Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 1226/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1226/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-10-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._ /2015

SENTINȚA PENALĂ NR. 1226

Ședința publică din data de 26 octombrie 2015

Completul compus din:

Președinte de complet: jud. N. M.

Grefier: M. E.

M. P. a fost reprezentat de Procuror: C. A.

Din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.

S-a luat în examinare cauza penală privind pe inculpatul B. M. C. - fiul lui N. și E., născut la data de 03.02.1991 în C., județul C., CNP: _, domiciliat în Valu lui T., .. 8, județul C. - trimis în judecată sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 3 lit. „f” cod penal cu aplicarea art. 33 lit. „a” cod penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23 septembrie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta – când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la 09 octombrie 2015, 26 octombrie 2015, dată la care,

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 16.07.2013 prin rechizitoriul nr._/P/2012, P. de pe lângă Judecătoria C. l-a trimis în judecată, pe inculpatul B. M. C., sub aspectul comiterii a trei infracțiuni de furt calificat prevăzute de art.208 alin. 1-209 alin.3 lit. f Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal 1969.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că, inculpatul, la data de 14.09.2012, a sustras 9 cuple de la trenul de marfa nr._-1 din stația CF D., in valoare de 6550,53 lei, la data de 26.10.2012, a sustras 22 cuple de la trenul de marfa nr._-1 din stația CF D., in valoare de 8511,36 lei, iar la data de 15.12.2012 a sustras o cuplă de la vagoanele din compunerea trenului de marfa nr._ din stația CF Basarabi in valoare de 892 lei.

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: procese verbale de constatare; procese verbale de prezentare pentru recunoaștere din planșa foto; fotografii judiciare; înscrisuri; dovada ridicare corpuri delicte; declarații martori; declarațiile învinuitului.

În cursul cercetării judecătorești au fost readministrate mijloacele de probă testimoniale obținute în cursul urmăririi penale.

Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța retine următoarea situație de fapt:

La data de 14.09.2012, lucratorii din cadrul Postului de Politie T.F. Valu lui T. au fost sesizați de martorul P. Sandei, revizor tehnic la S.C. V. T. Rail S.R.L. Ploiești, care a reclamat sustragerea unor cuplele de rezerva de la mai multe vagoane din compunerea trenului de marfa_-1 garat in stația C.F. D.. Organele de politie s-au deplasat la fața locului, unde au constatat lipsa a 9 aparate de legare vagoane (cuple).

In urma cercetărilor efectuate a fost descoperit autorul infracțiunii in persoana învinuitului B. M. C., conform mijloacelor de proba administrate in cauza.

Martora R. S. a declarat ca la data de 14.09.2012 efectua serviciul in stația C.F. D., iar in jurul orelor 12.30 a observat prezenta unei persoane intre tampoanele vagoanelor unui tren, care acționa asupra unei cuple de legătura in scopul de a o demonta (f.34-35). Cerandu-i socoteala in legătura cu prezența în zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice, făptuitorul a inceput sa-i adreseze martorei injuraturi. Cu ocazia audierilor martora 1-a recunoscut pe autorul faptei din planșa foto, acesta fiind invinuitul B. M. C. (f.44-45).

Martorul P. Sandei a declarat ca la data de 14.09.2012 aflandu-se in stația C.F. D., a observat in dreptul unui tren 4 persoane de etnie rromă care incarcau . culoare albastra mai multe cuple de vago (f.32-33). In momentul in care martorul s-a apropiat, făptuitorii au inceput adreseze injuraturi, punandu-i in vedere sa plece din zonă. Cu ocazia audier martorul 1-a recunoscut pe autorul faptei din planșa foto, acesta fiind invinu B. M. C. (f.40-41).

La data de 26.10.2012, lucratorii din cadrul Postului de Politie 1 Valu lui T. au fost sesizați cu privire la faptul ca mai multe persoane sust piese componente de la vagoanele de marfa garate in stația C.F. D.. F de cele sesizate organele de politie s-au deplasat la fața locului, unde constatat lipsa a 22 aparate (cuple) de legare vagoane.

In urma cercetărilor efectuate a fost descoperit autorul infracțiunii persoana invinuitului B. M. C..

Astfel, martorul P. Sandei a declarat ca deține funcția de revi: tehnic vagoane in cadrul vătămata S.C. V. T. Rail S.R.L. Ploiești, iar data de 26.10.2012 in jurul orelor 15.00, in timp ce efectua revizia trenu nr._-1 in stația C.F. D., a observat o persoana de etnie rromă c; se indepărta de tren, fiind in posesia unui aparat de legare vagoane-cuplă (f.l 31). In urma celor constatate, martorul a anunțat organele de politie, care di verificarea vagoanelor au constatat lipsa mai multor cuple de vagoane. Marto a mai declarat ca ulterior in jurul orelor 19.45 a auzit zgomote specifice de taii materiale metalice, iar la venirea organelor de politie s-a constatat lipsa al cuple de vagoane. Cu ocazia audierilor martorul 1-a recunoscut pe autorul fap din planșa foto, acesta fiind invinuitul B. M. C. (f.42-43).

La data de 15.12.2012, lucratorii din cadrul Postului de Politie T Valu lui T. au fost sesizați de martorul S. M., cu privire la fap ca o persoana de sex bărbătesc sustrage piese componente de la vagoanele ur tren de marfa din stația C.F. Basarabi. Față de cele sesizate, organele de poli s-au deplasat la fața locului unde l-au surprins pe invinuitul B. M. C. in timp ce demonta un aparat de legare vagoane (cuplă). Acesta părăsit in fuga locul faptei, abandonând bunul sustras si mau multe unelte care s-a folosit la comiterea infracțiunii.

In urma cercetărilor efectuate a fost descoperit autorul infracțiunii persoana invinuitului B. M. C..

Martorul S. M. a declarat ca la data de 15.12.2012 in jurul orei 15.40, in timp ce se afla in curtea depozitului de lemne la capătul triajului d stația Basarabi a observat o persoana care sustragea o piesa metalica de cupla a vagoanelor, care vazand ca a observat de martor, a inceput sa-i adrese: injuraturi (f.28-29). In timpul cercetărilor, martorul 1-a recunoscut pe autor faptei din planșa foto, acesta fiind invinuitul B. M. C. (O 39).

Martorul B. A. a declarat ca la data de 15.12.2012 in timp ce se afla in apropierea stației C.F. Basarabi unde domiciliază fara forme legale, a observat doi polițiști care incercau sa prindă un tanar care a fost surprins sustragand o cuplă de vagoane. Autorul a abandonat piesa sustrasa intre șinele de cale ferata, precum si uneltele de care s-a folosit la săvârșirea faptei (f.36-37).

In timpul cercetărilor, martorul 1-a recunoscut pe autorul faptei din planșa foto, acesta fiind invinuitul B. M. C. (f.46-47).

Inculpatul a fost audiat în curul urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor, însă a negat săvârșirea acestora.

În baza art. 386 c.p.p., rap. la art. 5 cod penal, va respinge cererea, pusă în discuție din oficiu, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. M. C. din infracțiunile prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 3 lit. f Cod penal 1969, art. 208 alin. 1-209 alin. 3 lit. f Cod penal 1969, art. 208 alin. 1-209 alin. 3 lit. f Cod penal 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal 1969, în infracțiunea prev. de art. art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, alin. 3 lit. f Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969.

Instanța constată că, în raport intervalele de timp (relativ lungi) dintre faptele comise, nu se poate reține că acestea reprezintă acte materiale executate în baza aceleiași rezoluții infracționale.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, se reține că aceasta este dată de vechea reglementare, prin prisma regimului juridic al sancționării concursului de infracțiuni.

Sub aspect obiectiv, faptele inculpatului B. M. C., care, la data de 14.09.2012, a sustras 9 cuple de la trenul de marfa nr._-1 din stația CF D., in valoare de 6550,53 lei, la data de 26.10.2012, a sustras 22 cuple de la trenul de marfa nr._-1 din stația CF D., in valoare de 8511,36 lei, iar la data de 15.12.2012 a sustras o cuplă de la vagoanele din compunerea trenului de marfa nr._ din stația CF Basarabi in valoare de 892 lei, întrunesc elementele constitutive a trei infracțiuni de furt calificat prevăzute de art.208 alin. 1-209 alin.3 lit.f Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal 1969.

Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe, în cazul fiecăreia dintre cele trei infracțiuni.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța va avea in vedere criteriile prev. de art. 72 C.pen. 1969, si anume: dispozițiile din partea generala a Codului Penal privind infracțiunea consumată; limitele de pedeapsă prevăzute în partea speciala; gradul de pericol social al faptelor, pe care instanța îl apreciază ca fiind relativ ridicat, persoana și conduita inculpatului - are 24 ani, nu avea antecedente penale la data comiterii faptelor (astfel încât se va reține incidența disp. art. 74 alin. 1 lit. a) cod penal 1969, cu consecința coborârii limitelor de pedeapsă în condițiile art. 76 alin. 1 lit. c) cod penal 1969).

În acest context, instanța apreciază ca scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea câte unei pedepse de 3 ani închisoare, pentru fiecare dintre cele 3 infracțiuni.

În baza art. 36 c.p.1969, instanța constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care, prin sentința penală nr. 1521/10.12.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 47/MP/12.06.2014 a Curții de Apel C., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Pe cale consecință, în baza art. 85 alin. 1 c.p. 1969, va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1521/10.12.2013 a Judecătoriei C..

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin.1 lit. b Cod penal 1969, art. 36 alin. 1 cod penal 1969, va contopi cele trei pedepse de câte 3 ani închisoare, stabilite prin prezenta sentință, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1521/10.12.2013 a Judecătoriei C., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatului, instanța ține seama de faptul că acesta este tânăr, aspect care determină instanța să aprecieze că reeducarea inculpatului, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege și al conformării rigorilor legii penale, poate avea loc și fără privarea acestuia de libertate. Se consideră că în acest sens inculpatul poate reflecta asupra propriei conduite raportat la relațiile sociale pe care a înțeles să le lezeze prin săvârșirea infracțiunii.

Pe cale de consecință, în baza art. 86 ind. 1 Cod penal 1969, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicate prin prezenta pentru inculpat, pe o durată de 7 ani, reprezentând termen de încercare, care se va calcula de la data de 12.06.2014, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 1521/10.12.2013 a Judecătoriei C., conf. art. 85 alin. 3 Cod penal 1969.

Conf. art. 86 ind. 3 alin. 1 și 3 Cod penal 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul B. M. C. va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații: să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., conform programului de supraveghere întocmit de acest serviciu; să anunțe la Serviciul de Probațiune menționat, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice acestui serviciu informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Datele cu privire la inculpat vor fi comunicate Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul C..

În baza art. 404 alin.2 teza I Cod procedură penală, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1969 rap. la art. 86 ind. 4 alin. 1, 2 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 12 alin. 1 din legea 187/2012, art. 71 Cod penal 1969, va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a și de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal 1969.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 36 alin. 3 cod penal 1969, va deduce din pedeapsa principală aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 22.02.2013 la 27.02.2013.

Cu privire la pretențiile civile formulate în cauză de partea civilă . SRL Ploiești, cu titlu de daune materiale, instanța constată că acestea au fost dovedite, în condițiile în care sunt reprezentate de contravaloarea bunurilor sustrase de inculpat.

Probațiunea dosarului a dovedit, de asemenea, legătura de cauzalitate directă între faptele ilicite și prejudiciu, precum și vinovăția inculpatului.

În aceste condiții, în baza art. 19 c.p.p. raportat la art. 25 c.p.p., art. 397 C. pr. penala rap. la art. 1349 și urm. Cod civil, va obliga pe inculpatul B. M. C. la plata către partea civilă . SRL Ploiești a sumei de_,89 lei, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 118 alin. 1 lit. b) c.p. 1969, va dispune confiscarea bunurilor depuse la camera de corpuri delicte a Secției Regionale de Poliție Transporturi C., conform dovezii . 410/21.01.2013

În baza art. 272 c.p.p. va majora onorariul apărătorului din oficiu, av. H. R. M. (în raport cu asistența juridică acordată pe o durată de 2 ani) și va dispune plata acestuia, în cuantum de 300 lei, conform împuternicirii avocațiale . nr. 4841/30.08.2013.

În baza art. 274 alin. 1 C. pr. penala va obliga pe inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 386 c.p.p., rap. la art. 5 cod penal, respinge cererea, pusă în discuție din oficiu, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. M. C. din infracțiunile prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 3 lit. f Cod penal 1969, art. 208 alin. 1-209 alin. 3 lit. f Cod penal 1969, art. 208 alin. 1-209 alin. 3 lit. f Cod penal 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal 1969, în infracțiunea prev. de art. art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, alin. 3 lit. f Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969.

În baza art. 208 alin. 1-209 alin. 3 lit. f Cod penal 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a), art. 76 alin. 1 lit. c) cod penal 1969 condamnă pe inculpatul B. M. C. (fiul lui N. si E., născut la data de 03.02.1991 in Mun. Constanta, domiciliat în . .. 8 jud. Constanta, CNP_) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat ( fapta din 14.09.2012).

În baza art. 208 alin. 1-209 alin. 3 lit. f Cod penal 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a), art. 76 alin. 1 lit. c) cod penal 1969 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat ( fapta din 26.10.2012).

În baza art. 208 alin. 1-209 alin. 3 lit. f Cod penal 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a), art. 76 alin. 1 lit. c) cod penal 1969 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat ( fapta din 15.12.2012).

În baza art. 36 c.p.1969, constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care, prin sentința penală nr. 1521/10.12.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 47/MP/12.06.2014 a Curții de Apel C., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 85 alin. 1 c.p. 1969, anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1521/10.12.2013 a Judecătoriei C..

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin.1 lit. b Cod penal 1969, art. 36 alin. 1 cod penal 1969, contopește cele trei pedepse de câte 3 ani închisoare, stabilite prin prezenta sentință, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1521/10.12.2013 a Judecătoriei C., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 86 ind. 1 Cod penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicate prin prezenta pentru inculpat, pe o durată de 7 ani, reprezentând termen de încercare, care se calculează de la data de 12.06.2014, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 1521/10.12.2013 a Judecătoriei C., conf. art. 85 alin. 3 Cod penal 1969.

Conf. art. 86 ind. 3 alin. 1 și 3 Cod penal 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul B. M. C. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații:

- să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., conform programului de supraveghere întocmit de acest serviciu;

- să anunțe la Serviciul de Probațiune menționat, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice acestui serviciu informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Datele cu privire la inculpat vor fi comunicate Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul C..

În baza art. 404 alin.2 teza I Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1969 rap. la art. 86 ind. 4 alin. 1, 2 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 12 alin. 1 din legea 187/2012, art. 71 Cod penal 1969, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a și de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal 1969.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 36 alin. 3 cod penal 1969, deduce din pedeapsa principală aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 22.02.2013 la 27.02.2013.

În baza art. 19 c.p.p. raportat la art. 25 c.p.p., art. 397 C. pr. penala rap. la art. 1349 și urm. Cod civil, obligă pe inculpatul B. M. C. la plata către partea civilă . SRL Ploiești a sumei de_,89 lei, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 118 alin. 1 lit. b) c.p. 1969, dispune confiscarea bunurilor depuse la camera de corpuri delicte a Secției Regionale de Poliție Transporturi C., conform dovezii . 410/21.01.2013

În baza art. 272 c.p.p. majorează onorariul apărătorului din oficiu, av. H. R. M. și dispune plata acestuia, în cuantum de 300 lei, conform împuternicirii avocațiale . nr. 4841/30.08.2013.

În baza art. 274 alin. 1 C. pr. penala obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2015.

Președinte de complet, Grefier,

Jud. N. M. E. M.

Red. Jud. M. N./11.12.2015

Ex. 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 1226/2015. Judecătoria CONSTANŢA