Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 461/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 461/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-04-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar penal nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 461

Ședința publică din data de 03.04.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. V.

GREFIER: C. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de PROCUROR: Sitiavu G.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul B. V. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondmnatorie prev. de art.228 alin.1 C.pen. raportat la art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen., cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 26.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta, când Judecătorul de cameră preliminară, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 03.04.2015, dată la care

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

  1. Situația de fapt reținută prin actul de sesizare:

Prin rechizitoriul nr.7187/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 14.08.2014 sub nr._/212/2014, a fost trimis în judecată inculpatul B. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. 2009 reținându-se în esență că în noaptea de 31.03.2011 spre 01.04.2011, împreună cu numitul F. C. A., prin escaladarea gardului, au pătruns în curtea părții civile P. E. de unde au sustras scule în valoare de 2500 de lei.

Situația de fapt astfel reținută de P. se bazează pe următoarele mijloace de probă, menționate în actul de sesizare: declarația persoanei vătămate P. E.; proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă fotografică, declarațiile numitului F. C. A. date în calitate de făptuitor/ învinuit în dosarul penal nr.6406/P/2011 și de martor în dosarul nr.7187/P/2012 ; declarațiile martorilor A. I., V. Ș., M. M. și M. D. ; dovada de predare-primire a bunurilor recuperate de la martorul A. I.; proces-verbal întocmit cu ocazia efectuării unei conduceri în teren cu martorul F. C.-A. însoțit de planșă foto ; proces-verbal întocmit cu ocazia efectuării unei conduceri în teren a martorului Vișam Ș. însoțit de planșă foto ; proces-verbal întocmit de către procuror prin care a constatat efectuarea anumitor acte premergătoare ; declarațiile inculpatului.

  1. Procedura de cameră preliminară și faza de judecată:

Prin încheierea din camera de consiliu din 24.10.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat sau de către avocatul acestuia și nici nu s-a considerat necesar ca din oficiu să se invoce vreo excepție, motiv pentru care, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen., a constatat competența instanței, legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr.7187/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei.

La termenul de judecată din 26.03.2015 instanța a luat act de manifestarea de voință a părții civile și a inculpatului de a se împăca sub aspectul infracțiunii de furt calificat consemnată în declarația autentificată sub nr.599/04.03.2015 de B.N.P. « I. M. și P. I.-G. », motiv pentru care a pus în discuție cazul de încetare a procesului penal prevăzută de art.16 alin.1 lit.g C.proc.pen. și a rămas în pronunțare.

  1. Analiza condițiilor prevăzute de lege pentru a fi pronunțată soluția de încetare a procesului penal:

Potrivit art.231 alin.2 C.pen., în cazul faptelor prevăzute la art.228, art.229 alin.1, alin.2 lit.b și c și art.230, împăcarea înlătură răspunderea penală.

Împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă și produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței (art.159 alin.2 și 3 C.pen.).

De asemenea, conform alin.1 al art.159 C.pen., împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.

În același timp doctrina a sintetizat condițiile pentru ca împăcarea să producă efecte juridice în sensul că aceasta trebuie să fie personală, explicită, totală (atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă), necondiționată și definitivă.

La dosar a fost depusă declarația autentificată sub nr.599/04.03.2015 de B.N.P. « I. M. și P. I.-G. » prin care părțile au arătat că s-au împăcat și că nu mai au nicio pretenție una față de cealaltă.

În condițiile în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. 2009, infracțiune pentru care este posibilă împăcarea conform art.231 alin.2 C.pen., iar împăcarea a intervenit până la citirea actului de sesizare a instanței, fiind personală, explicită, totală, necondiționată și definitivă, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de lege pentru a se dispune încetarea procesului penal față de inculpat.

Față de aceste considerente, în baza art.396 alin.6 C.proc.pen. raportat la art.16 alin.1 lit.g C.proc.pen. coroborat cu art.231 alin.2 și art.159 alin.1 și 2 C.pen. 2009 instanța va înceta procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul B. V. a infracțiunii de furt calificat prev. de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.1 lit.b și d C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. ca urmare a intervenirii împăcării între inculpat și partea civilă P. E. – declarația autentificată sub nr.599/04.03.2015 de S.N.P.A. „I. M. și P. I. G.” și va stinge acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă.

  1. Cheltuieli judiciare:

În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.d C.proc.pen. instanța va obliga inculpatul la plata către stat cu titlu de cheltuieli judiciare a sumei de 1.500 de lei (1.300 de lei din cursul urmăririi penale și 200 de lei din faza de judecată) și pe partea civilă la plata sumei de 500 de lei cu același titlu (300 de lei din faza de urmărire penală și 200 de lei din faza de judecată).

În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen. instanța va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei, sumă ce rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.396 alin.6 C.proc.pen. raportat la art.16 alin.1 lit.g C.proc.pen. coroborat cu art.231 alin.2 și art.159 alin.1 și 2 C.pen. 2009 încetează procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul B. V. (fiul lui N. și M., născut la data de 19.07.1989 în mun. C., jud. C., domiciliat în com. S., ., jud. C., studii 4 clase, necăsătorit, fără loc de muncă și fără ocupație, recidivist, CNP:_) a infracțiunii de furt calificat prev. de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.1 lit.b și d C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen. și art.5 C.pen. ca urmare a intervenirii împăcării între inculpat și partea civilă P. E. (domiciliată în com. S., ., jud. C.) – declarația autentificată sub nr.599/04.03.2015 de S.N.P.A. „I. M. și P. I. G.” și stinge acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă.

În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.d C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat cu titlu de cheltuieli judiciare a sumei de 1.500 de lei (1.300 de lei din cursul urmăririi penale și 200 de lei din faza de judecată) și pe partea civilă la plata sumei de 500 de lei cu același titlu (300 de lei din faza de urmărire penală și 200 de lei din faza de judecată).

În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen. dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei, sumă ce rămâne în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.04.2015.

Președinte Grefier

M. V. C. A.

Tehnored. Jud. MV/tehnored. Gref. CA/ 24.04.2015, 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 461/2015. Judecătoria CONSTANŢA