Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 717/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 717/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 6613/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ N.

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185.

SENTINTA PENALA NR. 717/2015

Ședința publica din 2 iunie 2015

Instanta constituita din

P.: O. C.

GREFIER: E. M.

Ministerul Public reprezentat prin M. L. procuror din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj N.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatii P. M., P. A. si L. M. A., trimisi in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj N. din data de 25.03.2014, dosar parchet nr. 4594/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunilor:

Inculpatul P. M., zis „M.”, pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.) și „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969.

Inculpatul P. A., zis „M. 2”, pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.) și infracțiunea de „conducerea unui autovehicul fǎrǎ permis de conducere”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 335 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969 și art. 35 alin.(1) C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969 si,

Inculpatul L. M.-A. pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 113 alin.(3) C.pen., (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la infracțiunea de complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.) și „tentativǎ la infracțiunea de complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969.

La apelul nominal facut in cauza, lipsa inculpatul P. M. in stare de detinere asistat de aparator av. P. C. I., prezent inculpatul P. A. in stare de detinere, prezent aparatorul sau av. M. I. in substituire pentru av. P. A., lipsa inculpatul L. M. A. asistat de aparator av. P. R. A., prezenta partea vatamata M. V., lipsa restul partilor.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei dupa care instanta constata ca la dosar a fost depusa o cerere formulate de catre inculpatul P. M. incarcerat in Penitenciarul Oradea in care arata expres ca nu doreste a fi prezent la acest termen de judecata solicitand judecarea cauzei in lipsa sa.

Partea vatamata M. V. arata ca nu formuleaza pretentii civile in cauza, doreste a se impaca cu inculpatii.

Aparatorii inculpatilor solicita instantei a lua act de inculpatii s-au impacat cu toate partile vatamate care nu mai au nici o pretentie penala sau materiala de la acestia.

Reprezentantul parchetului fata de pozitia partilor arata ca nu mai are alte cereri in probatiune de formulat.

Partea vatamata M. V. arata ca, nu mai are alte cereri in probatiune de formulat.

Aparatorul inculpatului P. M. arata ca, nu mai are de formulat cereri in probatiune.

Aparatorul inculpatului P. A. arata ca, nu mai are de formulat cereri in probatiune.

Aparatorul inculpatului L. M. A. arata ca, nu mai are de formulat cereri in probatiune.

Nemaifiind cereri in probatiune de formulat, instanta deliberand, fata de probele existente la dosar, considera cauza lamurita, in baza art. 387 C.pr.penala declara terminata faza de cercetare judecatoreasca si in baza art. 388 C.pr.penala acorda cuvantul in dezbateri judiciare.

Reprezentantul parchetului in temeiul art. 396 alin. 1 si 6, raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod Procedura Penal nou si art. 231 C.penal nou, cu art. 5 C.penal nou, solicita incetarea procesului penal fata de inculpatii P. M., pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.) și „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969, P. A., pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.) și infracțiunea de „conducerea unui autovehicul fǎrǎ permis de conducere”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 335 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969 și art. 35 alin.(1) C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969 si L. M. A., pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 113 alin.(3) C.pen., (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la infracțiunea de complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.) și „tentativǎ la infracțiunea de complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969, ca urmare a impacarii partilor.

A se lasa nesolutionata latura civila a cauzei, cu obligarea inculpatilor si a partilor vatamate la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Aparatorul inculpatului P. M. solicita incetarea procesului penal ca urmare a impacarii partilor.

Aparatorul inculpatului P. A. solicita incetarea procesului penal ca urmare a impacarii inculpatului cu partile vatamate.

Aparatorul inculpatului L. M. A. solicita incetarea procesului penal.

Inculpatul P. A. avand ultimul cuvant solicita incetarea procesului penal.

I N S T A N T A:

Inculpatii P. M., P. A. si L. M. A., au fost trimisi in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj N. din data de 25.03.2014, dosar parchet nr. 4594/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunilor:

Inculpatul P. M., zis „M.”, pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.) și „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969.

Inculpatul P. A., zis „M. 2”, pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.) și infracțiunea de „conducerea unui autovehicul fǎrǎ permis de conducere”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 335 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969 și art. 35 alin.(1) C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969 si,

Inculpatul L. M.-A. pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 113 alin.(3) C.pen., (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la infracțiunea de complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.) și „tentativǎ la infracțiunea de complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

III. ÎN D.

Faptele inculpatului P. M., care în noaptea de 18/19 mai 2013, împreună cu inculpații P. A. și L. M.-A., au încercat să sustragă, prin efracție, autoturismele mărcile „Seat Ibiza”, cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vătămate P. G. și „Dacia Supernova”, cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vătămate H. T., iar apoi, în cursul aceleiași nopți, au sustras, prin efracție, autoturismul marca „Dacia 1310”, cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vătămate M. V., autoturism pe care l-au abandonat după patru-cinci zile pe raza comunei Feldioara din județul B., din acest autoturism sustrăgând și o sumă de bani și o bormașină electrică, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „tentativă la furt calificat”, faptă prevăzută de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vătămată P. G.), „tentativă la furt calificat”, faptă prevăzută de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vătămată H. T.) și „furt calificat”, faptă prevăzută de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vătămată M. V.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969.

Faptele inculpatului P. A., care în noaptea de 18/19 mai 2013, împreună cu inculpații P. M. și L. M.-A. (știind că acesta din urmă este minor), au încercat să sustragă, prin efracție, autoturismele mărcile „Seat Ibiza”, cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vătămate P. G. și „Dacia Supernova”, cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vătămate H. T., iar apoi, în cursul aceleiași nopți, au sustras, prin efracție, autoturismul marca „Dacia 1310”, cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vătămate M. V., din acest autoturism sustrăgând și o sumă de bani și o bormașină electrică, autoturism pe care l-au abandonat după patru-cinci zile pe raza comunei Feldioara din județul B., perioadă în care a condus autovehiculul respectiv pe drumurile publice deși nu deținea permis de conducere de nicio categorie, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „tentativă la furt calificat”, faptă prevăzută de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vătămată P. G.), „tentativă la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.), „furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.) și infracțiunea de „conducerea unui autovehicul fǎrǎ permis de conducere”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 335 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969 și art. 35 alin.(1) C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969.

Faptele inculpatului L. M.-A., care în noaptea de 18/19 mai 2013, i-a ajutat pe inculpații P. A. și P. M. în încercarea acestora de a sustrage, prin efracție, autoturismele mǎrcile „Seat Ibiza”, cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vǎtǎmate P. G. și „Dacia Supernova”, cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vătămate H. T., având sarcina de a observa și a-i anunța în cazul în care s-ar fi apropiat vreo persoanǎ, iar apoi, în cursul aceleiași nopți, i-a ajutat pe inculpații P. A. și P. M. să sustragă, prin efracție, autoturismul marca „Dacia 1310”, cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vătămate M. V., având aceeași sarcinǎ de a observa și a-i anunța în cazul în care s-ar fi apropiat vreo persoanǎ, autoturism pe care l-au abandonat dupǎ patru-cinci zile pe raza comunei Feldioara din județul B., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „tentativǎ la infracțiunea de complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.), „tentativǎ la infracțiunea de complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.) și „complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 113 alin.(3) C.pen., (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969.

Instanța va constata ca potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/6 mai 2014, pronuntata de Curtea Constitutionala a Romaniei, legea penala mai favorabila aplicabila in prezenta cauza, este Noul Cod penal, sens in care mentine incadrarea juridica din rechizitoriu.

În cursul proceuslui inculpații și părțile vătămate s-au împăcat astfel că în temeiul art. 396 alin. 1 si 6, raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod Procedura Penal nou si art. 231 C.penal nou, cu art. 5 C.penal nou, va înceta procesul penal fata de inculpatul P. M., zis „M.”, pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.) și „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969, ca urmare a impacarii partilor.

În temeiul art. 396 alin. 1 si 6, raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod Procedura Penal nou si art. 231 C.penal nou, cu art. 5 C.penal nou, va înceta procesul penal fata de inculpatul P. A., zis „M. 2”, pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.) și infracțiunea de „conducerea unui autovehicul fǎrǎ permis de conducere”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 335 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969 și art. 35 alin.(1) C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969, ca urmare a impacarii partilor.

În temeiul art. 396 alin. 1 si 6, raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod Procedura Penal nou si art. 231 C.penal nou, cu art. 5 C.penal nou, va încetaprocesul penal fata de inculpatul L. M. A., pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 113 alin.(3) C.pen., (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la infracțiunea de complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.) și „tentativǎ la infracțiunea de complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969, ca urmare a impacarii partilor.

Instanța va lăsa nesoluționata latura civila a cauzei.

În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d, Cod Procedura Penala va oblige pe partile vatamate P. G., M. V. si H. T. sa plateasca statului cheltuieli judiciare in suma de cate 20 lei fiecare si pe inculpatii P. M., P. A. si L. M. A. la plata sumei de cate 500 lei fiecare, cheltuieli judiciare catre stat, in care se vor include si onorariile apărătorilor din oficiu av. P. A., av. P. R. A. si av. P. C. I., în sumă de cate 300 lei fiecare, ce se va avansa din FMJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Constata ca potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/6 mai 2014, pronuntata de Curtea Constitutionala a Romaniei, legea penala mai favorabila aplicabila in prezenta cauza, este Noul Cod penal, sens in care mentine incadrarea juridica din rechizitoriu.

În temeiul art. 396 alin. 1 si 6, raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod Procedura Penal nou si art. 231 C.penal nou, cu art. 5 C.penal nou, încetează procesul penal fata de inculpatul P. M., zis „M.”, C.N.P. –_, cetǎțean român, fiul lui I. și V., nǎscut la data de 15.01.1982, în localitatea Zalǎu, județul Sǎlaj, cu domiciliul în ., județul Sǎlaj, având C.I. ., nr._, necǎsǎtorit, stagiul militar neefectuat, fǎrǎ ocupație sau loc de muncǎ, studii 8 clase, cu antecedente penale, actualmente in Penitenciarul Oradea, pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.) și „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969, ca urmare a impacarii partilor.

În temeiul art. 396 alin. 1 si 6, raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod Procedura Penal nou si art. 231 C.penal nou, cu art. 5 C.penal nou, încetează procesul penal fata de inculpatul P. A., zis „M. 2”, C.N.P. –_, cetǎțean român, fiul lui I. și V., nǎscut la data de 10.04.1990, în localitatea Zalǎu, județul Sǎlaj, cu domiciliul în ., județul Sǎlaj, având C.I. ., nr._, necǎsǎtorit, stagiul militar neefectuat, fǎrǎ ocupație sau loc de muncǎ, studii 8 clase, cu antecedente penale, pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.), „tentativǎ la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969, (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.) și infracțiunea de „conducerea unui autovehicul fǎrǎ permis de conducere”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 335 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin.(1) lit. a) C.pen. 1969 și art. 35 alin.(1) C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969, ca urmare a impacarii partilor.

În temeiul art. 396 alin. 1 si 6, raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod Procedura Penal nou si art. 231 C.penal nou, cu art. 5 C.penal nou, încetează procesul penal fata de inculpatul L. M. A., C.N.P. –_, cetǎțean român, fiul lui M.-D. și V.-C., nǎscut la data de 24.05.1995, în localitatea Zalǎu, județul Sǎlaj, cu domiciliul în municipiul Zalǎu, ., ., județul Sǎlaj, având C.I. ., nr._, necǎsǎtorit, stagiul militar neefectuat, fǎrǎ ocupație sau loc de muncǎ, studii 10 clase, fǎrǎ antecedente penale, pentru sǎvârșirea infracțiunilor de „complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. și art. 113 alin.(3) C.pen., (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ M. V.), „tentativǎ la infracțiunea de complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ P. G.) și „tentativǎ la infracțiunea de complicitate la furt calificat”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 32 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art. 48 alin.(1) C.pen., raportat la art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit. b), d) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. (fapta din noaptea de 18/19.05.2013 – parte vǎtǎmatǎ H. T.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. 1969, ca urmare a impacarii partilor.

Lasa nesoluționata latura civila a cauzei.

În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d, Cod Procedura Penala obligă pe partile vatamate P. G., M. V. si H. T. sa plateasca statului cheltuieli judiciare in suma de cate 20 lei fiecare si pe inculpatii P. M., P. A. si L. M. A. la plata sumei de cate 500 lei fiecare, cheltuieli judiciare catre stat, in care se includ si onorariile apărătorilor din oficiu av. P. A., av. P. R. A. si av. P. C. I., în sumă de cate 300 lei fiecare, ce se avansează din FMJ.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 iunie 2015.

P. GREFIER

O. C. E. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 717/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA