Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Sentința nr. 98/2015. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 98/2015 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 11-06-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 98/2015

Ședința publică de la 11 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-A. S.

Grefier S. E.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș este reprezentat prin procuror M. C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul I. C. B., având ca obiect punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat (art.334 NCP).

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul cauzei și stadiul procesului, după care:

Instanța constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2015 fiind consemnate în încheierea de stabilire a pronunțării din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

I. Prin rechizitoriul emis la data de 02.02.2015 în dosarul penal nr. 2231/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul I. C. B. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prev. și ped. de art. 334 alin. 1 C.pen.

Potrivit actului de sesizare a instanței, în data de 19.11.2012 inculpatul a cumpărat de la numitul P. I. F. un autoturism marca BMW neînmatriculat. Ulterior, inculpatul împreună cu vânzătorul s-au prezentat la SPCRPCIV la data perfectării contractului și au obținut un set de numere provizorii –AG_ valabil pentru perioada 19.11._12. În data de 22.12.2012 inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului achiziționat și l-a condus pe traseul . (. inculpatul, în autoturism s-a aflat martora C. G. I.. În aceeași zi, în jurul orelor 23,45 inculpatul s-a urcat din nou la volanul autoturismului cu intenția de a părăsi zona barajului și a se întoarce la domiciliul său. În timp ce rula pe DN7C pe raza comunei Valea Iașului, în jurul orelor 00,24 autoturismul condus de inculpat a fost oprit în trafic de un echipaj al poliției, ocazie cu care s-a constatat că valabilitatea plăcuțelor cu nr. de înmatriculare AG-_ era expirată din data de 18.12.2012.

II. La data de 16.04.2015, prin încheiere, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul întocmit în data de 02.02.2015, a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus totodată începerea judecății cauzei privind pe inculpatul I. C. B..

III. La termenul de judecată din data de 04.06.2015 inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii și a arătat că dorește soluționarea cauzei exclusiv pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

La același termen de judecată, instanța a pus în discuția încadrarea juridică a faptei.

Inculpatul prin apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 33 alin.1) noul cod penal în infracțiunea prev. de art. 85 alin.1) din OUG nr.195/2002.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat de asemenea schimbarea încadrării juridice a faptei.

În susținerea solicitărilor s-a subliniat faptul că legea penală anterioară este mai favorabilă prin prisma modalităților de executare a pedepsei.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

IV. Starea de fapt:Din cuprinsul actului de sesizare, a probatoriului administrat în faza de urmărire penală coroborat cu declarațiile inculpatului rezultă că în data de 22.12.2012 numitul I. C. B. s-a urcat la volanul autoturismului marca BMW având numere provizorii –AG_ pe care l-a condus pe traseul . (. zi, în jurul orelor 23,45 inculpatul s-a urcat din nou la volanul autoturismului cu intenția de a părăsi zona barajului și a se întoarce la domiciliul său.

În timp ce rula pe DN7C pe raza comunei Valea Iașului, în jurul orelor 00,24 autoturismul condus de inculpat a fost oprit în trafic de un echipaj al poliției, ocazie cu care s-a constatat că valabilitatea plăcuțelor cu nr. de înmatriculare AG-_ era expirată din data de 18.12.2012.

V. Încadrarea în drept:

5.1. Fapta inculpatului era sancționată la momentul săvârșirii acesteia de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 - conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

De la data săvârșirii infracțiuni și până la judecarea cauzei au intrat în vigoare noul Cod penal și noul Cod de procedură penală începând cu 1 februarie 2014.

Așadar, în timpul scurs de la săvârșirea infracțiunii de către inculpat și până în prezent sunt aplicabile 2 legi penale generale, respectiv Codul penal de la 1969 și actualul Cod penal, motiv pentru care trebuie stabilită legea penală mai favorabilă pentru inculpat, care trebuie aplicată în speță, conform art. 5 Cod penal.

Analizând cele 2 legi penale, instanța apreciază că este mai favorabilă pentru inculpat legea penală anterioară.

Vechea reglementară generală este apreciată ca fiind mai favorabilă, deoarece modalitatea de executare a pedepsei este mai blândă pentru inculpat, condițiile de incriminare a faptei ca infracțiune și pedeapsa cu închisoarea prevăzută de lege fiind aceleași în cele două acte normative succesive.

Mai mult, se observă că inculpatul amai fost condamnat anterior pentru o altă infracțiune. Ori, legea anterioară prevede un tratament mai blând pentru stuațiile în care sunt incidente prevederile legale privitoare la concursul de infracțiuni.

În concluzie, se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei.

5.2: Fapta inculpatului, care la data 22.12.2012 a condus autoturismul marca BMW având numere provizorii expirate –AG_ pe traseul Buzoiești – Barajul Vidrau - Valea Iașului întrunește elementele constitutive ale laturii obiective a infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. și ped. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002

Inculpatul a săvârșit fapta cu forma de vinovăție cerută de lege.

Astfel, inculpatul însăși s-a prezentat la SPCRPCIV după achiziționarea autovehiculului, a solicitat și obținut un set de numere provizorii –AG_ valabil pentru perioada 19.11._12.

Așadar acesta avea cunoștință de perioada de valabilitate a numerelor provizorii și implicit de faptul că în data de 22.12.2012 această perioadă de valabilitate expirase.

Ca atare, se va reține intenția ca formă a vinovăției.

Se reține faptul că fapta săvârșită prezintă pericol social.

Înmatricularea sau înregistrarea vehiculelor are ca finalitate verificarea stării tehnice a acestora, înainte de a fi puse în circulație și în același timp menținerea unei evidențe a mijloacelor de transport și a proprietarilor acestora, în scopul identificării lor la timp, în caz de producere a unor evenimente de natură rutieră și nu numai. Ca tare, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat afectează atât relațiile sociale privitoare la siguranța traficului rutier cât și pe cele la înfăptuirea actului de justiție.

VI. Sancțiunea aplicată: În ce privește pedeapsa ce urmează a se aplica inculpatului văzând criteriile generale de individualizare a pedepsei prev, art. 72 Cod penal, instanța va reține următoarele:

Potrivit art. 85 alin.1) din OUG nr.195/2002 conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani, iar potrivit art. 396 alin. 10) C.P.P. …în caz de condamnare …, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime.

În raport de cele două texte de lege se vor avea în vedere limitele pedepsei ca fiind 8 luni – 2 ani.

Inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală dar în cursul urmăririi penale și judecării cauzei a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta reținută în sarcina sa.

Pe de altă parte, din cuprinsul cazierului auto al inculpatului rezultă că acesta are tendința de a ignora constant obligațiile ce revin conducătorilor auto, astfel că instanța urmează a aplica o sancțiune orientată în jumătatea superioară a intervalului legal.

În raport de cele arătate anterior, văzând faptul că acțiunile nu au provocat vătămarea corporală a inculpatului sau a altei persoane și nici pagube materiale, instanța va dispune condamnarea numitului I. C. B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 85 alin. 1) din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. art. 375 alin. 1 și 2 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la pedeapsa închisorii de 1 an și 9 luni.

VII. Modalitatea de executare:

Pentru a dispune asupra modalității de executare a pedepsei, instanța urmează a analiza incidența condamnărilor anterioare suferite de inculpat asupra pedepsei aplicate în cauză.

7.1. Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an închisoare pentru încălcarea altor obligații prevăzute de normele rutiere.

Sentința de condamnare a rămas definitivă la data de 12.03.2014.

Fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în cauza de față a fost săvârșită în data de 22.12.2012, așadar anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pentru furt calificat.

Instanța reține că cele 2 infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului de infracțiuni, urmând a se da eficiență disp. art. 33-34 C.pen. anterior.

În baza art. 85 C.pen. anterior instanța urmează a anula suspendarea condiționată a executării pedepsei, măsură dispusă prin sentința penală 38/2014 pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr. 3745/2013.

În baza art. 34 lit. b) C.pen. anterior, instanța contopește pedepsele aplicate - de 1 an închisoare pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și 1 an și 9 luni închisoare pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, urmând a dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare, de 1 an și 9 luni închisoare.

La această pedeapsă, instanța urmează a aplica pentru perseverența infracțională un spor de 3 luni închisoare, inculpatul urmând a executa în final 2 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal, va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

7.2. Cu privire la modalitatea de executare, instanța urmează a dispune aplicarea în cauză a prevederilor art. 86 ind.1 și următoarele C.pen. anterior

Chiar dacă inculpatul a săvârșit 2 infracțiuni și numeroase alte contravenții, faptele sale nu au produs prejudicii semnificative. Mai mult, atitudinea sa sinceră poate reprezenta un punct de plecare în revizuirea conduitei pe viitor.

Pentru aceste considerente nu se va dispune executarea pedepsei în regim de detenție, însă nici nu se va opta pentru suspendarea condiționată a pedepsei, apreciindu-se că măsurile complementare impuse de suspendarea sub supraveghere sunt de natură a convinge inculpatul asupra necesității respectării prevederilor legale, pe viitor.

D. pentru care, în temeiul art. 86 ind.1 Cod penal, instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, din care 2 ani pedeapsa aplicată și 3 ani interval stabilit conform art. 86 ind. 2 C.pen..

În temeiul art. 86 ind. 3 va impune inculpatului obligațiile de a se prezenta, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la datele fixate de către acest serviciu, de a anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, de a comunica și a justifica schimbarea locului de muncă, de a comunica informațiile de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza aceluiași art. 86 ind.3 C.pen. va impune inculpatului și obligația de a nu conduce nici un fel de autovehicul pe perioada termenului de încercare.

Se va atrage atenția inculpatului asupra cauzelor care pot conduce la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, se va suspenda și executarea pedepsei accesorii.

VIII. Cheltuieli judiciare: În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe inculpat să plătească statului cheltuieli judiciare, respectiv suma de700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 500 lei în faza de urmărire penală și 200 lei cheltuieli judiciare, în faza de judecată (100 lei pentru procedura camerei de consiliu și 100 lei pentru procedura de judecată).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 5 Cod penal, schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul I. C. B. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 334 alin. 1) Cod penal în cea prevăzută de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

În baza art. 85 alin. 1) din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul I. C. B., fiul lui D. și V., născut la data de 09.07.1986 în localitatea Costești, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în com. Buzoiești, ., CNP_la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare.

Constată că inculpatul a fost condamnat anterior, prin sentința penală nr. 38/2014 pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr. 3745/2013, rămasă definitivă la data de 12.03.2014, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, pedeapsă suspendată condiționat, în condițiile art. 81-82 Cod penal anterior.

Constată că cele 2 infracțiuni au fost săvârșite în condițiile art. 33 lit. a) C.pen. anterior

În baza art. 85 C.pen. anterior, anulează măsura suspendării condiționate a executării pedepsei, dispusă prin sentința penală nr. 38/2014 pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr. 3745/2013, rămasă definitivă la data de 12.03.2014

În baza art. 34 lit. b) C.pen. anterior, contopește pedepsele aplicate - de 1 an închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 1 an și 9 luni închisoare pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 9 luni închisoare.

În baza art. 34 lit. b) teza a II-a C.pen. anterior aplică un spor de 3 luni, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal anterior, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 86 ind.1 Cod penal anterior, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, termen stabilit în condițiile art. 86 ind.2 C.pen.

În baza art. 86 ind.3 alin. 1 și 2) C.pen. anterior impune inculpatului următoarele măsuri de supraveghere și obligații:

a) să se prezinte, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la datele fixate de către acest serviciu.

b) să anunțe, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.

c) să comunice la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

e) să nu conducă, pe durata termenului de încercare nici un fel de autovehicul.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 și 86 ind. 4 Cod penal anterior.

În baza art.71 alin.5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2015.

Președinte,Grefier,

C. A. S. S. E.

Red. S.C.A/S.E

4ex/24.06.2015

Comunicat doua exemplare, azi

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Sentința nr. 98/2015. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ