Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 457/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 457/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-04-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA PENALA
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA PENALĂ NR. 457
Ședința publică din data de 03.04.2015
Președinte - P. D. - G.
Grefier - J. I.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror - C. A.
- din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta
Pe rol cauza penală privind pe inculpatul AMIȘ G., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.228 alin. 1 – art. 229 alin.l lit.d și alin.2 lit.b CP cu aplicarea art.113 și urm. CP și art.5 CP. prin rechizitoriul nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 30.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta - când instanța, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 03.04.2015, dată la care,
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
I.Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu
1. Prin rechizitoriul nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului AMIȘ G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art.228 alin. 1 – art. 229 alin.l lit.d și alin.2 lit.b CP cu aplicarea art.113 și urm. CP totul cu aplicarea art.5 CP.
S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că inculpatul AMIȘ G., la data de 08.07.2013, în intervalul orar 11.00-11.30, împreună cu numitul AMIȘ MAXÎM CÎRMÎZÎMGHIUL (în prezent decedat), au pătruns prin escaladarea gardului în curtea imobilului și mai apoi în locuința persoanei vătămate A. E., de unde au sustras suma de 150 lei și un telefon mobil marca Nokia 1110.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea penală și declarațiile persoanei vătămate; proces verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto; adresă nr._ din 17.09.2013 privind examinarea în sistem AFIȘ MorphoTrak; raport de constatare tehnico-științifică; declarațiile de suspect/inculpat ale lui AMIȘ G.;
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 10.03.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
II.Desfășurarea cercetării judecătorești
Inculpatul AMIȘ G. a fost audiat la termenul de judecată din data de 30.03.2015, arătând că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa.
La același termen de judecată, nu au fost contestate probele administrate în cursul urmaririi penale iar în baza art. 374 alin. 7 C. proc. pen., acestea nu au fost readministrate in cursul cercetării judecatoresti.
De asemenea, nu a fost propusă administrarea de probe nici de reprezentantul Ministerului Public, nici de către inculpatul AMIȘ G..
În baza art. 506 alin. (2) C. proc. pen. instanța a dispus efectuarea unui referat de evaluare a inculpatului de către Serviciul de Probațiune Constanta, referatul fiind atașat la dosarul cauzei.
A fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului.
III.Situația de fapt reținută de către instanță
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale precum și declarația inculpatului AMIȘ G. dată în cursul cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 08.07.2013, persoana vătămată A. E. a formulat plângere penală cu privire la faptul că în data de 08.07.2013, în intervalul orar 11.00-11.30, persoane necunoscute i-au sustras din locuință un telefon mobil marca Nokia 1110 și suma de 150 lei.(fila 8 dup)
Aceasta a declarat că la data de 08.07.2013, în jurul orei 11.00, a părăsit domiciliul pentru a face cumpărături. La plecare a închis ușa imobilului dar nu a asigurat-o, asigurând doar poarta de acces în curte. Revenind la domiciliu în jurul orei 11.30, a observat că ușa de acces în imobil și geamul de la dormitorul cu vedere spre stradă sunt deschise. In casă a observat că lucrurile sunt răvășite și a constatat lipsa unui telefon mobil marca Nokia 1110 și a sumei de 150 lei care se afla într-un portofel de vinilin.(fila 29 dup)
Cu ocazia cercetării la fața locului, s-au ridicat 2 urme papilare de pe pervazul camerei cu vedere spre stradă, care potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 15.10.2013, au fost create una prin impresiunea regiunii digito-palmară a palmei de la mâna dreaptă a inculpatului AMIȘ G. și cea de-a doua prin impresiunea regiunii hipotenară, tenară și digito-palmară a palmei de la mâna stângă a numitului AMIȘ MAXÎM CÎRMÎZÎMGHIUL (decedat).(fila 43 dup)
Inculpatul AMI; G. a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa, declarând că în data de 07.08.2013 se afla împreună cu numitul AMIȘ MAXÎM CÎRMÎZÎMGHIUL (decedat) pe o stradă din cartierul Km. 5, moment în care au observat că într-o curte ce era împrejmuită cu un gard roșu nu se află nici o persoană. împreună au sărit gardul, după care au pătruns în locuință pe o ușă ce nu era asigurată. In continuare, cei doi au căutat bunuri prin locuință, inculpatul AMIȘ G. găsind suma de 120 de lei într-un portofel.
La un moment dat s-a auzit poarta de acces în curte și văzând că proprietara se întoarce acasă, inculpatul și AMIȘ MAXÎM CÎRMÎZÎMGHIUL au părăsit imobilul sărind pe geam.După ce s-au îndepărtat de locul faptei, AMIȘ MAXÎM CÎRMÎZÎMGHIUL i-a spus inculpatului că și el a sustras 20 de lei și un telefon mobil vechi, pe care 1-a aruncat ulterior.(fila 50 dup)
În fața instanței de judecată, inculpatul AMIȘ G. a recunoscut comiterea faptei, arătând că își menține declarațiile anterioare.
În baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul AMIȘ G..
IV.Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță:
Sub aspect obiectiv, Fapta inculpatului AMIȘ G. care la data de 08.07.2013, în intervalul orar 11.00-11.30, împreună cu numitul AMIȘ MAXÎM CÎRMÎZÎMGHIUL (în prezent decedat), au pătruns prin escaladarea gardului în curtea imobilului și mai apoi în locuința persoanei vătămate A. E., de unde au sustras suma de 150 lei și un telefon mobil marca Nokia 1110, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. l - art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 113 și urm. C.pen. și art. 5 C.pen.
Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție directă conforme art. 16 alin. 3 lit. a C. pen.,
V.Individualizarea judiciară a măsurii educative:
La individualizarea măsurii educative ce urmează a fi aplicată inculpatului minor, instanța va avea în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, (inculpatul împreună cu o altă persoană a pătruns prin escaladare în domiciliul persoanei vătămate, de unde a sustras suma de 150 lei și un telefon mobil marca Nokia) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, (obținerea unor surse ilicite de venit prin însușirea bunurilor aparținând altor persoane) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, (inculpatul nu a mai fost condamnat anterior însă din fișa de cazier judiciar a acestuia – fila 13 dosar cam. prel. - rezultă că inculpatul este cercetat în prezent în stare de arest preventiv în altă cauză pentru comiterea unor infracțiuni similare celei deduse judecății, fapte pentru care la acest moment operează prezumția de nevinovăție)conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (inculpatul a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată)și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (are vârsta de 17 ani, studii 2 clase și nu are ocupație sau loc de muncă)
Din concluziile referatului de evaluare a inculpatului minor, întocmit de Serviciul de Probațiune C., rezultă faptul că inculpatul AMIȘ G. dispune în acest moment de resurse familiale și personale limitate, fiind propusă aplicarea unei măsuri educative privative de libertate față de acesta.
Având în vedere criteriile generale de individualizare analizate mai sus, instanța, în baza art. 114 alin. 2 lit. b C. pen., va aplica inculpatului AMIȘ G. măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 1 an și 6 luni, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. l - art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 113 și urm. C.pen. și art. 5 C.pen, cuantum apreciat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de prevenție ale măsurii educative.
Va constata că inculpatul este arestat preventiv în altă cauză.
VI.Latura civila
Instanța constată că persoana vătămată A. E., s-a constituit în termen legal parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului cu suma de 250 lei, cu titlu de daune materiale(fila 31 dup).
Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 și art. 1357 Cod civil, respectiv existența faptei ilicite (sustragerea de către inculpatul AMIȘ G. a unui telefon mobil și a sumei de 150 lei, aparținând persoanei vătămate), producerea unui prejudiciu (scoaterea din patrimoniul persoanei vătămate a bunurilor anterior menționate), existența raportului de cauzalitate (prejudiciul nu s-ar fi produs în lipsa faptei ilicite a inculpatului) și vinovăția inculpatului (sub forma intenției directe).
Raportat la situația de fapt, recunoașterea de către inculpat a săvârșirii infracțiunii și având în vedere natura bunurilor sustrase, evaluarea făcută de partea civilă apare ca fiind rezonabilă, motiv pentru care instanța, în baza art. 25 rap. la art. 397 C. pr. pen. coroborat cu art. 1357 Cod civil, va admite acțiunea civilă promovată de către partea civilă A. E. și va obliga inculpatul AMIȘ G. la plata sumei de 250 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale.
VII. Cheltuielile judiciare:
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., va obliga inculpatul AMIȘ G. la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen. onorariul avocatului din oficiu R. E.-V., în cuantum de 200 lei (faza de urmărire penală) precum și onorariul avocatului din oficiu A. E.-V., în cuantum de 200 lei (faza de judecată) se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 114 alin. 2 lit. b C. pen., aplică inculpatului AMIȘ G. (fiul lui A. și R., născut la data de 10.04.1997 în oraș N. V. jud. C., domiciliat în . ., jud. C., CNP_), măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 1 an și 6 luni, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. l - art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 113 și urm. C.pen. și art. 5 C.pen.
Constată că inculpatul este arestat preventiv în altă cauză.
În baza art. 25 rap. la art. 397 C. pr. pen. coroborat cu art. 1357 Cod civil, admite acțiunea civilă promovată de către partea civilă A. E. și obligă inculpatul AMIȘ G. la plata sumei de 250 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale.
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul AMIȘ G. la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen. onorariul avocatului din oficiu R. E.-V., în cuantum de 200 lei (faza de urmărire penală) precum și onorariul avocatului din oficiu A. E.-V., în cuantum de 200 lei (faza de judecată) se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.04.2015.
Președinte, Grefier,
P. D. G. J. I.
Red.jud. P.D.G./03.04.2015/2 ex.
← Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 462/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr.... → |
---|