Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Sentința nr. 1328/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1328/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-11-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
SENTINTA PENALA NR. 1328
Ședința publica din data de 12 noiembrie 2015
Președinte – A. A. B.
Grefier - G. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror – I. A. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul DĂILEANU T. trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1740/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1, 2 C.pen.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 30.10.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta încheiere, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 05.11.2015, la data de 12.11.2015 când:
INSTANTA
A. Sesizarea instantei
1. Prin rechizitoriul nr.1740/P/2014 din data de 22.10.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. a fost trimis în judecată, inculpatul Dăileanu T., pentru săvârșirea infracțiunii de – ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 C. pen. .
2. În actul de sesizare s-a reținut, in fapt că: inculpatul, la data de 21.08.2012, a condus autoturismul marca Seat, cu nr. de înmatriculare_, pe . mun. C. și prin încălcarea art. 135 lit. h din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002, prin neacordarea priorității de trecere a pietonilor, a provocat decesul victimei A. loan, care se angajase în traversarea marcajului pietonal.
3. În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 21.08.2012 însoțit de planșele foto (filele 11 și urm.), proces verbal de examinare a autoturismului marca Seat cu nr. de înmatriculare_ din data de 21.08.2012 (fila 21 și urm. ), raport medico-legal de necropsie nr. 530/A3/01.10.2012 al SJML C. (fila 35), raport de expertiza tehnico judiciara din data de 09.07.2015 - expert N. I. (fila 64), declaratie parte civilă A. L. (fila 43 ), declarație martori S. V. (fila 45), Caragop M. M. (filele 53/ 57), declarații suspect/ inculpat (filele 76/ 82), înscrisuri: raport accident din data de 22.08.2012 (27), proces verbal de recoltare probe de sânge din data de 21.08.2012 (fila 29), B. nr. 1085/A12/24.08.2012 al SJML C. (fila 30).
4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 29.10.2014 sub nr. _ .
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 11.05.2015 s-a dispus începerea judecării cauzei cu privire la persoana și fapta precizate în rechizitoriul menționat în primul paragraf .
In cursul judecatii, după ce i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 374 alin. 4 C. proc. pen. privitor la judecarea cauzei conform procedurii abreviate, inculpatul a solicitat să fie judecată conform procedurii recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 396 alin. 10 C. proc. pen. rap. la art. 374 alin. 4 și 375 C. proc. pen. .
Acestuia i-a fost admisă cererea declarația fiind atașată la dosar fila 14 .
În dovedirea laturii civile au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarație parte civilă (fila 21), declarații martori: I. Nicușor (fila 22), I. M. (fila 24), declarație expert N. I. (fila 45).
B.1. Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține aceeași situație de fapt ca și în actul de sesizare, respectiv:
La data de 21.08.2012, inculpatul Dăileanu T. a condus autoturismul marca Seat, cu nr. de înmatriculare_, pe . mun. C. și prin încălcarea art. 135 lit, h din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002, constând în neacordarea priorității de trecere a pietonilor, a provocat decesul victimei A. loan, care se angajase în traversarea marcajului
La data de 21.08.2012, în jurul orei 20.35, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Rutier C. au fost sesizați prin dispecerat cu privire la faptul că . mun. C., s-a produs un accident-rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a stabilit faptul că în evenimentul rutier a fost implicat autoturismul marca Seat, cu nr. de înmatriculare_ ( condus de inculpatul Dăileanu T.) și numitul A. loan, în calitate de pieton. Locul producerii accidentului a fost identificat pe . sensul de mers dinspre Aleea Egretei către . Seat, cu nr. de înmatriculare_ a fost găsit oprit după marcajul pietonal de pe . la o distanță de 56 m de acest marcaj pietonal către . este instalat indicatorul rutier presemnalizare trecere pietoni.
Astfel cum rezultă din planșele foto atașate la dosarul cauzei, la fața locului, atât pe marcajul pietonal situat pe . și în apropiere, au fost găsite mâi multe obiecte aparținând numitului A. loan.
Din primele cercetări efectuate de organele de poliție, s-a stabilit că la data de 21.08.2012, în jurul orei 20.30, inculpatul Dăileanu T. a condus autoturismul marca Seat, cu nr. de înmatriculare_, identificat pe . mun. C., dinspre ., către . trecerea de pietoni de la intersecția cu . surprins și a accidentat pe numitul A. loan care s-a angajat în traversarea străzii din dreapta sa, pe marcajul pietonal.
În urma evenimentului rutier, numitul A. loan a fost transportat la S. Clinic Județean de Urgență C. în vederea acordării de îngrijiri medicale, loc în care în jurul orei 23.15 a decedat.
Conform concluziilor raportului medico-legal de necropsie nr. 530/A3/2012 din 01.10.2012, moartea victimei A. loan a fost violentă, fiind cauzată de hemoragia, dilacerarea meningo-cerebrală și edemului cerebral, ca urmare a unui traumatism cranio¬cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu, în condițiile unui politraumatism cu fracturi multiple. Totodată, în același raport se arată că leziunile traumatice s-au putut produce prin mecanism de lovire-proiectare cu puțin timp anterior decesului și au legătură de cauzalitate directă, imediată cu mecanismul producerii morții, moartea putând data din data de 21.08.2012.
Inculpatul a rămas la fața locului cu ocazia cercetărilor efectuate de organele de poliție și fiindu-i prelevate probe biologice de sânge, s-a constatat că acesta nu a consumat alcool.
Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară dispus de organele de poliție au fost constatate următoarele:
Locul producerii accidentului, respectiv . prevăzut cu câte trei benzi de circulație pe sens separate prin marcaj simplu discontinuu, axul drumului fiind marcat cu două linii continue. Pe partea dreaptă a sensului de mers spre . . 12 m după intersecția cu aceasta se află marcajul pietonal prevăzut cu indicatoare rutiere de presemnalizare "Trecere pietoni".
În ceea ce privește dinamica producerii accidentului, s-a stabilit că la data de 21.08.2012, în jurul orei 20.30, autoturismul marca Seat, cu nr. de înmatriculare_ a fost condus de inculpat pe . banda 2 dinspre Vârful cu Dor către . în care autoturismul a ajuns la marcajul pietonal aflat la 12 m după intersecția cu . observat victima A. I. aflată în traversare de la dreapta la stânga raportat la direcția de deplasare a autoturismului condus de inculpat. In momentul în care victima a ajuns la axul drumului, aceasta s-a întors brusc din traversare, moment în care a fost lovită cu partea din față a autoturismul inculpatului aflat în stare de frânare pe banda 2. În urma impactului, victima a fost preluată pe capota motorului și purtată pe o distanță de 6,70 m după marcajul pietonal, unde autoturismul s-a oprit pe banda 2 iar victima a fost proiectată la o distanța de 4,40 m față de partea din față a autoturismului.
Impactul dintre autoturismul condus de inculpat și numitul A. loan s-a produs pe marcajul pietonal și pe banda nr. 2 pe care se deplasa autoturismul. În momentul premergător producerii impactului, autoturismul se deplasa cu o viteză de 52 km/h.
În ceea ce privește cauzele producerii accidentului, s-a concluzionat că au concurat două cauze la producerea accidentului rutier: neoprirea autoturismului de către conducătorul auto în momentul în care a observat victima angajată în traversare pe marcajul pietonal, precum și întoarcerea acesteia din traversare de la marcajul pietonal. Astfel, inculpatul Dăileanu T. a încălcat prevederea art. 135 lit. h din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002 care prevede următoarele: "conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: ( ...): pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când se află pe sensul de mers al vehiculului”.
Totodată, victima A. loan a încălcat prevederea art. 167 lit. c din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dispoziție care prevede următoarele: „se interzice pietonilor și persoanelor asimilate acestora: ( ...)să prelungească timpul de traversare a drumului public, să se oprească ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevăzute cu semafor”
În cauză a fost audiat martorul Caragop M. M. care a precizat că la data de 21.08.2012, în jurul orei 20.30, se afla la volanul autoturismului marca Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_, cu care se deplasa pe . mun. C., dinspre ., către . precizat că acesta circula pe banda nr. 1, iar în fața lui, pe banda nr. 2 la cea 30-50 m, circula un autoturism de culoare albă, marca Seat. În continuare, martorul a precizat că înainte de momentul impactului, a observat o persoană care s-a angajat în traversarea străzii din partea dreaptă spre stânga iar în momentul în care acesta a ajuns în marcajului dublu continuu conducătorul autoturismului Seat a frânat ușor, ulterior pietonul s-a întors pe partea dreapta iar de aici acesta s-a întors din nou spre sensul inițial de traversare și a dorit să își continue deplasarea. Martorul a precizat că a frânat în ultimul moment dar conducătorul autoturismului marca Seat nu a mai putut evita impactul cu pietonul, care a fost acroșat de autoturismul marca Seat, pe marcajul pietonal, cu partea din față stângă, în intenția de a-1 evita, însă nu s-a reușit această manevră iar din cauza impactului, pietonul a fost proiectat proiectat înainte, pe partea carosabilă.
Martorul S. V. a declarat că în seara de 21.08.2012 se afla pe . zona trecerii de pietoni din dreptul străzii . moment dat a auzit o scârțietură de roți și a văzut un pieton care a fost lovit de un autoturism, pietonul fiind proiectat la cca 6-7 m de trecerea de pietoni. Martorul a precizat că a observat cum pietonul se afla la mijlocul marcajului pietonal, pe banda nr. 2 de mers dinspre piața CET.
Persoana vătămată A. L., fiul victimei A. loan, a declarat că nu cunoaște modul în care s-a produs accidentul rutier, deoarece la momentul producerii acestuia, acesta se afla acasă.
Fiind audiat, inculpatul Dăileanu T. a declarat că la data de 21.08.2012, în jurul orei 20.30 se afla la volanul autoturismului marca Seat, cu nr. de înmatriculare_, pe . mun. C., dinspre ., către . precizat că se deplasa pe banda nr. 2, rulând cu o viteză de aproximativ 40-50 km/h iar în momentul în care a ajuns la trecerea pentru pietoni de la intersecția cu . a observat nicio persoană care să fie angajată în traversare sau care să intenționeze acest lucru. Față de acest aspect, inculpatul a apreciat că poate să își continue deplasarea fără să reducă viteza sau să oprească, însă în momentul în tare se afla pe marcajul pietonal a fost surprins de apariția unei persoane, pe care a acroșat-o cu partea stângă față a mașinii sale. Din cauza impactului, persoana respectivă a fost proiectată pe parbriz și ulterior a căzut pe asfalt pe partea carosabilă, la cea 4-5 m față de locul în care a oprit mașina .
2. Situația de fapt de mai sus a fost reținută în baza următoarelor mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 21.08.2012 însoțit de planșele foto (filele 11 și urm.), proces verbal de examinare a autoturismului marca Seat cu nr. de înmatriculare_ din data de 21.08.2012 (fila 21 și urm. ), raport medico-legal de necropsie nr. 530/A3/01.10.2012 al SJML C. (fila 35), raport de expertiza tehnico judiciara din data de 09.07.2015 - expert N. I. (fila 64), declaratie parte civilă A. L. (fila 43 ), declarație martori S. V. (fila 45), Caragop M. M. (filele 53/ 57), declarații suspect/ inculpat (filele 76/ 82), înscrisuri: raport accident din data de 22.08.2012 (27), proces verbal de recoltare probe de sânge din data de 21.08.2012 (fila 29), B. nr. 1085/A12/24.08.2012 al SJML C. (fila 30).
3. În fața instanței inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
C. Încadrarea juridică.
1. În drept, fapta inculpatului Dăileanu T., care:
- la data de 21.08.2012, a condus autoturismul marca Seat, cu nr. de înmatriculare_, pe . mun. C. și prin încălcarea art. 135 lit. h din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002, prin neacordarea priorității de trecere a pietonilor, a provocat decesul victimei A. loan, care se angajase în traversarea marcajului pietonal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 C. pen. .
Urmarea imediată constă în decesul numitului A. loan. Legătura de cauzalitate dintre activitatea inculpatului și moartea victimei, rezultă din concluziile raportului de constatare medico legal de necropsie nr. 530/A3/01.10.2012 al SJML C..
Sub aspectul laturii subiective fapta a fost săvârșită cu vinovăție, în forma culpei simple, constând în aceea că, inculpatul, nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.
Instanța apreciază că în cauză culpa producerii accidentului aparține în totalitate conducătorului auto întrucât nu a acordat prioritate de trecere încălcând astfel dispozițiile art. 135 lit. h din din Regulamentul privind aplicarea OUG nr 195/2002 rep iar pietonul desi se reține că s-a întors în timpul traversării încălcând prevederea art. 167 lit. c din Regulamentul privind aplicarea OUG nr 195/2002 rep., totuși acesta putea și trebuia să fie observat de către inculpat, astfel cum de altfel a procedat conducătorul autoturismului Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_ .
2. Individualizarea pedepselor
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială ( inculpatul a comis o infracțiune îndreptată împotriva vieții cu consecințe ireversibile, a provocat un accident în urma căruia a survenit decesul numitului A. loan care traversa pe marcaj pietonal, inculpatul a adoptat o atitudine de recunoaștere a faptei reținută în sarcină solicitând judecarea cauzei conform procedurii simplificate, potrivit copiei de pe cazierul judiciar nu este cunoscut cu antecedente penale.
3. Aplicarea legii penale mai favorabile
Potrivit art. 5 C. pen. În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 C. pen. de la 1968, este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani iar conform codului penal în vigoare (Legea nr. 286/2009) pentru aceeași infracțiune, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 C. pen. limitele de pedeapsă sunt aceleași . Sub aspectul modalității de executare conform dispozițiilor codului penal de la 1968 pedeapsa ce urmează a-i fi aplicată inculpatului poate fi suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (cu excepția privării de libertate), cu consecința că la împlinirea termenului de încercare stabilit de către instanță va interveni reabilitarea de drept, instituție ce nu își găsește aplicarea în noul cod penal (cu privire la modalitățile de executare) întrucât la expirarea termenelor pentru care au fost dispuse, față de amânarea aplicării pedepsei dar și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu este prevăzută reabilitarea de drept, astfel că sub acest aspect legea penală mai favorabilă este, codul penal de la 1968 .
În ceea ce privește amânarea aplicării pedepsei deși nu este incidentă instituția reabilitării se constată că este mai favorabil codul penal de la 1968 întrucât potrivit art. 85 cod penal în vigoare, în sarcina inculpatului trebuie impuse o . obligații expres prevăzute de acest text de lege iar conform codului penal de la 1968, suspendarea condiționată a executării pedepsei nu impune niciun fel de obligație, împrejurare ce face ca această lege să fie favorabilă inculpatului prin neinstituirea unor obligații .
Totuși având în vedere modalitatea în care s-a reținut că inculpatul a comis infracțiunea, se apreciază că măsurile prevăzute de codul penal 2009 sunt de natură a asigura reeducarea inculpatului în acord cu valorile sociale ocrotite de legea penală astfel că se va aplica suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 91 și urm C. pen. 2009 ce ca durată în timp va fi inferioară celei pe care instanța ar fixa-o ca urmarea aplicării art. 86 ind. 2 C. proc. pen. 1968, și sub acest aspect apare ca lege penală mai favorabilă codul penal 2009 .
Conform considerentelor anterior expuse, instanța constată că legea penală mai favorabilă este codul penal de la 1968, astfel că având în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 publicată în Monitorul oficial nr. 372 la data de 20.05.2014, prin care s-a stabilit că aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., în cauză se vor aplica dispozițiile codului penal 2009.
4. Sancțiune
Având în vedere individualizarea judiciară anterior expusă, dar și faptul că urmarea admiterii cererii de judecarea cauzei conform procedurii recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 375 C. proc. pen. limitele de pedeapsă sunt reduse cu 1/3 în cazul pedepsei închisorii, așa cum stabilesc dispozițiile art. 396 alin. 10 C. proc. pen., față de inculpat:
- în baza art. 192 alin. 1, 2 C. pen. pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă stabilește inculpatului pedeapsa închisorii de 3 ani .
Modalitatea de executare
Instanța reține dispozițiile art. 91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, persoana căreia i se aplică nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, persoana vizată și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată:
În baza art. 92 C. pen. va suspenda executarea pedepsei de 3 ani pe o durată de 4 ani, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:
- conform alin. 1:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune C., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d )să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență,
- conform alin. 2:
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;
- conform alin. 3 Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, la una din instituțiile ce va fi desemnată de Serviciul de Probațiune C. - Căminul pentru Persoane Vârstnice sau Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei C..
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere .
5. Latura civilă
În cauză s-au constituit părți civile A. L. și A. M. I. (descendenții victimei conform certificatelor de naștere de la filele 33 / 34 dosar camera preliminară) cu suma de 15.000 lei daune materiale, și suma de 300.000 euro daune morale fiecare .
Analizând elementele prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în raport cu data săvârșirii infracțiunii 21.08.2012, se constată că potrivit art. 1357 și urm. C. civ., sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în vederea stabilirii vinovăției inculpatului pe latură civilă, respectiv există fapta ilicită (dovedită pe latura penală a cauzei - săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă), prejudiciul suferit de partea civilă (concretizat în suferintele provocate părților civile), legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu (fără accidentul provocat de către inculpat nu s-ar fi produs vătămarea părții vătămate), respectiv vinovăția inculpatului, care este ținut să răspundă pentru culpa cea mai ușoară.
Totodată, se constată, că potrivit poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./25/C25/HP nr._ emisă la data de 18.02.2012 cu valabilitate de la 01.03.2012 până la 31.08.2012, autoturismul condus de către inculpat SEAT cu nr. de înmatriculare_ era asigurat la C. I. SA – fila 23 dosar urmărire penală.
Daunele materiale:
Potrivit art. 249 C. proc. civ. Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege .
Având în vedere că părțile civile nu au făcut dovada cu înscrisuri a cheltuielilor efectuate, instanța va respinge cererea privind acordarea de daune material .
Daune morale:
În ceea ce privește acordarea de daune morale pentru trauma psihică încercată de către părțile civile, la stabilirea cuantumului despagubirii echivalente a unui prejudiciu nepatrimonial se are în vedere că despagubirea care trebuie să compenseze prejudiciul, trebuie să-l acopere și sub aspectul importantei valorii morale lezate. Trebuie avute in vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra starii generale a părților civile, ca urmarea intervenirii decesului părintelui acestora pe neașteptate și nu ca urmare a cauzelor naturale .
Se vor avea în vedere atât declarațiile martorilor I. Nicușor (fila 22) și I. M. (fila 24) din care rezultă că părțile civile ar fi efectuat cheltuieli de aproximativ 25.000 lei, constituiau o familie închegată, implicate social, și care confirmă aspecte ulterioare accidentării victimei, afecțiunile la care au fost suspuse părțile civile, faptul că și-au modificat comportamentul, în sensul că nu mai puteau munci în condiții normale, ar fi apelat la diferite persoane pentru a le ajuta chiar și cu tradițiile caracteristice înmormântării.
Instanța are în vedere că deși prejudiciul moral, afectiv este greu de cuantificat, pe baza unor criterii orientative (cum ar fi impactul emoțional foarte puternic pentru părtile civile cauzat de dispariția victimei în mod intempestiv ) - toate acestea se constituie în traume psihice suferite de părtile civile și sunt evidente.
Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale ce vor fi stabilite, se va acorda o satisfacție întemeiată și suficientă pretențiilor părților civile, asigurându-se acestora posibilitatea de a surmonta perioada necesară pentru vindecarea leziunilor dar și prefigurarea de către acestea a lipsei victimei .
Instanța consideră că prin modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, inculpatul a produs părților civile suferințe psihice, iar inculpatul prin acțiunea sa a cauzat și o puternică stare de șoc, astfel că în baza art. 25 alin. 1 și art. 397 alin. 1 C.proc.pen., rap. la art. 1357 și urm. C civ va admite, în parte, pretențiile civile formulate de părțile civile.
Va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente C. I. SA la plata sumei de :_ (treizecisicincimii) lei cu titlu de daune morale către partea civilă A. L. ;_ (treizecisicincimii) lei cu titlu de daune morale către partea civilă A. M. I. .
Va respinge celelalte pretenții civile formulate de părțile civile, ca neintemeiate, având în vedere că nu a fost făcută dovada acestora .
6. Va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente C. I. SA la plata sumei de 179,67 lei către martorul I. Nicușor cu titlu de cheltuieli judiciare, având în vedere deplasarea acestuia din mun. București în C. în vederea audierii. Va respinge celelalte pretenții ale martorului, întrucât nu au fost imperios necesare pentru a se deplasa în vederea audierii, fiind totodată propus de către părțile civile .
În baza art. 276 alin. 1, 2 rap. la art. 274 alin. 3 C. proc. pen. va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă C. I. SA la plata sumei de 601,80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de părțile civile (onorariul expert filele 59 d.u.p.).
În baza art. 274 alin. 1 și 3 C. proc. pen. va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, apreciind că aceasta este măsura în care a contribuit la provocarea acestora .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
A. Cu aplicarea art. 5 C. pen. și a codului penal în vigoare (Legea nr. 286/2009):
Față de inculpatul Dăileanu T. (fiul lui N. și Evanghelina, născut la data de 22.06.1971, în mun. C., CNP_, domiciliat în mun. C., ., nr. 53, ., apt. 12, jud. C., cetățenie română, căsătorit, studii medii, fără antecedente penale)
- în baza art. 192 alin. 1, 2 C. pen. pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă stabilește inculpatului pedeapsa închisorii de 3 ani .
În baza art. 92 C. pen. suspendă executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:
- conform alin. 1:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune C., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d )să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență,
- conform alin. 2:
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;
- conform alin. 3 Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, la una din instituțiile ce va fi desemnată de Serviciul de Probațiune C. - Căminul pentru Persoane Vârstnice sau Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei C. .
Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere .
B. În baza art. 25 alin. 1 și art. 397 alin. 1 C.proc.pen., rap. la art. 1357 și urm. C civ:
Admite, în parte, pretențiile civile formulate de părțile civile.
Obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente C. I. SA la plata sumei de:
-_ (treizecisicincimii) lei cu titlu de daune morale către partea civilă A. L. ;
-_ (treizecisicincimii) lei cu titlu de daune morale către partea civilă A. M. I. ;
Respinge celelalte pretenții civile formulate de părțile civile, ca neintemeiate.
Obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente C. I. SA la plata sumei de 179,67 lei către martorul I. Nicușor cu titlu de cheltuieli judiciare . Respinge celelalte pretenții ale martorului .
C. În baza art. 276 alin. 1, 2 rap. la art. 274 alin. 3 C. proc. pen. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă C. I. SA la plata sumei de:
- 601,80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de părțile civile (onorariul expert filele 59 d.u.p.).
D. În baza art. 274 alin. 1 și 3 C. proc. pen. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, la data de 12.11.2015.
Președinte, Grefier,
A. A. B. M. G.
Red.Jud.AAB/24.11.15/2ex
← Uz de fals. Art.323 NCP. Sentința nr. 1325/2015. Judecătoria... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
---|