Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 437/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 437/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 18-11-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

Judecătoria Cornetu

SENTINȚA PENALĂ NR.437

Ședința Publică din data de 18.11.2015

Completul constituit din:

Președinte: M. V. B.

Grefier: V. L.

Ministerul Public a fost legal reprezentat de procuror V. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul V. I., cercetat sub aspectul săvârșirii a 2 infracțiuni prev. de art. 335 alin. 2 Cp fiecare cu aplic. art. 44 Cp și totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp,

Dezbaterile au avut loc la data de 03.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, instanța stabilind pronunțarea la data de 18.11.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr.538/P/2013 din data de 29.04.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul V. I. sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 C.pen., fiecare cu aplicarea art. 44 alin. 1 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că in data de 21.01.2013, inculpatul V. I. a condus autoturismul cu numarul de inmatriculare_ pe DN6 din loc. B., judetul Ilfov, fără a avea dreptul de a conduce, având permisul de conducere reținut în vederea anulării. De asemenea, în data de 28.06.2014 a condus același autoturism tot pe DN6 din loc. B., judetul Ilfov, fără a avea dreptul de a conduce, deoarece avea permisul de conducere anulat.

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunilor (f.12-18); declaratii inculpat (f. 25-29); declarații martor V. I. (f. 30-34), proces verbal verificare permis (f.16-17-18); cazier (f.27).

La dosarul cauzei s-a atașat cazierul judiciar al inculpatului (fila 14 d.i.) și sentința penală nr. 65/04.03.2015 pronunțată de Judecătoria B., definitivă prin neapelare, și sentința penală nr.168/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, definitivă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1528/11.11.2013.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 31.07.2015, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală, și a dispus începerea judecății.

În ședința de judecată din data de 15.09.2015, inculpatul a arătat că dorește ca judecata să se facă potrivit art. 375 Cod procedură penală, a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor prezentate de părți, respectiv: procesul-verbal de constatare (f.12-13, 14-15 d.u.p.) – din care rezultă că în data de 21.01.2013, inculpatul V. I. a condus autoturismul cu numarul de inmatriculare_ pe DN6 din loc. B., judetul Ilfov, fără a avea dreptul de a conduce, având permisul de conducere reținut în vederea anulării (prima faptă) și în data de 28.06.2014 a condus același autoturism tot pe DN6 din loc. B., judetul Ilfov, fără a avea dreptul de a conduce, deoarece avea permisul de conducere anulat (a doua faptă) ; declarațiile suspectului și inculpatului (f. 25- 29 d.u.p.) – în care a recunoscut comiterea infracțiunilor, fișa de cazier judiciar (f.46-49 d.u.p), proces verbal de verificare a permisului (f.16 dup) din care rezultă că inculpatul figurează cu permisul suspendat, proces verbal de verificare a permisului (f.18 dup) din care rezultă că inculpatul figurează cu permisul anulat, proces verbal de verificare auto (f. 17 dup), declarație martor (f. 32- 34 dup).

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt: la data de 21.01.2013, inculpatul V. I. a condus autoturismul cu numarul de inmatriculare_ pe DN6 din loc. B., judetul Ilfov, fără a avea dreptul de a conduce, având permisul de conducere reținut în vederea anulării. De asemenea, în data de 28.06.2014 a condus același autoturism tot pe DN6 din loc. B., judetul Ilfov, fără a avea dreptul de a conduce, deoarece avea permisul de conducere anulat.

I.În drept, fapta inculpatului V. I. constând în aceea că a condus pe drumurile publice având permis de conducere suspendat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere fără permis prevăzute de art. 335 alin. 2 C.pen.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 2 C.pen., instanța reține că elementul material constă în acțiunea de a conduce pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat.

Urmarea imediată a faptei o constituie o stare de pericol pentru desfășurarea în siguranță a circulației pe drumurile publice.

Legătura de cauzalitate, având în vedere că este vorba despre o infracțiune de pericol, iar nu de rezultat, rezultă ex re, starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite născându-se odată cu săvârșirea elementului material al infracțiunii.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății cu intenție directă, inculpatul prevăzând rezultatul periculos al faptei săvârșite, pe care l-a urmărit și acceptat prin săvârșirea infracțiunii.

În ceea ce priveste legea penală mai favorabilă aplicabilă în speță, instanța reține următoarele:

Prin Legea nr. 286/2009 legiutorul a adoptat noul Cod Penal al României pentru a răspunde necesităților practice care reclamau ajustări ale legislației penale, mesajul juridic și social al codului penal fiind întemeiat, în esență, pe obiectivul reformării politicii punitive a statului printr-o abordare conceptuală cuprinzând o revizuire a pedepselor și o ordonare logică prin condensarea legislației (o . infracțiuni din legi speciale au fost incluse în cod, unele sub formă modificată).

Potrivit Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 757 din 12 noiembrie 2012, noua legislație penală a intrat în vigoare la data de 01.02.2014.

În ceea ce privește infracțiunea de conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat, Judecătoria constată că legiutorul nu a diminuat sancțiunea aplicată, însă a introdus alternativ amenda penală. Pentru acest motiv, instanță constată a fi mai favorabile dispozițiile noului cod penal.

Prin urmare, în baza art. 5 Cod penal cu referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371 din 20.05.2014, constată că legea penală mai favorabilă este Noul Cod penal (faptă săvârșită la data de 21.01.2013).

Cu privire la solicitarea reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice cu privire la fapta din data de 21.01.2013 din infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 44 alin. 1 C.pen. în infracțiunea prev. de art. 335 alin. 2 C.pen., instanța urmează a o admite pentru următoarele motive: analizând fișa de cazier a inculpatului, instanța reține că fapta a fost săvârșită la data de 21.01.2013, iar sentința penală nr. 168/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, a rămas definitivă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1528 la data de 11.11.2013, faptele aflându-se în concurs real, iar nu în stare de recidivă având în vedere că au fost săvârșite înainte de intervenirea unei condamnări definitive pentru vreuna dintre ele.

Pentru a stabili în concret pedeapsa, instanța va avea în vedere că pedeapsa este o măsura de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; de asemenea, instanța va ține cont și de faptul că prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, fără însă ca executarea pedepsei să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile prev. de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că inculpatul a condus pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat, creând o stare de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice; forma de vinovăție cu care a acționat este intenția directă, iar cu privire la circumstanțele personale ale inculpatului: acesta are vârsta de 47 de ani, are antecedente penale, este necăsătorit, ocupație - administrator, drumul public intens circulat pe care a condus, iar pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră și a realizat gravitatea faptelor comise recunoscând fapta comisă.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că infracțiunile la regimul rutier, de natura celor săvârșite de inculpat, au o frecvență foarte mare, îngrijorătoare în ultima perioadă de timp și că se impune aplicarea unor sancțiuni pentru conștientizarea inculpatului cât și a altor conducători auto care prin nerespectarea normelor de bază privind siguranța circulației pe drumurile publice pun în pericol grav integritatea corporală/viața celorlalți participanți la trafic.

Tinând cont, pe de o parte, că fapta inculpatului prezintă pericol public, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, pe de altă parte, instanța îi va stabili acestuia pedeapsa închisorii orientate spre minimul special prevăzut de lege, la individualizarea căreia va avea în vedere prevederile art. 396 alin. 10 din Cod procedură penală.

Fiind dovedită existența faptei, elementele constitutive ale infracțiunii, precum și săvârșirea acesteia de către inculpat, instanța urmează să antreneze răspunderea penală a acestuia, apreciind că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Având în vedere aceste aspecte și aplicând reducerea cu o treime conform art. 396 alin. 10 C.pr.pen., instanța apreciază că o pedeapsă de 9 luni închisoare este de natură să asigure realizarea scopului preventiv și educativ al pedepsei.

În baza art. 67 cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a și b cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani, potrivit art.68 alin.1 lit.c cod penal,. avand in vedere ca instanța apreciază, în raport cu natura și gravitatea infracțiunii, astfel cum a fost reținută, având în vedere împrejurările cauzei și persoana inculpatului, că este necesară aplicarea de pedepse accesorii și complementare al căror conținut va fi stabilit prin raportare la imposibilitatea și nedemnitatea unei persoane condamnate de a exercita drepturile electorale sau funcții de conducere.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța reține că având în vedere gravitatea infracțiunii comise, pericolul concret ridicat al acesteia (respectiv periculozitatea sporită a faptelor comise de inculpat care a condus fără permis un autoturism), urmările produse, dar și cele care s-ar fi putut produce, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Hirst Contra Marii Britanii, infracțiunea săvârșită de inculpat creează față de acesta o nedemnitate în exercitarea dreptului de a fi ales în autorității sau funcții elective publice, dar și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, astfel, în baza art. 65 cod penal va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a și lit.b cod penal ca pedeapsă accesorie, care se va executa potrivit art.65 alin.3 cod penal.

Constată că prezenta infracțiune este în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 168/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, definitivă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1528/11.11.2013, și sentința penală nr. 65/04.03.2015 pronunțată de Judecătoria B., definitivă prin neapelare.

Potrivit art.15 alin.1 din Legea 187/2014, măsura suspendării condiționate aplicate în baza codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. 1, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

Prin urmare, în baza art. 85 alin. 1 Cod penal de la 1968 raportat la art. 15 alin. 2 din Legea 187/2014, anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.168/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, definitivă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1528/11.11.2013.

Potrivit art. 89 alin. 1 Noul Cod penal, dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

Prin urmare, în baza art. 89 alin. 1 Noul Cod penal anulează pedepsa de 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 65/04.03.2015 pronunțată de Judecătoria B., definitivă prin neapelare.

II. În drept, fapta inculpatului V. I. constând în aceea că a condus pe drumurile publice având permis de conducere anulat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere fără permis prevăzute de art. 335 alin. 2 C.pen.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 2 C.pen., instanța reține că elementul material constă în acțiunea de a conduce pe drumurile publice având permisul de conducere anulat.

Urmarea imediată a faptei o constituie o stare de pericol pentru desfășurarea în siguranță a circulației pe drumurile publice.

Legătura de cauzalitate, având în vedere că este vorba despre o infracțiune de pericol, iar nu de rezultat, rezultă ex re, starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite născându-se odată cu săvârșirea elementului material al infracțiunii.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății cu intenție directă, inculpatul prevăzând rezultatul periculos al faptei săvârșite, pe care l-a urmărit și acceptat prin săvârșirea infracțiunii.

Analizând fișa de cazier a inculpatului, instanța constată că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni inchisoare prin sentința penală nr. 168/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, definitivă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1528/11.11.2013, pedeapsă ce a fost suspendată condiționat pe un termen de 2 ani și 8 luni închisoare.

Fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în termenul de încercare, fiind îndeplinite condițiile pluralității intermediare prev. de art. 44 alin.1 C.pen.: există o condamnare definitivă la o pedeapsă de 8 luni închisoare, săvârșirea unei noi infracțiuni cu intenție pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 1 an în termenul de încercare.

Tinând cont, pe de o parte, că fapta inculpatului prezintă pericol public, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, pe de altă parte, instanța îi va stabili acestuia pedeapsa închisorii orientate spre minimul special prevăzut de lege, la individualizarea căreia va avea în vedere prevederile art. 396 alin. 10 din Cod procedură penală.

Fiind dovedită existența faptei, elementele constitutive ale infracțiunii, precum și săvârșirea acesteia de către inculpat, instanța urmează să antreneze răspunderea penală a acestuia, apreciind că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Având în vedere aceste aspecte și aplicând reducerea cu o treime conform art. 396 alin. 10 C.pr.pen., instanța apreciază că o pedeapsă de 1 an închisoare este de natură să asigure realizarea scopului preventiv și educativ al pedepsei. (fapta săvârșită la data de de 28.06.2014).

În baza art. 67 cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a și b cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani, potrivit art.68 alin.1 lit.c cod penal,. avand in vedere ca instanța apreciază, în raport cu natura și gravitatea infracțiunii, astfel cum a fost reținută, având în vedere împrejurările cauzei și persoana inculpatului, că este necesară aplicarea de pedepse accesorii și complementare al căror conținut va fi stabilit prin raportare la imposibilitatea și nedemnitatea unei persoane condamnate de a exercita drepturile electorale sau funcții de conducere.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța reține că având în vedere gravitatea infracțiunii comise, pericolul concret ridicat al acesteia (respectiv periculozitatea sporită a faptelor comise de inculpat care a condus fără permis un autoturism), urmările produse, dar și cele care s-ar fi putut produce, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Hirst Contra Marii Britanii, infracțiunea săvârșită de inculpat creează față de acesta o nedemnitate în exercitarea dreptului de a fi ales în autorității sau funcții elective publice, dar și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, astfel, în baza art. 65 cod penal va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a și lit.b cod penal ca pedeapsă accesorie, care se va executa potrivit art.65 alin.3 cod penal.

Potrivit art.15 alin.1 din Legea 187/2014, măsura suspendării condiționate aplicate în baza codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. 1, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

Instanta nu va face aplicarea regimului sancționator prevǎzut de art 44 alin 2 Cp de la pluralitate intermediară, ci art 83 vechiul Cp deoarece ultima faptǎ a fost sǎvârșitǎ în termenul de încercare a suspendǎrii condiționate a executǎrii primei pedepse cu închisoarea.

Astfel, în baza art. 83 alin. 1 Cod penal de la 1969 raportat la art. 15 alin. 2 din Legea 187/2014, revocă beneficiul suspendării condiționate stabilit prin sentința penală nr. 168/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, definitivă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1528/11.11.2013.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal de la 1969 raportat la art. 15 alin. 2 din Legea 187/2014 dispune executarea pedepsei de 8 luni stabilit prin sentința penală nr. 168/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, definitivă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1528/11.11.2013 alături de pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, urmând să execute în total o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare.

Constată că faptele din prezenta cauză sunt în concurs cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.65/04.03.2015 pron. de Judecătoria B., def. prin neapelare.

În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit.b Cod penal, contopește pedepsele aplicate inculpatului, obligând inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din celelalte pedeapse aplicate, reprezentând 5 luni, urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani și 1 (o) lună închisoare.

În baza art. 60 Cod penal, pedeapsa urmează a fi executată în regim detenție.

În baza art. 45 alin. 3 Cod penal rap. la art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani, potrivit art.68 alin.1 lit.c Cod penal.

În baza art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la art. 65 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a și lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie, care se va executa potrivit art.65 alin.3 Cod penal.

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei se avansează din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 5 Cod penal cu referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371 din 20.05.2014, constată că legea penală mai favorabilă pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă săvârșită la data de 21.01.2013) este Noul Cod penal.

În baza art. 386 alin. 1 C.pr.pen. admite solicitarea reprezentantului Ministerului Public și schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului V. I. în actul de sesizare a instanței din infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis prev. de art. 335 alin.2 C.pen. cu aplicarea art. 44 alin. 1 Codul penal în infracțiunea prev. de art. 335 alin.2 C.pen. (fapta săvârșită la data de de 21.01.2013).

În baza art. 335 alin.2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă pe inculpatul V. I. (fiul lui S. și J., născut la data de 20.08.1968 în Dâmbovița, domiciliat în . C., ., jud. G., necăsătorit, studii 10 clase - profesională, administrator la . SRL, stagiul militar satisfăcut, cunoscut cu antecedente penale, c.n.p._) la pedeapsa de 9 luni închisoare. (fapta săvârșită la data de 21.01.2013).

În baza art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani, potrivit art.68 alin.1 lit.c Cod penal.

În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a și lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie, care se va executa potrivit art.65 alin.3 Cod penal.

Constată că prezenta infracțiune este în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 168/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, definitivă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1528/11.11.2013, și sentința penală nr. 65/04.03.2015 pronunțată de Judecătoria B., definitivă prin neapelare.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal de la 1968 raportat la art. 15 alin. 2 din Legea 187/2014, anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.168/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, definitivă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1528/11.11.2013.

În baza art. 89 alin. 1 Noul Cod penal anulează pedepsa de 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 65/04.03.2015 pronunțată de Judecătoria B., definitivă prin neapelare.

În baza art. 335 alin.2 C.pen., cu aplicarea art. 44 alin. 1 CP și cu reținerea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă pe inculpatul V. I. la pedeapsa de 1 an închisoare. (fapta săvârșită la data de de 28.06.2014).

În baza art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani, potrivit art.68 alin.1 lit.c Cod penal.

În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a și lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie, care se va executa potrivit art.65 alin.3 Cod penal.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal de la 1969 raportat la art. 15 alin. 2 din Legea 187/2014, revocă beneficiul suspendării condiționate stabilit prin sentința penală nr. 168/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, definitivă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1528/11.11.2013.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal de la 1969 raportat la art. 15 alin. 2 din Legea 187/2014 dispune executarea pedepsei de 8 luni stabilit prin sentința penală nr. 168/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, definitivă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1528/11.11.2013 alături de pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, urmând să execute în total o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare.

Constată că faptele din prezenta cauză sunt în concurs cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.65/04.03.2015 pron. de Judecătoria B., def. prin neapelare.

În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit.b Cod penal, contopește pedepsele aplicate inculpatului, obligând inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din celelalte pedeapse aplicate, reprezentând 5 luni, urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani și 1 (o) lună închisoare.

În baza art. 60 Cod penal, pedeapsa urmează a fi executată în regim detenție.

În baza art. 45 alin. 3 Cod penal rap. la art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani, potrivit art.68 alin.1 lit.c Cod penal.

În baza art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la art. 65 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a și lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie, care se va executa potrivit art.65 alin.3 Cod penal.

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei se avansează din fondurile Ministerului de Justiție.

Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru inculpat și Ministerul Public.

Pronunțată în sedință publică, astăzi, 18.11.2015.

Președinte Grefier

M. V. B. V. L.

Red. Jud.- M.V.B./18.12.2015

Tehn/List. Gref. - V.L.M. – 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 437/2015. Judecătoria CORNETU