Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Sentința nr. 693/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 693/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 6349/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ nr. 693

Ședința publică de judecată din data de 21 mai 2015

PREȘEDINTE: V. TICEA

GREFIER: M. D.

Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror: G. S.

S-a luat în examinare în cauza penală privind pe inculpatul A. E. trimis în judecată în stare de libertate prin rechizitoriu nr. 186/P/2015 al Ministerului Public - P. de pe lângă Judecătoria C. sub aspectul săvârșirii infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere faptă prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și o infracțiune de uz de fals faptă prevăzută și pedepsită de art. 291 c.pen. de la 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a c.pen. de la 1969 și art. 5 c.pen.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.05.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care - în baza art. 391 alin. 1 C.proc.pen., a fost stabilit termen pentru deliberare și pronunțare la data de 21.05.2015, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:

A. Prin rechizitoriul nr. 186/P/2014 din data de 19.02.2015 întocmit de Ministerului Public - P. de pe lângă Tribunalul C. și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 26.02.2015, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului A. E., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și o infracțiune de uz de fals prevăzută de art. 291 c.pen. de la 1968, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a c.pen. de la 1968 și art. 5 c.pen..

S-a reținut, în esență, că inculpatul A. E., în data de 11.08.2010, a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ pe . din mun. C. fără a poseda permis de conducere și a prezentat un permis de conducere falsificat lucrătorilor de poliție care l-au oprit în trafic.

Pentru dovedirea situației de fapt, au fost administrate în cursul urmăririi penale următoarele mijloace de probă: asigurare RCA f. 12 dup; factură fiscală_ f. 13 dup; copie BI A. F. f. 14 dup; copie talon auto f. 15 dup; copie pașaport inculpat f. 16 dup; copie permis de conducere Statul Colorado .-446-8635 f. 17 dup, adresa nr._ a Serviciului Rutier din_ f. 19 dup, adresa nr._/PNF/UA din_ a IGPR- Centrul de Cooperare Polițienească Internațională f. 24 dup, raport de constatare tehnico științifică nr._ din_ - imposibilitate stabilire dacă permisul este sau nu fals, datorită lipsei unui document specimen f. 32-35 dup, declarație martor asistent I. S. din_ (olografă f. 36 dup) și din_ f. 37 dup, declarație martor asistent M. B. Ș. din_ f. 38-39 dup (olografă), din_ f. 40 dup, declarație de martor Z. M. din_ f. 41-42 dup, declarație de martor SALI ELSIN din_ f. 45 dup, declarație A. E. din_ f. 65, declarație de inculpat din_ f. 69 dup, din_ f. 72 dup.

B. La data de 22.04.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 186/P/2014 din_ al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., dispunând începerea judecății cauzei față de inculpatul A. E. pentru infracțiunile de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și o infracțiune de uz de fals prevăzută de art. 291 c.pen. de la 1968, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a c.pen. de la 1968 și art. 5 c.pen.

S-a reținut, în conformitate cu art. 342 c.proc.pen., constatându-se că nu au fost formulate cereri și excepții de către apărătorul inculpatului, competența funcțională și teritorială a Judecătoriei C., raportat la art. 35 alin. 1 c.proc.pen. (infracțiunile nefiind date prin lege în competența altor instanțe), respectiv art. 41 alin. 1 lit. a) c. proc.pen. (locul săvârșirii faptelor - C.), P. de pe lângă Judecătoria C. respectând prevederile art. 56 alin. 6 c.proc.pen.. Raportat la actul de sesizare a instanței, s-a arătat că acesta cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 328 alin. 1 c.proc.pen., fiind verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului, administrarea probelor s-a făcut cu respectarea dispozițiilor statuate în cuprinsul Titlului IV – Parte Generală din codul de procedură penală, iar actele efectuate de către organele de urmărire penală (referat de terminare a urmăririi penale din_ f. 1-3 dup; rezoluție de începere a urmăririi penale in personam din_ f. 4 dup; rezoluție preluare a cauzei de către PTC fin_ f. 6; ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale din_ f. 7; proces verbal depistare din_ f. 11 dup; adresa nr._ - reținere permis de conducere fără dovadă de circulație f. 28 dup) sunt în acord cu dispozițiile Capitolului IV – Titlul I – Partea Specială din codul de procedură penală..

C. În cursul judecății, la termenul din 13.05.2015, înainte de începerea cercetării judecătorești, la cererea inculpatului A. E. și după ascultarea acestuia (declarație A. E. din_ f. 10-11 di), precum și după ascultarea concluziilor părților și a procurorului, instanța a încuviințat soluționarea cauzei prin procedura recunoașterii învinuirii (art. 375 C.proc.pen.), pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acel termen.

În fața judecătorului de cameră preliminară și a instanței au fost administrate următoarele mijloace de probă: înscrisuri circumstanțiere inculpat A. E.: caracterizare PITI G. f. 7 dcp; caracterizare IUZEIR ECREM f. 8 dcp; caracterizare B. A. f. 9 dcp; caracterizare IUZEIR TANURE f. 10 dcp; caracterizare ZULE D. f. 11 dcp; caracterizare B. I. f. 12 dcp; certificat de naștere A. LATIFA f. 13 dcp; certificat de naștere A. MUAMER f. 14 dcp.

De asemenea, a fost atașată fișa actualizată de cazier judiciar pentru inculpat (extras cazier judiciar A. E. f. 5 di).

I. Analizând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de dispozițiile art. 374 alin. 4 C.proc.pen., instanța reține aceeași situație de fapt ca în actul de sesizare, respectiv:

a. Din procesul verbal de constatare a infracțiunilor flagrante (f. 11 dup), precum și din declarațiile martorilor I. S. și M. B. Ș. (declarație martor asistent I. S. din_ (olografă f. 36 dup) și din_ f. 37 dup; declarație martor asistent M. B. Ș. din_ f. 38-39 dup (olografă), din_ f. 40 dup) rezultă că, la data de 11.08.2010, în jurul orei 17.40, inculpatul A. E. a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe . din direcția P. Butelii către localitatea Valu lui T., iar în zona cimitir Palas a fost oprit de un echipaj de poliție rutieră.

La data de 11.08.2010, inculpatul A. E. nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, aspect ce rezultă din coroborarea declarațiilor constante ale inculpatului cu informațiile prezentate de MAI – IPJ C. – SERVICIUL RUTIER (adresa nr._ a Serviciului Rutier din_ f. 19 dup: numitul A. E., CNP_, nu figurează în evidența electronică a posesorilor permise de conducere, ca fiind posesor de permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule).

b. La solicitarea agenților de poliție de a prezenta documentele, inculpatul A. E. a prezentat un permis de conducere eliberat de statul Colorado care la rubrica „class” nu avea făcută nici o mențiune (copie permis de conducere Statul Colorado .-446-8635 f. 17 dup coroborată cu declarație martor asistent I. S. din_ (olografă f. 36 dup) și din_ f. 37 dup; declarație martor asistent M. B. Ș. din_ f. 38-39 dup (olografă), din_ f. 40 dup).

Documentul a fost ridicat de lucrătorii de poliție fiind întocmită adresa nr._ (reținere permis de conducere fără dovadă de circulație f. 28 dup). în cauză a fost efectuat un raport de constatare tehnico științifică, însă nu s-a putut stabili dacă „Permisul de conducere” cu .-446-8635, este sau nu contrafăcut. Imposibilitatea s-a datorat lipsei unui document „SPECIMEN” sau a unor imagini de detaliu ale elementelor de siguranță (raport de constatare tehnico științifică nr._ din_ - f. 32-35 dup).

În urma investigațiilor întreprinse de organele de urmărire penală, s-a stabilit că în baza de date a autorităților din statul COLORADO, nu figurează ca fiind eliberat nici un permis de conducere cu .-446-8635 eliberat la data de 21.05.2002 (adresa nr._/PNF/UA din_ a IGPR- Centrul de Cooperare Polițienească Internațională f. 24 dup). Acest aspect este confirmat de inculpat (declarație A. E. din_ f. 65-66 dup: …menționez că nu am deținut niciodată permis de conducere eliberat de autoritățile din România sau din alt stat…).

Instanța constată că inculpatul A. E. a folosit la controlul efectuat de agenții de poliție un permis de conducere falsificat reprezentând înscris oficial, în accepțiunea art.150, alin.2 teza a doua, întrucât sunt presupus emise de o instituție de stat (autoritățile competente din statul COLORADO).

II.În raport de situația de concretă (intervenția unei succesiuni de legi penale care reglementează aceleași infracțiuni), instanța se va pronunța cu prioritate în raport de legea penală mai favorabilă.

Potrivit deciziei nr. 265 din_ a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Ca atare, existența instituțiilor autonome fiind negată în aplicarea actualului Cod penal, instanța urmează să aibă în vedere instituțiile incidente în privința inculpatului.

Astfel, față de numărul de fapte pentru care inculpatul urmează să fie condamnat (față de considerentele ce urmează a fi indicate, nefiind cazul individualizarea judiciară să se realizeze prin renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei), instanța reține că legile succesive stabilesc aceleași limite speciale ale pedepselor principale (art. 335 alin. 1 c.pen. și art 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 – fapta de conducere fără permis închisoare de la 1 la 5 ani, respectiv art. 291 c.pen. de la 1968 și art. 323 c.pen. – uz de fals închisoare de la 3 luni la 3 sau amenda în cazul înscrisurilor oficiale. Raportat la regimul sancționator al pluralității incidente în cauză (concursul de infracțiuni), este mai favorabil cel din vechiul cod penal, care nu prevede un spor fix și obligatoriu. De asemenea, anticipând modalitatea concretă de executare a pedepsei, instanța reține că între instituția suspendării condiționate din vechiul cod penal și cea a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei din noul cod penal, este mai favorabilă instituția suspendării condiționate, având în vedere condițiile în care poate fi dispusă și efectele pe care aceasta le produce.

III. ÎNCADRAREA JURIDICĂ A FAPTELOR

a. Fapta inculpatului A. E. constând în aceea că la data de 11.08.2010, în jurul orei 17.40, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe traseul . din direcția P. Butelii către localitatea Valu lui T., până în zona cimitirului Palas a fost oprit de un echipaj de poliție rutieră întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002.

Elementul material este realizat de acțiunea de conducere a unui autovehiculul - autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe traseul . din direcția P. Butelii către localitatea Valu lui T., până în zona cimitirului Palas, fără ca în prealabil inculpatul să fi promovat examenul de obținere a permisului de conducere în condițiile art.23 și urm. din O.U.G. nr.195/2002.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care nu au dobândit cunoștințele teoretice și abilitățile practice pentru obținerea permisului de conducere.

Legătura de cauzalitate, având în vedere ca este vorba despre o infracțiune de pericol, iar nu de rezultat, rezultă ex re, starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite născându-se odată cu săvârșirea elementului material al infracțiunii.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă prevăzută de art. 19 alin. 1 lit. b) c.pen. de la 1968, deoarece, chiar dacă nu a urmărit în mod expres să pună în pericol, prin conduita sa, valorile sociale menționate, a prefigurat și a acceptat eventualitatea acestei urmări a faptei sale.

b. Fapta aceluiași inculpat constând în aceea că, la data de 11.08.2010, în jurul orei 17.40, a prezentat agenților de poliție din cadrul Poliției Municipiului C., Biroul Rutier Municipal, „Permisul de conducere” cu .-446-8635 pretins eliberat de Statul COLORADO la data de 21.05.2002 care la rubrica „class” nu avea făcută nici o mențiune, cunoscând că nu corespunde realității, în vederea producerii unei consecințe juridice - trecerea controlului documentelor efectuat de polițistul rutier în condițiile art. 179 alin. 2 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza întâi C.pen. de la 1968.

Elementul material constă în acțiunea de folosire, prin prezentarea „Permisului de conducere” cu .-446-8635 pretins eliberat de Statul COLORADO la data de 21.05.2002 care la rubrica „class” nu avea făcută nici o mențiune, dar care prezenta principalele caracteristici ale unui astfel de document, reprezentând un înscris emis de o instituție de stat, în accepțiunea art. 150 alin. (2) teza a II-a C.pen.de la 1968.

Folosirea privește un înscris fals deoarece „Permisul de conducere” cu .-446-8635 pretins eliberat de Statul COLORADO la data de 21.05.2002 care la rubrica „class” nu avea făcută nici o mențiune nu corespunde realității, inculpatul nefigurând în bazele de date ale autorităților din statul COLORADO ca beneficiar al vreunei permis de conducere. Înscrisul are aptitudinea de a produce consecințe juridice întrucât calitatea de conducător auto dobândită, în mod legal, în alt stat, oferă posibilitatea de a conduce pe drumurile publice, obținerea în astfel de condiții a unui permis reprezintă o împrejurare avută în vedere de polițistul rutier la efectuarea controlului în trafic. Nu prezintă relevanță că înscrisul nereal nu a produs în concret consecințe juridice, câtă vreme era apt să realizeze o asemenea consecință.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în autenticitatea și veridicitatea înscrisurilor oficiale provenite din state străine, iar existența raportului de cauzalitate rezultă din însăși săvârșirea faptelor (ex re).

Pe latură subiectivă, fapta a fost săvârșită cu vinovăție sub forma intenției directe, așa cum aceasta este definită de art. 19 alin. (1) lit. a) C.pen. de la 1968, deoarece inculpatul și-a dat seama că prin prezentarea sa ca fiind o persoană care a dobândit în mod legal dreptul de a conduce în COLORADO, deși în realitate nu avea calitatea de conducător auto, induce în eroare funcționarii publici în efectuarea controlului în trafic, urmărind producerea acestui rezultat. Intenția directă rezultă din declarațiile inculpatului, care a relatat că nu a deținut un astfel de permis, precum și din procurarea anticipată a mijloacelor necesare inducerii în eroare.

Cele două infracțiuni au fost comise sub forma concursului real, ca formă a plurității de infracțiuni, fiind săvârșite prin acțiuni distincte, de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, urmând a se reține incidența art.33 lit.a C.pen.de la 1968.

IV. Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 c.proc.pen. întrucât faptele există, au fost săvârșite de inculpat și constituie infracțiuni, instanța va dispune condamnarea inculpatului A. E..

V. INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR PRINCIPALE PENTRU INCULPAT.

La individualizarea pedepsei principale, pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina fiecărui inculpat, instanța are în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele conform art.52 C.pen.de la 1968 și criteriile generale de individualizare enumerate de art.72 alin.1 C.pen.de la 1968, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social, persoana inculpaților și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel:

Instanța reține dispozițiile părții generale a Codului penal și limitele de pedeapsă prevăzute de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 (închisoarea de la 1 la 5 ani) și art.291 c.pen. de la 1968 (închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda). Instanța va face aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art.396 alin.10 C.proc.pen. în consecință, limitele de pedeapsă devenind: 8 luni la 3 ani și 4 luni, respectiv 2 luni la 2 ani sau amenda..

Raportat la art.181 alin. 2 C.pen.de la 1968, apreciază gradul de pericol concret al fiecărei infracțiuni ca fiind mediu, reținând că inculpatul a avut de la început intenția de a conduce autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, faptele au fost comise după o pregătire prealabilă (prin procurarea unui permis de conducere falsificat, că înscrisul fals a creat o puternică aparență de autenticitate și veridicitate, prin aceasta inculpatul dovedind în plus o sfidare a regulilor de circulație, echivalentă cu sfidarea relațiilor sociale prin Codul Rutier.. De asemenea, se reține distanța scurtă pe care inculpatul a circulat și faptul că nu au fost produse alte pagube.

Cu privire la persoana inculpatului, se reține gradul ridicat de dezvoltare psihică și intelectuală, determinat de vârsta inculpatului (39 de ani) și educația școlară (4 clase în România și respectiv 3 clase în SUA), ce i-au permis să înțeleagă de la început caracterul antisocial al faptelor sale, precum și împrejurarea că a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal. Inculpatul este integrat social (caracterizare PITI G. f. 7 dcp; caracterizare IUZEIR ECREM f. 8 dcp; caracterizare B. A. f. 9 dcp; caracterizare IUZEIR TANURE f. 10 dcp; caracterizare ZULE D. f. 11 dcp; caracterizare B. I. f. 12 dcp) și tată a doi copii minori pe care îi întreține (certificat de naștere A. LATIFA f. 13 dcp; certificat de naștere A. MUAMER f. 14 dcp).

Pe de altă parte, din fișa actualizată de cazier judiciar (extras cazier judiciar A. E. f. 5 di.), se reține lipsa antecedentelor penale, împrejurare căreia instanța nu îi va acordă relevanța juridică prevăzută de art.74 lit. a C.pen. de la 1968, așa cum a fost solicitat de către apărătorul inculpatului, având în vedere modul concret în care au fost săvârșite cele două fapte.

În consecință, instanța apreciază că pentru prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, este necesară aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și a pedepsei de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

VI. INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR ACESORII PENTRU INCULPAT.

Ținând seama de decizia nr. LXXIV/2007 pronunțată de Î.C.C.J. în soluționarea recursului în interesul legii, obligatorie conform art.474, alin. 4 C.proc.pen., și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dedusă din cauzele Hirst contra Regatului Unit și S. și P. contra României, instanța nu dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 C.pen. de la 1968 în mod automat, prin efectul legii, ci apreciază conținutul său concret, în funcție de criteriile stabilite în art.71 alin. 3 C.pen. de la 1968.

Natura și gravitatea faptelor conduc la concluzia nedemnității în exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64 lit. a) teza a doua și lit. b C.pen. de la 1968. Însă, infracțiunile săvârșite nu au implicații electorale și nu există o legătură între dreptul de a vota și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a infractorului, astfel încât dreptul de a alege (art.64 lit. a) teza întâi C.pen. de la 1968) nu este reținut în conținutul pedepsei accesorii.

Inculpatul nu s-a folosit de o anumită funcție, profesie sau activitate pentru comiterea infracțiunilor și nu există o legătură între infracțiunile comise și drepturile părintești sau dreptul de a fi tutore, astfel încât drepturile prevăzute de art.64 lit. c-e C. pen. de la 1968 nu vor fi interzise inculpatului.

În consecință, în temeiul art.71, alin.1 și 2 C.pen. de la 1968, pe lângă fiecare pedeapsă principală aplicată inculpatului, instanța va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor: de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64, alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. de la 1968, pe durata executării pedepsei principale.

VII. CONTOPIREA PEDEPSELOR PENTRU INCULPAT.

În privința inculpatului A. E., reținând că cele două infracțiuni au fost săvârșite sub forma concursului real, în temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. de la 1968, instanța va contopi pedeapsa de 1 an închisoare cu pedeapsa de 8 luni închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea - 1 an închisoare, fără aplicarea vreunui spor.

Pe lângă pedeapsa rezultantă, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin.(1) lit. a) teza a doua și lit. b) C.pen.de la 1968, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C.pen. de la 1968.

VIII. MODALITATEA DE EXECUTARE A PEDEPSEI REZULTANTE.

Cu privire la periculozitatea socială a faptelor ce fac obiectului prezentului dosar, instanța reține că în concret acestea nu au vătămat acele valori primordiale apărate în primul rând de legea penală, cum ar fi viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică sau patrimoniul persoanelor și că participanții la trafic nu au avut de suferit în urma săvârșirii acestor infracțiuni

Ca atare, instanța constată că scopul educativ preventiv al acesteia poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, simpla suspendare condiționată a executării pedepsei ar fi de natură să asigure respectarea pe viitor a normelor penale de către inculpat. Instanța se oprește asupra acestui mod de executare a pedepsei considerând că pentru stoparea unui astfel de comportament nu este necesară instituirea unor măsuri de supraveghere, sau impunerea unor obligații pentru ca inculpatul să își însușească de o manieră ireproșabilă o conduită și o perspectivă corectă față de normele care asigură normala desfășurare a circulației pe drumurile publice.

Având în vedere că pedeapsa rezultantă nu depășește 2 ani închisoare, în baza art.81 C.pen.de la 1968, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 alin.1 C.pen.de la 1968.

Pe cale de consecință, va suspenda și executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale, conform art. 71 alin. (5) C.pen. de la 1968.

Nu în ultimul rând, în temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, instanța va pune în vedere inculpatului că acest mod de individualizare a executării pedepsei implică, corelativ, revocarea suspendării și executarea pedepsei în întregime în regim penitenciar, dacă va săvârși din nou vreo infracțiune în cursul termenului de încercare.

IX. DESFIINȚAREA ÎNSCRISULUI FALSIFICAT.

Constatând caracterul fals al înscrisului oficial folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în cauză instanța va face aplicarea art.404 alin. 4 lit. i) C.proc.pen. raportat la art. 25 alin. 3 c.proc.pen. și va fi desființat total următorul înscris: „permis de conducere emis de Statul Colorado .-446-8635” ridicat prin adresa nr._ din_ a MAI-IPJ C..

X. CHELTUIELI JUDICIARE

În temeiul 274 alin. 1 C. proc. pen., instanța va obliga pe inculpatul A. E. la plata sumei de 1200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în procesul penal (din care 1000 de lei pentru faza de urmărire penală).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu aplicarea art. 5 c.pen. și art. 396 alin. 10 c.proc.pen., condamnă pe inculpatul A. E. (fiul lui Chiazim și Nagie, născut la data de 01.09.1976 în C., cetățean român, studii 7 clase, necăsătorit - relație de concubinaj, doi copii minori, cu domiciliul în S.U.A. și reședința în C., .. 111, ., ., fără antecedente penale, CNP_), la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art. 291 c.pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 c.pen. și art. 396 alin. 10 c.proc.pen., condamnă pe inculpatul A. E., la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art.33 lit. a) și 34 alin. 1 lit. b) cod penal din 1968, contopește pedepsele de 1 an, respectiv 8 luni închisoare stabilite pentru infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și uz de fals și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În baza art. 71 cod penal din 1968 aplică inculpatului A. E. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) cod penal din 1968 de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 cod penal din 1968 suspendă condiționat executarea pedepsei.

În baza art. 82 alin. 1 cod penal din 1968 stabilește un termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 71 alin. 5 cod penal din 1968 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, pune în vedere inculpatului A. E. dispozițiile art. 83 cod penal din 1968 privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în cursul termenului de încercare.

În baza art.404 alin. 4 lit. i) C.proc.pen. raportat la art. 25 alin. 3 c.proc.pen., desființează în totalitate următorul înscris: „permis de conducere emis de Statul Colorado .-446-8635” ridicat prin adresa nr._ din_ a MAI-IPJ C..

În baza art. 274 alin. 1 c.proc.pen. obligă pe inculpatul A. E. la plata sumei de 1200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în procesul penal (din care 1000 de lei pentru faza de urmărire penală).

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. TICEA M. D.

Red. și tehnored.jud.V.Ticea/16.06.2015/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Sentința nr. 693/2015. Judecătoria CONSTANŢA