Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 363/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 363/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 14-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentința penală nr. 363/2015
Ședința publică din data de 14.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. LIVIȘOR
GREFIER: U. A. E.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu a fost reprezentat de procuror I. F..
Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de către contestatorii T. I., T. M. și B. N. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns contestatorii T. I., T. M. și B. N. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că s-au depus la dosarul cauzei, de către contestatorii B. N. F. și T. I., cereri în cuprinsul cărora se menționează că aceștia nu au formulat și nu își însușesc cererea de contestație.
Instanța acordă cuvântul asupra cererilor depuse la dosarul cauzei, de către contestatorii B. N. F. și T. I., în cuprinsul cărora se menționează că aceștia nu au formulat și nu își însușesc cererea de contestație.
Reprezentanta Ministerului Public solicită să se ia act de cererile depuse la dosarul cauzei, de către contestatorii B. N. F. și T. I..
Instanța rămâne în pronunțare cu referire la cererile depuse la dosarul cauzei de către contestatorii B. N. F. și T. I. și dispune disjungerea cauzei în ceea ce îl privește pe contestatorul T. M..
Totodată, instanța acordă termen de judecată în dosarul nou format, la data de 11.11.2015, termen pentru care contestatorul T. M. nu se citează și dispune emiterea unei adrese către Penitenciarul Rahova, în vederea comunicării dacă condamnatul T. M.își însușește cererea de contestație, dacă menține contestația, iar în contextul în care condamnatul își însușește și menține contestația, să indice sentința penală în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii și instanța care a pronunțat-o.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 02.10.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr._, contestația la executare formulată de petenții condamnați T. I. și B. N. F..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pentru termenul de judecată de azi Penitenciarul G. a înaintat declarațiile condamnaților T. I. și B. N. F. din cuprinsul cărora rezultă că nu aceștia au formulat contestația la executare, ci o altă persoană în numele lor.
Potrivit art. 200 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța este datoare să verifice dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește condițiile prevăzute în art. 194-197, deci inclusiv existența semnăturii, iar în situația în care aceste obligații nu sunt îndeplinite, potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, se dispune anularea cererii.
Potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.
Față de aceste considerente, instanța asimilează declarațiile petenților condamnați cu o lipsă a semnăturii acestora de pe cererea formulată în condițiile completării dispozițiilor Codului de procedură penală cu dispozițiile art. 200 alin. (2) și art. 194 lit. f) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare
D. urmare, atâta timp cât T. I. și B. N. F. nu sunt autorii cererii aflate la dosarul cauzei, instanța nu poate fi în mod legal învestită cu judecarea acesteia, astfel că se va constata nulitatea cererii formulate în numele acestora.
În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 2 alin. (2) rap. la art. 200 alin. (3) cu aplicarea art. 194 lit. f) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intrată în vigoare la data de 15.02.2013, coroborat cu art. 372 din Codul de procedură penală, constată nulitatea cererii de contestație la executare formulată în numele condamnaților T. I. (ns. la 19.01.1983) și B. N. F. (ns.la 24.03.1983), ambii deținuți în Penitenciarul G..
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14.10.2015.
Președinte, Grefier,
D. LivișorUrloi A. E.
Red. D.L./ teh. U.A.E./ 2 ex./15.10.2015
Comunicat ex, azi .Grefier,
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 314/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 369/2015.... → |
|---|








