Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 124/2015. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 124/2015 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 14-07-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._ art. 337 Cod penal

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

Operator de prelucrare a datelor cu caracter personal numărul 5012

SENTINȚA PENALĂ NR. 124/2015

Ședința publică de la 14 iulie 2015

PREȘEDINTE A. P.

Grefier N. R.

P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș

reprezentat prin procuror C. M.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. S.-I., având ca obiect refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP).

Fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 7 iulie 2015, iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș nr. 229/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. S. I., cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, prevăzută și pedepsită de art. 337 din Codul penal.

În actul de sesizare s-a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 13.11.2014, inculpatul C. S. I. a consumat băuturi alcoolice după care s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare_, pe care l-a condus pe drumurile publice de pe raza comunei Musetesti, jud. Arges.Fiind oprit în trafic de un echipaj al politiei rutiere, întrucât inculpatul emana miros specific băuturilor alcoolice, i s-a solicitat să meargă la Spitalul Municipal Curtea de Argeș spre a i se preleva mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Inculpatul a fost initial de acord însă, ajunsi la spital inculpatul a refuzat a se supune atât testării cu aparatul etilotest cât si prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, deși i s-a adus la cunoștință împrejurarea conform căreia refuzul constituie infracțiune.

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv: proces verbal de constatare; declarațiile inculpatului; declarațiile martorilor; cazierul auto al inculpatului; adresa nr.854/04.02.2015 a Spitalului num. Curtea de Arges.

La data de 14.07.2015, instanța a constat că Judecătoria Curtea de Argeș este competentă material și teritorial a soluționa prezenta cauză și a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.2229/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

În ședința publică din data de 07.07.2015, inculpatul a solicitat aplicarea disp. art. 374 alin 4 rap la art. 396 alin 10 Nc.p.c.. După ascultarea inculpatului, având în vedere că acesta a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa si a solicitat ca judecata să se facă numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța a constat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege si a admis cererea inculpatului de aplicare a aplicare a disp. art. 374 alin. 4 rap. la art. 396 alin. 10 C.p.c.

Analizând probele administrate atât în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 13.11.2014, inculpatul C. S. I. a consumat băuturi alcoolice după care s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare_, pe care l-a condus pe drumurile publice de pe raza comunei Musetesti, jud. Arges.Fiind oprit în trafic de un echipaj al politiei rutiere, întrucât inculpatul emana miros specific băuturilor alcoolice, i s-a solicitat să meargă la Spitalul Municipal Curtea de Argeș spre a i se preleva mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Inculpatul a fost initial de acord însă, ajunsi la spital inculpatul a refuzat a se supune atât testării cu aparatul etilotest cât si prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, deși i s-a adus la cunoștință împrejurarea conform căreia refuzul constituie infracțiune.

Cu privire la competența și legalitatea sesizării instanței, precum și cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală:

Potrivit art. 342 C.P.P. obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Referitor la competența instanței, potrivit art.35 C.p.p. judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Se constată că judecarea infracțiunii prev. și ped. de art. 337Cod penal nu este dată în competența altei instanțe, astfel că se va reține competența materială a Judecătoriei.

Potrivit art. 41 alin.1) lit. a) C.p.p. competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: (…) a) locul săvârșirii infracțiunii. Reținând că fapta a fost săvârșită în ., instanța constată că Judecătoria Curtea de Argeș este competentă teritorial a soluționa prezenta cauza.

În ceea ce priveste legalitatea sesizării instanței: Verificând actul de sesizare sub aspectul cerințelor art. 286 alin. (2) C.p.p., instanța constată că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare. Se constată că rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului ierarhic superior.

Cu privire la legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală: Din cuprinsul art.100 și urm. NCPP rezultă că organul de urmărire penală are obligația de a strânge și administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. Din declaratiile marorilor, ale inculpatului din cazierele auto și judiciar și caracterizarea inculpatului rezultă îndeplinirea cerinței.De asemenea, organele judiciare au obligația de a administra doar acele probe relevante în raport cu obiectul probațiunii din cauză, necesare și utile soluționării cauzei. În speță, probele administrate sunt relevante, necesare și utile. Sub aspectul legalității se constată că au fost respectate regulile generale impuse de titlul IV din Codul de procedură penală referitoare la probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii, neexistând situații de obținere în mod nelegal a probelor. Se reține și respectarea principiului loialității administrării probelor, aceste nefiind obținute prin întrebuințarea de violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obține probe.

În raport de aceste aspecte se constată că nu există probe care, datorită nelegalei proceduri de obținere se impun a fi excluse din procesul penal.

De asemenea, se constată că nu au fost formulate cereri și excepții și nici din oficiu nu se impun a fi invocate.

În raport cu cele mai sus menționate, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Arges cu nr. 2229/P/2014, privind pe inculpatul C. S. I., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvarșirea infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, prevăzută și pedepsită de art. 337 din Codul penal.

În drept, fapta inculpatului de a refuza prelevarea de probe de biologice întruneste elementele constitutive ale infracțiunii prev și ped. de art. 337 C.p.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunilor, instanța constată că existența elementului material, respectiv refuzul de a i preleva probe biologice rezultă cu certitudine din probele administrate pe parcursul urmăririi penale.

Infracțiunea incriminată fiind de pericol, urmarea imediată a faptei săvârșite de către inculpat constă în punerea în pericol a siguranței traficului rutier. Starea de pericol pentru valoarea ocrotită de actul normativ mai sus menționat s-a produs prin însăși săvârșirea acțiunii de refuz de prelevare de probe biologice. De asemenea, legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și urmarea socialmente periculoasă rezulta ex re, din însăși săvârșirea faptelor.

Referitor la latura subiectivă a infracțiunilor, instanța reține că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit. b C.pen, acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale, respectiv punerea în pericol al siguranței circulației rutiere și a participanților la trafic și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

La stabilirea cuantumului pedepsei, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 N.C.p. - care prevăd criteriile generale de individualizare a pedepsei, constând în împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, starea de pericol creată,motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, nivelul de educație și vârsta inculpatului, referatul de cunoaștere depus la dosarul de urmărire penală – precum și limitele de pedeapsă prevăzute de Noul Cod penal pentru aceste infracțiuni, dispozițiile art. 396 alin.10 C.p.p..

Din fișa de cazier a inculpatului (f. 9), instanța constată că acesta nu are antecedente penale, dar din cazierul auto (f. 15 dup) se observă că acesta figurează cu un număr de 6 sancțiuni contravenționale ce i-au fost aplicate ca urmare a eludării prevederilor din codul rutier.

Instanța va avea totodată în vedere faptul că inculpatul a fost prezent la toate termenele, a recunoscut și regretat fapta comisă si va da eficiență dispozițiilor art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală în sensul că va pronunța condamnarea inculpatului care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii

Având în vedere aceste criterii, instanța urmează să-l condamne pe inculpat la o pedeapsă de un an si sase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 337 C.p.

Ca modalitate de executare a pedepsei, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 91 și urm. N.C.p., referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și anume pedeapsa aplicată nu este mai mare de 3 ani, inculpatul nu are antecedente penale, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă chiar și fără executare acesteia, fiind necesară însă supravegherea conduitei acestuia pentru o perioadă determinată.

În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin.2 lit. b C.p., instanta va impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate iar în baza art. 93 alin. 3 N.C.p. va impune inculpatului ca, în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 60 zile, în folosul Primăriei .> În baza art. 91 alin. 4 N.C.p. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. 1 N.C.p. referitoare la nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare, în baza art. 274 alin.1 C.p.p. va obliga inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu numărul 2229/P/2014, privind pe inculpatul C. S. I., CNP_, fiul lui N. și E., născut la data de 1 ianuarie 1969, în ., domiciliat în comuna Pietroșani, ., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. și ped. de art. 337 Cp și dispune începerea judecării cauzei privind pe inculpat.

În baza art. 337 C.p.cu aplicarea art. 375,art. 375 și art. 396 alin.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul C. S. I. la pedeapsa de un an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a conduce autovehicule de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, termen stabilit potrivit art. 92 alin.1 C.p.

În baza art. 93 alin. 1 C.p. impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

În baza art. 93 alin.2 lit. b C.p., impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 N.C.p. impune inculpatului ca, în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 60 zile, în folosul Primăriei .> În baza art. 91 alin. 4 N.C.p. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. 1 N.C.p. referitoare la nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse.

În baza art. 274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 14.07.2015.

Președinte, Grefier,

A. P. N. R.

A.P./N.R.

4 ex./ 23 Iulie 2015

.>

- inculpat

- parchet

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 124/2015. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ