Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 1208/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1208/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-10-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
SENTINTA PENALA NR. 1208
Ședința publică din data de 22 octombrie 2015
Președinte – A. A. B.
Grefier - G. M.
M. P. a fost reprezentat de Procuror – Ciochina A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul T. V. V. trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 208 al. 1, 4 - 209 al. 1 lit, a, e, g, i Cod penal, art. 208 al. 1, 4 - 209 al. 1 lit, a, e, g, i Cod penal, cu aplic, art. 75 al. 1 lit, c Cod penal, ambele infracțiuni cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 16.10.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta încheiere, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.10.2015 când:
INSTANȚA
A. Sesizarea instantei
1. La data de 30.01.2014 prin rechizitoriul nr. 1337/P/2012, P. de pe lângă Tribunalul C. s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpaților MANCAȘ S. M. pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 208 al. 1, 4 - 209 al. 1 lit, a, e, g, i Cod penal, cu aplic, art. 99 și urm. Cod penal, B. A. I. pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 208 al. 1, 4 - 209 al. 1 lit, a, e, g, i Cod penal, art. 208 al. 1, 4 - 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplic, art. 75 al. 1 lit, c Cod penal, art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată, art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, T. V. V. pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 208 al. 1, 4 - 209 al. 1 lit, a, e, g, i Cod penal, art. 208 al. 1, 4 - 209 al. 1 lit, a, e, g, i Cod penal, cu aplic, art. 75 al. 1 lit, c Cod penal, ambele infracțiuni cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și T. G. pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 208 al. 1, 4 - 209 al. 1 lit, a, e, g, i Cod penal, art. 208 al. 1, 4 - 209 al. 1 lit, a, e, g, i Cod penal, cu aplic, art. 75 al. 1 lit, c Cod penal, ambele infracțiuni cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
2. În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile părților vătămate; procese verbale de cercetare la fața locului și planșe fotografice; procese-verbale de cercetare a autoturismelor recuperate, însoțite de planșe fotografice; procesul-verbal de sesizare a SNUAU 112 de către făptuitorul ASTANI C.; proces-verbal de depistare a inculpaților B. A. I., T. V. V. și MANCAȘ S. M.; proces-verbal de conducere în teren a învinuitului T. G., cu privire la fapta din noaptea de 14/15.12.2009, însoțit de planșa fotografică; adresele Serviciului Criminalistic AFIȘ 2000 și rapoarte de constatare tehnico-științifică - dactiloscopică; declarațiile martorilor; declarațiile făptuitorului ASTANI C.; declarațiile învinuiților.
3. Înregistrarea cauzei
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 31.01.2014 sub nr._ 14 .
Prin încheierea de ședință din data de 01.08.2014 s-a început judecata cu privire la inculpații mai sus menționați față de infracțiunile reținute în sarcina acestora prin actul de sesizare a instanței.
Pentru inculpații Mancaș S. M., B. A. I., T. G., a fost pronunțată sentința penală nr. 1106/23.10.2014 și s-a adoptat o soluție de codamnare a acestora . Față de inculpatul T. V. V. s-a dispus disjungerea cauzei și formarea prezentului dosar .
4. În cursul judecății pentru inculpatul T. V. V. s-a prezentat apărător ales M. Ș. (fila 25).
Întrucât inculpatul initial nu s-a prezentat în fața instanței s-a dispus readministratea probelor din faza de urmărire penală respectiv audierea martorilor precum și a inculpaților față de care s-a dispus o soluție de condmnare pentru a fi audiați tot în calitate de martori .
La termenul din data de 05.06.2015 s-a repezentat inculpatul și după ce i-a fost respinsă cererea de jduecarea cauzei conform procedurii simplificate prevăzute de art. 396 alin. 10 C. proc. pen. s-a procedat la audierea acestuia conform dreptului comun (fila 53).
La termenul din data de 05.06.2015 întrucât s-a prezentat T. G. acesta a fost audiat în calitate de martor (fila 55). Ulterior la termenul din data de 16.10.2015 a fost audiat în calitate de martor și numitul MAncaș S. M. (fila 85).
5. Atât inculpatul cât și cei doi martori au recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina inculpatului T. V. V. .
Cazierului inculpatului a fost atașat la fila 77 .
B. Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
1. La data de 13.12.2009, persoana vătămată ȘABAN B. s-a adresat organelor de poliție reclamând că în noaptea de 12/13.12.2009 persoane necunoscute i-au sustras autoturismul Dacia Break cu numărul de înmatriculare_, ce se aflase parcat pe . municipiul C., în zona târgului auto.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, a rezultat că fapta a fost comisă de inculpații B. A. I., T. G., T. V. V. și de numitul ILIUTĂ F..
Din declarațiile inculpaților (întrucât initial toți au avut această calitate), a rezultat că în seara de 12.12.2009, B. A. I., T. V. V. și T. G. l-au însoțit pe ILIUTĂ F. din . în municipiul C., întrucât acesta din urmă intenționa să tracteze la domiciliul său o autoutilitară, având asupra lui certificatul de înmatriculare și cheia de contact.
Deplasarea au efectuat-o cu autoturismul BMW cu numărul de înmatriculare TX-4942-XA, condus de ILIUTĂ F..
Ajungând la poarta . C., societate amplasată pe .. 186, ILIUTĂ F. a solicitat agentului de pază M. F. să-i permită accesul, pentru a lua autoutilitara FORD TRANSIT cu numărul de înmatriculare_, însă martorul le-a interzis accesul în curte.
Plecând de la societatea menționată, B. A. I. a propus celorlalți învinuiți să sustragă un autoturism din zona târgului auto, pentru a-1 folosi ulterior la furat fier vechi, aspect cu care aceștia au fost de acord.
D. urmare, inculpații s-au deplasat la autoturismul Dacia Break cu numărul de înmatriculare_ ce se afla parcat în zona târgului auto de pe . T. G. a spart cu o piatră geamul portierei din partea dreaptă spate, apoi a deschis portierele mașinii.
În continuare, T. G. a rupt carcasa din partea inferioară a volanului, încercând să pornească autoturismul prin legarea firelor contactului „pe direct" și întrucât nu a reușit, au încercat și numiții B. A. I. și I. F. să-1 pornească. Cu acea ocazie, învinuitului I. F. i-a căzut în autoturismul Dacia Break cu numărul de înmatriculare_ cheia de contact a autoutilitarei FORD TRANSIT.
Inculpatul T. V. V. a declarat că a împins autoturismul până la locul unde se afla autovehiculul martorul I. F..
Inculpații au susținut că numitul I. F. a tractat autovehiculul furat cu autoturismul BMW cu numărul de înmatriculare TX-4942-XA, pe care îl conducea.
La volanul mașinii furate, a urcat numitul B. A. I., acesta neavând permis de conducere.
Autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost abandonat de inculpați în localitatea Valu lui T., pe . acea ocazie, T. G. a demontat și a aruncat plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii de poliție au recuperat și predat părții vătămate ȘABAN B. autoturismul Dacia Break cu numărul de înmatriculare_, constatându-se că acesta era în stare de funcționare.
Cu prilejul cercetării autoturismului, s-a găsit în interior cheia autoutilitarei marca FORD TRANZIT și totodată, în urma exploatării criminalistice a unei urme papilare ridicate de pe suprafața interioară a geamului portierei dreapta față, a rezultat că aceasta a fost creată de T. G..
2. La data de 15.12.2009, persoana vătămată G. G. s-a adresat organelor de politie, reclamând că în noaptea de 14/15.12.2009 persoane necunoscute i-au sustras autoturismul Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare_ de pe . Constanta.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, a rezultat că fapta a fost comisă de numiții B. A. I., T. G. și inculpatul T. V. V., de minorul MANCAȘ S. M. și de făptuitorul ASTANI C..
Astfel, în noaptea de 14/15.12.2009, inculpații și făptuitorul, aflați în municipiul C., au hotărât să sustragă un autoturism, pentru a se deplasa în localitatea Valu lui T..
În acest sens, T. G. a spart cu o piatră geamul portierei stânga spate și a deschis portierele mașinii, apoi a urcat pe scaunul din partea dreaptă față.
B. A. I. a urcat la volan, a rupt carcasa din partea inferioară a volanului și a încercat să pornească mașina prin legarea firelor contactului „pe direct”.
Inculpații T. V. V., MANCAȘ S. M. și făptuitorul ASTANI C. au împins autovehiculul până când motorul acestuia a pornit, apoi au urcat în mașina condusă de B. A. I..
Ajungând în ., autoturismul a făcut pană la roata dreapta față și în timp ce inculpații o înlocuiau cu roata de rezervă, făptuitorul ASTANI C. a părăsit grupul, a apelat serviciul 112 și a denunțat furtul mașinii, apoi s-a deplasat la un bar din zonă.
Lucrătorii de poliție sesizați de ASTANI C., au observat autoturismul sustras staționat pe . ., însă la vederea echipajului, șoferul a demarat cu viteză.
Din procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție, a rezultat că în mașina urmărită se aflau trei persoane, iar pe un drum de pământ de la marginea de sud a localității, autoturismul a fost abandonat de cei trei ocupanți.
Din cercetările efectuate în cauză, a rezultat că persoanele ce se aflau în mașină erau numiții B. A. I. - care se aflase la volan -, inculpatul T. V. V. și numnitul T. G., primii doi fiind prinși de lucrătorii de poliție, ultimul reușind să fugă.
Minorul MANCAȘ S. M., care rămăsese în locul unde fusese înlocuită roata autoturismului furat, s-a prezentat la sediul Poliției la scurtă vreme după ce numitul B. A. I. și inculpatul T. V. V. au fost depistați de polițiști.
Cu ocazia cercetării autoturismului sustras, lucrătorii de poliție au ridicat mai multe urme papilare, iar în urma exploatărilor criminalistice a rezultat că una, ridicată de pe suprafața exterioară a geamului portierei din dreapta față, a fost creată de inculpatul T. V. V..
Din materialul de urmărire penală, a rezultat că numitul B. A. I. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe drumuri publice, fără a poseda permis de conducere, aspect ce rezultă din adresa nr._/14.01.2010 a Serviciului P. Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Fiind audiați în cauză, inculpații (atât în cursul cercetării judecătorești cât și în cursul în faza de urmărire penală inclusiv în dosarul nr._ 14 atașat la prezenta cauză) au recunoscut faptele ce li s-au reținut în sarcină.
Pe parcursul cercetărilor, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost predat părții vătămate G. G..
Persoana vătămată ȘABAN B. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 100 lei, însă ulterior a renunțat la pretențiile formulate.
Persoana vătămată G. G. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 800 lei, reprezentând contravaloarea avariilor produse autoturismului pe durata furtului folosinței.
C. Încadrare juridică.
1. Sub aspectul elementului material al laturii obiective :
Fapta inculpatului T. V. V., care:
- în noaptea de 12/13.12.2009 împreună alte persoane, prin efracție, constând în sustragerea autoturismului Dacia Break cu numărul de înmatriculare CT-24-PW (aparținând părții vătămate ȘABAN B.) din loc public, în scopul folosirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al. 1, 4 - 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal.
- în noaptea de 14/15.12.2009 împreună cu alți participanți, între care unul minor, prin efracție, constând în sustragerea autoturismului Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare_ (aparținând părții vătămate G. G.), din loc public, în scopul folosirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al. 1, 4 - 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplic. art. 75 al. 1 lit. c Cod penal.
Se vor reține formele calificate ale infracțiunilor de furt prevăzute de literele a, e, g ș i C. pen. întrucât faptele de furt au fost comise de mai mult de două persoane împreună (așa cum s-a reținut în considerentele hotărârii) ; în loc public ; în timpul nopții; și prin efracție .
Urmarea imediată constă în scoaterea din posesia legitimă a persoanelor vătămate a bunurilor sustrase și trecerea acestora în posesia inculpatului, avand loc astfel deposedarea proprietarului si imposedarea inculpatului, în scopul folosirii acestora . Legătura de cauzalitate între fapta comisă și urmarea imediată, rezulta din materialitatea faptelor, fără acțiunea comisivă a inculpatului nu ar fi avut loc deposedarea personelor vatamate.
Sub aspectul laturii subiective, față de infracțiunile mai sus expuse, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe întrucât a prevăzut rezultatul faptelor (sustragerea autoturismelor) și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acestora, împreună cu alte persoane stabilindu-și fiecare roluri determinate .
2. Aplicarea legii penale mai favorabile
Potrivit art. 5 C. pen. În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Deși pentru infracțiunea de furt calificat codul penal în vigoare prevede limite de pedeapsă mult reduse, se constată că în cauză, infracțiunile au fost săvârșite în concurs iar potrivit tratamentului sancționator stabilit de cele două coduri (1968 și 2009), este favorabil codul penal 1968 întrucât nu prevede aplicarea unui spor obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite (mai mici) ci sporul ce urmează a fi aplicat este facultativ, astfel că legea penală mai favorabilă este codul penal de la 1968.
Având în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 publicată în Monitorul oficial nr. 372 la data de 20.05.2014, prin care s-a stabilit că aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., se va realiza potrivit criteriului aprecierii globale, în cauză se va aplica în totalitate codul penal de la 1968.
3. Raportat la dispozitiile art. 396 alin. 2 C. proc. pen. se constată dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați, astfel că instanța va dispune condamnarea acestora.
4. Individualizarea pedepselor
Luând în considerare art. 52 C. pen. de la 1968, potrivit căruia pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a persoanei, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța va proceda la stabilirea pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților, cu observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal de la 1968, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea de furt calificat, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite – pe care instanța îl apreciază ca ridicat, raportat la modalitatea de comitere împreună cu mai multe persoane ceea ce a condus la întărirea rezoluției infracționale, pe timp de noapte profitând de întuneric pentru a fi greu observat, prin efracție – au pătruns în autoturimse prin metode caracteristice, fără teama de a fi observați de alte persoane, în vederea folosirii bunurilor sustrase și persoana inculpatului, conform cazierului de la fila 72 acesta este la primul impact cu legea penală, s-a prezentat în cursul cercetării judecătorești a adoptat o atitudine de recunoaștere a infracțiunilor, a relatat modalitatea de comitere în măsura în care și-a adus aminte împrejurări pe care instanța le va reține ca și circumstanță atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c C. pen., neșcolarizat, fără ocupație sau loc de muncă, față de individualizarea judiciară efectuată, având în vedere și efectele pe care le produc circumstanțele atenuante conform art. 76 alin. 1 lit. c C. pen. în sensul că este obligatorie coborârea pedepsei sub limita minima de 3 ani până la limita de 3 luni, va dispune condamnarea inculpatului T. V. V.:
- În baza art. 208 alin. 1, 4 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i, din C. pen. cu reținerea art. 74 alin. 1 lit. c rap. la art. 76 alin. 1 lit. c C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 12/13.12.2009);
- În baza art. 208 alin. 1, 4 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. și reținerea art. 74 alin. 1 lit. c rap. la art. 76 alin. 1 lit. c C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 14/15.12.2009);
Cu privire la aplicarea dipsozițiilor art. 71 alin. 2 C. pen, instanța nu va interzice inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, în care Curtea a apreciat că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dipsusă în funcție de natura faptei sau de o gravitate deosebită a acesteia. Or, fapta inculpatului nu are conotație electorală și nici o gravitate specială, astfel încât instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. În raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ce trebuie particularizate și pentru situațiile specifice ce privesc modul de stabilire a pedepselor accesorii, și nu ope legis, instanța nu va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. c C. pen., apreciind că față de infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză nu se relevă o nedemnitate în exercitarea vreunei funcții, profesii sau activități, și nici exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d și e C. pen., întrucât săvârșirea unei infracțiuni de această natură nu relevă un comportament nedemn, care să vatăme interesul superior al copiilor și care să determine interzicerea drepturilor părintești. Pe cale de consecință în baza art. 71 alin. 2 C. pen. va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II si lit. b C. pen. pentru fiecare infracțiune .
Se constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 86 ind. 1 C. pen., pedeapsa aplicată este mai mică de 4 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, și se apreciază că scopul pedepsei – reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială – poate fi atins și fără executarea efectivă în regim de detenție a pedepsei ce urmează a fi aplicată, motiv pentru care va suspenda sub supraveghere pedepsele aplicate acestora, pe un termen de încercare compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani .
În baza art. 71 alin. 5 C. pen., va constata suspendata executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Va lua act de faptul că partea vătămată Șaban B. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
Va respinge ca neintemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă G. G., întrucât acesta nu a făcut dovada contravalorii prejudiciului solicitat.
Inculpatul a fost asistat de apărător ales (fila 25).
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, apreciind că aceasta este măsura în care a contribuit la provocarea acestora .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Dispune condamnare inculpatului T. V. V. (zis CHELIE, fiul lui T. și V., născut la data de 09.04.1990 în mun. C., cetățenie română, neșcolarizat, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, fără antecedente penale, având domiciliul în Valu lui T., .. 18A, jud. C., CNP_)
Cu aplicarea art. 5 C. pen. și a codului penal de la 1968:
- În baza art. 208 alin. 1, 4 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i, din C. pen. cu reținerea art. 74 alin. 1 lit. c rap. la art. 76 alin. 1 lit. c C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 12/13.12.2009);
- În baza art. 208 alin. 1, 4 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. și reținerea art. 74 alin. 1 lit. c rap. la art. 76 alin. 1 lit. c C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 14/15.12.2009);
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C. pen., pentru fiecare din pedepsele aplicate.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b C. pen. contopește pedepsele aplicate prin prezenta și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an.
În baza art. 86ind. 1 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii stabilite sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare stabilit în condițiile art. 86ind. 2 C. pen.
În baza art. 86ind. 3 alin. 1 C. pen. inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C..
- să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea .
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență .
Datele vor fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C..
În baza art. 86ind. 4 C. pen. raportat la art. 83 C. pen. atrage atenția inculpatului, asupra cazurilor a căror nerespectare atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere .
În baza art. 71 alin. 5 C. pen. dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Ia act că partea vătămată Șaban B. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
Respinge ca neintemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă G. G..
Inculpatul a fost asistat de apărător ales (fila 25).
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul M la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica la data de 22.10.2015.
Președinte, Grefier,
A. A. B. G. M.
Red.Jud.AAB/11.11.2015/2ex
← Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 1226/2015. Judecătoria... | Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 1201/2015. Judecătoria... → |
---|