nr. 887/05.12.2014) Curtea Constituțională a arătat că instituția camerei preliminare a fost concepută, în accepțiunea legiuitorului, ca o instituție nouă și inovatoare care are ca scop înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată, fiind, în același timp, un remediu procesual menit să răspundă exigențelor de legalitate, celeritate și echitate a procesului penal (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009).
În continuare, Curtea a reținut că dispozițiile menționate anterior trebuie coroborate cu cele ale art. 54 din Codul de procedură penală, care dispun asupra competenței judecătorului de cameră preliminară, în sensul că acesta verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; soluționează plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; soluționează alte situații expres prevăzute de lege. Totodată, Curtea reținea că, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, în procesul penal, se exercită următoarele funcții judiciare: funcția de urmărire penală; funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată; funcția de judecată.
Astfel, prin prisma atribuțiilor procesuale încredințate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcțiilor judiciare potrivit textului de lege menționat anterior, Curtea a concluzionat că acestuia îi revine funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și că, în concepția legiuitorului, această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredințată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiași competențe materiale, personale și teritoriale ale instanței din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicțional.
Totuși, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea a observat că activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție. Totodată, astfel cum s-a arătat, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară își va exercita atribuțiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind, potrivit art. 329 din același act normativ, actul de sesizare a instanței de judecată. Astfel, pe lângă celelalte două modalități reglementate de art. 307 și art. 309 din Codul de procedură penală, și întocmirea rechizitoriului și trimiterea în judecată a inculpatului, reglementată de art. 327 lit. a) din același cod reprezintă notificarea oficială, din partea autorității competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale și, implicit, o acuzație în materie penală.
În ceea ce privește faza prealabilă a procesului (ancheta, instrumentarea cazului) - în cazul dedus judecății aceasta fiind reprezentată de procedura camerei preliminare, procedură prealabilă fazei de judecată -, Curtea a observat că instanța europeană consideră procedurile penale ca pe un întreg. Astfel, plecând de la incidența prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală asupra tuturor litigiilor și având în vedere și dispozițiile art. 20 din Constituție și cele ale art. 53 din Convenție, Curtea a constatat că prevederile art. 6 din Convenție trebuie respectate de legiuitor și atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu țin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv în ceea ce privește procedura desfășurată în camera preliminară.
Recursul la statuările Curții Constituționale cu privire la natura procedurii Camerei Preliminare are în vedere stabilirea aspectului dacă obiectul deliberării judecătorului în această fază a procesului penal reprezintă o judecată asupra cauzei sau, dimpotrivă, se limitează la aprecieri formale care nu îl angajează din perspectiva imparțialității și care pot fi repuse în discuție în fața sa, din oficiu la cererea inculpatului. Soluția de casare a hotărârii și trimitere a cauzei spre rejudecare nu este suficientă per se pentru a proba lipsa de imparțialitate a judecătorului în măsura în care soluția dată nu antamează fondul, i.e. judecătorul nu s-a pronunțat asupra elementelor definitorii ale cauzei.
Imparțialitatea denotă în mod normal lipsa prejudecății sau părtinirii, iar existența sau absența acesteia se poate verifica în mai multe moduri. Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, existența imparțialității pentru buna aplicare a art. 6 § 1 se stabilește în baza unui demers subiectiv, în cadrul căruia se acordă atenție convingerilor personale și comportamentului unui judecător - cu alte cuvinte, dacă judecătorul a dat dovadă de prejudecăți personale sau părtinire într-o cauză; există și un demers obiectiv, în cadrul căruia se verifică dacă instanța în sine și, printre alte aspecte, compunerea acesteia, prezintă suficiente garanții pentru excluderea oricărei îndoieli legitime în legătură cu imparțialitatea acesteia (a se vedea, inter alia, Fey împotriva Austriei, 24 februarie 1993, . nr. 255, pct. 27, 28 și 30, și Wettstein împotriva Elveției, nr._/96, pct. 42, CEDO 2000-XII).
În cadrul demersului subiectiv, principiul conform căruia o instanță trebuie considerată ca lipsită de prejudecăți sau părtinire este de multă vreme stabilit de jurisprudența Curții [a se vedea, de exemplu, Kyprianou împotriva Ciprului (MC), nr._/01, pct. 119, CEDO 2005‑...]. Curtea a hotărât că imparțialitatea personală a unui judecător trebuie presupusă până când apar dovezi în sens contrar (a se vedea Wettstein, citată anterior, pct. 43). Referitor la tipul de probă necesară, Curtea a încercat, de exemplu, să stabilească dacă un judecător a dat dovadă de ostilitate sau rea-voință din motive personale (a se vedea De Cubber împotriva Belgiei, 26 octombrie 1984, . nr. 86, pct. 25).
În marea majoritate a cauzelor având ca obiect problema imparțialității, Curtea s-a axat pe demersul obiectiv. Cu toate acestea, nu există o delimitare ermetică între imparțialitatea subiectivă și imparțialitatea obiectivă deoarece comportamentul unui judecător poate nu doar să genereze îndoieli justificate din punct de vedere obiectiv cu privire la imparțialitatea sa, din punctul de vedere al unui observator extern (demers obiectiv), ci poate viza și chestiunea opiniei personale (demers subiectiv) (a se vedea Kyprianou, citată anterior, pct. 119). În consecință, în unele cauze în care poate fi dificilă găsirea unor dovezi care să infirme prezumția de imparțialitate subiectivă a judecătorului, cerința privind imparțialitatea obiectivă conferă o garanție suplimentară importantă (a se vedea Pullar împotriva Regatului Unit, 10 iunie 1996, Culegere 1996-III, pct. 32).
În ceea ce privește demersul obiectiv, este necesar să se stabilească dacă, spre deosebire de conduita judecătorului, există fapte verificabile care pot ridica îndoieli privind imparțialitatea sa. Rezultă că, pentru a se pronunța într-o cauză dacă există un temei legitim pentru a se teme de lipsa de imparțialitate a unui judecător sau a unui complet de judecată, punctul de vedere al persoanei implicate este important dar nu decisiv. Elementul decisiv constă în a ști dacă temerea respectivă poate fi considerată justificată obiectiv (a se vedea Wettstein, citată anterior, pct. 44, și Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei, 7 august 1996, Culegere 1996-III, pct. 58). Prin urmare, este necesar să se stabilească în fiecare cauză dacă legătura respectivă este de natură și în măsură să indice o lipsă de imparțialitate din partea instanței (a se vedea Pullar, citată anterior, pct. 38).
În această privință, chiar și aparențele pot prezenta o oarecare importanță sau, altfel spus, „nu trebuie doar să se facă dreptate, ci să se și vadă că se face dreptate” (a se vedea De Cubber, citată anterior, pct. 26). Punctul de interes îl constituie încrederea pe care instanțele dintr-o societate democratică trebuie să o insufle populației. În consecință, orice judecător față de care există un motiv întemeiat pentru temerea că acesta nu este imparțial trebuie să se abțină (a se vedea Castillo Algar îm Algar împotriva Spaniei, 28 octombrie 1998, Culegere 1998-VIII, pct. 45).
În cauză, în ceea ce privește testul subiectiv, inculpatul nu a susținut în cererea de recuzare că judecătorul de Cameră preliminară a acționat pe baza unui interes personal. Imparțialitatea unui judecător se prezumă până la proba contrară, iar în acest caz nu s-a adus o astfel de probă.
În contextul testului obiectiv, trebuie să se stabilească dacă au existat elemente de fapt verificabile apte de a ridica dubii cu privire la imparțialitatea judecătorului, independent de comportamentul său personal.
În cauza de față, temerea inculpatului privind lipsa de imparțialitate s-a întemeiat pe faptul că judecătorul de cameră preliminară s-a pronunțat deja asupra legalității sesizării instanței, asupra verificării legalității probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală prin încheierea desființată de instanța superioară astfel că există o suspiciune rezonabilă că nu ar putea fi imparțial într-o nouă judecată a fazei procesuale de cameră preliminară.
Judecătorul de cameră preliminară apreciază că temerile inculpatului sunt justificate întrucât judecătorul a cărui recuzare se cere, a efectuat din oficiu o activitate deliberativă asupra fondului camerei preliminare constând în verificarea legalității sesizării instanței, a administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a ajuns la o concluzie de care în prezent este ținut cât timp avea obligația de a se pronunța asupra lor chiar în lipsa cererilor și excepțiilor formulate de inculpat. Verificarea acestor chestiuni nu depindea în mod exclusiv de aducerea lor în discuție de inculpat ci constituiau ope legis domeniul aprecierii judecătorului. Așadar, hotărârea desființată a presupus o judecare a cauzei iar soluția dată a avut repercusiuni importante asupra situației inculpatului, fiind stabilit termenul pentru începerea judecății, nicio probă nefiind exclusă și niciun act de urmărire penală nefiind infirmat fiind stabilită așadar legalitatea acuzației formulate împotriva acestuia. În măsura în care cauza a fost readusă în camera preliminară prin efectul încheierii instanței superioare, inculpatul trebuie să beneficieze de garanția judecării acestei faze de un judecător imparțial care să îi asculte cererile și excepțiile, fără temerea sau aparența că soluția asupra lor va fi aceeași cu cea expusă deja în hotărârea desființată.
Față de cele de mai sus, în vederea salvgardării principiului aparenței de imparțialitate, în temeiul art. 68 C.proc.pen. rap la art. 64 alin. (3) C.pr.pen., judecătorul de Cameră preliminară va admite cererea formulată de inculpatul P. T. de recuzare a judecătorului de Cameră Preliminară d-na I. V., președintele completului de judecată Penal Stagiar 2, de la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._ 15 iar cauza va fi trimisă în vederea unei noi repartizări aleatorii în sistem informatic.
DISPUNE:
În baza art. 68 C.proc.pen. rap la art. 64 alin. (3) C.pr.pen. admite cererea formulată de inculpatul P. T. de recuzare a judecătorului de Cameră Preliminară d-na I. V., președintele completului de judecată Penal Stagiar 2, de la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._ 15.
Dispune trimiterea prezentei cauze în vederea re-repartizării aleatorii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, data de 19 Iunie 2015.
Judecător de Cameră Preliminară,Grefier,
A. L. A. - M. F.
Red. L.A./Dact. L.A.
22.06.2015 – 3 ex.
| ← Redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă)... | Desfiinţare înscrisuri (art.315 lit. d NCPP). Încheierea nr.... → |
|---|
