Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 1232/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1232/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-10-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 1232
Ședința publică din data de 26.10.2015
Complet compus din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: C. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de PROCUROR: Sitiavu G.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpata G. L., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 alin. 4 din C.pen. și modificare a stării locului accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale sau sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 89 alin. 2 din OUG 195/2002 R, ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 08.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 23.10.2015, dată la care, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 2 C.pr.pen, amână pronunțarea la data de 26.10.2015, dată la care,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
- Situația de fapt și încadrările juridice reținute prin rechizitoriu:
Prin rechizitoriul nr._/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat la data de 18.12.2013 pe rolul acestei instanțe sub nr._, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata G. L. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art.182 alin.2 și 4 C.pen. și modificarea stării locului accidentului de circulație din care a rezultat vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului prev. de art.89 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată, reținându-se în esență că la data de 27.07.2010 a condus autoturismul marca Chevrolet cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2A, în .. C. și, în zona trecerii de pietoni din dreptul restaurantului “Enigma”, a surprins și accidentat pe partea civilă L. V. C., care s-a angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal, provocându-i vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de circa 6 luni de îngrijiri medicale, iar leziunile cranio-cerebrale produse, i-au pus în primejdie viața prin hemoragie și edem cerebral cu stare de comă, conform raportului de constatare medico-legală nr.515/A1rutier/2010/17.12.2010 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C. și, cu aceeași ocazie, a modificat poziția autoturismului față de poziția în care se oprise inițial acesta, deplasând autoturismul în marșarier aproximativ 1-2 metri, după care autoturismul a fost oprit în poziția în care a fost găsit de lucrătorii de poliție.
Pentru dovedirea situației de fapt au fost menționate următoarele mijloace de probă: proces – verbal de cercetare la fața locului din 27.07.2010, schița locului accidentului și planșa fotografică (f. 19-27 d.u.p.); raport de constatare medico-legală nr.515/A1rutier/2010/17.12.2010 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C. (f. 39, 40 d.u.p.); raport de expertiză medico-legală nr.282/A1 rutier/22.08.2011 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C. (f. f. 43-45 d.u.p.); raport de expertiză medico – legală nr.282/A1rutier/13.09.2013 – supliment emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C. (f. 50-55 d.u.p.); declarația persoanei vătămate (f. 121, 122 d.u.p.); declarații martori – P. D. M. (f. 142-144 d.u.p.), P. C. (f. 145-148 d.u.p.), C.-A. Antianella-B. (f. 151, 152 d.u.p.); M. C. P. (f. 153; 155, 156 d.u.p.), B. G. (f. 157 d.u.p.), C. M. (f. 158 d.u.p.), S. C. D. (f. 159, 150 d.u.p.); raport de expertiză tehnică auto – judiciară (f. 186-192 d.u.p.); mențiuni la raportul de expertiză tehnică (f. 200-203 d.u.p.); precizări cu privire la obiecțiunile persoanei vătămate (f. 206, 207 d.u.p.) proces-verbal de reconstituire din data de 15.06.2011 (f. 176-185 d.u.p.); adrese emise de unitățile spitalicești prin care au arătat că se constituie părți civile în cauză (f. 125-138 d.u.p.); declarații inculpată (f. 219, 222-224 d.u.p.).
- Desfășurarea procedurii de cameră preliminară și cercetarea judecătorească:
Prin cererea depusă în ședința publică din 20.03.2014 persoana vătămată a arătat că se constituie parte civilă în contradictoriu cu inculpata și partea responsabilă civilmente . SA cu suma de 1.000.000 euro reprezentând daune morale, 50.000 euro daune materiale și 1.000 de lei prestație periodică lunare, începând cu luna august 2010 până la încetarea stării de nevoie, fiind invocate dispozițiile Legii nr.136/1995 și Ordinul nr.5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, fiind depuse și înscrisuri justificative pe anii 2012-2013 (f. 23-108 d.u.p.). De asemenea, a formulat cerere de constituire de parte civilă și mama persoanei vătămate, numita L. G..
Prin încheierea de la aceeași dată, având în vedere dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.255/2013 și art.343 C.proc.pen., cauza a fost trimisă judecătorului de cameră preliminară, inculpata și avocatul având posibilitatea să depună cereri sau să invoce excepții.
Prin încheierea din camera de consiliu din 09.05.2014, constatând că nu au fost formulate cereri sau excepții de către inculpat sau de către avocatul său și nici nu s-a considerat necesar ca din oficiu să invoce vreo excepție, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen. judecătorul a constatat competența instanței și legalitatea sesizării prin rechizitoriul nr._/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. și a dispus începerea judecății cauzei.
La termenul din 11.09.2014 instanța a respins ca inadmisibilă cererea de constituire ca parte civilă a numitei L. G. pentru considerentele arătate în practicaua încheierii de la acea dată.
Totodată, luând act de poziția apărătorului ales în sensul că inculpata nu solicită procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, instanța a încuviințat readministrarea probei testimoniale cu martorii audiați în cursul urmăririi penale și a prorogat solicitarea avocatului inculpatei de efectuare a unei noi expertize auto în cauză.
Astfel, au fost audiați pe rând martorii P. A. (f. 16, 17); P. C. (f. 60, 61); P. D.-M. (f. 62, 63); B. G. (f. 64); C.-A. Antoanella-B. (f. 95); M. C. P. (f. 96) și C. M. (f. 97, 98). La termenul din 29.01.2015 inculpata prin apărător a arătat că înțelege să renunțe la reaudierea martorului S. C.-D., instanța luând act de poziția procesuală a acesteia. Totodată, a încuviințat audierea a doi martori pe latură civilă, astfel că la 19.02.2015 au fost audiați martorii C. M. și R. I. (f. 105-108). De asemenea, în temeiul art.100 alin.3 C.proc.pen. instanța a încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală cu privire la capacitatea de muncă a părții civile.
Inculpata prin avocat a arătat că renunță la solicitarea de a se efectua o nouă expertiză tehnică în domeniul auto, necontestând concluziile raportului întocmit în cursul urmăririi penale, iar între timp a fost înaintat suplimentul la raportul de expertiză medico-legală nr.1423/282/A1rutier/2011/08.07.2015 (f. 29-31). De asemenea, partea civilă a depus înscrisuri în susținerea daunelor materiale din anii 2014 și 2015 (f. 32-124; 131-145), probă încuviințată în temeiul art.100 alin.3 C.proc.pen.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța a declarat cercetarea judecătorească terminată și dat cuvântul în dezbateri, stabilind ulterior termen pentru deliberare și pronunțare data de 23.10.2015 când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 26.10.2015.
- Situația de fapt reținută de instanță:
În fapt, la data de 27.07.2010, în jurul orei 16:30, organele de poliție din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Constanta au fost sesizate cu privire la producerea unui accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane pe DN 2A – localitatea M. K. din jud. C..
Conform procesului-verbal de cercetare la fața locului, în prezența martorilor asistenți M. C. P. și P. D. M. (ultimul fiind și martor ocular), a fost identificat autoturismul marca Chevrolet cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2A, care se afla staționat pe sensul de deplasare dinspre . orașul O., cu partea din spate la o distanță de 10,40 m față de marcajul pietonal și 13,50 m față de telefonul mobil care aparținea părții vătămate și care fusese identificat pe carosabil. La fața locului nu au fost găsit urme de frânare sau alte urme care să poată fi exploatate în cercetare, însă ulterior, în urma audierii unor martori care au precizat că inculpata ar fi mutat autoturismul cu câțiva metri înapoi imediat după impact, în fotografia nr.1 de la f. 23 d.u.p. s-a putut observa o dâră de lichid care începe la aproximativ 2 m de autoturismul implicat în accident și care s-a scurs în direcția de deplasare a autoturismului.
Potrivit procesului – verbal de cercetare la fața locului, însoțit de schița accidentului și a planșei foto, trecerea de pietoni era semnalizată cu indicatoare și marcaj pietonal, precum și cu indicator de presemnalizare, iar din constatările preliminare s-a născut suspiciunea că persoana vătămată L. V. C. ar fi fost accidentat pe trecerea de pietoni, stabilindu-se că autoturismul marca Chevrolet cu nr. de înmatriculare_ era condus de inculpata G. L..
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a părții civile Lunașu V. C. care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4 (patru) ani de îngrijiri medicale, iar leziunile de violență i-au pus în primejdie viața prin contuzie meningo-cerebrală, conform raportului de expertiză medico-legală – supliment nr.282/A1rutier/2011/13.09.2013, leziunile de violență putând data din 27.07.2013, mecanismul de producere fiind prin lovire cu și de corpuri dure. S-a arătat că partea civilă rămâne cu infirmitate fizică permanentă și encefalopatie posttraumatică. În motivarea prelungirii zilelor de îngrijire medicală s-a arătat că traumatismul de la genunchiul drept, asociat celui cranio-cerebral, a necesitat numeroase intervenții chirurgicale. Prin suplimentul nr.1423/282/A1rutier/2011/08.07.2015, referitor la capacitatea de muncă a părții civile, s-a concluzionat că acesta are o capacitate adaptativă de 40% cu capacitate de muncă păstrată, nefiind încadrat în grad de invaliditate.
Persoana vătămată L. V.-C. a declarat că dorește să participe în procesul penal în calitate de parte civilă în procesul-penal, sens în care, prin avocat, a depus în fața instanței, la data de 20.03.2013, constituirea de parte civilă. În ceea ce privește dinamica producerii accidentului rutier, partea civilă a precizat că nu își mai amintește nimic, suferind de amnezie posttraumatică.
Din probele administrate în prezenta cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, a rezultat că în data de 27.07.2010, în jurul orei 16:30, inculpata G. L. conducea autoturismul marca Chevrolet cu nr. de înmatriculare_ pe DN2A, în localitatea M. K., dinspre mun. București către mun. C.. Ajungând în zona restaurantului “Enigma”, inculpata nu a acordat prioritate de trecere părții civile care se angajase în traversarea drumului național pe marcajul pietonal, dinspre stânga către dreapta, având în vedere sensul de deplasare al inculpatei, trecerea de pietoni fiind marcată și semnalizată în mod corespunzător.
În fața părții civile, pe marcajul pietonal, erau angajate în traversare drumului național trei persoane, doi adulți și un copil, cei doi adulți fiind identificați în persoana martorilor P. D. M. și P. C..
Fiind audiați atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de judecată, aceștia din urmă au arătat că înainte de producerea accidentului s-au angajat în traversarea drumului pe marcajul pietonal, dinspre restaurantul “Enigma” către zona cu blocuri, ambii observând în spatele lor un tânăr în jur de 18 ani care s-a angajat de asemenea în traversarea străzii ușor grăbit. Dinspre mun. C., din partea stângă a martorilor, a oprit un TIR care le-a acordat prioritate, iar dinspre mun. București a oprit un autoturism de culoare albă. După ce soții P. au făcut câțiva pași pe trotuar, s-a auzit o bubuitură, un zgomot specific unui accident de circulație, moment în care l-au observat pr tânărul la care s-au referit cum este proiectat în spațiul verde, după trecerea de pietoni, spre mun. C.. Martorii au declarat că partea civilă traversa regulamentar drumul, pe marcajul pietonal, iar anterior impactului nu au auzit urme specifice de frânare.
Martorii au constatat că tânărul a fost accidentat de un autoturism de culoare roșie cu nr. de înmatriculare_, condus de o persoană de sex feminin, aceasta reușind să oprească după trecerea de pietoni, dând ulterior înapoi autoturismul. Ambii martori au arătat că pietonul se îndrepta în fugă spre trecerea de pietoni (martorul P. D.-M.), respectiv era mai grăbit (martora P. C.), aceasta din urmă observându-l pe pieton în timp ce era proiectat prin aer.
Niciunul dintre martori nu au observat ca partea civilă să aibă un telefon în mână sau să discute cu cineva la telefon, iar în legătură cu faptul că inculpata ar fi mutat autoturismul, martorul apreciază că a fost vorba de 1-2 m, în timp ce martora consideră că au fost 10 m, iar această manevră a avut loc imediat după producerea impactului. Martorii se referă la dâra evidențiată în planșa foto ca provenind de la autoturismul inculpatei, precizând că autoturismul nu a mai fost repoziționat cu ocazia cercetării la fața locului.
Martorul P. A. a observat de pe geamul din bucătărie cum 3 persoane s-au angajat în traversarea drumului național pe marcajul pietonal, timp în care dinspre centrul localității, pe trotuar, venea cu un mers mai grăbit un băiat care s-a oprit apoi în spatele celor trei și, după ce s-a asigurat și el, s-a angajat în traversarea drumului, fiind la doi pași în spatele grupului. Martorul nu a observat ca acel tânăr că aibă asupra sa un telefon mobil. Martorul nu a perceput momentul impactului decât auditiv, deoarece își întorsese privirea de la trecerea de pietoni, însă a l-a observat pe acel tânăr ulterior, în timp ce era proiectat prin aer de un autoturism care circula dinspre București către C., căzând pe spațiul verde. Si acest martor precizează că inculpata a dat înapoi autoturismul după impact aproximativ 15-16 m (urmărire penală), respectiv 5-6 m (faza de judecată). În fața instanței martorul a arătat că nu a auzit sunete specifice de frânare anterior impactului, iar pe sensul celălalt de deplasare (dinspre C. către București) oprise un TIR, însă nu a observat ca înaintea autoturismului condus de inculpată să oprească vreo altă mașină; de asemenea, băiatul accidentat nu alerga pe trecerea de pietoni.
Martorul M. C.-P. nu a fost de față în momentul producerii accidentului, dar a precizat că, în timp ce se efectuau măsurători, a auzit lumea vorbind că inculpata ar fi mutat autoturismul. În faza de judecată, martorul nu a putut da detalii suplimentare, confirmând însă cele constatate în procesul-verbal de cercetare la fața locului.
Fiind audiat, martorul B. G. susține declarațiile celorlalți martori audiați, în sensul că băiatul s-a angajat în traversarea drumului în spatele celor trei persoane, după ce anterior acestora li s-a acordat prioritate, dar că atunci când acesta s-a angajat în traversare, deja celelalte trei persoane ajunseseră pe partea opusă. Martorul nu a fost atent ce manevre a efectuat conducătoarea auto, dar a auzit la fața locului că se discuta de faptul că aceasta ar fi mutat autoturismul mai aproape de marcajul pietonal. În fața instanței, fin cauza stării de sănătate și a vârstei înaintate, martorul nu a mai putut da alte detalii, precizând doar că își aduce aminte să a fost martor la producerea unui accident de circulație.
Martorii C. M. și S. C.-D. au arătat în cursul urmăririi penale că la un moment dat au auzit o bubuitură în timp ce jucau fotbal pe un teren aflat în apropiere și s-au deplasat imediat către drumul național, terenul fiind la 20 m de locul accidentului, ajungând în 20-30 secunde. Cei doi au observat-o pe inculpată coborând de la volan, însă din acel moment până la sosirea echipajelor de intervenție nu au observat ca autoturismul să fi fost mutat, declarații pe care martorul C. M. și le-a menținut și în fața instanței de judecată.
În cauză a fost întocmit raportul de expertiză tehnică auto judiciară. Potrivit concluziilor acestui raport, în momentul apariției stării de pericol autoturismul condus de inculpata G. L. se deplasa cu o viteză de 41 km/h, calculată cu o relație care are o precizie de +/- 5% și care este independentă de poziția în care a fost găsit autoturismul, în condițiile în care pe carosabil nu au fost evidențiate urme de frânare cu ocazia cercetării la fața locului.
Locul impactului dintre partea civilă și autoturismul condus de inculpata G. L. s-a aflat pe marcajul pentru pietoni, pe banda de deplasare a autoturismului. Potrivit pct.7 din raportul de expertiză, cauza producerii accidentului o constituie neacordarea priorității de trecere pietonului angajat în traversarea drumului prin loc marcat și semnalizat corespunzător de către inculpata G. L., singura care era în măsură să evite accidentul, în condițiile în care ar fi respectat dispozițiile art.135 lit.h din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr.195/2002 republicată. Totodată, inculpata nu a respectat dispozițiile art.123 lit.h din același act normativ care obligă conducătorul de vehicul să nu depășească viteza de 30 km/h în localitate, atunci când drumul public are ce mult o bandă pe sens, iar trecerile de pietoni sunt semnalizate doar cu marcaje și indicatoare.
Expertul tehnic recomandat de inculpată a formulat mențiuni la raportul de expertiză tehnică, concluzionând că apariția părții civile pe sensul de mers al inculpatului a fost bruscă și imprevizibilă, astfel că impactul nu a mai putut fi evitat. De asemenea, expertul a mai stabilit că inculpata avea o viteză de 36 km/h iar impactul cu partea civilă a avut loc la circa 1 m – 1,5 m după marcajul pietonal.
Instanța constată că mențiunile expertului – parte sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor, care au precizat în unanimitate că partea civilă era angajată în traversarea drumului pe marcajul pietonal dinspre partea stângă către partea dreaptă în raport de direcția de deplasare a inculpatului. Dacă o apariție imprevizibilă a unui pieton din partea dreaptă a conducătorului auto ar fi posibilă, în condițiile în care în cauză partea civilă a traversat fără niciun incident sensul opus de mers, apariția sa a fost imprevizibilă pentru inculpată numai din cauza neatenției acesteia, care nu l-a observat pe L. V.-C..
Fiind audiată, inculpata a avut o atitudine oscilantă, de deculpabilizare, precizând că inițial în fața sa oprise un TIR care a acordat prioritate unor pietoni, dar care s-a pus în mișcare, în același timp inculpata rulând în spatele autocamionului cu o viteză de 30 km/h. După ce a trecut mai mult de trei sferturi cu autovehiculul de trecerea de pietoni, din partea stângă a apărut un tânăr care avea un telefon mobil în mână și se uita la el, trezindu-se brusc cu el în față. Susține inculpata că pietonul traversa la aproximativ 1 m de capătul marcajului pietonal.
Ulterior, inculpata a precizat că pietonul fugea pe trecerea de pietoni și în scopul evitării impactului a frânat energic; apreciază că anterior impactului circula cu o viteză de 30-40 km/h. Inculpata nu a recunoscut să ar fi schimbat poziția autoturismului după producerea impactului.
Martora C.-A. Antoanella-B. a declarat în faza de urmărire penală că ieșise dintr-un restaurant în momentul în care în trafic a observat-o pe inculpată care oprire în spatele unui TIR, în zona trecerii de pietoni, în timp ce pe celălalt sens de mers oprise o autoutilitară. Martora a observat o persoană de sex feminin și un copil care au traversat drumul, astfel că imediat autovehiculele s-au pus în mișcare. În acel moment, prin spatele autoutilitarei care tocmai se pusese în mișcare s-a angajat în traversare un adolescent într-un ritm mai alert, la aproximativ 1,5 m de marcajul pietonal, ținând în mână un telefon mobil, însă după acest moment nu a mai fost atentă, auzind ulterior o bubuitură. Autoturismul condus de inculpată s-a oprit la 2-3 m de trecerea de pietoni și până la sosirea poliției nu a fost mișcat de inculpată. După finalizarea cercetării la fața locului martora precizează că a observat sub autoturism o dâră de lichid, probabil de la aerul condiționat.
În fața instanței martora a precizat că nu-și aduce aminte detalii în legătură cu accidentul, menționând că este o persoană ocupată, solicitând să I se citească declarația din cursul urmăririi penale pentru a preciza dacă și-o menține sau nu.
Se observă așadar că declarațiile martorei sunt în mod vădit nesincere, concluzie întărită de atitudinea sa din fața instanței de judecată, aceasta nefiind un martor ocular al accidentului, dând declarații doar pentru a o sprijini pe inculpată. Aspectele scoase în evidență de martoră sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză, respectiv proces-verbal de cercetare la fața locului și declarațiile celorlalți martori care se coroborează între ele. Pe de altă parte, nici măcar declarația inculpatei nu se coroborează cu declarația martorei și nici cu celelalte probe administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată.
La dat de 15.06.2011 s-a întocmit un proces – verbal de reconstituire la care au participat inculpata G. L., partea civilă L. V. C. și martorii P. D. M., P. C. și P. A.. Martora C.-A., deși a fost citată, nu s-a prezentat. Cu această ocazie, martorii au indicat locul în care a oprit autoturismul condus de inculpata G. L., respectiv la 22,4 m, 20,85 m și 13,6 m, în funcție de percepția fiecăruia dintre martori; fiecare dintre martori a indicat poziția părții civile după impact ca fiind la 10,3 m după marcajul pietonal.
Din toate probele administrate rezultă fără nicio îndoială că inculpata G. L., în calitate de conducător auto, nu a respectat la data de 27.07.2010, ora 16:30 dispozițiile art.123 lit.h și art.135 lit.h di Regulamentul pentru aplicarea OUG nr.195/2002 republicată, provocând accidentul de circulație în care partea civilă a suferit leziunile descrise anterior. Totodată, după producerea impactului, inculpata a schimbat poziția autoturismului, instanța urmând să aibă în vedere din această perspectivă atât declarațiile martorilor, cât și la fotografia menționată în cuprinsul motivării și în care se poate observa pe carosabil urme de lichid la aproximativ 1-2 m de autoturismul inculpatei. Or, martorii indică faptul că acea urmă provine de la autoturismul inculpatei, iar faptul că urma de început a dârei se găsește la aproximativ 2 m de autoturismul inculpatei susține concluzia că acesta a fost mutat după impact.
De altfel, atitudinea de nerecunoaștere a inculpatei este de natură să conducă instanța la concluzia că acțiunile sale nu au fost doar reacții la ceea ce s-a întâmplat, ci a urmărit mai mult de atât, respectiv influențarea cercetărilor; din punct de vedere subiectiv, inculpata ar fi putut explica manevra de mers înapoi în multiple feluri care nu ar fi putut fi contrazise de instanță și care ar fi putut reprezenta apărări de natură să conducă chiar la o soluție de achitare (faptul că nu a realizat ce s-a întâmplat, intenția de a o ajuta pe partea civilă, etc.), însă a preferat să nege cu vehemență efectuarea unei astfel de manevre; totodată, inculpata ar fi putut aduce la cunoștință echipei de cercetare la fața locului împrejurarea că a modificat poziția autoturismului, situație în care, probabil, nici nu s-ar mai fi ajuns la trimiterea în judecată pentru infracțiunea prev. de art.89 alin.1 și 2 din OUG nr.195/2002 republicată, însă agenții de poliție au arătat în rapoartele întocmite că nimeni nu le-a adus la cunoștință această împrejurare.
Din probatoriul administrat rezultă așadar că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele există, au fost comise de inculpată și constituie infracțiuni.
- Încadrarea juridică a faptelor:
Instanța constată că în conformitate cu art.104 din Legea nr.255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.proc.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.
Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art.5 C.pen.), instanța constată că, prin decizia nr.265/6._, publicată în M.Of. nr.372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerentele deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că prevederile art.5 alin. 2 C.pen. nu sunt incidente ca efect al pronunțării deciziei, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art.5 din Codul penal.
Față de acestea, având în vedere că, potrivit art.147 alin.4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatei mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.
Ca o chestiune prealabilă, instanța constată că limitele de pedeapsă prevăzute atât în art.196 alin.2 și 3 C.pen. 2009, cât și în art.184 alin.2 și 4 C.pen. 1969 pentru infracțiunea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată sunt aceleași – respectiv închisoarea de la 6 luni la 3 ani. De precizat însă că art.196 alin.2 și 3 prevede alternativ și pedeapsa amenzii, dar, pentru argumentele ce vor fi expuse în secțiunea următoare, opțiunea instanței este în sensul aplicării unei pedepse cu închisoarea.
În privința infracțiunii prev. de art.89 alin.1 și 2 din OUG nr.195/2002 republicată, aceasta este incriminată și în noul Cod penal în art.338 alin.1 și 2, limitele de pedeapsă prevăzute de legea veche fiind aceleași – închisoarea de la 2 la 7 ani. În schimb, pentru cele ce vor fi arătate, instanța consideră că în raport de această infracțiune se impun reținerea de circumstanțe atenuante, având în vedere gravitatea concretă a faptei (art.74 alin.2 C.pen. 1969, art.75 alin.2 lit.b C.pen. 2009), caz în care, potrivit art.76 alin.1 lit.d C.pen. 1969, limitele pedepsei vor fi de la 15 la 2 ani fără o zi închisoare, în timp ce conform Codului penal 2009 limitele de pedeapsă ar fi de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni închisoare.
Pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, instanța consideră, pentru cele ce vor fi analizate pe larg în secțiunea următoarea, că o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare este justificată, conform ambelor reglementări, în timp ce pentru infracțiunea prevăzută de art.89 alin.1 și 2 din OUG nr.195/2002 republicată, cu reținerea art.74 alin.2 C.pen. 1969 s-ar impune stabilirea unei pedepse de 6 luni închisoare, în timp ce conform art.338 alin.1 și 2 C.pen. 2009 cu reținerea art.75 alin.2 lit.b C.pen. 2009 pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare este suficientă.
Aplicând regulile tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, conform art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969, conform legii vechi inculpata ar urma să execute o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare, fără aplicarea vreunui spor, în timp ce potrivit legii noi (art.39 alin.1 lit.b C.pen. 2009) ar rezulta o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare.
Prin urmare, Codul penal 1969 apare ca fiind, global, lege mai favorabilă pentru inculpată. În schimb, instanța apreciază că nu se impune executarea pedepsei închisorii în regim de detenție, opțiunea de individualizare judiciară fiind pe vechiul Cod penal suspendarea executării pedepsei, în timp ce pe noul Cod penal, în condițiile în care inculpata nu s-a prezentat pentru a-și exprima acordul în legătură cu prestarea unei activități neremunerate în folosul comunității, singura posibilitate ar fi executarea pedepsei închisorii în regim de detenție.
În consecință, în mod evident legea veche este mai favorabilă.
În drept, fapta inculpatei G. L. care, la data de 27.07.2010, în jurul orei 16:30, a condus autoturismul marca Chevrolet cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2A, în .. C. și, în zona trecerii de pietoni din dreptul restaurantului “Enigma”, a surprins și accidentat pe partea civilă L. V. C., care s-a angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal, provocându-i vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 4 ani de îngrijiri medicale, leziunile de violență care i-au pus în primejdie viața prin contuzie meningo-cerebrală, rămânând cu infirmitate fizică permanentă și encefalopatie posttraumatică, având la acest moment o capacitate adaptativă de 40%, cu capacitate de muncă păstrată și, accident care s-a produs ca urmare a nerespectării de către inculpată a dispozițiilor art.123 lit.h și 135 lit.h din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr.195/2002 republicată, context în care, ulterior producerii accidentului a modificat poziția autoturismului față de poziția în care se oprise inițial acesta, deplasând autoturismul în marșarier aproximativ 2 metri, după care autoturismul a fost oprit în poziția în care a fost găsit de lucrătorii de poliție, fără a avea încuviințarea echipei de cercetare la fața locului și fără a justifica în vreun fel manevra, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.2 și 4 C.pen. 1969 și modificarea stării locului accidentului de circulație din care a rezultat vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului prev. de art.89 alin.1 și 2 din OUG nr.195/2002 republicată, ambele cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009.
În privința elementului material, instanța constată că fapta inculpatei de a nu acorda prioritate de trecere părții civile care se angajase în traversarea drumului național DN 2A de la stânga spre dreapta în sensul de mers al autoturismului condus de inculpată (obligație prevăzută de art.135 lit.h din HG nr.1391/2006 de aprobare a Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002) a fost cauza principală și determinantă a producerii accidentului. Astfel, conform art.135 lit.g, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: […] h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului. Totodată, urmările accidentului ar fi fost mai reduse dacă inculpata respecta și viteza legală în zona respectivă, având în vedere configurația drumului (câte o bandă pe sens). Astfel, conform art.123 alin.1 lit.h din Regulament, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, în următoarele situații: h) la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare și marcaje, când drumul public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflați pe trotuar, în imediata apropiere a părții carosabile, intenționează să se angajeze în traversare.
Referitor la urmarea imediată, acesta s-a produs potrivit art.184 alin.2 și 4 C.pen. întrucât din raportul de expertiză medico-legală și suplimentele la acesta a reieșit să partea civilă a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 4 ani de îngrijiri medicale, leziunile de violență care i-au pus în primejdie viața prin contuzie meningo-cerebrală, rămânând cu infirmitate fizică permanentă și encefalopatie posttraumatică, având la acest moment o capacitate adaptativă de 40%, cu capacitate de muncă păstrată.
În legătură cu raportul de cauzalitate, acesta rezultă din probele administrate în cauză, vătămarea corporală a părții civile datând din 27.07.2010, fiind produsă prin lovirea cu și/sau corpuri dure; în nexul cauzal, contribuția inculpatei a fost singura care a avut relevanță.
În ceea ce privește latura subiectivă, inculpata a săvârșit fapta cu vinovăție în forma culpei cu prevedere (art. 19 alin. 1 pct.2 lit.a C.pen. 1969) întrucât acesta putea să prevadă rezultatul faptei sale însă acesta nu l-a acceptat, socotind fără temei că el nu se va produce; fiind vorba de o zonă în care se afla o trecere de pietoni presemnalizată și semnalizată corespunzător, inculpata avea obligația să circule cu atenția pentru a putea să oprească în condiții de siguranță.
În legătură cu infracțiunea prev. de art.89 alin.1 și 2 din OUG nr.195/2002 republicată, instanța constată că din probatoriul administrat rezultă fără nicio îndoială că inculpata a modificat starea locului accidentului, prin deplasarea autoturismului cu spatele, înspre trecerea de pietoni, pe o distanță de aproximativ 2 m, imediat după producerea evenimentului rutier, fără a avea permisiunea echipei de cercetare la fața locului și fără a aduce măcar la cunoștință membrilor acesteia care a fost poziția reală în care a oprit autoturismul după producerea impactului. Așadar, sunt întrunite condițiile ce țin de elementul material al laturii obiective, producându-se în același timp urmarea imediată, respectiv o stare de pericol pentru activitatea de înfăptuire a justiției (existând la acel moment riscul ca probele să fie influențate de modificarea locului faptei), legătura de cauzalitate rezultând ex re, din comiterea infracțiunii (infracțiune de pericol).
Din punct de vedere subiectiv, inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, ceea ce caracterizează forma de vinovăție a intenției indirecte prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit.b C.pen.; inculpata a negat vehement efectuarea manevrei de mers înapoi din primul moment, nu a recunoscut comiterea infracțiunii, aspecte care denotă reau-credință a acesteia și contribuie la concluzia instanței.
Față de aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.396 alin 2 C.proc.pen., din probe reieșind dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, au fost comise de inculpată și constituie infracțiuni, instanța va dispune condamnarea acesteia.
- Individualizarea judecătorească a pedepselor:
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatei, instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art.52 C.pen, și dispozițiile art.72 C.pen, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Referitor la gravitatea infracțiunii prev. de art.184 alin.2 și 4 C.pen. 1969, instanța are în vedere că fapta inculpatei a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a părții civile, producându-se urmarea imediată, fiind săvârșită prin încălcarea unei norme elementare privind circulația pe drumurile publice – neacordarea priorității de trecere a pietonului angajat în traversarea străzii prin loc marcat și semnalizat corespunzător – și care este cauza producerii multor accidente grave de circulație, ignorând de asemenea și dispozițiile art.123 alin.1 lit.h din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 republicată care o obliga să circule cu o viteză maximă de 30 km/h în zona trecerii de pietoni, în condițiile în care existau persoane care se aflau pe trotuar și chiar s-au angajat în traversarea drumului național. Obiectul juridic al infracțiunii este reprezentat de acele relații sociale care presupun protejarea integrității și sănătății persoanelor chiar și împotriva unor acțiuni neintenționate, pericolul abstract fiind relevat de limitele de pedeapsă din norma de incriminare.
Imediat după producerea accidentului inculpata a modificat starea locului accidentului fără a avea acordul echipei de cercetare la fața locului și fără a aduce ulterior la cunoștința agenților de poliție manevra de mers înapoi pe care o efectuase. Or, această acțiune a pus în pericol activitatea de înfăptuire a justiției, câtă vreme o astfel de modificare a avut repercusiuni asupra celor consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului pe baza căruia s-a întocmit ulterior expertiza judiciară (în esență, distanța dintre autoturism și trecerea de pietoni), astfel că expertul ar fi putut ajunge la alte concluzii mai ales în legătură cu viteza autoturismului, aceasta fiind condiționată de distanță și timp din punct de vedere fizic (în principal).
Este însă adevărat că, în concret, expertul nu a ținut cont de distanța la care s-a oprit autoturismul, în condițiile în care nu au existat urme de frânare, ci a avut în vedere distanța la care a fost proiectată partea civilă, astfel că deși a existat o stare de pericol pentru valoarea socială, ținând seama și de distanța minimă parcursă în această manieră (aproximativ 2 m), manevra inculpatei nu ar fi putut influența ab initio cercetarea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Așadar, gravitatea faptei este una redusă, astfel că se impune reținerea circumstanței atenuante prev. de art.74 alin.2 C.pen. 1969 în raport de această infracțiune.
În legătură cu persoana inculpatei, instanța reține că aceasta are 45 de ani, nu are antecedente penale, este divorțată, cetățean român, cu studii superioare, lucrând ca funcționar public în cadrul Primăriei Târgușor. Deși aceste circumstanțe personale îi sunt favorabile, inculpata a avut o atitudine procesuală care trebuie sancționată prin aplicarea unor pedepse menite să o determine pe aceasta să înțeleagă gravitatea faptelor, încercând încă din primul moment să arunce vina în sarcina părții civile, contrar tuturor probelor administrate în cauză. Poziția acesteia de neasumare a vreunei responsabilități, faptul că nu s-a prezentat decât la 1-2 termene de judecată și nici nu a binevoit să își exprime poziția procesuală în ultimul cuvânt, determină instanța să considere că aceasta nu are niciun regret în raport de cele întâmplate, că disprețuiește valori sociale importante cum sunt cele privind integritatea și sănătatea persoanei.
Așadar, instanța se va orienta în cazul inculpatei în sensul aplicării unei pedepse orientate către limita superioară a jumătății intervalului de individualizare în cazul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar în cazul infracțiunii prev. de art.89 alin.1 și 2 din OUG nr.195/2002 republicată către sfertul inferior al intervalului de individualizare, ținând cont și de incidența art.76 alin.1 lit.d C.pen. 1969.
Față de aceste considerente, în baza art.184 alin.2 și 4 C.pen. 1969 cu reținerea art.5 alin.1 C.pen. 2009 instanța o va condamna pe inculpata G. L. la pedeapsa de 1 (unu) an și 9 (nouă) luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
De asemenea, în baza art.89 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu reținerea art.74 alin.2 și art.76 alin.1 lit.d C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. o va condamna pe aceeași inculpată la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de modificare a stării locului accidentului de circulație din care a rezultat vătămarea integrității corporale sau a sănătății uneia sau mai multor persoane.
În baza art.33 lit.a C.pen. 1969 instanța va constata că infracțiunile deduse judecății sunt concurente și, în consecință, în baza art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969 va contopi pedepsele aplicate inculpatei (1 an și 9 luni închisoare și 6 luni închisoare), urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an și 9 (nouă) luni închisoare.
În privința pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).
Astfel, instanța subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptelor săvârșite de inculpată – vătămare corporală din culpă și modificarea stării locului accidentului de circulație din care a rezultat vătămarea integrității corporale sau a sănătății uneia sau mai multor persoane, susține existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), instanța apreciind că, față de pericolul social concret al faptelor și persoana inculpatei, astfel cum au fost analizate anterior, nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Prin urmare, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 instanța va interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere că pedeapsa principală aplicată inculpatei în urma concursului de infracțiuni nu depășește 2 ani închisoare (1 an și 9 luni închisoare), iar acesta nu a mai fost condamnat anterior, neavând antecedente penale, ținând seama de vârsta și gradul educație (studii superioare), de faptul că are o profesie și un loc de muncă stabil, că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate, cu atât mai mult cu cât fapta cea mai gravă a fost comisă din culpă, instanța consideră că pronunțarea condamnării de 1 an și 9 luni închisoare constituie un avertisment suficient ce o va determina pe inculpată să nu mai săvârșească infracțiuni și să conștientizeze, măcar în ultimul moment, gravitatea faptelor, astfel că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.81 C.pen. 1969, văzând și aspectele analizate anterior în legătură cu gravitatea concretă a faptelor și persoana inculpatei.
În consecință, în baza art.81 C.pen. 1969 instanța va suspenda condiționat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 3 ani și 9 luni, calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969.
În raport de această individualizare judecătorească a executării pedepsei, în baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se vor suspenda și pedepsele accesorii.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen. instanța va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare, respectiv dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu își va îndeplini obligațiile civile stabilite prin prezenta.
- Latura civilă:
Prin cererea depusă în ședința publică din 20.03.2014 persoana vătămată a arătat că se constituie parte civilă în contradictoriu cu inculpata și partea responsabilă civilmente . SA cu suma de 1.000.000 euro reprezentând daune morale, 50.000 euro daune materiale și 1.000 de lei prestație periodică lunare, începând cu luna august 2010 până la încetarea stării de nevoie, fiind invocate dispozițiile Legii nr.136/1995 și Ordinul nr.5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, fiind depuse și înscrisuri justificative pe anii 2012-2013 (f. 23-108 d.u.p.).
Potrivit art.998 C.civ. 1864, aplicabil având în vedere data săvârșirii infracțiunii (22.09.2011) și dispozițiile art.103 din Legea nr.71/2011, orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. De asemenea, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Conform art.99 alin.1 C.proc.pen., sarcina probei în cadrul acțiunii civile aparține părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. În cauza de față, având în vedere că nu suntem în prezența unei ipoteze de exercitare a acțiunii civile din oficiu, sarcina probei revine exclusiv părții civile.
În consecință, față de dispozițiile legale precitate, patru sunt condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: existența unui prejudiciu, fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Referitor la fapta ilicită, vinovăție și legătura de cauzalitate instanța a arătat deja în secțiunile precedente faptul că inculpata este vinovată de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Rămâne așadar de analizat care este prejudiciul efectiv suferit de partea civilă.
Jurisprudența și doctrina au fost constante în a aprecia că, în caz de vătămare a integrității corporale și a sănătății, după caz, prejudiciul trebuie să cuprindă echivalentul câștigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacității sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale.
Referitor la prestația periodică solicitată de partea civilă în cuantum de 1.000 de lei de la momentul producerii accidentului până la încetarea stării de nevoie, instanța reține că la data de 27.07.2010 L. V.-C. nu era încadrat în muncă, fiind elev, iar conform suplimentului la raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză acesta are capacitatea de muncă păstrată, în ciuda unei capacități adaptative diminuate cu 40%. Or, într-o asemenea situație, pentru stabilirea prejudiciului nu pot fi luate în calcul decât cheltuielile determinate de îngrijirea medicală, despăgubiri care îmbracă forma unei sume globale, în acest sens fiind și doctrina (vezi C. S. și C. B. – D. civil. Teoria generală a obligațiilor, Ed. Hamangiu, Ediția a IX-a, pag.163), dar și jurisprudența.
Prin urmare, solicitările părții civile sunt neîntemeiate din această perspectivă.
În schimb, în cauză s-a făcut dovada de către partea civilă a cheltuielilor efectuate în vederea însănătoșirii, cheltuieli generate de accidentul produs de inculpată. Luând în calcul toate bonurile, chitanțele și celelalte cheltuieli dovedite prin înscrisuri și efectuate în scopul însănătoșirii părții civile și ca urmare a sporirii nevoilor sale de viață (f. 23-108 d.u.p – dosar roșu; f. 32-124; 131-145 – dosar albastru), rezultă un cuantum total al daunelor materiale de 37.379,51 lei.
În ceea ce privește criteriile pentru stabilirea daunelor morale, în caz de vătămare a integrității corporale sau sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială, existând jurisprudență constanta sub acest aspect. Totodată, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.
Spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială și socială.
Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei. Pentru stabilirea sumei ce urmează să fie acordată cu titlu de daune morale, instanța are în vedere cu precădere gravitatea leziunilor suferite de către partea civilă, relevate în raportul medico-legal și suplimentele la acesta – leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4 (patru) ani de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața prin contuzie meningo-cerebrală; partea civilă a rămas cu infirmitate fizică permanentă și encefalopatie posttraumatică, iar traumatismul de la genunchiul drept, asociat celui cranio-cerebral, a necesitat numeroase intervenții chirurgicale.
La momentul producerii accidentului partea civilă era în vârstă de 18 ani, iar din toate înscrisurile medicale depuse aproape la fiecare termen de către doamna avocat rezultă că viața i-a fost schimbată brusc și violent, iar șansele de recuperare completă sunt inexistente câtă vreme a rămas cu infirmitate fizică permanentă și cu o encefalopatie, definitivă conform DEX ca fiind o boală a creierului și care se manifestă prin amețeli, diminuare a intelectului, tulburări de memorie etc. Partea civilă a suferit multiple operații (martora C. M. are cunoștință de patru) la ligamentele încrucișate la genunchi, ceea ce a implicat dureri deosebite și imobilizare la pat (chiar și 1 an), iar la acest moment nu este adaptat social, este depresiv și irascibil (declarații martori), în același sens fiind și suplimentul întocmit în faza de judecată în care se apreciază că partea civilă are o capacitate adaptativă de 40%, deși anterior dorea să urmeze cursurile Academiei Militare. Totodată, martorii au arătat că L. V.-C. era liniștit, sociabil și înțelegător.
În raport de vârsta părții civile, de implicațiile extreme pe care le-a avut accidentul asupra stării sale de sănătate și implicit pe plan social și profesional, instanța consideră că suma de 100.000 de euro reprezintă o satisfacție justă în cauză din perspectiva daunelor morale, fiind totuși exagerate pretențiile în cuantum de 1.000.000 euro câtă vreme șansele ca partea civilă să se reintegreze social și profesional par a fi totuși ridicate.
Cu privire la partea care va fi obligată la suportarea acestor daune, instanța consideră că este necesară clarificarea calității asigurătorului în procesului penal, având în vedere intervenirea noii legislații procesuale.
Astfel, conform art.86 C.proc.pen. persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente.
Așadar, spre deosebire de art.24 alin.3 C.proc.pen. care făcea trimitere numai la răspunderea potrivit legii civile, noua lege procesuală precizează în mod expres că în cadrul procesului penal vor răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente persoanele care în temeiul unui contract, au obligația de a repara prejudiciul cauzat de către inculpat.
Dispoziția legală este foarte clară: partea responsabilă poate fi obligată fie în solidar cu inculpatul, în măsura în care solidaritatea este expres prevăzută de lege, fie singură în celelalte cazuri.
Potrivit art.1.445 C.civ. solidaritatea dintre debitori nu se prezumă. Ea nu există decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege. Or, cum între inculpat și partea responsabilă civilmente a intervenit un contract de asigurare ce nu prevede solidaritatea (esența asigurării fiind protejarea asiguratului în cazul intervenirii riscului asigurat), iar Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în Românie nu instituie solidaritatea între asiguratul RCA și asigurător în cazul riscului asigurat, există doar o unică variantă legală posibilă – partea responsabilă civilmente trebuie obligată într-un asemenea caz singură la plata despăgubirilor către partea civilă.
În plus, obligarea asigurătorului „alături de” inculpat la plata despăgubirilor avea un fundament mai degrabă practic (în niciun caz teoretic, legea civilă necunoscând acest tip de obligație) în vechea reglementare, în condițiile în care asigurătorul nu avea calitatea de parte responsabilă civilmente. Cum în noua legislație procesual penală acesta are calitatea de parte responsabilă civilmente, iar art.86 C.proc.pen. prevede doar două posibilități (obligarea singur sau în solidar cu inculpatul), obligarea acestuia „alături de” nu mai are niciun fundament legal, nici măcar practic.
Argumentul legal decisiv în favoarea soluției adoptate de instanță, și îmbrățișată de majoritatea Curților de Apel din țară (minută practică neunitară comunicată de I.N.M. prin adresa nr.3658/08.07.2015) este acela că prin art.54 alin.1 și art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995 persoana vătămată își poate formula pretențiile numai împotriva asigurătorului de răspundere de civilă auto, în limitele obligației acestuia, răspunderea delictuală a inculpatului putând fi atrasă doar în cazul în care despăgubirile acordate ar depăși plafonul stabilit în contractul de asigurare și în normele speciale (așadar doar pentru ceea ce depășește, caz în care și inculpatul va fi obligat singur la plata acestora despăgubiri, nu „alături de” sau în „solidar”).
Cum acest plafon nu este depășit în cauză, astfel cum reiese din cuprinsul poliței de asigurare, se justifică obligarea părții responsabile singură la plata despăgubirilor cuvenite părții civile, în conformitate cu art.86 C.proc.pen. și art.54 alin.1 și 55 alin.1 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
De altfel, recent Procurorul General al României a promovat un recurs în interesul legii, sesizând practica neunitară, exprimându-și opinia că soluția legală și temeinică este și cea adoptată de prezentul complet de judecată.
În raport de toate considerentele expuse, în baza art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 și 86 C.proc.pen. cu aplicarea art.998, 999 C.civ. 1864 și reținerea art.54 alin.1 și 55 alin.1 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România instanța va admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă L. V.-C. în contradictoriu cu inculpata și partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE A. ASIGURĂRI SA, astfel că va obliga partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă, singură, a sumei de 37.379,51 lei cu titlu de daune materiale, respectiv 100.000 de euro cu titlu de daune morale în echivalent lei la cursul B.N.R. de la momentul efectuării plății.
Instanța va respinge ca nefondată solicitarea părții civile de acordare a unei prestații periodice în cuantum de 1.000 de lei până la încetarea stării de nevoie.
În legătură cu pretențiile materiale ale unităților spitalicești,conform art.313 alin.1 din Legea nr.495/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Având în vedere că prin comiterea de către inculpată a faptei ilicite s-au produs leziuni părții civile, aceasta necesitând îngrijiri medicale care au ocazionat cheltuieli suportate de către furnizorii de servicii medicale constituite părți civile, cheltuieli dovedite prin deconturile depus (f. 127 d.u.p. – S. C. de Urgență C. ; f. 130-132 d.u.p. – S. M. de Urgență și f. 137 – S. Minicipal M.), reiese că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie (faptă ilicită, prejudiciu, raportul de cauzalitate și vinovăție).
Totodată, instanța va avea în vedere și dispozițiile art.49 pct.1 lit.d din Ordinul CSA nr.5/2010 (în vigoare la data producerii accidentului) conform cărora la stabilirea despăgubirilor pentru vătămări corporale se au în vedere și eventualele cheltuieli prilejuite de accident, respectiv cele efectuate cu spitalizarea persoanei vătămate.
Prin urmare, partea responsabilă civilmente, în raport și de cele expuse anterior, trebuie să suporte singură aceste prejudicii, dovedire prin înscrisuri de către spitale – 9.167,03 lei, 6.700,03 și 5.440 lei (S. C. de Urgență C. ; S. M. de Urgență și S. Minicipal M.).
În raport de argumentele expuse anterior, în baza art.397 alin.1 coroborat cu art.25 alin.1 C.proc.pen. și art.86 C.proc.pen., cu reținerea art.998 și 999 C.civ. 1864, a art.54 alin.1 și art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995 și a art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății instanța va admite acțiunile civile exercitate de S. C. DE URGENȚĂ C., S. M. DE URGENȚĂ DR. A. G. C. și S. M. M., exercitate în contradictoriu cu inculpata și partea responsabilă civilmente.
Instanța va obliga partea responsabilă civilmente, singură, la plata către S. C. DE URGENȚĂ C. a sumei de 9.167,03 lei cu titlu de daune materiale – cheltuieli spitalizare.
Va obliga partea responsabilă civilmente, singură, la plata către S. M. DE URGENȚĂ DR. A. G. C. a sumei de 6.700,03 lei cu titlu de daune materiale – cheltuieli spitalizare.
De asemenea, instanța va obliga partea responsabilă civilmente, singură, la plata către S. M. M. a sumei de 5.440 lei cu titlu de daune materiale – cheltuieli spitalizare.
- Cheltuieli judiciare:
Față de soluția de condamnare dispusă, în condițiile în care partea responsabilă civilmente nu a fost obligată în solidar cu inculpata la repararea pagubei, nefiind incidente așadar dispozițiile art.274 alin.3 C.proc.pen., în baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. instanța va obliga inculpata la plata către stat a sumei de 2.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (1.500 de lei din faza de urmărire penală și 1.000 de lei din faza de judecată).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
- În baza art.184 alin.2 și 4 C.pen. 1969 cu reținerea art.5 alin.1 C.pen. 2009 condamnă pe inculpata G. L. (fiica lui N. și A., născută la data de 07.01.1970 în mun. C., jud. C., domiciliată în com. M. K., ., ., ., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.A. „M. G.”, cu sediul profesional în mun. C., ., nr.15, ., ., cetățean român, divorțată, studii superioare, funcționar public la Primăria Târgușor, fără antecedente penale, CNP:_) la pedeapsa de 1 (unu) an și 9 (nouă) luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art.89 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată cu reținerea art.74 alin.2 și art.76 alin.1 lit.d C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de modificare a stării locului accidentului de circulație din care a rezultat vătămarea integrității corporale sau a sănătății uneia sau mai multor persoane.
În baza art.33 lit.a C.pen. 1969 constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente.
În baza art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969 contopește pedepsele aplicate inculpatei (1 an și 9 luni închisoare și 6 luni închisoare), urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an și 9 (nouă) luni închisoare.
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În baza art.81 C.pen. 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 3 ani și 9 luni, calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969.
În baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și pedepsele accesorii.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen. atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare, respectiv dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu își va îndeplini obligațiile civile stabilite prin prezenta.
- În baza art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 și 86 C.proc.pen. cu aplicarea art.998, 999 C.civ. 1864 și reținerea art.54 alin.1 și 55 alin.1 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă L. V.-C., domiciliat în com. M. K., ..S1, . și domiciliul procesual ales la „N. & Asociații S.P.A.R.L.”, cu sediul profesional în mun. București, ., ., . în contradictoriu cu inculpata și partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE A. ASIGURĂRI SA, cu sediul în mun. București, ..3, . și sediul procesual ales în mun. C., ., jud. C..
Obligă partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă, singură, a sumei de 37.379,51 lei cu titlu de daune materiale, respectiv 100.000 de euro cu titlu de daune morale în echivalent lei la cursul B.N.R. de la momentul efectuării plății.
Respinge ca nefondată solicitarea părții civile de acordare a unei prestații periodice în cuantum de 1.000 de lei până la încetarea stării de nevoie.
În baza art.397 alin.1 coroborat cu art.25 alin.1 C.proc.pen. și art.86 C.proc.pen., cu reținerea art.998 și 999 C.civ. 1864, a art.54 alin.1 și art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995 și a art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății admite acțiunile civile exercitate de S. C. DE URGENȚĂ C., cu sediul în mun. C., ., jud. C., S. M. DE URGENȚĂ DR. A. G. C., cu sediul în mun. C., ., jud. C. și S. M. M., cu sediul în mun. M., ., jud. C., exercitate în contradictoriu cu inculpata și partea responsabilă civilmente.
Obligă partea responsabilă civilmente, singură, la plata către S. C. DE URGENȚĂ C. a sumei de 9.167,03 lei cu titlu de daune materiale – cheltuieli spitalizare.
Obligă partea responsabilă civilmente, singură, la plata către S. M. DE URGENȚĂ DR. A. G. C. a sumei de 6.700,03 lei cu titlu de daune materiale – cheltuieli spitalizare.
Obligă partea responsabilă civilmente, singură, la plata către S. M. M. a sumei de 5.440 lei cu titlu de daune materiale – cheltuieli spitalizare.
- În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpata la plata către stat a sumei de 2.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (1.500 de lei din faza de urmărire penală și 1.000 de lei din faza de judecată).
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.10.2015.
Președinte Grefier,
M. V. C. A.
Tehnored. Jud. MV/tehnored. Gref. CA/ 24.11.2015, 8 ex.
| ← Uzurparea de calităţi oficiale. Art. 240 C.p.. Sentința nr.... | Infracţiuni la alte legi speciale. Sentința nr. 1236/2015.... → |
|---|
