Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1225/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1225/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-10-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 1225
Ședința publică din data de 26 octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte de complet: jud. N. M.
Grefier: M. E.
M. P. a fost reprezentat de Procuror: C. A.
Din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.
S-a luat în examinare cauza penală privind pe inculpatul V. I. (fiul lui G. și I., născut la data de 19.04.1976 în orașul Hârșova, jud. C., CNP_), trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23 septembrie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta – când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la 09 octombrie 2015, 26 octombrie 2015, dată la care,
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei penale de fata, constata următoarele:
La data de 18.08.2014 prin rechizitoriul nr. 4749/P/2013, P. de pe lângă Judecătoria C. l-a trimis în judecată pe inculpatul V. I., sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul, la data de 07.03.2013, orele 16.50, a condus autoturismul marca Dacia L., nr._, pe DN 22 C, având o îmbibație alcoolică în sânge de 2,05 g./l.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare, B.A.T.A. nr. 348/A12/20.03.2013, emis de S.J.M.L. C., declarații martori, declarațiile inculpatului.
În ședința de judecată din data de 17.06.2015, instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, întrucât acesta a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor prezentate de părți.
Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale, instanța retine că inculpatul V. I., la data de 07.03.2013, orele 16.50, a condus autoturismul marca Dacia L., nr._, pe DN 22 C, având o îmbibație alcoolică în sânge de 2,05 g./l.
În baza art. 386 c.p.p., rap. la art. 5 cod penal, va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului V. I. din infracțiunea prev. de art. 336 alin. 1 cod penal în infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.
Se reține că vechea reglementare este mai favorabilă prin prisma modalității de individualizare a executării sancțiunii penale ce urmează a fi aplicată.
Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului V. I., care, la data de 07.03.2013, orele 16.50, a condus autoturismul marca Dacia L., nr._, pe DN 22 C, având o îmbibație alcoolică în sânge de 2,05 g./l, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.
Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție indirectă.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea in vedere criteriile prev. de art. 72 C.pen. 1969, si anume: dispozițiile din partea generala a Codului Penal privind infracțiunea consumată; limitele de pedeapsă prevăzute în legea speciala, reduse în condițiile art. 396 alin. 10 c.p.p., persoana și conduita inculpatului – are vârsta de 39 ani, este la primul conflict cu legea penală, a avut o atitudine sinceră și cooperantă, recunoscând comiterea faptei.
În aceste condiții, instanța apreciază ca scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 1 an și 2 luni închisoare.
Cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatului, instanța ține seama de faptul că acesta este integrat social, nu are antecedente penale, aspecte care determină instanța să aprecieze că reeducarea inculpatului, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege și al conformării rigorilor legii penale, poate avea loc și fără privarea acestuia de libertate. Se consideră că în acest sens inculpatul poate reflecta asupra propriei conduite raportat la relațiile sociale pe care a înțeles să le lezeze prin săvârșirea infracțiunii.
Pe cale de consecință, în baza art. 81 Cod penal 1969, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare, aplicată prin prezenta pentru inculpat, pe o durată, reprezentând termen de încercare, de 3 ani și 2 luni, care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 Cod penal 1969.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Va dispune emiterea unei comunicări scrise către condamnat, prin care i se va atrage atenția asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 12 alin. 1 din legea 187/2012, art. 71 Cod penal 1969, va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a și de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal 1969.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.penală, va obliga pe inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 386 c.p.p., rap. la art. 5 cod penal, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului V. I. din infracțiunea prev. de art. 336 alin. 1 cod penal în infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.
În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 396 alin. 10 c.p.p., condamnă pe inculpatul V. I. (fiul lui G. și I., născut la data de 19.04.1976 în orașul Hârșova, jud. C., CNP_) la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În baza art. 81 Cod penal 1969, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare, aplicate prin prezenta pentru inculpat, pe o durată, reprezentând termen de încercare, de 3 ani și 2 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 Cod penal 1969.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Dispune emiterea unei comunicări scrise către condamnat, prin care i se atrage atenția asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 12 alin. 1 din legea nr. 187/2012, art. 71 C.p. 1969 interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.p. 1969.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.penala obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2015.
Președinte de complet, Grefier,
Jud. N. M. E. M.
Red. Jud. M. N./23.11.2015
Ex. 4
← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1209/2015.... → |
---|